În localitatea Adana era o văduvă care avea un copil – Ioan îl chema- și pe care îl iubea foarte mult. Când a crescut puțin l-a dus la un cismar să învețe acel meșteșug. Copilul a stat la acel meșter o săptămână, după care a plecat acasă și i-a spus mamei sale: ,,Mamă, nu mai este nevoie să merg la cismărie, pentru că deja am învățat meșteșugul!” ,,Dar când l-ai învățat atât de epede?” L-a întrebat aceea. ,,Dacă vrei, îți pot arăta și ție cum se fac papucii, îi spune copilul. Iată, așa se taie talpa, așa se pune pielea, și călcâiul, așa se prind în cuișoare…”. Meșterul lui era foarte bun și a vrut să-l învețe pe Ioan meșteșugul cismăriei deoarece era orfan. Când a văzut că a trecut o săptămână și Ioan nu a apărut, s-a neliniștit gândindu-se că poate s-a îmbolnăvit și s-a dus la mama lui să o întrebe ce face fiul ei. ,,Ce a pățit de nu a mai venit la lucru? Nu cumva este bolnav?” ,,Nu, a răspuns aceea, este bine”. Atunci de ce nu a mai venit la atelier?” Dar ce să mai vină? Ionel al meu a învățat deja meșteșugul”. ,,Cum l-a învățat numai în câteva zile?”, o întrebă meșterul. ,,Uite, îi spune mama lui, ia pielea, o pune pe un calapod, o prinde în cuie, îi pune și călcâiul, apoi îl scoate și e gata papucul”. Meșterul a început să râdă, a salutat-o și a plecat. Când s-a întors la atelier, ucenicii lui l-au întrebat: ,,Meștere, ce face Ioan?. ,,Este foarte bine, le răspunde acela. A învățat deja cimărie, și nu numai el, ci chiar și mama lui”.
Acest fel de purtare o văd la mulți părinți. Ei cred că își iubesc copiii, dar mai degrabă îi distrug prin felul cum se poartă cu ei. Când o mamă, să presupunem, din dragostea exagerată își sărută copilul și spune: ,,În toată lumea nu mai există un copil ca al meu”, atunci îi cultivă mândria și bolnăvicioasa încredere în sine. După aceea copilul nu mai ascultă de părinți deoarece își închipuie că le știe pe toate.
Părinții trebuie să-i ajute pe copiii lor încă de la o vârstă mică să-și asume răspunderea pentru ei însiși. Să facă în sânul familiei anumite treburi ușoare și să nu le aștepte pe toate de-a gata. Căci altfel vor întâmpina multe greutăți atunci când vor crește mari. Un meșter a lucrat din greu și și-a crescut copiii. Aceia însă toată ziua umblau prin sat. Apoi s-au căsătorit, dar și atunci le așteptau pe toate de la tatăl lor. Atunci când tatăl lor le-a spus că a venit timpul ca ei să-și caute singuri de casele lor, copiii i-au spus: ,,Bine, tată, tu nu ne-ai lăsat atunci când eram mici și ne lași acum când suntem mari și avem atătea obligații?”
Viața de Familie – Cuv. Paisie Aghioritul – Ed. Evanghelismos
Sunt interesante mersi!
Doamne ajuta!