Houdini a fost cel mai mare magician al timpului său. El a fost şi un fantastic spărgător de lacăte . Susţinea că poate evada din orice celulă din lume în mai puţin de o oră.
Într-un mic oraş din Marea Britanie a fost construită o închisoare nouă, iar Houdini a fost provocat să încerce să evadeze. Cum acestuia îi plăceau şi provocările şi banii, a acceptat propunerea.
Când a sosit ziua cea mare, o mulţime de oameni şi reprezentanţi media se aflau la faţa locului. Houdini a păşit încrezător în celulă şi uşa a fost închisă. Şi-a dat imediat jos haina şi s-a apucat de treabă. Îşi ascunsese în curea o bucată de oţel flexibil şi dur, lungă de 25 de centimentri, pe care apoi a folosit-o pentru a încerca să deschidă încuietoarea.
După 30 de minute încrederea i-a dispărut. După o oră era scăldat în transpiraţie. După 2 ore Houdini pur şi simplu s-a prăbuşit peste uşă, care s-a deschis imediat. De fapt uşa nu fusese niciodată închisă decât în imaginaţia marelui magician.
Uşa nu a fost închisă decât în mintea lui Houdini, dar acesta a acţionat ca şi cum ar fi avut de învins o mie de lăcate.
Aidoma lui Houdini, şi noi suntem prizonierii propriei minţi. Pentru a evada din “închisoarea mentală”, trebuie mai întâi să realizăm şi să acceptăm acest lucru şi apoi să găsim căi prin care să ne eliberăm.
Intr-adevar: cea mai mare piedica (si, poate, singura!) in calea propriei noastre manturi suntem noi insine atunci cand ne luam dupa ganduri. De aceea, pana ne va darui bunul Dumnezeu darul deosebirii (daca ni-l va darui vreodata, fiindca darul acesta e un raspuns al Lui la straduinta noastra catre smerenie si suntem cu totii deficitari pana la repetentie la straduinta aceasta…), pana atunci, asadar, ascultarea de duhovnic ne scoate din incurcatura. Numai ca si ascultarea se leaga de smerenie si iarasi ne vedem nevoiti sa recunoastem ca suntem repetenti. Ne indreptatim ca duhovnicul nu-i desavarsit, cand, de fapt, prin gura lui vorbeste Hristos, daca ne ducem sa cerem sfat cu rugaciunea in suflet si cu sinceritate. Noi insa vrem ca duhovnicul sa ne raspunda asa cum vrem noi si nu cum vrea Dumnezeu pentru noi. In lupta cu catusele propriei noastre minti, nu putem razbi singuri. Vrajmasul ne lupta si atunci cand apelam la duhovnic, dar, cand nu a facem, el ne duce pur si simplu de lat.
Hristos a inviat!
Foarte frumos spus!
Oscilam pe calea credintei si acesta este un adevar crud. Uneori iubirea de sine sau crutarea de sine atarna mai tare in balanta de cat dorirea dupa Dumnezeu.
Omul cel vechi intotdeauna isi spune cuvantul. Alteori savarsim unele lucruri vadit rele si nefolositoare, constiinta lucreaza si ne avertizeaza, stim, am citit, am vazut dein greselile altora si totusi nu ne oprim. Aici se implineste cuvantul sfantului Apostol Pavel care spune in ep I Romani cap 7 15-21
15 Pentru că ceea ce fac nu ştiu; căci nu săvârşesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc.
16 Iar dacă fac ceea ce nu voiesc, recunosc că Legea este bună.
17 Dar acum nu eu fac acestea, ci păcatul care locuieşte în mine.
18 Fiindcă ştiu că nu locuieşte în mine, adică în trupul meu, ce este bun. Căci a voi se află în mine, dar a face binele nu aflu;
19 Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc.@
20 Iar dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine.
21 Găsesc deci în mine, care voiesc să fac bine, legea că răul este legat de mine.
Cristian Stavriu
Adevarat a inviat! Aveti dreptate, iubirea de sine e umbra noastra de zi cu zi. Abia cand incepem lupta cu ea, ne dam seama cat se tine ea scai de noi. Si, uneori, ne ia deznadejdea binecuvantata a (tot) Sfantului Apostol Pavel: “Cine ma va izbavi de trupul mortii acesteia?”… Raspunsul il si daduse Hristos in Evanghelia Sa, anticipand, cu dumnezeiasca dragoste, toate neputintele noastre: “Ceea ce la oameni e cu neputinta e cu putinta la Dumnezeu.” Si, daca patimile se vor tine de mine pana la mormant, caci: “nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu il voiesc pe acela il savarsesc”, nu imi ramane decat nadejdea in mila lui Dumnezeu si in nemasurata Lui dragoste, ca nu va numara caderile mele, ci straduintele mele de de a ma indrepta. Caci nimeni nu se mantuieste singur pe sine, ci Dumnezeu il mantuieste pe el. Sa ne rugam unii pentru altii si dragostea, intarind comuniunea intre noi, ne va intari ca intreg in trupul Bisericii si, pe fiecare in parte, ca madulare ale ei.
Foarte frumos!
Multumesc!
[...] sursa: Cristian Stavriu [...]
DUMNEZEU SA VA BINECUVINTEZE PENTRU TOATE PILDELE SCRISE AICI , MA INSPIRA MULT SI SI MA AJUTA SA CRESC SPIRITUAL CHIAR DACA NU SINT ORTODOX.
Multumesc din suflet pentru cuvintele frumoase si gandurile bune!
Ortodox este denumirea celui care se inchina in duh si adevar Dumnezeului Celui slavit in Treime.
Orice om care cauta sincer mantuirea sufletului si are dorinta de a se inchina in duh si adevar – Dumnezeu ii va descoperi unde sta adevarul. Totul depinde de noi, de sinceritatea cu care ne cautam mantuirea.
Eu va doresc sa gasiti ADEVARUL in aceasta lume chinuita de micimea de suflet a oamenilor si de marea iubire de sine a fiecaruia dintre noi.
E important sa intelegem ca Dumnezeu nu ne vrea despartiti in mii si mii de culte si de credinte batandu-ne cu biblia in mana.
Undeva Adevarul unic si absolut este caci indemnul lui Dumnezeu este sa fim cu totii una.
Dumnezeu sa va lumineze sa faceti numai si numai voia Lui – nu voia noastra parelnica. O predare sincera a sinelui si o rugaciune fierbinte cu lacrimi va milostivi pe Dumnezeu sa ne calauzeasca spre ADEVAR!
Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca!
Cristian Stavriu