-Părinte, adică și aceste dorințe simple sunt păcătoase?
-Aceste dorințe, oricât de nepăcătoase ar fi, sunt mai rele decât cele păcătoase. Pentru că o dorință păcătoasă îl va zgudui pe om cândva și îl va mustra conștiința, și așa va face o încercare de întoarcere, se va pocăi, va spune: ,,am greșit, Dumnezeul meu”. În timp ce aceste dorințe, cele ,,bune”, nu-l neliniștesc. Crede că merge bine. ,,Iubesc binele, iubesc frumosul. De altfel și Dumnezeu le-a făcut pe toate frumoase”, spune el. Da, dar dragostea lui nu merge la Ziditor, ci merge la zidire. De aceea e bine să tăiem orice dorință. Când cineva face ceva pentru Hristos și jerfește ceea ce iubește, făcând ceva ce nu-i place – oricât de bun ar fi ceea ce-i place – atunci Dumnezeu îi dă mai mare odihnă.
Inima, înainte de a se curăți, are dorințe lumești și se bucură de ele. Când însă se va curăți, se mâhnește de bucuriile lumești: se dezgustă de bucuriile lumești și atunci bucuriile ei sunt duhovnicești. Așa se curăță inima, când se va scârbi de dorințele lumești. Înainte de a se scârbi de ele, este atrasă de ele.
Dar, vezi, noi nu vrem să mâhnim puțin pe omul cel vechi, vrem să-i facem hatârul lui. Cum ne vom face următori ai lui Hristos?
-Părinte, când îmi vine greu să-mi tai o dorință, trebuie să insist în nevoință?
-Da, chiar de s-ar mâhni inima ta. Deoarece nu faci cele ce o odihnesc, nu trebuie să asculți de inimă. Pentru că dacă ai asculta, ai simțit o bucurie lumească și apoi o neliniște, iarăși lumească. Iar dacă n-o asculți și inima ți se va mâhni deoarece n-ai făcut cele ce o odihnesc, și te bucuri de asta, atunci vine harul dumnezeiesc. Și aceasta este scopul: să dobândim harul dumnezeiesc, și ca să dobândești harul dumnezeiesc, trebuie să se taie toate dorințele, chiar și bune de ar fi, să se taie voia. Atunci omul se smerește, și când s-a smerit, vine harul dumnezeiesc. Când inima va fi nemulțumită lumește, atunci se va bucura duhovnicește. Pe cât poate fiecare, să învețe să evite mângâierea lumească, să aibă lucrare duhovnivească lăuntrică, ca astfel să dobândească mângâierea dumnezeiască.
Cu durere și dragoste pentru omul contemporan- Cuv.Paisie Aghioritul (Editura Schitul Lacu)
Oamenilor nu le place și nici nu acceptă în viața lor astfel de experiențe, considerându-le retrograde, deoarece după învățătura lumii, pricinuiesc umilință. Datoritul faptului că nu încearcă în viața lor această experiență până la capăt ca să se poată împărtăși de „acele bucurii duhovnicești”, niciodată nu vor înțelege pe cei care le trăiesc și se bucură de ele. Nu-și dau seama de diferența enormă care este între o bucurie lumească, legată de cele materiale, și o bucurie dumnezeiască care aduce sufletului atâta pace, liniște, bucurie, bunăvoire, seninătate. Încearcă omule acestă cale și nu te vei mai dezlipi de ea!!!
Este atat de dificil sa facem aceasta diferenta intre bine si rau, mai ales cand raul se ascunde pentru a nu fi condamnat sub aparenta binelui iar slava desarta se prezinta ca o justificare imediata.
Doamne ajuta!
Asa este! Cred ca nicicand in istorie omul nu a fost mai iubitor de sine ca acum. Dupa spusele Parintelui Paisie Aghioritul, indreptarea de sine este de o varsta cu caderea protoparintilor nostri. El considera ca acesta patima este „cel mai bun izolator” fata de Harul dumnezeiesc. Ne „izolam” deci fata de Harul Sfintitor prin indreptatirea de sine.
Multumim de vizita si comentariu si va mai asteptam daca va este de folos!
Doamne miluieste-ma!
Cristian Stavriu
[...] cu teorii yoga, si nu vor adevarata liniste, care vine atunci cand se smereste omul si care aduce mangaierea dumnezeiasca inlauntrul lor. Si turistii care vin din tari straine si umbla pe drumuri, prin soare, caldura, [...]
[...] teorii yoga, si nu vor adevarata liniste, care vine atunci cand se smereste omul si care aduce mangaierea dumnezeiasca inlauntrul lor. Si turistii care vin din tari straine si umbla pe drumuri, prin soare, caldura, [...]