-Părinte, oamenii lumești spun că simt un gol, deși au toate bunătățile.
-Bucuria adevărată, curată se află numai alături de Hristos.
Dacă te unești cu El prin rugăciune, vei vedea sufletul tău răsplătit.
Oamenii lumești caută bucuria în distracții. Unii oameni duhovnicești o caută în discuții duhovnicești, în predică, etc. Dar când se termină acestea rămân într-un gol și se întrebă ce vor face în continuare. Fie că sunt păcătoase, fie indiferente cele cu care se ocupă, la fel este. De ce nu merg mai bine să se culce, ca să fie buni a doua zi pentru lucru?
Împlinind dorințele lumești ale inimii, nu vine bucuria duhovnicescă, ci stresul. Bucuria lumească aduce stresul și la oamenii duhovnicești. Bucuria lumească nu este permanentă, nu este bucurie adevărată, ci este o bucurie temporară, a acelei clipe. Aceasta e bucurie materială, nu este duhovnicească.
Iar cu bucuriile lumești nu ,,se umple ” sufletul omului. Ci mai degrabă sunt balast. Atunci când simțim bucuria duhovnicească, nu o mai dorim pe cea materială. ,,Sătura-mă-voi când mi se arăta slava Ta” (Ps.16, 15).
Bucuria lumească nu odihnește pe omul duhovnicesc, ci îl obosește. Pune un om duhovnicesc într-o casă lumească. Nu se odihnește. Deși omul lumesc crede că el se odihnește, dar nu, se chinuiește. Se bucură la exterior, iar pe dinlăuntru nu este mulțumit, ci chinuit.
-Părinte, cu ordinea lumească te asfixiezi.
-Se asfixiază și o doresc asta, precum aleargă broasca în gura șarpelui. Șarpele stă lângă apă și privește mereu broasca. Dacă broasca se înșeală și privește șarpele se electrizează, amețește și aleargă strigând în gura șarpelui. Apoi șarpele o mușcă, o otrăvește, ca să nu se zbată. Atunci strigă broasca, dar, deși o salvezi, este otrăvită, va muri.
-Părinte, de ce oamenii se bucură de lucrurile lumești?
-Oamenii contemporani nu se gândesc la veșnicie.
Iubirea de sine îi face să uite că vor pierde tot. Nu au prins sensul profund al vieții. N-au simțit alte bucurii, cele cerești. Inima lor nu tresaltă pentru ceva înalt. De pildă dai cuiva un dovleac. Și-ți spune: ,,Ce dovleac frumos!” Îi dai ananas. ,,Ananasul are solzi” îți spune, și-l aruncă, pentru că n-a mâncat niciodată. Sau spune-i unei cârtițe: ,,Ce frumos e soarele!”, că aceea iarăși se va băga în pământ. Cei ce se odihnesc în cadrul lumii materiale, seamănă cu puișorii prostuți, care nu fac zgomot în găoace, ca să spargă coaja și să iasă afară, și să se bucure de soare – de zborul ceresc spre viață paradisiacă – ci stau nemișcați și mor în găoacea oului.
Cu durere și dragoste pentru omul contemporan- Cuv.Paisie Aghioritul (Editura Schitul Lacu)
