
Cu adevărat, prietenul credincios mângâiere este în viață.
Ce n-ar fi în stare să facă un prieten adevărat?
Câtă plăcere, câtă prisosință și cât temei nu aduce el?
Poți descoperi atâtea comori, dar nimic nu prețuiește cât un prieten adevărat.
Să arătăm mai întâi bucuriile legate de prietenie. Vederea unui prieten îmbracă inima în sărbătoare și o înflorește; te legi de el cu un lanț care-ți umple sufletul de o fericire nespusă, chiar numai aducerea-aminte despre el dă aripi gândului și-l înalță. Vorbim despre prietenii buni, care sunt devotați și jertfelnici.
Vorbim despre acei care ard de prietenie… Dacă vreunul din voi are un prieten din aceștia, va recunoaște că spun drept și de l-ar vedea în fiecare zi și tot nu s-ar sătura – și-i dorește ceea ce sieși își dorește.
Știu pe cineva, care cerea sfinților să se roage mai întâi pentru prietenul său și după aceea și pentru sine.
Atât de mare dar este un prieten adevărat, că, de dragul lui, îți sunt scumpe unele locuri și unele vremuri. După cum un trup frumos sau o floare aleasă răspândesc o mireasmă în jurul lor, tot astfel prietenii lasă ceva din farmecul lor locurilor pe unde au trecut; așa că, adesea, aflându-ne acolo fără ei, plângem și suspinăm, aducându-ne aminte de vremea petrecută împreună. Nu putem arăta prin grai bucuria pe care ne-o dăruiește întâlnirea cu prietenii, numai aceia o cunosc, care au încercat-o.
Dacă un prieten ne poruncește ceva, îi mulțumim, dacă stă la cumpănă, ne mâhnim.
Nu e nimic din ce-i al nostru, care să nu fie și al lor.
Chiar de disprețuim bunurile pământești – din pricina prietenilor noștri nu am vrea să părăsim lumea aceasta; ei ne sunt mai dragi ca lumina zilei.
Despre prietenie – Sf. Ioan Gură de Aur – Revista Orthograffiti Nr.10, Ian. 2010











Mare adevar!
Prietenia adevarata este acolo unde chiar de nu te vezi, de nu te cunosti,,,,,simti!
Este mai presus de ratiune iar ,,prietenul” iti simte trairile, nevoile, dorintele!
Stie ce vrei sa ii spui inainte de a rosti!
Asta este prietenia adevarata!
Da Laura!
Cu prietenul esti in rezonanta, il simti, te simte, se realizeaza o legatura tainica care are ca fundament rugaciunea reciproca.
Cand se roaga unul pentru altul – Dumnezeu vede, se alatura cu bucurie si implineste cu entuziasm tot ceea ce este de folos.
De aceea se spune „acolo unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu”.
Caruia ii pasa de celalalt se roaga pentru el, rugaciunea ptr aproapele este manifestarea iubirii.
Rugaciunea este cea care desfiinteaza granitele de spatiu si timp. Mijlocitorul Dumnezeu desfiinteaza aceste granite si realizeaza acea comuniune tainica si binefacatoare, aducatoare de mangaiere. Cand scopul este mantuirea toate se desfasoara in mod firesc si fara de pata si necazuri.
Doamne miluieste-ma!
Cristian Stavriu
Doamne, Cristian,,,,cat de multe adevaruri in cuvintele tale!
Nadajduiesc caci nu sunt singura!
Si atunci pot spune ca sunt cea mai bogata!
Doamne Ajuta!
sunt de acord si cred in prietenia adevarata…dar in ziua de astazi putini dintre prieteni se mai jertfesc ….din pacate marea majoritate confunda azi prietenia cu amicitia. deseori prietenia de azi sse bazeaza pe interese materiale, pe nevoia de a barfi, ne aduna uneori viciile, si pierdem vremea ascultand cuvinte fara profunzime si valoare spirituala. vrem sa aratam ca suntem grozavi prin numarul celor care ne inconjoara sau ne cauta din diferite motive interesate. vrem sa aratam ca suntem importanti si avem cu cine sa petrecem, indarjindu ne sa ne lipim de VIP urile penibile ale societatii, dar din pacate daca vreunul dinttre noi are un necaz putini se mai arata la fata .
eu cred totusi ca prietenia va avea intotdeuna un viitor pentru ca intotdeauna vom intra in aceasta viata cu un prieten sigur… Dumnezeu. Totul este sa stim sa IL pastram aproape de sufletul nostru.
O prietnie adevarata se poate intemeia in general intre persoane cu aceleasi teluri, aceleasi idealuri. Prietenii trebuie sa fie in rezonanta, trebuie sa fie pe aceeasi unda.
Depinde ce idealuri ne unesc, depinde care sunt valorile noastre ca sa ne putem uni in prietenie.
Adesea se foloseste cuvantul prietenie si acolo unde nu este prietenie ci doar anumite interese, dar acesta este alt subiect.
Un adevarat credincios, un om care L-a dobandit pe Hristos in inima si viata lui – poate fi prietenul oricui. Acesta va fi tot timpul pe pozitia de iubitor, de intelegator, de compatimitor, este persoana cu care se intelege oricine cu mintea sanatoasa. Un om ca acesta nu deranjeaza pe nimeni, nici macar pe cel pacatos, pentru ca el nu judeca si nu osandeste pe aproapele lui, nu vine cu invataturi inalte si pline de morala fata de cei ce sunt gresiti pe drumul lor. Ii compatimeste tainic fara ca acestia sa observe, se roaga pentru ei, e omul care se strecoara in viata pe oriunde, tainic si linistit. Sfatuieste atunci cand i se cere, ajuta neconditionat atunci cand i se cere samd.
Acesta este modelul demn de urmat si care poate fi prietenul oricui vrea.
Nu poti fi prietenul celui care nu te vrea de prieten.
Merge proverbul acela care spune f frumos ca cine se aseamana se aduna, sau spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti, samd.
Deci lucrurile sunt simple!
Domnul sa-ti ajute sa fii un bun prieten tuturor!
Doamne miluieste-ma !
Cristian Stavriu