Pot, așadar, să coexiste sentimente de inferioritate și sentimente de superioritate și îndrăznesc să spun că, poate, este una din situațiile cele mai rele. Nu vă fie teamă. Nu că ar fi ceva despre care să spunem: ,,Nu se poate face nimic”!
Nu. Nu este greu, dar trebuie să existe dispoziție de schimbare. Din partea omului este greu, pentru că simte că este dărâmat. Cum să distrugă sentimentul de superioritate pe care l-a clădit piatră pe piatră și se sprijină pe el! Acesta trebuie să fie dărâmat, deși este greu. Este greu, pentru că atunci omul simte că piere.
Pentru noi creștinii, nimic nu trebuie să fie greu. Nu doar în sensul că ne ajută Domnul, ci și în sensul că: ce altceva mai bun poate fi decât toate să se dărâme în tine? Ce altceva mai bun decât să se dovedească că ești un nimic? Chiar dacă ai fi cel mai înțelept dintre oameni, cel mai deștept dintre oameni, dacă, în cele din urmă, nu te convingi că ești un nimic, Harul lui Dumnezeu nu va sălășui în tine.
Iată cum îți vine smernia pe tavă, iată cum îți vine pocăința pe tavă, însă trebuie să le înțelegi pe acestea așa cum trebuie.
După umila mea părere, în aceste cazuri, este foarte important ca omul să se poată încrede în cineva. Nu știu dacă ați fost atenți la acest lucru, nu știu dacă ați găsit pe cineva, dacă sufletul vostru și-a aflat odihna? Să poată cineva să se încreadă, astfel încăt sufletul lui să se poată deschide? Propriului sine sufletul nu i se poate deschide. Însă altei persoane da. După cum Hristos a venit și a preluat în totalitate cele ale omului, nu în mod teoretic, ci în mod practic, așa trebuie și cel suferind să găsească în Biserică un om potrivit, care să i le preia pe toate. Hristos le preia pe toate, însă omul trebuie ca, până ce va ajunge acolo, să simtă concret că cineva i le preia pe toate.
Acela care poate – este duhovnicul.
SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA – Arh. Simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009
[...] Până ajungi la Hristos–DUHOVNICUL este acela care trebuie să preia toate ale tale!… Arh.Simeo… [...]
[...] de aici. [...]