Dacă murim complexați, cu sentimente de inferioritate, rămânem așa veșnic?
Nu știu dacă putem aprofunda această temă, cât să rămânem aproape de adevăr. Voi răspunde cu multă reținere.
Complexele și stările urâte se creează în zona de conlucrare a trupului cu suflet.
Când omul moare, această conlucrare încetează să mai existe. După moarte sufletul rămâne suflet, trupul se dezintegrează și conlucrarea acestora încetează. De vreme ce aceste stări bolnăvicioase acționează în zona de conlucrare dintre suflet și trup, putem spune că dispar și ele odată cu moartea, devin inexistente. Când trupul va învia și se va uni cu sufletul, nu este posibil să învie iarăși cu aceste stări bolnăvicioase.
Aș îndrăzni să spun că până la un punct așa este. Însă de la un punct încolo, aceste complexe influențează negreșit sufletul. Pot, desigur, să înceapă din zona aceasta a conlucrării dintre suflet și trup, dar mai apoi, după ce sunt legitimate, duhovnicește, influențează sufletul.
Mulți legitimează duhovnicește stări psihologice anormale. În aceste cazuri nu avem doar stări de natură funcțională, care se limitează la zona conlucrării dintre suflet și trup, ca stări care trec în suflet și-l influențează pe acesta. Astfel, problema nu este dacă după moarte complexul rămâne, ci dacă va rămâne influența lui? Dacă rămâne, ci dacă va rămâne influența lui?
Dacă ai avut sentimente de inferioritate și acestea te-au făcut o viață întregă să cultivi egoismul, să cultivi îndreptățirea de sine, după ce mori, chiar dacă încetează această conlucrare între trup și suflet, de unde a început complexul, nu înseamnă că întreaga influență dispare. Trăirile egoiste au trecut deja în sufletul omului.
Toate acestea sunt taine mari pentru om. Numai Dumnezeu le știe.
SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA – Arh. Simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009
