Nu uita să-ţi păstrezi sângele rece în nenorocire. (Horatiu)
Un om tare, când e lovit, îşi sporeşte puterea. (Seneca)
Când marea este liniştită, oricine poate fi cârmaci. (Syrus)
Nenorocirile fug (departe) de cei curajoşi, ca şi cum le-ar fi frică de aceştia. (Somadeva)
A învinge fără primejdie înseamnă a triumfa fără glorie. (Corneille)
„Noroc”- ăsta-i numele pe care cei slabi îl dau curajului. (G. Duhamel)
Când exista voinţă, există şi cale bătătorită. (Shaw)
Remediul nenorocirii este echilibrul sufletesc. (Syrus)
Greutăţile se înmulţesc când ne apropiem de ţintă. (Goethe)
N-am nimic de oferit decât sânge, muncă, lacrimi şi sudoare. (Sir Winston Churchil)
Universitatea dezvoltă toate aptitudinile, inclusiv şi prostia. (A. P. Cehov)
Logica este arta de a face greşeli cu fermitate. (J. Kratch)
Dacă vrei să-ţi învingi o slăbiciune nu o hrăni. (William Penn)
Dacă taci atunci când ar trebui să vorbeşti, să ştii că eşti fricos. (Abraham Lincoln)
Dacă nu înţelegi un anumit cuvânt dintr-un articol tehnic, ignora-l. Articolul va suna foarte bine şi fără el. (Legea lui Coperfield)
Nu am aflat ce este fericirea decât în momentul în care m-am căsătorit. Dar atunci era deja prea târziu. (Max Kauffman)
Sfatul meu este să te căsătoreşti. Dacă vei avea o nevastă bună, vei fi fericit; dacă nu, vei deveni filosof. (Socrate)
Fiind întrebat „Cum ar fi bărbaţii fără femei ?”, Mark Twain a răspuns: „În primul rând fericiţi! Apoi puţini, puţini, din ce în ce mai puţini!” (Mark Twain)
Nu poţi să cunoşti o femeie până nu o întâlneşti la tribunal. (Norman Mailer)
Hoţii îţi cer banii sau viaţa; femeile le vor pe amândouă. (Samuel Butler)
O măsură a oamenilor şi a lucrurilor este propria lor umbră. (T. Maiorescu)
Păzeşte-te a doua zi după un succes. (T. Maiorescu)
Care e folosul artelor? Dar care e folosul folosului? (T. Maiorescu)
Guvernele cad prin aceleaşi mijloace prin care au ajuns la putere. (T.Maiorescu)
Nu există prieteni în politică, există numai prieteni politici. (T. Maiorescu)
Păstrează-ţi emoţiunile pentru lucrurile ce le merită. (T. Maiorescu)
Nu e nimic mai primejdios decât a întemeia o formă statornică pe simţiri trecătoare. (T. Maiorescu)
Durerea înalţă pe omul de valoare şi coboară pe cel de rând. Nu în orice noapte se arată stelele, numai în noaptea cea senină. (T. Maiorescu)
Când se află omul în momentele hotărâtoare ale vieţii, nu-l mai conduce mintea; ea arată numai alternativele. Direcţia finală o dă inima. (T. Maiorescu)
Numai Dumnezeu are privilegiul să ne abandoneze. Oamenii nu pot decât să-ţi întoarcă spatele. (Emil Cioran)
Nu contează decât un singur lucru: să înveţi să pierzi. (Emil Cioran)
Dacă ar fi cu putinţă să ne privim cu ochii celorlalţi, am dispărea pe loc. (Emil Cioran)
Am toate defectele celorlalţi şi totuşi ceea ce fac aceştia mi se pare inadmisibil. (Emil Cioran)
Nu e profund, nu e autentic decât ceea ce ascundem. De unde forţa sentimentelor abjecte. (Emil Cioran)
Ţi-ai dori uneori să fi canibal, nu atât din plăcerea de a-l devora pe cutare sau cutare, cât din aceea de a-l vomita. (Emil Cioran)
Frumosul este echitatea absoluta. (Brâncuşi)
Trupul omenesc este frumos numai în măsura în care oglindeşte sufletul. (Brâncuşi)
Eu as vrea să creez – aşa cum respir. (Brâncuşi)
Nimic nu se înalta la umbra măreţilor arbori. (Brâncuşi)
O sculptură desăvârşită trebuie să aibă darul de a îl vindeca pe cel care o priveşte. (Brâncuşi)
Există în toate lucrurile o măsură, un adevăr ultim. (Brâncuşi)
Păcatul este un bumerang pe care știi când îl arunci dar nu știi când se întoarce și te lovește (Robert Frost)












Toate sunt foarte frumoase. Mi-a plăcut în mod special “Logica este arta de a face greşeli cu fermitate.”
http://zahdiva1.wordpress.com
Multumesc Zahdiva (Minodor)!!!
Acum cercetez blogul tau!
Cum faci sa apara pe blog, articolul partial cu posibilitatea de a ”read de rest of entry”?
M-am chinuit o gramada si nu am reusit sa aflu aceasta setare!
Poate ma ajuti ca sunt un incepator!
Doamne ajuta!
Si te mai astept in popas pe aici
Interesante trebuie sa recunosc avand in vedere ca sunt exprimate de autori diferiti
si intradevar daca ne-am privi prin ochii altora
cred ca ne-am vedea fff diferiti de parerea pe care o avem despre noi .
Bun venit Maria!
Dacă ar fi cu putinţă să ne privim cu ochii celorlalţi, am dispărea pe loc. (Emil Cioran)
Ce pline de adevar sunt multe dintre ele!
Doamne ajuta!
Si te mai astept in popas pe aici!
Domnul sa te bucure!
Cristian