Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for august 2009

Un renumit profesor se afla în faţa unui grup de tineri, care erau contra CĂSĂTORIEI.

Tinerii argumentau că romantismul constituie adevăratul susţinator al unei perechi şi că este de preferat să termini cu relaţia atunci când se stinge, în loc să intri în monotonia unei căsnicii.

Profesorul le-a spus că respectă opinia lor, dar le-a relatat următoarele: (mai mult…)

Read Full Post »

De poți fi calm când toți se pierd cu firea
În jurul tău și spun că-i vina ta;
De crezi în tine chiar când omenirea
Nu crede, dar s-o crezi ar vrea;

Dacă de așteptare nu ostenești nicicând,
Nici de minciuna goala nu-ți clatini gândul drept;
Dacă privit cu ură nu te răzbuni urând
Și totuși nu-ți pui masca de sfânt sau de înțelept;

Dacă aștepți dar nu cu sufletul la gură
Și nu dezminți minciuni mințind, ci drept;
De nu răspunzi la ură tot cu ură
Dar nici prea bun să pari nici prea-nțelept;

Sau când hulit de oameni, tu nu cu răzbunare
Să vrei a le răspunde, dar nici cu rugăminți;
De poți visa dar nu-ți faci visul astru;
De poți gândi, dar nu-ți faci gândul țel;

De poți să nu cazi pradă disperării
Succesul și dezastrul privindu-le la fel;
De rabzi s-auzi cuvântul cândva rostit de tine
Răstălmăcit de oameni, murdar și prefăcut;

De rabzi văzându-ți idealul distrus și din nimic
Să-l reclădești cu ardoarea fierbinte din trecut;
De poți risca pe-o carte întreaga ta avere
Și tot ce-ai strâns o viață să pierzi într-un minut
Și-atunci fără a scoate o vorbă de durere
Să-ncepi agoniseala cu calm de la-nceput ;

De poți rămâne tu în marea gloată
Cu regi tot tu, dar nu străin de ea;
Dușman, om drag, răni să nu te poată;
De toți să-ți pese dar de nimeni prea;

De poți prin clipa cea neiertătoare
Să treci și s-o întreci gonind mereu;
Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu șaizeci de clipe de veșnicii mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Și mai presus de toate, un OM, iubitul meu.

Read Full Post »

”Ura vine din pomenirea răului, pomenirea răului – din trufie, trufia-din slavă deșartă, slava deșartă – din necredință, necredința – din împietrirea inimii, impietrirea inimii din nelucrare, nelucrarea – din lenevire, lenevirea-din trândăvire, trândăvirea – din nerăbdare, nerăbdarea – din iubirea de sine. Rugăciunea depinde de dragoste, dragostea – de bucurie, bucuria-de blândețe, blândețea – de smerenie, smerenia – de slujire, slujirea – de nădejde, nădejdea – de credință, credința – de ascultare, ascultarea – de simplitate.”

Cuviosul Macarie cel Mare

Read Full Post »

Nu zi niciodată „nu se poate”, ci începe cu „să vedem”. (Nicolae Iorga)

Nu folosi o spadă ca să-ţi goneşti musca de pe căciulă. (Lao Tse)

Ştiu că nu ştiu nimic, şi nici măcar asta nu ştiu. (Socrate)

Peştii se prind cu undiţa, iar oamenii  cu vorba. (W. Shakespeare)

O călătorie de mii de mile începe cu un pas. (Laotse)

Viata întreagă pare prea scurtă celor ce fac binele, dar pentru cei ce fac rău o singură noapte  înseamnă un timp nesfârşit. (Lucian Blaga)

Piatra de încercare a caracterului omenesc este timpul. (Menander)

Dacă timpul pentru alţii înseamnă bani, pentru noi are un preţ incalculabil. (Goce Delcev)

Felul cum întrebuinţăm timpul liber ne trădează caracterul. (Plinius)

Socoteşte fiecare zi o viaţă. (Seneca)

Oricare ar fi durata timpului, ştiinţa întrebuinţării lui îl va face lung. (Seneca)

Îţi petreci cea mai mare parte a vieţii făcând ce nu trebuie, iar o bună parte a ei, nefăcând nimic, toata viaţa te-ai preocupat de cu totul altceva decât ceea ce ar fi trebuit. (Seneca)

Un minut de îndoiala face cât o veşnicie de suferinţă. (Balzac)

Pierderea vremii bune este maica şi sămânţa vremii rele. (Cantemir)

Cei care îşi întrebuinţează rău timpul sunt cei dintâi care se plâng de scurtimea lui. (La Bruyere)

Read Full Post »

În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ți timp, măcar o clipă să vezi pe unde treci!
Fă-ți timp să vezi durerea și lacrima arzând,
Fă-ți timp cu mila blandă să le alini trecând.
Fă-ți timp pentru-adevăruri și adânciri în vis,
Fă-ți timp pentru cântare cu sufletul deschis.
Fă-ți timp să vezi pădurea, s-asculți lângă izvor,
Fă-ți timp s-asculți ce-ți spune o floare, un cocor.
Fă-ți timp s-astepți din urmă când mergi cu slăbănogii,
Fă-ți timp pe-un munte, seara, stând singur, să te rogi.
Fă-ți timp să stai cu mama și cu tatăl tău bătrânii,
Fă-ți timp de-o vorbă bună și-o coajă pentru câini.
Fă-ți timp să stai aproape de cei iubiți, voios,
Fă-ți timp să fii și-al casei și-n slujba lui Hristos.
Fă-ți timp să guști frumosul din tot ce e curat,
Fă-ți timp că ești de taine și lumi înconjurat.
Fă-ți timp de rugăciune, de post și milostenii,
Fă-ți timp de cercetare de frați și de rudenii.
Fă-ți timp și-adună zilnic de toate câte-un pic,
Fă-ți timp CĂCI VIAȚA TRECE FĂRĂ SĂ FACI NIMIC!
Fă-ți timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu să stai,
Fă-ți timp ca toate-acestea au pentru tine-un grai.
Fă-ți timp s-asculți la toate, din toate să înveți,
Fă-ți timp să dai vieții și morții tale preț.
Fă-ți timp ACUM, că-n urmă zadarnic ai să plângi,
Comoara risipită a vieții n-o mai strângi.

Read Full Post »

Răsplata

Într-un sat de munte, era un om vestit pentru hărnicia sa. Dar, pe cât de muncitor era omul, pe atât de leneş era fiul său. Toată ziua ar fi stat degeaba şi tot nu s-ar fi plictisit. Numai că, într-o după-amiază, se duse la tatăl său şi îi spuse:

– Tată, am văzut pe uliţă nişte băieţi încălţaţi cu ghete noi, foarte frumoase. Aş vrea şi eu aşa ghete.

– Măi băiete, i-a răspuns omul, dacă ai munci şi tu cât de puţin, ţi-aş da banii, dar aşa, pe degeaba, zi şi tu, e drept ?

N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat supărat. Tare şi-ar fi dorit asemenea ghete, aşa că, a doua zi, iar s-a dus să-i ceară bani tatălui său. Dar şi de data aceasta părintele l-a refuzat.

Când a venit şi a treia zi să-i ceară bani, ţăranul i-a spus:

– Uite, măi băiete -văd că nu mai scap de tine! Eu am treabă aici, în grădină. Dar, în pod, e o grămadă de grâu ce trebuie vânturat, că altfel se umezeşte şi se strică. Pune mâna pe lopată, vântură tu grâul şi pe urmă vino aici şi-ţi dau bani să-ţi cumperi ghetele.

N-a mai putut băiatul de bucurie. S-a urcat repede în podul casei, dar nu prea îl trăgea inima la muncă. Aşa că s-a culcat pe un braţ de fân, a tras un pui de somn, după care a alergat în curte, strigând:

– Gata tătucă, am vânturat tot grâul. Acum îmi dai banii ?

– Nu! – a răspuns omul categoric. Ţi-am spus să vânturi grâul, nu să pierzi vremea. Treci în pod şi fă ce ţi-am spus!

A plecat iar băiatul, dar nu putea înţelege de unde ştia tata că el nu vânturase grâul. Probabil că l-a surprins dormind şi nu l-a trezit, că altfel nu se poate … Aşa că, după ce s-a urcat iarăşi în podul casei, s-a pus la pândă în loc să aibă grijă de grâu. A stat el preţ de jumătate de ceas, cu ochii aţintiţi spre tatăl său, care muncea de zor în curte, şi, socotind el că-i de ajuns, se duse iarăşi în grădină.

– Tată, am terminat toată treaba, n-a rămas bob de grâu neîntors. Acum îmi dai banii ?

– Măi băiete, după ce că eşti leneş, mai eşti şi un mare mincinos. Nu ţi-e ruşine ? Să ştii că, dacă nici de data asta nu te duci în pod şi nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheată. Ai înţeles ?

Când a văzut băiatul că altfel nu se mai poate, s-a urcat în pod, a pus mâna pe lopată şi a început să vânture grâul. Dar, cum a băgat lopata în grămadă, a găsit ascunsă în grâu o pereche de ghete noi nouţe, exact aşa cum îşi dorea el.

de ucurat, s-a bucurat, cum ea şi de aşteptat, dar, în acelaşi timp, îi crăpa obrazul de ruşine pentru minciunile sale de mai’nainte. Fără să-l mai pună nimeni, a vânturat tot grâul, după care s-a dus şi în grădină să îşi ajute tatăl. Acum simţea, într-adevăr, că merită ghetele, dar, mai mult decât atât, simţea cât de bine este să fii alături de părinţi şi să îi ajuţi.

†  “Creşteţi-vă copiii în învăţătura şi înţelepciunea Domnului!” ( Sfânta Scriptură )

Read Full Post »

Un bătrân oarecare!

Trăia odată într-un sat un bătrân foarte sărac. El avea însă un cal foarte frumos. Atât de frumos încât lordul din castel vroia să i-l cumpere. Dar bătrânul l-a refuzat spunându-i: „Pentru mine acest cal nu este un simplu animal. El imi este prieten. Cum aş putea să îmi vând prietenul?” Dar, într-una din zilele următoare, când bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul. Toţi sătenii i-au spus “Ţi-am spus noi! Trebuia să îi vinzi calul lordului. Dacă nu ai acceptat el ţi l-a furat! Ce mare ghinion.” “Ghinion sau sansa, zise bătrânul, Dumnezeu le ştie pe toate?” Doamne miluieste-ma pe mine pacatosul! Toţi au râs de el. După 15 zile însa calul s-a întors si nu era singur, avea în spate o mulţime de cai sălbatici. El a scăpat din grajd, a curtat o tânără iapă şi, când s-a întors, restul cailor s-au luat după el. “Ce mai noroc!” strigară sătenii. Bătrânul, împreună cu fiul său, a început să îmblânzească acei cai noi veniţi. Dar, o săptămână mai târziu, fiul bătrânului şi-a rupt piciorul în timp ce încerca să dreseze unul dintre cai. “Ghinion!” îi ziseră prietenii bătrânului. “Ce ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Tu eşti deja în pragul sărăciei!” “Ghinion, sansa, Dumnezeu le stie pe toate?” le răspunse bătrânul. Doamne miluieste-ma pe mine pacatosul! După câteva zile de la tragicul accident, soldaţii lordului trecură prin sat şi îi obligară pe toţi flăcăii să li se alăture ptr razboi. Doar fiul bătrânului a scăpat datorită piciorului său rupt. “Ce noroc pe tine!” strigară vecinii. “Toţi copiii noştri au fost dusâşi în război, doar tu ai avut şansa să îl păstrezi lângă tine. Fiii noştri ar putea fi ucişi.” Bătrânul le răspunse: “Ghinion, sansa… Dumnezeu le stie pe toate?” Doamne miluieste-ma pe mine pacatosul! Viitorul vine către noi bucăţică după bucăţică, puţin câte puţin. Nu ştim niciodată ce ne aşteaptă. Dar dacă păstrăm o atitudine pozitivă si plina de smerenie si de legatura cu Dumnezeu va fi mereu loc pentru bine şi vom putea fi mai fericiţi prin pronia Divina.

Read Full Post »

Patriarhul Pavle, după cum este cunoscut, a continuat să trăiască la fel şi după ce s-a mutat la Belgrad. Belgrădenii îl întâlnesc adesea pe stradă, în tramvai, în autobuz… Astfel, odată, pe când mergea singur, suind trotuarul străzii Regele Petru I, în care se afla sediul Patriarhiei, îl ajunse, cu un Mercedes ultimul răcnet, unul din preoţii cunoscuţi ai unei parohii arhicunoscute din Belgrad. A oprit automobilul şi a ieşit:
– Sfinţia Voastră, permiteţi-mi să vă conduc! Spuneţi numai încotro… Patriarhul a intrat în automobil, şi îndată ce s-au pus în mişcare, a întrebat:
– Spuneţi, părinte, al cui este automobilul acesta?
– Al meu, Sfinţia Voastră!
– Opriţi! – porunci Patriarhul, a ieşit, şi-a făcut semnul Crucii şi a zis preotului:
– Dumnezeu să vă aibă în pază! Automobilele negre. Fusese şedinţa Sfântului Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe. Sfinţia Sa se îndrepta, precum îi este obiceiul, la slujba de vecernie de la Catedrală. Când ieşi din Palatul Patriarhiei, zări parcate o mulţime de automobile mari, negre. Întrebă:
– Ale cui să fie atâtea automobile luxoase?
– Ale episcopilor noştri, Sfinţia Voastră! Au venit cu ele la şedinţa Sinodului -răspunse preotul care-l însoţea.
– O, vedea-i-ar Dumnezeu, cu ce ar fi mers dacă nu ar fi depus votul sărăciei?!

Read Full Post »

Învață de la apă să ai statornic drum.  
Învață de la flăcări că toate-s numai scrum.
Învață de la umbră să taci și să veghezi.
Învață de la stâncă tu neclintit să crezi.
Învață de la soare cum trebuie s-apui.
Învață de la piatră cât trebuie să spui.
Învață de la vântul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de liniștit să treci.
Învață de la toate că toate sunt surori
Cum treci frumos prin viață, cum trebuie să mori.
Învață de la vierme că nimeni nu-i uitat.
Învață de la nufăr sa fii mereu curat.
Învață de la flăcări ce-avem de ars în noi.
Învață de la ape să nu dai înapoi.
Învață de la umbră să fii smerit ca ea.
Învață de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învață de la soare ca vremea să-ți cunosti.
Învață de la stele că-n cer sunt numai oști.
Învață de la greier, când singur ești, să cânti.
Învață de la lună să nu te înspăimânți.
Învață de la vulturi când umerii ți-s grei
Și du-te la furnică să vezi povara ei.
Învață de la floare să fii gingaș ca ea.
Învață de la oaie să ai blândețea sa.
Învață de la păsări să fii mai mult in zbor.
Învață de la toate că totu-i trecător.
Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea care treci
Să-nveți din tot ce piere, cum să trăiești pe veci.

Read Full Post »

Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În faţa strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Şi-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte,-orânduie-mi cărarea!

În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Şi cu povaţa ta-nţeleaptă,
În veci spre cei rămaşi în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

Dezleagă minţii mele taina
Şi legea farmecelor firii,
Sădeşte-n braţul meu de-a pururi
Tăria urii şi-a iubirii.
Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina
Şi zvonul firii-ndrăgostite,
Dă-i raza soarelui de vară
Pleoapei mele ostenite.

Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Şi de durerea altor inimi
Învaţă-mă pe mine-a plânge.
Nu rostul meu, de-a pururi pradă
Ursitei maştere şi rele,
Ci jalea unei lumi, părinte,
Să plângă-n lacrimile mele.

Dă-mi tot amarul, toată truda
Atâtor doruri fără leacuri,
Dă-mi viforul în care urlă
Şi gem robiile de veacuri.
De mult gem umiliţii-n umbră,
Cu umeri gârbovi de povară…
Durerea lor înfricoşată
În inimă tu mi-o coboară.

În suflet seamănă-mi furtună,
Să-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele înfiorate;
Şi cum sub bolta lui aprinsă,
În smalţ de fulgere albastre,
Încheagă-şi glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre.

Read Full Post »

SMERENIA…

Odată, demult, mă plimbam împreună cu tatăl meu cînd, la o cotitură, el se opri deodată. După o clipă de tăcere, mă întrebă:
– În afară de ciripitul păsărelelor, mai auzi şi altceva?
Îmi ascuţii auzul şi, după cîteva secunde, îi răspunsei:
– Aud zgomotul unei căruţe…

– Aşa este, spuse tatăl meu. Este o căruţă goală.
Îl întrebai:
– Cum de ştii că este o căruţă goală, dacă încă nu o putem vedea?
Iar el îmi răspunse:

– E foarte uşor să ştii cînd o căruţă este goală, e din cauza zgomotului. Cu cît este mai goală, cu atît face mai mult zgomot.

Astăzi, adult fiind, cînd văd o persoană care vorbeşte prea mult, întrerupînd conversaţia celorlalţi, dovedindu-se inoportună, lăudîndu-se cu ceea ce posedă, simţindu-se atotputernică şi dispreţuindu-i pe cei din jurul ei, încă mi se pare că mai aud vocea tatălui meu, spunînd:

Cu cît este mai goală căruţa, cu atît  mai mult zgomot face„.

Smerenia constă în a trece sub tăcere virtuţile noastre şi de a le permite altora să le descopere.

Nu uitaţi că există oameni atît de săraci, încît nu au nimic altceva decît bani.

Nimeni nu este mai gol la suflet, decît cel care este plin de sine însuşi.

Să fim ca ploaia liniştită şi blîndă, care pătrunde în tăcere pînă la adîncimea rădăcinilor, hrănindu-le.

Read Full Post »

Când vrei sa vezi prin timpul ce desparte
Si nu mai poti strabate de desis,
Închide ochii si-ai sa vezi departe
Ce nu mai poti vedea cu ei deschisi.

Când vrei sa fii de departari aproape
Si nu mai poti, oricât ti-ar fi de greu,
Te departeaza si mai mult de toate,
Ca departarea-apropie mereu.

Read Full Post »

Orgoliul

Doi soţi, un bărbat şi o femeie, pentru nişte nimicuri, s-au certat. Se mai întâmplă în familie, chiar şi în familiile creştine. Şi nu vorbeau. Fiecare o făcea pe supăratul, fiecare îl considera pe celălalt că e vinovat şi nu voia nici unul să rupă tăcerea; mai ales bărbatul, care se considera superior, fiind şi om de afaceri. La un moment dat, bărbatul trebuia să plece într-o călătorie de afaceri şi avea avion a doua zi dimineaţă. De obicei, când trebuia să se scoale mai de dimineaţă, îl trezea soţia, dar acum, fiind hotărât să nu rupă el tăcerea primul, nu i-a zis soţiei să-l trezească. Totuşi avea nevoie se trezească mai de dimineaţă, de aceea, fiind mai „înţelept” (ca de obicei), a scris pe o bucată de hârtie „Te rog să mă trezeşti la ora 5“ şi a lăsat biletul unde ştia că soţia o să-l găsească. În dimineaţa următoare, bărbatul se trezeşte şi vede că este ora 9 şi că a pierdut avionul. Furios, tocmai se pregătea să se certe iar cu soţia lui pentru că nu l-a trezit, când, lângă pat, ce credeţi că observă: lângă hârtia pe care scrisese el seara „Te rog să mă trezeşti la ora 5“, era un bileţel pe care scria „Este ora 5. Trezeşte-te !”. Fără… cuvinte.

Read Full Post »

Un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de saptamana viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective. Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie. Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte. O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale. Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane. De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. In realitate insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine. In cutia ta cate piersici sunt… si ce ai de gand sa faci cu ele??

Read Full Post »

Oglinda

Gasim intotdeauna doar ceea ce cautam

Ratacind pe ici, pe colo, un caine urias ajunse intr-o odaie care avea pe toti peretii oglinzi imense.
Astfel, se vazu dintr-o data inconjurat de caini. Se infurie, incepu sa scrasneasca din dinti si sa maraie. Fireste, si cainii din oglinda facura la fel, descoperindu- si coltii fiorosi.
Cainele nostru incepu sa se invarta vertiginos intr-o parte si in alta pentru a se apara de atacatori, dupa care – latrand cu furie – se arunca asupra unuia dintre presupusii sai adversari. In urma puternicei izbituri in oglinda, cazu la pamant fara suf1are si plin de sange.

Daca ar fi dat din coada prieteneste o singura data, toti cainii din oglinda ar fi raspuns in acelasi fel. Si intalnirea lor ar fi fost o sarbatoare!!

Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:
– Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
– Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
– Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.
– Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:
– Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
– Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
– Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
– Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si, pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:
– Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?

– Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.

Read Full Post »

O, iartă-mi, Te rog, Doamne,atâtea rugăciuni, Prin care-Ți cer, și pâine, și pază, și minuni, Căci am făcut adesea din Tine – Robul meu, Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu. În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta, Îți cer, îți cer intr-una să faci Tu voia mea, Îți cer s-alungi necazul, să-mi lași un loc în Rai Și să-mi slujești în toate: să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai. Gândindu-mă că dacă-Ți cânt și Te slăvesc, Am drept să-Ți cer într-una să-mi faci tot ce-mi doresc, O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga, Și învață-mă ca altfel să stau în fața Ta, Nu tot cerându-Ți Ție, să fii Tu Robul meu, Ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu. Să înțeleg că felul cel mai bun de-a mă ruga, E să-mi doresc în toate să fie voia Ta!

Read Full Post »

Un caine se rataceste prin jungla. Plimbandu-se el linistit vede un tigru indreptandu-se in goana spre el, cu intentia clara sa-l manance. Cainele se gandeste: „Am incurcat-o! Asta ma haleste!” Dar imediat vede niste oase pe jos. Se aseaza pe burta si incepe sa roada oasele, cu spatele la tigru. Chiar inainte ca tigrul sa sara, cainele exclama satisfacut, frecandu-se pe burta: „Mmmm, delicios tigru! Oare or mai fi si altii p’aici?” Auzind, tigrul se opreste din salt si infricosat se prelinge pe langa copaci, luand distanta: „A fost cat p’aci! Cainele aproape ca m-a dat gata!” O maimuta care a urmarit scena dintr-un copac, sperand sa se puna bine cu tigrul, fuge dupa acesta ca sa-i povesteasca inselatoria. Cainele nostru o vede. Maimuta il ajunge pe tigru, si-i spune pe fata toata tarasenia. Tigrul, inecat de furie zice: „Urca in spinarea mea si vei vedea ce ii voi face nemernicului de caine!” Acum cainele vede tigrul cu maimuta in carca si se gandeste: „Ei, cum o mai scot la capat de data asta?” Dar in loc sa fuga se intoarce cu spatele la atacatori prefacandu-se ca nu i-a vazut. Si… cand acestia au fost destul de aproape zice: „Unde e maimuta aia?! De jumatate de ora am trimis-o sa-mi aduca un tigru si nici pana acum nu s-a intors!”

Read Full Post »

  Nadejde si-ntarire
  si zid de mantuire
  pe tine castigandu-te,
  ingenunchem rugandu-te:
  de chinuri ce ne bantuie,
  Marie, tu ne mantuie!

  O, Sfanta Marie!
  Tu, maica durerilor,
  regina tariilor,
  taria soliilor,
  izvoru-ndurarilor
  luceafar al marilor,
  indura-te, pleaca-te,
  nadejdea corabiei,
  invingerea sabiei,
  limanul sarmanilor
  si soarele anilor,
  balsamul ranitilor,
  norocul iubitilor,
  o, da-ne tarie,
  Sfanta Marie!

  Iisuse Hristoase,
  de oameni iubitorule,
  Mantuitorule,
  izvor mantuirilor,
  de acum si pururea
  si-n vecii vecilor!

Read Full Post »

”Nu judeca ca să nu fii judecat!”
”Cu masura cu care veți judeca cu aceeași masură veți fi judecați”!

Avem în Vechiul Testament o istorisire înduioșătoare din viața împăratului David proorocul.

Se spune că poporul evreu avea în frunte la vremea aceea pe David cel bun, milostiv și curat la suflet.

Împaratul David ajunsese vestit, bogat, iubit de popor și chiar de dușmani apreciat.

Avea palate, averi, neveste multe și țiitoare frumoase.

Dar iată că într-o bună zi: (mai mult…)

Read Full Post »

O dulce Românie!

Pentru cei ce iubesc aceasta tara!

http://www.patrimoniuromanesc.ro/

Read Full Post »

Jean Gabin

Un PPT deosebit!

https://cristianstavriu.files.wordpress.com/2009/08/jean-gabin3.ppt

Read Full Post »

de-aş putea să-mi plec gândirea
puţin mai jos de orice gând
mi s-ar întoarce-n trup iubirea
şi mintea-n inimă plângând
 
de-aş putea să-mi plec privirea
puţin mai jos de-orice lumină
mi-ar străluci în ochi Lumina
şi-aş fi fără păcat şi vină

de-aş putea să-mi plec vorbirea
puţin mai jos de-orice cuvânt
mi-ar izvorî din piept Tăcerea
ce-ar face pace pe pământ

de-aş putea să-mi plec poftirea
mai jos de cele care pier
preface-s-ar atunci căderea
în cel mai lin urcuş spre Cer

de-aş putea să-mi plec durerea
puţin mai jos de-orice alin
aş întâlni chiar Învierea
în miezul ultimului chin

de-aş putea să-mi plec grumazul
puţin mai jos de orice jug
în nuntă s-ar schimba necazul
şi nunta-n feciorelnic Rug

o, de-aş putea să-mi plec genunchii
puţin mai jos de drumul meu
să-mi plec şi duhul şi rărunchii
puţin mai jos mai jos de „eu”

metania începută-n suflet
mi s-ar sfârşi în Dumnezeu…

Read Full Post »

Lupul cel hrănit bine!

Un bătrân stătea împreună cu nepotul său şi-l învăţa:

„În viaţa fiecărui om de pe pământul ăsta se dă o luptă crâncenă, o luptă între doi lupi. Unul rău: el întruchipează frica, mânia, invidia, lăcomia, autocompătimirea, aroganţa, viclenia, lenea. Celălalt e unul bun: el aduce bucuria, liniştea, smerenia, pacea, dragostea, încrederea, dărnicia, adevărul, blândeţea, mila.”

Copilul priveşte întrebător pe bunicul lui: „Şi care dintre ei va învinge?”.

Bătrânul îl priveşte în ochi, şi-i spune: „Cel pe care îl vei hrăni!”

Read Full Post »