Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Septembrie 2009

Suprema Culme - Raiul!

Suprema Culme - Raiul!

Urcă, urcă, urcă frate,
    pune trepte râvnei
    în suişul inimii smerite
    până în vârf de munte
    pe suprema culme a jertfei.  

Priveşte adânc în tine însuţi
    cu ochii prin care priveşti pe alţii

    şi ai păşit deja  pe prima treaptă.  

Nu te grăbi spre o altă…
    chiar dacă poţi, aşteaptă.    

Află-ţi întâi scăpările
    şi îndepărtează-ţi laşităţile;
    lărgeşte-ţi până-n zări hotarele
    astupându-ţi prăpăstiile.    

Şi gata. Punând pravili în viaţă
    poţi face cunoştinţă
    cu a doua treaptă.

    Ai câştigat o luptă?    

Nu uita, graba e-o nebunie
    iar gloria neconsolidată
    e o trudă deşartă.

 Cu destulă prudenţă
    judecă-ţi tot pasul
    şi nu lăsa slobod visul
    furat de cele trecătoare.   

 Şi dacă e cu putinţă
    urcă o altă treaptă.

    Şi aşa, numără-ţi anii
    după treptele  virtuţii.

Read Full Post »

Sf. Teofan Zăvorâtul

Sf. Teofan Zăvorâtul

(Gal. 4, 8-21; Mc. 6, 45-53)

”Îndrăzniți! Eu sunt; nu vă temeți”. Iată temeiul nădejdii noastre! Prin orșice nevoie și necaz ar trebui să treci, adu-ți aminte că Domnul e aproape și însuflețește-te, răbdând bărbătește. Așa cum El a apărut înaintea Apostolilor care se chinuiau vâslind pe mare, arătat îți va face și ție deodată, care te chinuiești, ajutorul și ocrotirea Sa. El este pretutindeni și totdeauna gata să te ocrotească. Trebuie doar să stai împreună cu El sau înaintea Lui prin credință, rugăciune, nădejde și încredințare în sfânta Lui voie. Va avea loc atunci unirea sufletului cu Domnul, iar de aici îți va veni tot binele. Totuși, asta nu inseamnă că deodată vor veni îndată și mărirea, și slava, și cinstea dimpreună cu cele asemenea. Pe dinafară poți rămâne la fel ca mai înainte, dar ți se va adăuga răbdarea bărbătească și cu inima bună a acelei rânduieli a lucrurilor care a fost plăcută Domnului în privința ta: și acesta este lucrul de căpetenie pe care trebuie să-l cauți.

Fericirea este înlăuntru, nu în afară; iar cel aflat în legătură vie cu Domnul are fericirea lăuntrică întotdeauna.

 

Read Full Post »

Marturie a Sfantului Ierarh Petru Movila, Mitropolitul Kievului
despre Dreptcredinciosul voevod Mihai Viteazul si adeverirea dreptei credinte

Cind Mihail-Voda, domnul Ungro-Vlahiei, l-a alungat pe Andrei Bathory si a luat sceptrul Ardealului, a sosit in orasul de scaun, numit Balgrad, si a voit ca sa zideasca acolo, in oras, o biserica ortodoxa. Insa preotii, orasenii si toti boierii, fiind de credinta latineasca [a Papei], nu-i ingaduiau sa zideasca, zicind ca ei sint de credinta dreapta si de aceea nu doresc sa aiba in orasul lor o biserica de lege straina. Atunci domnitorul le-a spus: „Voi nu sinteti marturisitori ai dreptei credinte, caci nu aveti harul Sfintului Duh in biserica voastra. Noi insa, fiind dreptcredinciosi, avem puterea cea adevarata a harului Sfintului Duh, pe care si cu fapta sintem gata intotdeauna s-o aratam, cu ajutorul lui Dumnezeu”. Dar ei voiau sa-si dovedeasca dreptatea prin infruntare de cuvinte si dispute. Ci el le-a zis: „Nu, nu prin dispute, ci cu fapta vreau s-o dovediti, altfel va voi arata eu, intru incredintarea tuturor”. Iar ei i-au spus: „Cum sa aratam? Caci nu e cu putinta sa dovedim decit cu cuvintul sfintelor scripturi”. El le-a zis: „In dispute este osteneala fara de capat, dar noi, fara infruntari de vorbe, putem usor sa dovedim cu ajutorul lui Dumnezeu. Haideti, zice, in mijlocul orasului si acolo sa ni se aduca apa curata, iar arhiereul meu si preotii sai o vor sfinti in vazul tuturor. Tot asa vor face si ai vostri, deosebit, si, sfintind-o, o vom pune in biserica voastra cea mare, in vase osebite, pe care le vom astupa si le vom pecetlui cu pecetile noastre, pecetluind si usa bisericii pentru 40 de zile. Si a cui apa va ramine nestricata, ca si cum de-abia ar fi fost scoasa din izvor, credinta aceluia este dreapta, iar daca apa cuiva se va strica, credinta lui este rea. Daca apa mea va ramine nestricata, cum nadajduiesc ca ma va ajuta Dumnezeu, voi n-o sa va mai impotriviti si o sa-mi ingaduiti sa zidesc biserica, iar daca nu, faca-se voia voastra, n-am s-o zidesc”. Ei au strigat cu totii intr-un glas: „Bine, bine, sa fie asa!”. Si, a doua zi dimineata, a iesit domnitorul cu toti boierii si curtenii sai in piata, cu episcopul si cu preotii, slujind litia dupa obicei, cu cruci, cu luminari si candele. Si, ajungind la locul pregatit, au savirsit marea sfintire a apei, rugindu-se cu totii lui Dumnezeu, cu lacrimi si suspine, sa proslaveasca dreapta credinta, iar pe cea rea s-o faca de rusine. Tot in piata, dar deoparte, in fata tuturor, latinii au sfintit apa si au sarat-o. Dupa care, astfel sfintindu-si apa, fiecare a turnat apa lui sfintita in cite un vas osebit, apoi si-au pus pecetile pe amindoua parti ale vaselor, le-au dus si le-au pus in biserica cea mare, au incuiat usil! e, le-au pecetluit si au plecat. In fiecare zi, domnitorul cu episcopul, cu preotii si cu toti dreptcredinciosii, se rugau, postind. Tot asa au facut si latinii. Si dupa ce au trecut 25 de zile, Dumnezeu i-a dat episcopului un semn. El a venit la domnitor si i-a zis: „Doamne, cheama-i pe latini si pe preotii lor si nu astepta ziua a patruzecea, cea hotarita. Sa mergem la biserica si, desfâcind pecetile, sa deschidem usile. Vei vedea harul lui Dumnezeu, iar robii Lui, care-si pun cu adevarat nadejdea in El, nu se vor face de rusine”. Domnitorul, deci, chemindu-i pe toti, precum l-a sfatuit episcopul, a mers la biserica si, deschizind usile, au intrat cu totii. Mai intii, episcopul ortodox, ingenunchind, s-a rugat cu lacrimi la Dumnezeu, zicind: „Doamne, Dumnezeule, Unul in Sfinta Treime slavit si preamarit, precum inainte vreme pe dreptul Tau Ilie l-ai auzit vestind cu foc adevarul Tau si i-ai rusinat pe cei de rea credinta, auzi-ma acum si pe mine, robul Tau nevrednic, dimpreuna cu toti robii Tai de aici, nu pentru vrednicia noastra, pe care n-o avem, ci pentru slavirea numelui Tau sfint si pentru intarirea credintei noastre, care este adevarata credinta in Tine, arata intreg harul Sfintului Duh in apa aceasta, ca prin nestricaciunea ei sa vada toti ca numai in biserica Ta greceasca si soborniceasca de la Rasarit se afla credinta cea adevarata si harul cel adevarat al Sfintului Duh. Caci Tu esti singurul Care pe toate le binecuvintezi si le sfintesti, Dumnezeul nostru, si slava Tie iti inaltam, Tatalui si Fiului si Sfintului Duh, acum, si pururi, si in vecii vecilor, Amin!”. Ridicindu-se si cintind: „Doamne, Lumina mea si Mintuitorul meu, de cine sa ma tem” – a rupt pecetea vasului cu apa sfintita si, uitindu-se la ea, a gasit-o mai curata si mai limpede decit inainte, cu mirosul neschimbat, ca si cum ar fi fost luata dintr-un izvor curgator, dupa care strigat, zicind: „Slava Tie, Dumnezeul nostru, Care Ti-ai plecat urechea la rugaciunile noastre, Slava Tie, Care proslavesti biserica Ta, Slava Tie, care intaresti cu slava credinta cea dreapta si nu ne-ai facut de rusine in asteptarile noastre”. Si a zis catre toti: „Veniti sa vedeti cum a stat aceasta apa atitea zile, raminind nestricata datorita harului Sfintului Duh, si incredintati-va ca adevarata este credinta noastra ortodoxa”. Iar latinii, rugindu-se si facind slujba dupa cum le era obiceiul, au rupt pecetea vasului in care se afla apa lor si, cum l-au destupat, toata biserica s-a implut de duhoare, ca s-au inspaimintat toti latinii si au strigat cu uimire: „Adevarata este credinta greceasca pe care o tine domnitorul. Sa-si zideasca, deci, biserica in orasul nostru, caci, fiindca nu i-am ingaduit, Dumnezeu s-a miniat pe noi si ne-a imputit apa”. Si astfel, facuti de ocara, latinii si cu preotii lor s-au imprastiat cu mare rusine, iar unii dintre ei s-au convertit la credinta ortodoxa. Iar domnitorul, cu episcopul sau, cu preotii, cu toti boierii si ostasii sai, plini de bucurie si fericire, s-au intors la curte, slavindu-L si multumindu-I lui Dumnezeu pentru minunea ce a fost spre intarirea adevaratei credinte ortodoxe. In aceeasi zi a facut o mare ospat pentru intregul oras si pentru toata oastea sa.

Toti locuitorii tarii Ardealului, cu juramint, s-au aratat bucurosi sa zideasca biserica si sa n-o darime niciodata. Deci, domnitorul a inceput indata zidirea (dar nu in oras, ca nu cumva, o data cu schimbarea vremurilor, sa fie darimata, ci linga oras, aproape de zidul cetatii, intr-un loc frumos) si, dupa ce a zidit-o, a inchinat-o „…” si a mutat episcopia acolo (caci episcopii locuisera pina atunci in alt loc), unde se afla si astazi, cu bunavointa lui Dumnezeu. L-a pus acolo pe primul episcop al Balgradului, pe Ioan, barbat blind, virtuos si sfint, care, traind acolo in mare sfintenie, s-a invrednicit sa capete harul facerii de minuni. Dupa ce a murit, trupul lui a ramas si pina astazi neputrezit si bine mirositor, facind multe minuni pentru cei ce vin cu credinta la racla lui, intru slavirea lui Hristos, Dumnezeul nostru, Caruia I se cuvine toata slava, cinstirea si inchinaciunea, dimpreuna cu Tatal Lui Cel fara de inceput si cu preasfintul, preabunul, de viata datatorul Duh Sfint al Lui, acum, si pururea, si in vecii vecilor, Amin!

Si cele scrise aici le-am am citit intr-un letopiset muntenesc si le-am auzit de la multi oameni vrednici de crezare, care au vazut cu ochii lor, dar mai ales de la parintele, care pe atunci era vistiernic, iar acum este mare logofat al tarii Ungro-Vlahiei, si de la Dragomir, marele pitar al aceleiasi tari.
Petru Movila, Arhiepiscop, Mitropolit al Kievului, Arhimandrit al Lavrei Pecerska, cu mâna proprie.

Read Full Post »

Read Full Post »

„>

Read Full Post »

Se povestește că după uciderea lui Mihai Viteazul în Transilvania au venit la putere din nou străinii cu credința lor rătăcită. Pe vremea când Mihai Viteazul unise cele trei țărișoare române sub un singur sceptru credința ortodoxă primise libertatea de care fusese vitregită de puterile străine. Dar iată că acum nori negri se abăteau iarăși  peste drept măritorii creștini. Pentru ai înjosi în credința lor, principele de atunci a organizat o petrecere la palatul său invitând nobilimea supusă lor dar și pe episcopul locului folosindu-se de acea împrejurare. Petrecerea era organizată în perioada postului mare iar acolo pe masa întinsă erau oferite musafirilor mâncăruri alese de dulce. Episcopul cu smerenie acceptă invitația principelui deoarece i se spusese că la acel moment festiv se vor discuta probleme importante ale țării și cu privire la credința poporului.

După introducerea tuturor musafirilor cu tot alaiul obiceiurilor de atunci, toți s-au așezat la masă. Episcopul însă a făcut semn discret unuia dintre sevitori cerându-i cu smerenie să-i aducă în farfurie câteva frunze de salată și câteva legume. Principele și mesenii erau curioși să vadă dacă episcopul va mânca de dulce în săptămâna mare a postului. Văzând statornicia episcopului în dreapta credință s-au hotârat să-l batjocorescă într-un mod perfid. La petrecere era o prințesă cu un  cățel în brațe pe care-l cocoloșea și pupa continuu. Principele făcand liniște in sală îl întrebă pe episcop în auzul tutror cu perversitate:

– Prea Sfințite Părinte am vrea să botezăm cățelul prințesei acesteia și s-a iscat aici o discuție cu privire la aceasta. Toată lumea insistă să botezăm cățelul ortodox, ca să ajungă în rai. Și pentru că  mărturisiți că a voastră este dreapta credință, v-am ruga să ne botezați cățelul!

La aceasta episcopul cu multă blândețe și calm duhovnicesc le răspunse pe măsura perfidiei lor:

– Noi cu multă dragoste botezăm cățelul numai că nu putem face asta împotriva voinței lui deoarece după crezul credinței voastre cel botezat trebuie să încuviințeze botezul. Așadar să-l întrebăm pe cățel în a cui credință dorește să fie botezat și din care familie face parte și el ne va răspunde prin gesturile lui.

A luat episcopul farfuria sa (cu salată și legume) și a pus-o jos, a luat și farfuria principelui (plnă de cărnuri grase) și așezat-o alături, apoi a luat cățelul și l-a așezat în fața lor. De îndată ce i-a dat drumul  cățelul s-a înfruptat cu nesaț din mâncărurile de dulce ale pricipelui.

Atunci episcopul a zis către cei de față:

– Onorată adunare! Vedeți cățelul trebuie botezat în credința dumneavoastră deoarece face parte dintre ai voștri, dacă era dintre ai mei mânca din farfuria mea, ținea post ca și mine dar de îndată ce cu entuziasm s-a împărtășit dintr-ale voastre acum rămâne ca ai voștri să-l boteze. Apoi ridicându-se de la masă plecă cu chip senin lăsându-i muți și rușinați în rătăcirea lor.

Read Full Post »

 
Sf. Evanghelie
Sf. Evanghelie

Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa,  blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege.

Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele.

Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm.

Să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii.

Fraţilor, chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi-l, pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită.

Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos.

Căci de se socoteşte cineva că este ceva, deşi nu este nimic, se înşeală pe sine însuşi.

Iar fapta lui însuşi să şi-o cerceteze fiecare şi atunci va avea laudă, dar numai faţă de sine însuşi şi nu faţă de altul.

Căci fiecare îşi va purta sarcina sa.

Cel care primeşte cuvântul învăţăturii să facă parte învăţătorului său din toate bunurile.

Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera.

Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică.

Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi.

Deci, dar, până când avem vreme, să facem binele către toţi, dar mai ales către cei de o credinţă cu noi.

 

Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel cap.5, 22-26; cap.6, 1-10;

Read Full Post »

Older Posts »