Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Octombrie 2009

Pentru a treia oară tânărul cădea la concursul trienal. Îl tot urmărea ghinionul în vreme ce alţi învăţăcei, mai puţin înzestraţi şi mai puţin învăţaţi, aveau mai mult noroc. Plin de tristeţe el a plecat din capitală, înapoi spre satul natal, cu bocceaua în vârf de băţ.

Surprins de furtună în munţi s-a adăpostit într-o peşteră, care era locuinţa unui bătrân şi înţelept călugăr. Pustnicul l-a poftit să şadă pe singura „mobilă” din peşteră, un pat neted de piatră. Trăgând cu coada ochiului la oala cu porumb, care fierbea, l-a întrebat cu bunătate pe tânăr, ce drum mai are de străbătut… acesta i-a povestit despre eşecul său, despre dorinţa de a nu se da bătut, despre speranţele şi ambiţiile sale. Pustnicul l-a ascultat în tăcere, apoi l-a îndemnat să se lungescă pe pat, să se odihnească, înainte de a-şi continua călătoria…

După trei ani, tânărul a primit titlul de prim învăţat al împărăţiei. A cunoscut îndată gloria. Mai întâi şirul de serbări de neuitat: numele său proclamat de un crainic prin portavoce înaintea mulţimii adunate, apoi înmânarea solemnă a costumului de curte de către marele şambelan, procesiunea prin capitală, călare pe un cal alb, apoi până în satul natal, unde timp de câteva zile, serbările şi ospeţele s-au ţinut lanţ. Şi-a luat apoi în primire înaltele îndatoriri publice, a urmat căsătoria cu cea mai frumoasă dintre ficele împăratului. Apoi după câţiva ani i s-au născut fii frumoşi şi a fost înălţat la rangul de prim-ministru…A ajuns pe culmea gloriei şi bogăţiei, din care s-a înfruptat timp de cincisprezece ani.

A urmat o năvălire a barbarilor. Primele bătălii au fost un dezastru pentru împărat. Chemat să preia comanda oştirii, a izbutit să-i respingă pe năvălitori, după care le-a cotropit ţinuturile şi l-a ucis pe regele lor.

Farmecul sălbatic, al reginei barbare l-a cucerit şi l-a subjugat. Mânat de patima nestăvilită, a uitat cu totul de soţie, de cămin, de datoria către rege şi ţară. Zadarnic l-a chemat regele înapoi. În cele din urmă regele său, s-a văzut nevoit să trimita oaste împotriva lui. Dar el s-a răzvrătit, a vrut să se împotrivească prin luptă, iar căpitanii săi l-au trădat şi l-au dat pe mâna împăratului. Cu toate rugăminţile soţiei sale, împăratul l-a condamnat la moarte. În noaptea de dinaintea osândei întreaga viaţă i s-a perindat prin faţa ochilor: copilăria săracă, truda de învăţăcel, ascensiunea fulgerătoare, fericirea, patima îmbătătoare, rătăcirea şi prăbuşirea neaştepată.

Tânărul a deschis ochii. Se afla în peşteră, culcat pe patul neted de piatră. Lângă el ghemuit, bâtrânul îşi mesteca încet fiertura. Doar zgomotul uşor al lingurei lovind fundul oalei, abia mai desluşit decât cântecul focului, tulbura liniştea muntelui. Ploaia încetase…

–Tinere, lung vis ai mai avut, dar fiertura mea nu-i încă gata. Mai îngăduie-mi o clipă şi apoi fă-mi bucuria să împarţi cu mine acestă cină săracă…

Read Full Post »

Surioara si Fratiorul
Surioara si Fratiorul

Pe o potecă abruptă şi stâncoasă am întâlnit o fetiţă, care-şi purta în spate frăţiorul.

Se vedea cu ochiul liber că micuţul era prea greu pentru puterile ei.

I-am spus:
–Fetiţo, ce grea povară duci!
Ea m-a privit mirată şi mi-a spus cu reproş în glas:
–Nu este o povară domnule, este fratele meu!
Am rămas uluit. Fetiţa cea curajoasă tocmai îmi dăduse o lecţie de viaţă.

Şi când durerile oamenilor mă copleşesc şi îmi pierd tot curajul, cuvintele fetei îmi amintesc:

,,Nu este povară, este fratele tău!”

Read Full Post »

Nu cumva te întrebi:

„ Dar care este voia lui Dumnezeu?”

Adeseori oamenii se întreabă: ,, Dar care este voia lui Dumnezeu?” Nu cunosc voia lui Dumnezeu!”. Adică, ce nu cunoști? Nu știi că trebuie să faci puțin mai multă rugăciune? Este nevoie să ți-o spună cineva? Nu știi că puțina rugăciune pe care o faci, trebuie să o faci din toată inima ta ? Nu știi, că nu trebuie să-l contrazici pe aproapele tău, că nu trebui să-l superi? Nu știi că trebuie să-l ajuți puțin ? Nu știi că trebuie să-l ierți, să-l tolerezi, să-l iubești, să te rogi și pentru el ?

Nu știi că trebuie să fii răbdător, nu știi că nu trebuie să te mânii ?

Nu ni se cere să facem lucruri mari, ci lucruri cunoscute, obișnuite, însă să le facem în alt duh, cu altă dispoziție. Să înțelegem și să punem început  și astăzi, și mâine, și poimâine.Mereu. Nici nu vom obosi, nici nu vom spune: ,, M-am săturat să mai pun început!” În fiecare zi vei simți singur nevoia să o faci.  Aceasta va fi o dovadă, o probă că încă o bucată a subconștientului tău, încă o bucată a înconștientului tău,a ieșit din pivnița întunecată și se află sub controlul tău, o pui sub raza Harului lui Dumnezeu și se sfințește și aceasta. Tot ceea ce este rău și cenușiu Harul alungă, Harul curăță și sufletul rămâne nevătămat.

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Read Full Post »

Sfantul Teofan Zavoratul

Sfantul Teofan Zavoratul

(II Tes. 1, 10; 2, 2; Lc. 12, 42-48)

Pilda despre iconom ne înfățișează cum trebuie să fie creștinul față de cele ale vieții. Iconomul se îngrijește cu osârdie de datoria lui, însă cu inima nu se leagă de nimic, e liber de orice legături, de orice lucru este legat numai pe dinafară. Așa trebuie să fie creștinul față de orice lucru lumesc.

Dar este, oare, cu putință acest lucru? Cum să nu.

Așa cum poate exista evlavie de ochii lumii, fără cucernicie lăuntrică, poate exista și îndeletnicire cu treburile lumii numai la arătare, fără ca inima să fie legată lăuntric de acestea. Dar atunci nu se vor preschimba toate legăturile dintre noi într-o formă lipsită de viață, nu va deveni totul rece ca o statuie de marmură? Nu. În mijlocul lucrurilor acestei vieți va răsări o altă viață, mult mai atrăgătoare  decât oricare îndestulare a acestei vieți. Cele lumești vor rămâne,într-adevăr, numai o formă lipsită de viață , dar ceea ce va încălzi inima va ieși dintr-un alt izvor – și oricine bea din acest izvor nu va mai înseta. Dar atunci e mai bine să lăsăm toate baltă? De ce? Să știi că lepădându-te în afară de toate, poți fi legat cu inima de ele; iar nelepădându-le în afară, să fii liber de legături. Firește, cel ce se va lepăda de toate și în afară poate mai lesne să-și stăpânească inima. Alege dar ce ți-e mai la îndemână; dar să-ți păzești inima precum o cere Domnul!

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Read Full Post »

Episodul-5

Vă propun în 9 episoade un filmuleț care prezintă sub forma unui interviu viața PS Iustinian Chira, un ierarh de frunte al BOR.
Sfânta simplitate, sinceritatea, bărbăția acestui vrednic arhiereu ne înfățișează modul autentic de trăire ortodoxă.
Ne plângem adesea că ni s-au furat modelele dar de cele mai multe ori, uităm să ne uităm chiar lângă noi.
Vom posta zilnic câte un episod pe zi! Vizionare plăcută și folos duhovnicesc!

Read Full Post »

În trecut, trăia la curtea unui împărat francez o doamnă care păcătuia în fel și chip și care, totuși, se bucura de foarte multă trecere în fața împăratului. Nimic mai de seamă nu se petrecea în Franța, până nu i s-ar fi cerut și părerea ei.

Această doamnă era Doamna de Pompadour. Cu toată păcătoșenia ei, avea însă și clipe de grozave remușcări și lua multe hotărâri bune pentru viitor, dar nu izbutea să și le îndeplinească.Ori ce câte ori era furtună, se simțea așa de zguduită și de înfricoșată, încât nu-și găsea liniștea decât dacă lua, la întâmplare, un prunc oarecare în brațe. Întrebată de un sfetnic de ce strânge copilașul la piept în vremuri de furtună, ea a răspuns:

-Eu sunt păcătoasă și, de aceea, mi-e frică să nu mă trăsnească Dumnezeu!

-Da, doamnă, dar paratrăsnetul este pentru apărarea oamenilor buni și drepți în fața lui Dumnezeu.

-Paratrăsnetul cel mai potrivit pentru o păcătoasă ca mine – mai adăugă ea – nu e decât copilașul  nevinovat. Un copil plăpând e singura pace a sufletului meu în clipe de tulburare și grele încercări.

-Eu întotdeauna mă rog lui Dumnezeu să-mi dea un suflet de copil și o minte de bătrân!

Read Full Post »

Sfantul Teofan Zavoratul
Sfantul Teofan Zavoratul

(I Tes. 3, 9-13; Lc. 11, 34-41)

„Luminătorul trupului este ochiul”, iar luminătorul  sufletului este mintea. Când ochiul trupesc este nevătămat, vedem  limpede tot ce ne înconjoară în lumea din afară, știm cum și încotro să mergem; iar când mintea e sănătoasă, vedem tot ce se află în lumea noastră lăuntrică privitor la legătura noastră cu Dumnezeu și cu aproapele și privitor la felul în care trebuie să ne purtăm. Mintea, partea cea mai înaltă a sufletului, cuprinde simțirea Dumnezeirii, cerințele conștiinței și așteptarea unor lucruri mai bune decât tot ce avem și cunoaștem. Atunci când mintea este sănătoasă, în suflet împărățește frica de Dumnezeu, curăția conștiinței și libertatea față de toate cele din afară, iar când mintea este bolnavă, Dumnezeu e uitat, conștiința șchioapătă de amândouă picioarele și sufletul se cufundă din ce în ce mai mult în ceea ce vede și stăpânește. În această împrejurare, omul se află în noapte adâncă: înțelegerea i se rătăcește, faptele lui sunt fără rânduială, inima este plină de o tânjeală tristă. Împrejurările îi dau brânci și el se lasă dus ca surceaua de apă. Nu știe ce a făcut până în clipa de față, ce este el acum și cum se va sfârși calea sa. Dimpotrivă, omul cu mintea sănătoasă își orânduiește viața  cu chibzuință, temându-se de Dumnezeu, ascultă numai de legea conștiinței, care dă o întocmire temeinică întregii sale vieți și nu se cufundă în cele ce cad sub simțuri,înaripându-se cu nădejdea fericirii veșnice și desăvârșite. Ca atare, vede limpede în toate îmrejurările vieții și totul este luminos pentru el ca și cum i-ar lumina o făclie cu strălucirea ei (Lc. 11, 36).

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Read Full Post »

Older Posts »