Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for noiembrie 2009

Povestea spune ca in urma cu un numar de ani un om si-a pedepsit fetita in virsta de 5 ani pentru ca a risipit o hirtie aurie de impachetat foarte scumpa.

Omul statea rau cu banii si deveni si mai suparat cind a vazut ca fetita a folosit hirtia respectiva ca sa decoreze o cutie si sa o puna sub bradul de Craciun. Cu toate acestea, fetita a adus tatalui ei cadoul in dimineata urmatoare spunind:

„Acesta este pentru tine, taticule”.
Tatal a fost rusinat de reactia lui furioasa de cu o zi in urma, dar supararea lui se arata din nou cind a vazut ca, de fapt, cutia era goala.El i-a spus pe un ton raspicat:
„Nu stiai, domnisoara, ca atunci cind dai un cadou cuiva, trebuie sa pui ceva in el?”

Fetita s-a uitat in sus spre tatal sau, cu lacrimi in ochi, si a zis:
„Taticule, cutia nu este goala. Am suflat in ea atitea saruturi pina cind s-a umplut.”

Tatal a ramas perplex. S-a pus in genunchi si si-a imbratisat fetita si rugat-o sa-l ierte pentru supararea lui fara rost.

La scurt timp dupa aceasta, micuta fetita a murit intr-un accident si se spune ca tatal ei a tinut acea cutie aurie alaturi de patul sau tot restul vietii sale. Si de cite ori a fost descurajat sau a avut de trecut peste situatii dificile, deschidea cutia si lua un sarut imaginar si isi amintea de dragostea care a pus-o fetita acolo.

Intr-un adevarat sens, fiecare dintre noi, ca si oameni, primim o cutie aurie cu dragoste neconditionata si saruturi de la copiii nostri, de la familie, de la prieteni. Nu putem avea altceva mai pretios decit asta.

Copiii, familia, prietenii sunt ca ingerii care te ridica pe picioarele tale atunci cind ai probleme sa-ti aduci aminte tu insuti sa zbori.

Read Full Post »

Înainte de toate sa ne marturisim bunului si singurului nostru Judecator, iar daca El porunceste, sa ne marturisim si tuturor. Caci ranile descoperite nu se vor mari, ci se vor tamadui. (Sfântul Ioan Scararul)
Intra în Biserica si te caieste; aici nu se trage la judecata, ci se da iertarea pacatelor. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
C
ainta (…) ne deschide cerul. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
P
acatul este o rana care, ascunsa de ochiul medicului, devine incurabila. (Sfântul Vasile cel Mare)
Pacatul marturisit devine mai mic, cel nemarturisit devine mai mare. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Marturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune. (Fericitul Augustin)
Nu-ti descoperi gândurile tuturor, ci doar acelora care pot sa-ti vindece sufletul. (Sfântul Antonie cel Mare)
A
m zis si mi-am mântuit sufletul. (Sfânta Scriptura)

Read Full Post »

(I Tim. 1, 1-7; Lc. 14, 12-15)

Domnul arată pe cine să chemi la prânz sau la cină. Tu ia de aici următoarea regulă: să nu faci niciodată ceva pentru aproapele ca să capeți răsplată de la el aici. Asta nu înseamnă că risipești în zadar: vei fi răsplătit pentru toate la vremea potrivită. În predica de pe munte, Domnul a poruncit să facem toate faptele bune – rugăciunea, postul, milostenia – în taină. De ce oare? Fiindcă Tatăl Ceresc le va răsplăti la arătare celor ce fac acestea. Asta înseamnă că prin toate ostenelile vieții sale creștinul trebuie să-și pregătească fericirea viitoare, să-și clădeacă locuința veșnică și să trimită acolo provizii pentru întreaga vecie. Acest fel de a făptui este potrivnic principiului: ,,Interesul poartă fesul”, căci interesele se mărginesc la viața de aici, iar viața creștinească aduce pagubă acestor interese. A trăi astfel nici nu se poate fără credință,  nădejde și dragoste  față de Domnul. A trăi potrivit poruncilor în așteptarea răsplății înseamnă tot o făptuire înstrăinată de interesele lumești; și, de altfel, e mai aproape și mai limpede inimii decăt cine știe ce lucru prea idealist ,,cum ar fi să faci bine” ,, de dragul binelui”. Așa ceva nu se găsește nicăieri în Sfânta Scriptură. Acolo, cel mai înalt imbold este: ,,Fă totul pentru Domnul și nu te teme că ai să ieși în pagubă.”

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Read Full Post »

Să nu vedem lucrarea diavolească acolo unde nu există.

Întrebarea către marele Avva Varsanufie: ,,Deoarece picioarele și mâinile mă dor cumplit din pricina reumatismului, nu cumva este de la demoni? …Ce să fie când văd în vise fiare sălbatice?”

Răspuns: ,,Nu te necăji, dragul meu; căci nu este de la demon cum crezi tu… Cât despre fiarele sălbatice care-ți apar în vise sunt închipuirile demonilor, vrând ca prin acestea să te amăgească. Însă Domnul îi va nimici pe ei prin puterea cuvântului Său. Amin”.

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Din păcate foarte mulți creștini astăzi nu mai au capacitatea de a discerne între ceea ce este o ispită de la vrăjmașul și una pe care și-a creat-o singur.

Read Full Post »

Trăia un om, odată demult. El avea un fiu tare neascultător, care îi făcea tot soiul de necazuri. Ajunsese bietul om să se gândească cu teamă la ziua, care urma…A început să bată câte un cui, în tocul uşii, pentru fiecare greşeală a fiului său. Când tocul uşii s-a umplut de cuie încât părea un arici, omul şi-a chemat fiul şi i-a spus:

–Am bătut câte un cui, pentru fiecare greşeală a ta!
Fiul s-a speriat, văzând mulţimea cuielor şi a hotărât în sinea lui să răscumpere fiecare greşeală cu o faptă bună.

După prima faptă bună, şi-a chemat tatăl în faţa uşii, rugându-l să scoată un cui.

În ziua, în care a scos ultimul cui, tatăl şi-a îmbrăţişat fiul, bucurându-se împreună cu el. Fiul l-a strâns la piept şi a văzut că tatăl său plângea.

–De ce plângi? Ar trebui să fii fericit şi mulţumit că ai putut să scoţi toate cuiele…
–E adevărat, cuiele au fost scoase, dar semnele, semnele au rămas!

Read Full Post »

Comoara mortii batranul pustnic si talharii

Un pustnic a intrat într-o peşteră din cauza ploii şi a găsit o comoară. A ieşit peste măsură de speriat din peşteră stigând:
–Am văzut moartea!
Afară s-a ciocnit cu trei bandiţi, care privind în jur l-au întrebat:
–Moşule, unde este moartea?

Pustnicul i-a dus în peşteră şi le-a arătat tezaurul, descoperit din întâmplare. La vederea aurului, cei trei bandiţi şi-au simţit inima tresăltând de bucurie şi vicleni i-au spus:
–Ai dreptate, moşule, pleacă, pleacă departe de aici…

După plecarea bătrânului, hoţii au rămas lângă aur, care era foarte mult, întrebându-se, cum să-l care din vârful muntelui. Până la urmă au hotărât ca unul să meargă să aducă provizii şi căruţe, iar ceilalţi doi să rămână de pază.

Cel care a coborât în târg, după provizii, se gândea:

-,,În târg voi bea şi voi mânca pe săturate, voi petrece…apoi voi cumpăra provizii, pe care le voi otrăvi şi astfel voi rămâne singurul stăpân al comorii.”

Cei doi tâlhari rămaşi de pază gândeau fiecare în sinea lui:

-,,O jumătate din comoară este mai mare decât o treime. La întoarcere, îl vom ucide pe cel plecat în târg şi vom împărţi comoara pe dindouă”.

Şi aşa au făcut. L-au omorât pe tovarăşul venit din târg cu provizii şi căruţe, au mâncat hrana otrăvită şi astfel au murit cu toţii… 

Read Full Post »

Cuvinte despre Iertare
A ierta este, în esenta, un atribut dumnezeiesc, iertarea omeneasca aparând în consecinta ca înca o proba a prezentei suflului divin în faptura. (pr. Nicolae Steinhardt)
Noi nu trebuie doar sa iertam, ci sa si uitam. Nu ierta doar din ascultare fata de Dumnezeu, ci din placere pentru ceilalti. (…) Dar, acela care se împaca cu ceilalti spre a fi laudat, acela îsi face rau singur. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Când nu-l ierti pe altul, tu nu-l amarasti atâta pe el, pe cât te jignesti pe tine însuti. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
A tine minte raul înseamna a fi biruit de rau. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Împaca-te cu Dumnezeu si multi oameni vor veni sa se împace cu tine. (Sfântul Serafim din Sarov)
Iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe toti, în Hristos. (Sfânta Scriptura)
Patimile nu se sting decât cu cumpatarea. (…) Cel cumpatat stie ca prin cumpatare vine întelepciunea si cu ajutorul ei vine smerenia. (Avva Dorotei)
Ascultarea este mormânt al vointei si înviere a smereniei. (Sfântul Ioan Scararul)
Unde nu este rabdare, nu este nici iubire. (Sfântul Grigorie Dialogul)
Am iubit dreptatea si am urât nedreptatea; de aceea mor în exil. (Grigore al-VII-lea)
Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi. (Sfântul Ioan Gura de Aur)

Read Full Post »

Sf.Teofan Zavoratul
Sf.Teofan Zavoratul

(II Tim.3, 16; 4, 4; Lc. 19, 45-48)

,,Casa Mea este casă de rugăciune”. „Cu adevărat, numai să intri în biserică și mintea te va îndemna la rugăciune”. Totul aici e rânduit și se săvârșește în așa fel ca să ne dea imbold și ajutor la rugăciune. Drept aceea, de vrei să aprinzi în inima ta focul rugăciunii, mergi mai des în biserica lui Dumnezeu. Acasă e greu să te rogi ca la biserică. Sunt unii care se roagă fierbinte și acasă, dar cu cât mai fierbinte este rugăciune din biserică? Stând însă în biserică, să nu stai doar cu trupul, ci mai vîrtos cu duhul. Stai acolo unde este mai liniște și, având în minte pe Dumnezeu, varsă înaintea Lui sufletul tău.

Izgonește visările, nu te lăsa prins de grijiile lumești și ia aminte la un singur lucru: lucrarea rugăciuni. Înalță-ți sufletul greoi și despovărează-l prin contemplarea lucrurilor dumnezeiești. Dacă ai un lucru pe suflet, curăță-l prin pocăință și prin făgăduința îndreptării. Dacă conștiința ta nu este mulțumită cu atât, adaugă faptele lepădării de sine și ale dragostei. Stând în biserică, pregătește-te și pentru toată vremea pe care o vei petrece și în afara bisericii, ca să nu să despartă gândul tău de Domnul, ci pururea să-L ai înaintea ta, ca să nu să abată pașii tăi de la calea cea dreaptă pe cea nedreaptă. De vei face acestea, atunci când vei veni le biserică îți va fi mai ușor să stai în ea după cuviință; iar petrecerea cuviincioasă din biserică îți va înlesni aducerea aminte de Dumnezeu, atunci când te vei afla în afara bisericii…

Astfel, petrecerea ta în Domnul va deveni din ce în ce mai înaltă; și mai mult de atăt ce-ți mai poți dori?

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Read Full Post »

Ceva care nu poate fi conceput la Sfinți.

Este ușor să facem experiența cu pepenele  ca să înțelegem  cum trebuie să punem început în fiecare zi. Nu e o joacă, ci o relitate prin  care se ajunge în punctul în care se află sufletul va fi simplu și toate vor fi conștiente. Nu va mai avea subconștient și inconștient.

După occidentali, înainte de cădere omul avea conștient, subconștient și inconștient. Dar nu este așa. Este cu neputință să acceptăm că un Sfânt nu controlează sinele său și, la un moment dat, ceva zvâcnește din subconștient sau din inconștient ca să-l trădeze. Să spunem că, deși acesta vrea să acționeze corect, la un moment dat, poate ieși la iveală o răutate care se află înlăuntrul lui necontrolată. Nu este așa. La omul sfânt Harul lui Dumnezeu ajunge în străfunduri, pătrunde în conștient, în subconștient și în inconștient. Aceasta înseamnă că, înainte de cădere, omul avea doar conștient. Nu avea nici subconștient, nici inconștient. Diferența dintre ortodocși și catolici constă și în faptul că, la catolici, Harul era ceva adăugat. La ortodocși Harul nu este adăugat, nu este ceva în plus, ci Harul pătrunde lăuntrul omului în întregime. Omul devine om adevărat, om al lui Dumnezeu, are în el viață teantropică, nu doar viață omenească, are comuniune adevărată cu Dumnezeu.

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Read Full Post »

Trufia tinereții și buna smerire…

Un tânăr rege, pentru a-şi arăta valoarea, obişnuia să caute necontenit prilej de ceartă cu regele bătrân al ţării vecine. Bătrânul rege încercase pe toate căile să stabilească legături de prietenie şi întrajutorare cu tânărul său vecin. Dar în zadar.

Într-o zi, tânărul porni război împotriva ţării vecine. Bătrânul rege amintindu-şi câte prostii făcuse el însuşi la tinereţe şi că tânărul rege este la vârsta la care nu i se poate cere înţelepciune, porunci căpitanilor săi, să-l prindă viu. Când acesta fu adus şi-l văzu speriat, bătrânului rege i se făcu milă de el, dar se prefăcu mânios şi-l condamnă la moarte. Tânărul implora îndurare…

–Bine, îţi mai dau o şansă! Se prefăcu înduplecat bătrânul rege.

A doua zi i se puse în braţe un vas plin ochi cu apă şi i se spuse:
–Va trebui să înconjori cetatea, fără să verşi nici-un strop de apă, altfel vei muri, iată, călăul este în spatele tău, cu securea pregătită.

Regele poruncise ca supuşii săi să se aşeze de-a lungul drumului: cei din stânga să-l jignească şi să-l huiduie, cei din dreapta să-l laude…

Tânărul reuşi să înconjoare cetatea, fără a risipi nici-un strop de apă, iar bătrânul rege îl întrebă:
–De ce n-ai întors batjocura mulţimii, care te jignea şi batjocorea?
–N-aveam vreme! Trebuia să am grijă de vasul cu apă!
–Dar de ce n-ai răspuns măcar celor, care te lăudau?
–N-aveam vreme, trebuia să am grijă de apă, să nu se risipească…

–Tinere, vezi aşa n-am eu vreme de prostiile tale, pentru că ţara are nevoie de mine! Nu mai căuta aplauze ieftine, ai grijă de vasul, pe care Dumnezeu ţi l-a dat în grijă. Ţara şi poporul tău au nevoie de destoinicia ta! Orice om are un suflet, pe care trebuie să-l păzească şi o misiune, pe care trebuie s-o îndepinească.

Read Full Post »

Viata aceasta trecatoare nu este decât noviciatul eternitatii; nenorocirile nu sunt, pentru crestin, decât încercare si pedeapsa. (Fericitul Augustin)
Nu atât grija si frica începutului, cât grija si primejdia sfârsitului. (Varlaam)
Cum sa-ti pun sub ochi suferintele saracului, ca sa întelegi din ce suspine îti aduni tu comorile? (Sfântul Vasile cel Mare)
Precum mesterul arunca aurul în topitorie si-l lasa a se cerne si a se curati prin foc pâna ce vede ca străluceste, tot asa si Dumnezeu lasa sufletele omenesti a fi cercetate de necazuri, pâna se curata si se limpezesc. De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Când voi cadea prada spaimei si groazei (…) eu Îl voi binecuvanta. Când ma voi afla la ananghie, Îl voi preamari. Si când El ma va salva, voi striga de bucurie. (Manuscrisele de la Marea Moarta)
Nici bunatatile pamântesti nu se obtin fara osteneli. De ce renuntam atunci la cele ceresti din cauza ostenelilor? (Sfântul Nil Sinaitul)
Urmeaza pe Hristos nu doar la Înviere, ci si la Cruce ! (Patericul)
Nu duceti grija de ziua de mâine, caci ziua de maine se va îngriji de sine. Ajunge zilei rautatea ei. (Sfânta Scriptura)
Duceti-va de la Mine în întunericul dinafara, caci am flamânzit si nu Mi-ati dat sa manânc, am însetat si nu M-ati adapat, gol am fost si nu M-ati îmbracat. (Sfânta Scriptura)
În lumea aceasta, necazuri veti avea, dar întrazniti, Eu am biruit lumea. (Sfânta Scriptura)
În ziua necazului meu, spre Dumnezeu am cautat. (Sfânta Scriptura)
Veniti la Mine toti cei osteniti si împovarati si Eu va voi da odihna ! (Sfânta Scriptura)
Tristetea este rana sufletului. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Ce poate însemna patimirea mea pe lânga ceea ce ai patimit Tu, Doamne, pentru noi toti ? (Cuviosul Paisie cel Mare)
Omul îsi naste singur suferinta. (Sfânta Scriptura)

Read Full Post »

(Efes.6, 10-17; Lc.13, 10-17)

O dată cu praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului începe să se cânte ,,Hristos Se naște” în vederea pregătirii credincioșilor pentru a întâmpina după cuviință praznicul Nașterii lui Hristos. Înțelegând tâlcul acestui fapt, poartă-te ca atare. Adâncește-te în taina întrupării Fiului Unuia Născut al lui Dumnezeu, suie până la temeiurile ei, care se află în sfatul cel mai înainte de veci al lui Dumnezeu privitor la ființarea lumii și a omului, privește răsfrângerea ei în facerea omului, întâmpină cu bucurie cea dântâi bunăvestire a ei, care a avut loc îndată după cădere, urmărește cu înțelegere descoperirea ei treptată în prorociile și-n preânchipuirile Vechiului Testament; lămurește-ți cine și cum s-a pregătit în Israel, sub înrâurirea dumnezeieștilor rânduieli și lucrări de îndrumare și pregătire a poporului ales, pentru primirea lui Dumnezeu Întrupat; treci, dacă vrei, dincolo de hotarele poporului lui Dumnezeu, adună acolo razele luminii dumnezeiești care luminează în întuneric și închipuiește-ți câți aleși din toate popoarele au ajuns la presentimentul neobișnuintei arătări a dumnezeieștii purtări de grijă pentru oameni. Aceasta va fi o pregătire a minții; dar iată, vine postul: pregătește-te, așadar, să postești, să te mărturisești și să te împărtășești cu Sfintele lui Hristos Taine – aceasta va fi o pregătire lucrătoare și de viață dătătoare. Dacă Domnul îți va da, ca urmare a acestei pregătiri, să simți puterea venirii Sale în trup, o vei prăznui nu cu bucurie străină, ci cu bucuria inimii tale.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Read Full Post »

O învățătură greșită a creștinilor occidentali

Catolicii spun despre omul din rai că este desăvârșit la trup și la suflet, iar Dumnezeu îi dă harul ca pe ceva în plus, ca pe ceva care se adaugă. La fel gândesc și protestanții. Pentru Părinții Bisericii Ortodoxe, a căror învățătură este universală, adică are duh sobornicesc, valabil pentru toată lumea, Harul pe care l-a dat Dumnezeu lui Adam și lui Eva nu este ceva în plus, așa încât și fără el omul să fie bine. Harul, după învățătură ortodoxă, este în toată ființa omului și omul  se află într-o stare normală și într-o relație normală cu Dumnezeu și pe o cale normală către scopul lui, doar dacă are înlăuntrul lui Harul  lui Dumnezeu. Dacă nu are Harul , omul își pierde mințile. Păcatul este motivul pentru care omul își pierede Harul. Dacă omul nu rămâne în ascultare și în iubirea  față de Dumnezeu el desparte sinele său, îndepărtează sinele său de Dumnezeu  și nu mai poate avea comuniune cu Dumnezeu.

Comuniunea cu Dumnezeu se realizează doar dacă omul are în el Harul lui Dumnzeu. Prin cădere, prin păcat omul pierde Harul,  sufletul i se înnegește, mintea i se întunecă, conștiința i se tocește, se afundă în întuneric și viața lui devine lipsită de orice bucurie.

După învățătura ortodoxă, când omul pierde Harul  își pierde și mințile, înnebunește.

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Read Full Post »

 


Acum douazeci de ani lucram ca taximetrist ca sa ma intretin. Intr-o noapte cand am ajuns la o comanda, la 2:30 AM , cladirea era in intuneric, cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter…
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa . Deci am mers si-am batut la usa .. -” Doar un minut” raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta.
Auzeam ceva tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu o panglica de catifea prinsa pe ea,ca o femeie dintr-un film din anii’40. Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri. Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi.
Intr-un colt era un panou plin cu poze protejat de un suport de sticla.
-„Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?”zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitate.
-„Nu e mare lucru” I-am zis eu. „Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata”
„Oh, sunteti un baiat asa de bun!” zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat : -„Ai putea sa conduci prin centrul orasului?”
-„Nu este calea cea mai scurta” am raspuns eu rapid.
-” Oh, nu conteza” spuse ea. -„Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil…”.
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori…… -„Nu mi-a mai ramas nimeni din familie…” a continuat ea
-„Doctorul spune ca nu mai am mult timp….” In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit. -„Pe ce ruta ati vrea sa merg?” am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras.
Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca operator pe lift.
Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere.
Cum prima raza de soare s-a aratat la orizont, mi-a spus dintr-odata :
-„Sunt obosita… Hai sa mergem.”
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.
Era o cladire ieftina, o casa mica, cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am ajuns acolo. Erau atenti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa. Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
-„Cat va datorez?” a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul…
-„Nimic” am zis eu.
-„Dar trebuie si tu sa te intretii….”
-„Nu va faceti griji…sunt si alti pasageri” am raspuns eu.. Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere..
-„Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie” spuse ea. -„Multumesc.”
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o usa se inchisese… Era sunetul de incheiere al unei vieti…. Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru..
Am condus pierdut in ganduri… Pentru restul zile de-abia puteam vorbi..
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?…
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?..
Uitandu-ma in urma nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata..
Suntem tentati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere – frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva neinsemnat.
Oamenii s-ar putea să nu-și amintească exact ceea ce ai făcut sau ceea ce ai spus, dar întotdeauna ăși vor aminti cum i-ai făcut să se simtă!!!
In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun : „Ziua de azi este o zi speciala!”
Amintiti-va asta, prietenii mei : ziua de ieri a trecut, cea de mâine nu știm ce ne oferă, avem în față ziua pe care o trăim – să o trăim frumos și plăcut lui Dumnezeu!

Read Full Post »

Ratiunea la…. Sfinții Părinți
Gândurile celor neprihaniti nu sunt altceva decât dreptate. (Sfânta Scriptura)
Privirea sufletului este ratiunea. (Fericitul Augustin)
Ratiunea este o forta care tinde spre unitate. (Fericitul Augustin)
Dumnezeu a dat fiecaruia minte, ca astfel, uitându-se la tot ce-l înconjoara, sa înteleaga ceea ce trebuie. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Gândul lui Hristos îl are cel ce cugeta ca El si, prin toate, Îl cugeta pe El. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
Când mintea se întineaza, se pateaza împreuna cu ea si activitatea omului. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
Precum ochiul este atras de frumusetea celor vazute, la fel si mintea curata este atrasa de cunoasterea celor nevazute. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
Ratiunea este prima care, prin cele ce se vad, ne-a calauzit spre Dumnezeu. (Sfântul Grigorie de Nazianz)
Ratiunea porneste de la cunoastere pentru a ajunge la credinta. (Sfântul Vasile cel Mare)

Read Full Post »

( II Tim. 1,1; 2, 8-18; Lc. 19, 12-28)

Pilda celor zece mine înfățișează întreaga istorie a omenirii până la cea de-a doua venire a lui Hristos. În ea, Domnul spune despre Sine că merge la Tatăl Ceresc prin pătimiri, moarte și înviere, ca să primească domnia asupra omenirii, care este moștenirea Sa. Cei rămași pe pământ se impart în două tabere: robii care I-au slujit Domnului prin ascultarea față de credință și cei care nu vor să-L aibă drept împărat și să-I slujească, din pricina necredinței lor. Celor ce se apropie de Domnul prin credință, fiind gata să-I slujească, li se dau darurile Sfântului Duh în Sfintele Taine: aceasta este mina, și fiecare credincios o primește  pentru a sluji în rândul celorlalți credincioși. Atunci când  toți oamenii care trebuie să se supună Domnului, I se vor supune, El va veni din nou, de data asta ca Împărat. Primul lucru pe care îl va face va fi să-I judece pe robii Săi – care ce a agonisit cu harul dat; iar apoi va urma judecata și asupra celor care n-au vrut să-l recunoască drept Împărat – adică fie că n-au crezut, fie că au căzut din credință.

Întipărește-ți în minte aceste adevăruri și nu îți alunga luarea aminte de la ele, fiindcă atunci se vor lua hotărâri care nu vor mai putea fi schimbate. Fugi de necredință; dar nici credința ta să nu rămână deșartă, ci adu și roadele ei. Dacă te vei afla credincios în puține, peste multe te va pune Domnul.     

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Read Full Post »

Să nu ne lăsăm prinși în cursă de logica noastră

Este necesar, așadar, din partea noastră, să ne angajăm în această lucrare. Pentru a face aceasta, este nevoie ca omul să aibă în vedere și unele cunoștințe teoretice, să se afle și în ascultare, să se și nevoiască. Numai că trebuie să meargă împotriva logicii sale. Nu împotriva logicii, ci împotriva logicii sale.Vedem un bolnav psihic, mai ales în faza de apogeu a bolii, care are despre o temă anume, o părere cu totul și cu totul stranie și nu-i poate ieși din cap. Crede nezdruncinat că așa este. Toți oamenii care gândesc logic văd că acest om gândește anormal, dar el nu înțelege, nu acceptă.

Prin urmare, fiecare om care se angajează în lucrarea de mântuire, cel mai bun lucru pe care-l are de făcut este să meargă împotriva logicii sale. Repet, nu împotriva logicii, ci a logicii sale. Eu aș spune fără rezerve, neșovăielnic, tot secretul este să nu ne lăsăm prinși în cursă de logica noastră, să nu fim târâți de logica noastră, să nu ne lăsăm sfătuiți de logica noastră. Cel care face aceasta, chiar astăzi, înainte de a se termina ziua, va începe să devină un alt om.

Ce credeți că-i face pe oameni astăzi să fie niște demonizați? Chiar și unii elevi, unii copii, repetă cu îndârjire:,,O să fac ceea ce vreau, ceea ce-mi place mie!”. Cred că fac o faptă mare.

Nu-și dau seama că, în cele din urmă, este lucrare demonică care-i influiențează. Adică, în felul în care gândim și în felul în care acționăm, îl ajutăm foarte mult pe diavol ca să facem voia lui. Diavolul sărbătorește, pentru că pune mâna pe noi și face ce vrea din noi. Corect este să spunem:,,Hai să las logica mea deoparte!”. Oricât ar fi cineva de prins în cursă, oricât de întunecat ar fi, cred că este greu să înțeleagă că acesta este adevărul. Când ne referim la o terță persoană, înțelegem imediat. Pe celălalt îl vedem că gândește greșit. Când este vorba despre  noi înșine nu înțelegem.

Însă ca ființă logică ce este omul ar trebui să lase deoparte cursa logicii sale. Va începe numaidecât sporirea, va începe numaidecât schimbarea. Se va întâmpla ceea ce spuneam mai devreme, va începe normalizarea sinelui propriu.

Să facem deci ceea ce este nevoie, pentru ca sinele nostru să devină corect, normal. Să fie ca o carte deschisă în fața lui Dumnezeu și să se dăruiască cu totul lui Hristos. După aceea Hristos va hotărâ ce se va întâmpla. Trebuie doar să ne încredințăm Lui. Hristos Însuși ne va ajuta să o facem. Ne va umple de har, vom deveni ai Lui, vom fi ai lui Hristos.

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Read Full Post »

A fost odată, într-un ținut îndepărtat, un om cu avere multă, numit Ilie. După douăzeci și cinci de ani de muncă, acest om a strâns o avere mare.

Toți ziceau:

-Ce fericit este Ilie! Are la avere de nu-i mai dă socoteală. N-are de ce să moară…

Mai multe nenorociri se abătură asupra casei lui și sărăci atât de mult încât un vecin milos îl primi pe el și, pe nevastă-sa să-l slujească în curte.

Într-o zi, i-au venit acestui om niște oaspeți.
-Văzură-ți – zise el – pe bătrânul care trecu acum?
-L-am văzut. Ei, ce-i cu el?
-Uite: a fost cel mai bogat din ținut.
-Tătucă – îl strigă unul din ei – vino să guști ceva cu noi!
Din vorbă în vorbă, îl întebară cum se simte acum, când e sărac.
-Atâta vreme am căutat fericirea – zise el – și numai de doi ani am găsit-o, de când sunt aici.
-Glumești, i-au zis oaspeții.
-Nicidecum! Puteți s-o întrebați și pe bătrână. Ea vă va spune chiar mai bine decât mine.
O chemară pe bătrână și aceasta le spuse:
-Este adevărat. Am fost bogați și nu aveam pic de odihnă. Nici să vorbim, nici să gândim la Dumnezeu  sau la izbăvirea sufletului nu aveam vreme. Și griji mari!
Acum avem timp să ne rugăm lui Dumnezeu și să ne gândim și la sufletul nosttru. Cincizeci de ani am căutat fericirea și abia acum am găsit-o!
-Adevărat – zise și bătrânul – înainte eram niște proști, plângând pierderea averii, dar Dumnezeu ne-a arătat acum adevărul.
Oaspeții rămaseră pe gânduri.

Cât de dificil ne este să înțelegem că fericirea se găsește în simplitate, în sfânta simplitate.
După ce am pregătit acest material pentru a fi postat pe blog am ascultat o cuvântare a unui părinte îmbunătățit care vorbea despre fericire și am priceput de acolo că:
„…oamenii nu mai au capacitatea de a fi bucuroși și fericiți pentru că nu mai sunt capabili să-i facă pe ceilalți bucuroși și fericiți”.
Omenirea confundă fericirea și bucuria, n-o mai deslușesc in adevăratul ei sens, au pervertit-o și în felul acesta nu are rezultatul scontat.
Cât de mult persistă în suflet bucuria că ai bucurat pe aproapele! Și are această persistență pentru că poartă în ea lucrarea divină – iubirea aproapelui. Dar numai în simplitate poate omul să dobândească aceasta – exact ca cei doi bătrânei din povestea de mai sus.

Read Full Post »

Au ochi si nu vad. (Sfânta Scriptura)
Omul este capabil a-L cunoaste pe Dumnezeu numai întru atâta cât i S-a revelat Dumnezeu. (A. Comorosan)
Fara Dumnezeu nu este posibil a-L cunoaste pe Dumnezeu. (Sfântul Irineu)
La Dumnezeu ajungem printr-un anume mod de viata, nu printr-un anume fel de a gândi. (Christos Yannaras)
Dumnezeu nu poate fi cuprins de mintea noastra; daca ar fi cuprins, nu ar mai fi Dumnezeu. (Evagrie din Pont)
Fratilor, câta vreme v-am grait despre cele ceresti, toti ati adormit, iar când am început a însira palavre, îndata v-ati trezit … (Everghetinos)
Când gândirea nu se mai împrastie printre cele din afara si nu se mai împrastie în lume, prin simturi, ea se întoarce spre sine. Prin sine, mintea se ridica pâna la contemplarea lui Dumnezeu. (Sfântul Vasile cel Mare)
Cea mai mare dintre învataturi este sa te cunosti pe tine însuti; daca cineva se cunoaste pe sine, Îl va cunoste si pe Dumnezeu. (Sfântul Clement Alexandrinul)
Cel ce se cunoaste pe sine, cunoaste totul. (Sfântul Isaac Sirul)
A-L întelege pe Dumnezeu este greu, iar a-L exprima este cu neputinta. (Sfântul Grigorie de Nazianz)
Uita de tine si cunoaste-ti sinele ! (Cuviosul Varsanufie)
Cunoasterea adevarata implica recunoasterea necunoasterii. (Cunoasterea lui Dumnezeu înseamna patrunderea în – n.n.) întunericul supraluminos al Dumnezeirii. (Sfântul Dionisie Areopagitul)
În contemplatia mistica, omul nu vede nici cu mintea, nici cu trupul, ci cu duhul (…), iar aceasta experienta fericita si plina de bucurie (…) face ca mintea sa treaca dincolo de toate lucrurile. (Sfântul Grigorie Palama)
Din dragoste izvoraste cunoasterea. (Talasie Libianul)
Cunoasterea existentei lui Dumnezeu este sadita în chip natural în noi. (Sfântul Ioan Damaschin)
Adevarata cunoastere poarta în ea pecetea dragostei. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
Cunoastere însemna a te uita pe tine, gândindu-te la Dumnezeu. (Diadoh al Foticeii)
Sa cunoasteti dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoastere. (Sfânta Scriptura)

Read Full Post »

(I Tim.5, 11-21;Lc.17, 26-37)

,,Cine va căuta să-și scape sufletul, îl va pierde; iar cine îl va pierde, acela îl va dobândi ”. Iată ce se cuvine să înțelegem de aici: a ne scăpa sufletul înseamnă a ne cruța pe noi înșine, iar a-l pierde înseamnă a nu ne cruța (subînțelegându-se continuarea: în calea poruncilor Domnului sau slujindu-L pe Domnul). De aici reiese următorul lucru: cine slujește Domnului, plininând poruncile Lui fără a se cruța pe sine, acela se mântuiește; iar cine se cruță pe sine, acela va pieri.

Dacă te vei cruța, te vei arăta nântârziat călcător al poruncilor, prin urmare și slugă netrebnică; iar osânda slugii netrebnice care este? ,,Pe sluga cea netrebnică aruncați-o în întunericul cel mai dinafară: acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.” Dați-vă osteneala să luați aminte la voi înșivă măcar de-a lungul unei singure zilei și veți vedea că cruțarea de sine strâmbă toate faptele noastre bune, tăindu-ne pofta de a le săvârși. Fără osteneală și încordare nu faci nimic; dar să te silești nu te înduri și te-ai oprit aici. Sunt unele lucruri pe care vrei, nu vrei, trebuie să le faci.

Aceste lucruri sunt împlinite negeșit, chiar de sunt grele; dar aici cruțarea de sine este biruită de sinele însuși: nu lucrezi, nu ai ce mânca; și întrucât lucrarea poruncilor nu este de acest fel, din cruțare de sine ea este întotdeauna trecută cu vederea. Și îngăduirea păcatelor tot din cruțare de sine se trage: îți pare rău să îți refuzi ceea ce îți dorești, ca atare îți împlinești dorința, chiar dacă ea este de-a dreptul păcătoasă ori duce la păcat. Astfel, cel ce se cruță pe sine nu face ce este dator să facă și își îngăduie ceea ce este dator să nu facă. Drept urmare, cum se mântuiește unul ca acesta?

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Read Full Post »

Câtă treabă avem de făcut în suflet…!

După cum spuneam, când cineva spune sincer și cinstit: ,,mă dăruiesc lui Hristos”,, dăruiește doar ceea ce cunoaște din sinele său. A doua zi, însă, îl vezi făcând aceleași lucruri neângăduite, și te întrebi, dacă a înțeles ceva din povețele tale? Nu numai că face aceleași greșeli dar nici nu înțelege că nu este corect ceea ce face. Nu înțelege și nu iese la nici un capăt. Astăzi fiecare stă ascuns în cochilia lui .

Te întrebi, cum să ne mai înțelegem între noi? Există desigur, unele nevoi în viața cotidiană, care-i unesc pe oameni, însă, în adânc, fiecare este prizonierul propriului sine, fiecare este victima sinelui său.

Înțelegeți acum câtă treabă are fiecare de făcut în sinele propriu, până când toate straturile ființei sale se vor supune lui Hristos? Nu se vor supune lui Hristos  cu de-a sila, nu se vor supune lui Hristos fără ca noi să știm, ci se vor supune cu știința noastră. Vă îndemn ca fiecare să se supună atât cât poate înțelege: ,,Doamne, mă încredințez Ție. Fii stăpânul meu !” Faceți aceasta în mod cinstit, sincer și începeți fiecare nevoința lui. Dar, ca să spunem tot adevărul, este obligatoriu să intrați în ascultare. Noi, creștinii avem ușurința și prilejul de a face ascultare în Biserică.

Astfel, dacă îi dăruiești lui Hristos stratul de sus al sufletului tău, a doua zi stratul următor, care este puțin mai adânc și nu se vede, iese la suprafață. Dacă sincer și cinstit te dăruiești, alt strat necunoscut iese la suprafață și ți se face cunoscut. Să te dăruiești fără să fii mirat: ,,Dacă ieri m-am dăruit lui Hristos, astăzi voi face același lucru?” Trebuie să pui început, în fiecare zi. Și nu doar în fiecare zi, ci în fiecare clipă.

Vă asigur că această lucrare nu se face de pe o zi pe alta. Se poate nevoi cineva luni de zile pentru a ține făgădiunța pe care a dat-o, de a se încredința lui Hristos. Când începe să se realizeze în faptă această încredințare, un alt strat iese de dedesubt. Dacă omul încredințează și acea parte a inconștientului său care iese în conștient, un alt strat va ieși, aceasta până când va veni ceasul în care se va încredința în întregime lui Hristos.

Vom deveni asemenea Sfinților care nu au conștient, subconștient, inconștient. Le ei toate sunt conștiente. De aceea este atât de simplă viața Sfințiolor și, prin urmare, a fiecărui creștin care merge pe acest drum, care trăiește în acest fel. Este nevoie să intrăm în această luptă, pentru ca, încet-încet, sinele nostru să se normalizeze, să se încredințeze în întregime lui Hristos. De aici încolo omul se va sfinți în întregime.

Toate acestea se vor face cu credință în Hristos. Dar nu așteptați ca lucrurile să se rezolve de la sine, doar crezând în Hristos. Credința trebuie să aibă ca rezultat dăruirea totală. Dăruindu-se în întregime se va sfinți în întregime, se va elibera în întregime și va fi simplu și plin de har, așa cum simplu este Dumnezeu.

Știți că unii oameni, și îndeosebi femeile, sunt gata să moară de foame pentru a reuși cea ce vor? Și reușesc. Pe mine mă impresionează.

Am văzut acum un an o femeie plinuță, iar anul acesta când am revăzut-o era pe jumătate, slăbise foarte mult. Și am zis un ,,bravo!” în sinea mea. Ce face și ce poate omul când vrea! Sunt gata să moară de foame, dar nu se lasă până nu izbutesc ceea ce vor. Nu cercetăm acum ce înseamnă această din perspectivă duhovnicească. Când cineva o face din motive de sănătate, când o face pentru că a fost calic în viața și s-a îngrășat, iar acum vrea să se ușureze puțin, este bine. Dacă  motivul este doar silueta, desigur, nu putem spune că este de lăudat, deși lucrul în sine, este foarte bun.

Astfel, unii oameni se preocupă de problemele psihologice. Găsesc medicul potrivit, fac ședințe de psihanaliză, scot din inconștientul lor multe trăiri și se aranjează, oarecum, din punct de vedere psihologic, însă nimic mai mult.

Noi, creștinii, dacă vrem să devenim ai lui Hristos, va trebui să intrăm în luptă. Nu pentru că nu ne-ar mântui Harul lui Hristos, nu pentru că n-ar fi îndeajuns credința, ci pentru că atunci când spunem că suntem credincioși, nu crede tot sinele nostru; când spunem că ne încredințăm lui Dumnezeu, nu se încredințează tot sinele nostru. Iar Harul lui Dumnezeu nu ajunge în straturile mai adânci care nu s-au încredințat încă Lui. Există oameni care au trăit ani mulți, sunt bătrâni și au înlăuntrul lor stări neprelucrate, pentru că Harul nu a înaintat niciodată mai în adânc. În exterior se preocupă superficial în fiecare zi de cele duhovnicești, dar fără a se dărui în întregime Harului lui Dumnezeu.    

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Read Full Post »

În anul 1807 se pornise o foamete cumplită. N-aveau oamenii ce să bage în gură și mureau cu sutele de foame.

În târgul Hârlău, un om cu inimă și bogat, îi chemă pe copiii săraci și le spuse.

-Măi copii, în coșul acesta e câte o pâine pentru voi. Să veniți în fiecare zi să luați pâinișoara, până când s-o îndura Bunul Dumnezeu și o trimite zile mai bune.

Copiii dădură năvală la coș, întrecându-se fiecare să apuce pâinea ce i se părea mai mare și mai frumoasă și apoi plecară fără măcar să mulțumească binefăcătorului lor. Dintre toți, numai Irina, o fetiță îmbrăcată cu hăinuțe sărace, dar curate, stătu la o parte, luă pâinea cea mică ce rămase în coș, apoi sărută mâna avutului și plecă bucuroasă acasă.

A doua zi, copiii veniră iarăși și se purtară ca întâia oară. Biata Irina luă și de data aceasta o pâine abia pe jumătate decăt a celorlalți.

Când aduse pâinea acasă la maica sa, care era bolnavă, și când aceasta o frânse în două, căzu din ea o mulțime de bani de argint. Cei ai săi rămaseră uimiți.

-Du banii înapoi – îi spuse mama – căci desigur, din greșală s-au strecurat în aluat.

Irina alergă repede și întinse binefăcătorului ei. Dar el o privi lung și-i zise.

-Ia-ți banii, fetițo! Nu e nici o greșeală. Dinadins am spus să se pună acești bani în pâinea cea mică, pentru a-ți răsplăti cumințenia ta. Fii și de aici înainte tot așa de bună, tot așa de blândă și de nelacomă, căci într-o bună zi, ca în pâinea aceasta, pe neașteptate, viața îți va aduce bogății.

Read Full Post »

(I Tim. 5, 22; 6, 11; Lc.18, 15; 17, 26-30)

,,Cine nu va primi Împărăția  lui Dumnezeu ca un prunc  nu va intra în ea”. Cum vine asta, s-o primești ca un prunc? Iată cum: întru curăție, cu toată inima, fără a sta pe gânduri. Analiza rațională nu este aplicabilă în domeniul credinței: ea nu poate avea loc decât în anticamera ei. Anatomistul disecă în amănunțime corpul, dar nu vede viața; nici rațiunea, oricât ar analiza ea, nu poate să pătrundă puterea credinței. Credința însăși ne dă vederi duhovnicești care ne-o înfățișează în întregimea ei ca fiind pe deplin îndestulătoare pentru trebuințele firii noastre și îndatorează mintea, conștiința, inima să o primească. Acestea o și primesc; și o dată ce au primit-o, nu vor să se mai despartă de ea. Se întâmplă aici același lucru ca atunci când gustăm dintr-o mâncare gustoasă și sănătoasă. Cel ce gustă o dată dintr-o astfel de mâncare cunoaște că ea este bună și o trece în rândul lucrurilor hrănitoare. Chimia nu i-a dat aici nici un ajutor. Încredințarea lui este întemeiată pe experiența personală, nemijlocită. Și credinciosul cunoaște nemijlocit adevărul credinței: însăși credința înrădăcinează în el încredințarea nezdruncinată că este adevărată. Dar cum va fi atunci rațională credința? Raționalitatea credinței stă tocmai în a cunoaște nemijocit că în ea este adevărul. Rațiunea nu face decât să încurce lucrurile, răcind credința și slăbind viața în credința; pe deasupra – și acesta e lucrul cel mai însemnat – se trufește, alungând astfel harul lui Dumnezeu, iar în creștinism acesta este un lucrul de cea mai mare gravitate.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Read Full Post »

Să facem ceea ce trebuie pentru a normaliza sinele nostru!

Să ne problematizăm.

Astăzi, toate s-au întors cu susu-n jos. Neamul omenesc s-a transformat. Omul a ajuns să aibă probleme și cu somnul. Sunt mulți cei care nu pot dormi și iau medicamente pentru a putea dormi puțin! Este nevoie să existe pace înlăuntrul omului pentru ca somnul să vină.

Trebuie să ne problematizăm mult cei care avem dispoziție să facem aceasta. Fiecare pentru el. Să ne problematizăm și să facem tot ceea ceea ce este nevoie pentru ca sinele nostru să se normalizeze. În ciuda bunei intenții  pe care o are omul, nu lasă să se înstăpânească în el pacea lui Hristos, iubirea lui Hristos, izbăvirea pe care o oferă Hristos, bucuria pe care o dă Hristos. Nu înseamnă  că nu este suficentă credința în Hristos, că omul nu s-ar vindeca prin credința în Hristos.

Problema este că omul își închipuie că el crede , dar în realitate nu crede, își închipuie că se dăruiește lui Hristos, dar în realitate nu se dăruiește, își închipuie că făptuiește poruncile lui Hristos, dar nu o face. Există stări care, în ciuda bunei intenții, nu lasă credința să înainteze mai adânc.

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Read Full Post »

Dumnezeu pe listele electorale!
În împrejurările vieții am constatat că cele mai febrile discuții printre oamenii sunt despre politică si fotbal. Este uimitor câtă „cultură” are Omul când ne referim la aceste două aspecte efervescente din viața cotidiană.
În contextul acestor două manifestări febrile, se distinge cu ușurință capacitatea noastră de a „alege”.
De fiecare dată asist cu melancolie modul de exprimare al celor ce judecă cu cărțile pe masă evenimentele fotbalistice și mai ales cele politice. Auzim aproape de fiecare dată zicându-se:
„Nenorociții ăia, jigodiile alea, (mai mult…)

Read Full Post »

Într-o zi Sf. Martin, trecând printr-o cetate, a văzut un sărac schingiuit, pentru datoriile, pe care le avea. Plin de milă, pentru chinurile îndurate, Sfântul a rugat pe cămătari să ierte pe sărman şi să aştepte până le va putea plăti. Dar aceia, cărpănoşi, nici nu voiau să audă. Sfântul a început a se ruga astfel:

–Doamne, milostiv, Tu care ai plouat cu mană în pustie şi ai hrănit poporul Tău, trimite acum datoria săracului, spre slava numelui Tău!

Îndată s-a pogorât din cer un porumbel, care s-a aşezat pe umărul Sfântului. Când a voit acesta să-l ia, s-a prefăcut într-un porumbel de aur. Sfântul Martin l-a luat şi l-a dus la un cămătar de la care a primit 300 de galbeni, adică tocmai datoria săracului, după care a mers la locul caznei şi l-a salvat pe bietul om.

A doua zi, nişte credincioşi i-au adus Sfântului mulţime de bănet, pe care acesta l-a dus cămătarului, pentru a răscumpăra porumbelul. Când Sfântul Martin a mers la cămătar cu banii, acestuia i-a părut rău după porumbelul lucrat aşa de bine, dar Sfântul i-a dat şi 30 de bani de aur în plus. A luat porumbelul şi i-a spus:
–Zboară, minune cerească!

Porumbelul şi-a luat zborul pe dată, iar cămătarul i-a înapoiat bănetul, spunându-i:
–Destulă răsplată mi-i această minune, ia banii şi du-i nevoiaşilor!

Read Full Post »

Sunt obosit de atâta muncă și de văzut aceeași oameni în drum spre serviciu. Ajung acasă și nevasta-mi servește același fel de mâncare la cină. Vreau să intru în baie, apoi să intru în camera mea, să mă întind în pat să stau liniștit la televizor, dar fiica mea nu mă lasă, pentru că ea vrea mereu să se joace cu mine; nu mă înțelege că sunt obosit. Și tatăl meu mă deranjează câteodată, soția mea la fel, … și între nevastă, fiică, tată, încep să înnebunesc. Vreau liniște. Unicul lucru bun este somnul, când închid ochii mă liniștesc și parcă uit de toți și toate.

Dintr-o dată apăru un înger înveșmântat în lumină!

-„Pace ție! Pentru tine am venit!”

Cine ești cum ai intrat?

-„M-a trimis Dumnezeu după tine. Mi-a spus să-ți ascult plângerile și …..ai dreptate! A venit timpul să te „odihnești” .

-Asta nu este posibil, asta înseamnă că trebuie să mor….

-„Așa este vei muri. Nu ai să mai întâlnești mereu aceeași oameni, nici nu mai trebuie să-ți suporți nevasta veșnic nemulțumită, nici pe micuța ta fiică, nici să asculți sfaturile tatălui tău”.

-Dar ce se va întâmpla cu totul, cu serviciul meu….?

-„Nu-ți face probleme, la firma unde lucrezi tu, au găsit deja pe altcineva; și bineînțeles este fericit pentru că nu avea servici”.

-Și soția mea și copilul meu?

-„Soția ta va întâlni un bărbat bun, care o va respecta și admira pentru calitățile sale, și are răbdare s-o asculte cu plăcere, fără să-i reproșeze nimic. Și-n plus, va avea grijă de fiica ta, o va iubi mult ca și cum ar fi a lui; și oricât de obosit ar veni de la serviciu, are răbdare să se joace cu ea și vor fi foarte fericiți”.

-Nu! Nu pot să mor!

-„Îmi pare rău dar decizia a fost luată”.

-Dar asta înseamnă că nu-mi mai pot săruta fiica niciodată, că nu-i mai pot spune„Te iubesc” soției mele și nici nu imi mai pot îmbrățișa tatăl. Nu, nu vreau să mor, vreau să trăiesc, nu vreau să mor încă…

-„Dar, nu asta doreai?…ODIHNĂ. Acum te poți odihni etern, dormi pentru veșnicie.”

-Nu, nu vreau, te rog, Dumnezeule…!

-„Ce ai iubitule? Ai un coșmar?” – îmi șopti soția mea, trezindu-mă.

-Nu….nu a fost un coșmar, a fost încă o șansă.

Ai grijă de familia ta.

Cred că acest articol v-a făcut să reflectați…

Pentru că de cele mai multe așa gândim cu toții!!!

Read Full Post »

Lumea toata n-o avem pentru nevoile trupesti. (Sfântul Simeon Noul Teolog)
Totul este facut spre binele nostru, pentru mântuirea noastra. (Sfântul Ioan de Kronstadt)
Sfintirea si transfigurarea omului în Hristos, prin Duhul Sfant, constituie cheia de bolta a spiritualitatii rasaritene. (pr. Dumitru Popescu)
Lucrarea mântuitoare asupra întregii umanitati nu este decât o prelungire a lucrarii mântuitoare a lui Hristos asupra firii Lui omenesti. (Dicton patristic)
Îndumnezeirea este desavârsirea si deplina patrundere a omului de Dummnezeu, dat fiind ca în alt chip el nu poate ajunge la desavârsire si deplina spiritualizare. (pr. Dumitru Staniloae)
Primul om era chemat, dupa Sfântul Maxim Marturisitorul, (…) sa reuneasca Raiul cu restul pamântului, adica purtând totdeauna în el însusi Raiul, într-o comuniune statornica cu Dumnezeu, el trebuia sa transforme tot pamântul în Rai. Dupa aceea, trebuia sa desfiinteze conditiile spatiale nu numai pentru mintea, ci si pentru trupul sau, adunând pamântul si cerul, toata lumea vazuta. Depasind marginile lumii sensibile, trebuia sa patrunda în lumea inteligibila printr-o cunoastere egala cu cea a duhurilor îngeresti, ca sa reuneasca în el însusi lumea inteligibila si lumea sensibila. În sfârsit, neavând în afara lui decât numai pe Dumnezeu, n-ar mai fi ramas omului decât sâ se daruiasca în întregime Lui, într-un elan de dragoste, redându-I universul întreg unit în fiinta omeneasca. Atunci Dumnezeu Însusi S-ar fi dat la rândul Sau omului, care ar fi avut în virtutea acestui dar, adica prin har, tot ceea ce Dumnezeu poseda prin firea Sa. În felul acesta, s-ar fi îndeplinit îndumnezeirea omului si a întregii lumi create.

Aceasta sarcina prescrisa omului nefiind împlinita de Adam, o putem întrezari prin lucrarea lui Hristos, al doilea Adam. (Vladimir Lossky)
Sa devenim dumnezei din pricina lui Hristos, asa cum El S-a facut om din pricina noastra. (Sfântul Grigorie de Nazianz)
Dumnezeu ne permite sa fim fata în fata cu El, nu prin enigme. El se apropie de cei care merita si se identifica cu ei, ba chiar se întrupeaza în ei, astfel ca, la rândul lor, ei salasluiesc cu trup si suflet în El. (Sfântul Grigorie Palama)
În veacurile fara sfârsit, noi ne vom odihni în Dumnezeu si Dumnezeu se va odihni în noi. (Sfântul Macarie)
În acest chip vietuind (dupa legile Sfintilor Parinti – n.n.), nu vom muri de moartea neascultarii, ci vom trai în dreptate si vom câstiga Împaratia cerurilor. (Sfântul Teodor Studitul)
Facând cele placute lui Dumnezeu, mai întâi ne vor folosi noua, caci asa vrea Dumnezeu, sa dorim binele fratilor nostri si mântuirea tuturor oamenilor mai mult decât pe a noastra. (Sfântul Teodor Studitul)
Viata si moartea mea depind de ceilalti, caci, daca l-am câstigat pe aproapele meu, L-am câstigat pe Dumnezeu. (Sfântul Antonie cel Mare)
Mântuirea este numai lucrarea harului. (Fericitul Augustin)
A imita pe Hristos nu cere timp, nici mestesug, ci doar intentie buna. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Dumnezeu ne-a facut fara de noi, dar ne va mântui numai cu noi. (Fericitul Augustin)
Mântuirea este, în acelasi timp, si lucrarea lui Dumnezeu si a noastra. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Mai mult ne ajuta Dumnezeu în mântuire decât ne strica diavolul în pierzanie, pentru ca dragostea lui Dumnezeu este mai mare decât ura diavolului. (Origen)
Dumnezeu este ascuns în poruncile Sale, iar cei ce-L cauta, Îl gasesc doar în masura împlinirii lor. (Fericitul Augustin)
Începutul si sfârsitul mântuirii este dragostea. (Sfântul Antonie cel Mare)
Esti desavârsit atunci când, în locul tau, îl preferi pe aproapele. (Avva Iacov)
A fi aproape sau departe de Dumnezeu depinde de om, deoarece Dumnezeu este oriunde. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Dumnezeu S-a facut totul pentru tine, asa ca fa-te si tu totul pentru El. (Sfântul Ioan de Kronstadt)

Read Full Post »

(Efes. 5, 8-19; Lc.12, 16-21)

Rostind pilda celui ce s-a îmbogățit și nu avea de gând altceva decât să mănânce, să bea și să se veselească, însă a fost lovit de moarte, neapucând să se înfrupte din desfătările așteptate, Domnul a încheiat: ,,Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu.”

Bogații, uitând de Dumnezeu, nu se gândesc decât la desfătările trupești.. Cei ce doresc să scape de soarta amară a bogatului din pildă, să nu-și ,,adune sieși, ci să se îmbogățească numai în Dumnezeu”; și întrucât bogăția e de la Dumnezeu, închin-o Lui atunci când îți vine și va fi bogăție sfântă.

Tot ce îți prisosește împarte cu săracii: va fi același lucru cu a înapoia lui Dumnezeu ceea ce ai primit de la El. Cel care dă săracului, lui Dumnezeu îi dă.

Unul ca acesta, chiar dacă pare a cheltui bogăția, se îmbogățește cu adevărat în fapte bune – se îmbogățește pentru Dumnezeu, spre a-I plăcea Lui, se îmbogățește cu Dumnezeu atrăgând blagoslovenia Lui, se îmbogățește de la Dumnezeu, Care pe cel ce a fost credincios în puține peste multe îl va pune; se îmbogățește în Dumnezeu, nu în sine, căci nu se socoate stăpân, ci numai iconom, a cărui grijă este de a îndestula pe toți ce vin la el cu vreo nevoie și se tem să cheltuiască ceva pentru sine, socotind asemenea lucru drept întrebuințare nedreaptă a avuției care i-a fost încredințată.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Read Full Post »

Peste puțin iarăși, și peste puțin iarăși

Noi facem mișcări spasmodice, pentru că nu vrem să facem ceea ce trebuie, adică să ne încredințăm lui Hristos în fapt, nu doar cu cuvântul. Nu doar vrem și să dorim să ne încredințăm, ci să o facem în faptă. Te-ai încredințat lui Dumnezeu și peste puțin timp iarăși, și peste puțin iarăși! În permanență iese din tine material neprelucrat, pe care mai înainte nu l-ai văzut, de aceea te încredințezi din nou lui Dumnezeu. Dar pentru că nu suntem dispuși să facem aceasta, deși vrem să fim creștini, să părem creștini, ne prefacem, falsificăm un comportament care nu are nici o legătură cu virtutea creștină.

Poate unii, auzind aceste cuvinte, vor deznădăjdui. Total greșit, de vreme ce pe toate le face Dumnezeu și nicidecum noi. Dacă-mi este îngăduit să spun, singurul lucru pe care-l are de făcut omul eate ,,să taie bucata de pepene care se află deasupra apei”. Tai-o și arunc-o. Pepenele se va ridica singur puțin mai sus. Dar dacă încerci să-l ridici cu totul, nu vei găsi nici o cale. Așadar, taie ceea ce se află deasupra apei. În ziua următoare taie și bucata cealaltă care a ieșit din apă. Câte puțin în fiecare zi ne vom dărui cu încredere lui Dumnezeu. Acesta înseamnă tăierea pepenelui. Dacă astăzi simțim nevoia să dăruim lui Dumnezeu acea parte pe care o simțim, pe care o cunoaștem, mâine vom simți nevoia să facem la fel. În ziua următoare vom face la fel, și în ziua cealaltă la fel.

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Read Full Post »

Personalul primariei unei localitati descopera ca un renumit avocat din localitate nu a facut niciodata vreo donatie catre primarie. Persoana care raspundea de acest lucru se deplaseaza la domiciliul avocatului sa-l convinga sa faca o donatie.
– Domnule avocat, cercetarile noastre arata ca aveti un venit de peste 500.000 dolari pe an, dar nu ati facut vreodata vreo donatie. Nu ati vrea sa ajutati intr-un fel comunitatea?
Avocatul rumega un timp ideea si apoi raspunde:
– Cercetarile dv. au aratat si ca mama mea este pe moarte, dupa o boala lunga, iar pensia pe care o are este de patru ori mai mica decat pretul medicamentelor pe care ar trebui sa le ia pentru a-i mai usura chinurile?
Jenat, reprezentantul ingaima:
– Pai… nu…
– Sau, continua avocatul, ca fratele meu, veteran lasat la vatra, este orb si condamnat sa-si duca viata intr-un scaun cu rotile?
Reprezentantul incearca sa-si ceara scuze, dar avocatul continua:
– Sau ca sotul surorii mele a murit intr-un accident de circulatie, spuse el ridicand vocea, lasand-o cu trei copii si fara nici un ban?
Umilit, infrant complet, omul murmura:
– Nu am stiut, imi pare nespus de rau…
– Atunci, ii taie vorba din nou avocatul, daca lor nu le dau nici un ban, ce te face să crezi ca v-as da voua?

Read Full Post »

E mai usor sa dai cuiva un viciu decât sa-i transmiti o virtute; la fel cum e mai usor sa-l molipsesti de o boala decât sa-i dai din sanatatea ta!  (Sfântul Grigorie de Nazianz)

Lacomia este o betie mai rea decât betia. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Cel lacom nu se bucura de ceea ce are, ci se întristeaza pentru ce nu are. (Ilie Miniatis)
Trei lucruri nu lasa în pace pe om : vinul, femeia si banul. (Proverb românesc)
Viciile sunt calai care te omoara încet. (Nicolae Iorga)
Bea, dar nu te îmbata. Discuta, dar nu te certa. (Proverb german)
Doua feluri de oameni nu se îndestuleaza nici odinioara : cei ce cearca învatatura si cei ce strâng avutie. (Octoihul Mic, Iasi, 1786)
Vinul este de la Dumnezeu, betia este de la diavol. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Nu dispretuiti vinul, dispretuiti betia ! (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Betia este icoana mortii. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Grija de pântece (de trai bun, fara masura – n.n.) este radacina tuturor relelor. (Sfântul Ioan Scararul)
Vinul înroseste fata, dar înnegreste sufletul; înveseleste trupul, dar întristeaza duhul. (Iacob al Antiohiei)
Betia este data de vin sau de prea multe griji lumesti. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Desertaciunea din afara e semnul vadit al saraciei dinlauntru. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Cel mai mare viciu este atunci când pari virtuos fara sa fii. (Sfântul Vasile cel Mare)

Read Full Post »

(I Tim. 5, 1-10; Lc. 17, 20-25)

Spunând că Fiul Omului va apărea ca fulgerul în ziua Sa, luminând într-o clipă  întreaga lume de sub cer, Domnul a adăugat: ,,Mai înainte, El trebuie să sufere multe și să fie lepădat de neamul acesta”. Din logica frazei se vede că acest ,,trebuie să sufere multe” premerge venirea Domnului întru slavă. Prin urmare, toată vremea ce se va scurge până în acea zi e pentru Domnul vreme de pătimiri. În trupul Său a pătimit la o vreme anume; după aceea, pătimirile Sale au continuat în credincioșii Săi – durerile nașterii credincioșilor, a creșterii lor în duh și a păzirii lor de lucrările vrăjmașului, lăuntrice și din afară, căci legătura acestora cu Domnul nu este doar gândită și morală, ci legătură vie, care face ca tot ce-i atinge pe ei să Îl atingă și pe El, Care e Capul lor. Pornind de la acest gând, nu putem să nu băgăm de seamă că Domnul suferă mult.

Cele mai  mari dureri ale Lui sunt căderile credincioșilor; încă și mai dureroase sunt căderile din credință.

Acestea nu-s decât loviturile cele mai însemnate; dar e rănit necontenit de necazurile și smintelile lor, precum și de clătinarea credinței lor de către necredință. Cuvintele și scrierile care împrăștie necredința sunt săgeți aprinse ale celui viclean. În vremea de acum, acesta a pus pe picioare multe făurării din care scoate asemenea săgeți. Inimile credincioșilor se tem, fiind lovite de către ele și văzându-i și pe alții răniți; împreună cu ei suferă și Domnul.

Dar se va arăta ziua slavei Domnului și atunci se vor  descoperi cele ascunse în întuneric, iar cei ce pătimesc se vor veseli dimpreună cu Domnul.

Până atunci însă trebuie să răbdăm și să ne rugăm.

 Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Read Full Post »

Ești ceea ce ești!

Nu-ți fie teamă să accepți aceasta.

Nu știu cât reușesc să mă fac înțeles, nu știu cum vă sună, dar există mântuire pentru toți. Trebuie să luăm lucrurile exact  așa cum sunt. Fiecare dintre noi trebuie să cunoască bine cine este. Cadrul general al temei despre care vorbim este același, dar pentru fiecare din noi starea lăuntrică este una specială.

Este nevoie să fim ajutați, dar tebuie să avem și dispoziția necesară. Dacă nu avem dispoziție să înțelegem, nu înțelegem nimic.

Fiecare să se cunoască pe sine. Să nu-i fie rușine, să nu-i fie teamă să accepte ceea ce este. Nu ceea ce vrea să fie. Ci ceea ce este. Să accepte cu recunoștință fără să se certe cu cineva . Nici cu Dumnezeu, nici cu lumea, nici să se vaite:”De ce să fiu așa? De ce să mi se întâmple așa? De ce să am eu asemenea greutăți?” Pe acestea le știe Dumnezeu. Noi suntem datori să acceptăm cu recunoștință orice ni s-ar întâmpla și să cunoaștem cu răbdare sinele nostru.

Numai astfel există nădejdea, fraților, să se întâmple ceva bun cu noi!

Nu știu poate că greșesc, dar de obicei, cel care este în afara realității, în afara sinelui său, care nu vede, care nu are dispoziție să se afunde înlăuntrul său, acela crede că are de făcut o altă lucrare. Un Sfânt spune: ,,Dacă vei cădea în noroi și ți se astupă nasul și ochii și gura și urechile, la ce-ți va folosi să-i spui slujitorului tău să meargă să împartă bani încoace și-ncolo?”  

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Read Full Post »

Un şoricel privi din crăpătura sa din perete şi îi văzu pe ţăran şi pe nevasta acestuia deschizând un pachet.

-Ce mâncare să fi adus oare? se întrebă şoricelul… Cu groază îşi dădu repede seama că era o capcană.

Şoricelul se strecură cu mare grijă în curtea animalelor şi dădu alarma:

-E o capcană în casă, e o capcană în casă!

Găina cotcodăci şi se înfoie, ridică apoi capul şi îi spuse:

-Domnule Şoarece, vad bine că acest lucru te afectează, dar pentru mine el nu are nici o relevanţă.

-Nu pot permite ca acest lucru să mă afecteze.

Şoricelul se întoarse atunci înspre porc şi îi spuse:

-E o capcană în casă, e o capcană în casă!

Porcului îi fu milă de el, dar răspunse:

-Îmi pare foarte, foarte rău, Domnule Şoarece, dar tot ce pot să fac este să mă rog. Te asigur că te vei găsi în rugăciunile mele.

Şoricelul merse atunci la vacă şi îi spuse:

-E o capcană în casă, e o capcană în casă!

Vaca îi spuse:

-Vai! Domnule Şoarece, îmi pare foarte rău pentru tine, dar chiar nu este o urgenţă pentru mine.

Şi aşa se întoarse şoricelul în casă, cu capul plecat şi cât se poate de amărât, pentru a înfrunta de unul singur capcana pusă de ţăran.

În chiar noaptea aceea în casă se auzi un zgomot… Cum ar fi zgomotul produs de o capcana în care s-a prins un şoricel.
Nevasta ţăranului se repezi să vadă ce s-a prins. Pe întuneric, ea nu îşi dădu seama că în capcană îşi prinsese coada un şarpe veninos.
Şarpele o muşcă pe nevasta ţăranului. Ţăranul o duse cât putu de repede la spital, şi când o aduse acasă, ea mai avea încă febră. 

Oricine ştie că cel mai bun tratament împotriva febrei este supa proaspătă de pui, aşa că ţăranul luă un cuţit şi se duse în curtea păsărilor, ca să facă rost de principalul ingredient pentru supă.

Dar nevasta lui nu se însănătoşi, aşa că prietenele şi vecinele ei veniră să o îngrijească şi stăteau cu ea mai toată ziua.  Pentru a le da de mâncare, ţăranul fu nevoit să taie porcul.

Nevasta ţăranului nu se mai însănătoşi, şi muri la scurt timp.

La înmormântare veni multă lume, iar ţăranul trebui să taie şi vaca pentru a-i hrăni pe toţi.
Şoricelul se uita din crăpătura lui din perete, cuprins de tristeţe.
Aşa că data viitoare când auzi că cineva se confruntă cu o problemă şi tu ai impresia că acest lucru nu te priveşte, adu-ţi aminte: Când unul dintre noi este ameninţat, cu toţii suntem expuşi unui risc.

Suntem cu toţii implicaţi în această călătorie numită viaţă. Trebuie să avem grijă unii de alţii şi să facem un efort în plus pentru a ne încuraja unii pe alţii.

Fiecare dintre noi este un fir vital în tapiţeria altei persoane; vieţile noastre se întreţes, şi acest lucru nu este întâmplător.

Unul dintre cele mai bune lucruri din lumea asta de care te poţi ţine strâns este un prieten adevărat!

Read Full Post »

Limba scrisorii nu trebuie sa fie lipsita cu totul de podoaba, dar nici strivita de ornamentatie. (Isidor Pelusiotul)
Orice cuvânt poate fi contrazis de alt cuvânt. Dar fapta cine poate sa o contrazica ? (pr. Serafim)
A sti sa taci este o virtute mai mare decât a sti sa vorbesti. (Sfântul Ambrozie)
Când poti spune ceva folositor, fa-o atunci ! (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Nu este nevoie de cuvinte multe. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Cuvintele sunt cararile faptelor. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Când viata ta e fulger, cuvintele tale sunt tunet. (Fericitul Augustin)
Sa vorbim cautând nu sa fim pe placul oamenilor, ci al lui Dumnezeu. (Sfânta Scriptura)
Vorbirea este instrumentul acestei lumi prezente. Linistea este misterul lumii ce va veni. (Sfântul Isaac Sirul)

Read Full Post »

Sfantul Teofan Zavoratul
Sfantul Teofan Zavoratul

(I Tim. 4, 4-8, 16; Lc. 16, 15-18; 17, 1-4)

.,, Cu neputință este să nu vină smintelile, dar vai aceluia prin care ele vin!” Asta înseamnă că nu putem trăi după bunul plac: trebuie să luăm seama, nu cumva să smintim pe cineva. Rațiunea se trufește și nu-i pasă de nimeni, însă în jur pricinuește sminteală cu fapta, dar mai ales cu vorba. Sminteala crește și sporește nenorocirea care-l așteaptă pe cel ce o pricinuiește, însă acesta nu simte și înmulțește smintelile. Încă  e bine că amenințarea lui Dumnezeu împotriva smintelilor nu se împlinește, îndeobște, aici pe pământ, căci El așteaptă îndreptarea păcătosului; împlinirea ei se amână pentru ceasul judecății și răsplătirii; numai atunci vor simți cei care fac sminteli cât de mare este acest păcat. Aici, mai nimeni nu se gândește dacă va sminti sau nu va sminti prin faptele sau cuvintele sale pe cei ce-l înconjoară. Sunt două păcate foarte mari înaintea lui Dumnezeu, dar pe care oamenii le socotesc neînsemnate: smintirea aproapelui și osândirea. După cuvântul Domnului, pentru cel prin care vine sminteala ar fi bine să nu mai trăiască, iar cel ce osândește este deja osândit. Nici smintitorul, nici cel ce osândește nu se gândesc însă la acest lucru și nici nu le-ar trece prin cap să-și recunoască vreo vinovăție de acest fel. Ce orbire ne împresoară, de fapt, și cum umblăm cu nepăsare prin mijlocul umbrei morții!

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Read Full Post »

S ă vedem păcatele noastre

Așadar, actul mântuirii este un act conștient. Să cunoaștem acest lucru și să nu ne e fie deloc teamă să ne rugăm lui Dumnezeu,  și Dumnezeu să vadă că acceptăm nu cu cuvântul, ci cu fapta. Adică, atunci când fie că facem o greșeală, fie că se  întâmplă altceva, Dumnezeu îngăduie să iasă la iveală viclenia, mizeria, starea ticăloasă existentă în noi. Să o privim, să o acceptăm și să spunem și mulțumesc: „Doamne, asemenea lucruri aveam în mine și eu nu le vedeam!. Îți mulțumesc că ai îngăduit să văd cine sunt cu adevărat!” Să privești și să te bucuri că ți s-a arătat, că vezi ce zăcea în tine. Să-ți accepți păcatele și să nu încerci să arunci în altă parte responsabilitatea sau să-ți întorci fața ca să nu le vezi.

Așadar, să vedem păcatele noastre, să vedem ce păstrăm înlăuntrul nostru, în ce este afundat sufletul sufletul nostru de o viață întreagă. Să conștientizăm această stare, dar să nu disperăm: ,,S-a sfârșit! Aici mă voi înfuda! Acesta este iadul!”

Adică, să vedem că suntem în iad, dar să știm că avem un Mîntuitor, să știm că Hristos a venit. Atunci începem să înțelegem ce înseamnă  faptul că a venit să ne mântuiască și alergăm la Mântuitorul. Alergăm la El cu durere, cu rugăciune, cu strigăt, cu credință, cu încredere nezdruncinată că Domnul ne va primi , cu nădejdea că Domnul ne va mântui. Nu este doar o îndrăzneală și o nesăbuință a noastră. Dumnezeu vrea ca noi să ne încredințăm , de aceea ne-a făgăduit. În lucrarea de mântuire, încet- încet, din suflet iese toată mizeria care există în subconștient și în inconștient.

Cât va dura aceasta? O viață întreagă! Până la sfârșitul vieții noastre avem de lucru. De fiecare dată când ne vom afunda înlăuntrul nostru sau cînd ne vom încredința  lui Dumnezeu, mizeria pe care o avem în noi va ieși singură și o vom vedea. Este o stare tristă, o stare mizerabilă, dar tocmai prin aceasta ne vom izbăvi pentru totdeauna, ne vom mântui, ne vom salva.  

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Read Full Post »

Razbunarea Arma Prostului!
Razbunarea Arma Prostului!

Răzbunarea

Pe câmpul de luptă, un soldat greu rănit se ruga de un ostaș dușman să-i dea o înghițitură de apă. Când acesta porni spre pârâu pentru a-i îndeplini dorința, rănitul scoase revolverul și trase într-însul.

Soldatul, la rîndul său foarte tare rănit, se întoarse, cu greu, îl dezarmă pe cel ce-l împușcase, apoi îi dădu apă rece, de-i potoli setea care-l chinuia.

Indianul și englezul

Indienii făcuă prizonier pe un tânăr, îl legară de copac și hotărâră să-l omoare.

-Nu-l omorâți! Dați -mi-l mie,  zise un bătrân indian, apropiindu-se. Ei îl dădură.

Bătrânul indian îl dezlegă pe tânăr, îl conduse la vatra sa, îi dădu să mănânce și apoi îl găzdui peste noapte.

A doua zi dimineața, indianul porunci englezului să-l urmeze. Merseră ce merseră și, câna ajunseră aproape de tabără englezilor, indianul îi zise tânărului:

-Ai ucis pe fiul meu; eu însă te scap cu viață. Întoarce-te lângă ai tăi. Mergi și omoară pe mai departe pe ai noștri.

Nevenind să-și creadă urechilor, englezul, mirat, zise:

-De ce te joci cu mine? Știi bine că ai mei l-au ucis pe fiul tău. Așadar, ucide-mă și tu pe mine.

-Pe când voiau să te omoare, răspunse indianul, mi-am adus aminte de fiul meu, și aceasta m-a mișcat. Întoarce-te, dar, la camarzii tăi și ucide-ne, de vrei, înainte.

Și englezul fu lăsat liber.

Read Full Post »

Lacrimile Credintei si Pocaintei!
Lacrimile Credintei si Pocaintei!

Mi-ar fi mai bine sa traiesc cu fiarele, decât cu oamenii fară credință. (Cuviosul Azarie)
Să nu silim pe pe nimeni, caci credinta trebuie sa fie liber consimtita si sa fie primita fara constrângere.
Daca as avea dovada ca Dumnezeu nu exista, n-as regreta ca am crezut în El; m-as gândi ca mi-am facut o onoare crezând în El, ca, daca universul este ceva stupid, cu atât mai rau pentru el; ca greseala nu este în gândirea mea ca nu exista Dumnezeu, ci în Dumnezeu ca nu exista. (pr.Valensin)
Sarac esti (necredinciosule – n.n.) si lipsit de orice bun, sarac de iubirea de oameni, sarac de credinta în Dumnezeu, sarac de speranta. (Sfântul Vasile cel Mare)
Lucrurile mai presus de fire, pot fi întelese prin credinta. (Sfântul Ioan Damaschin)
În fapte se arata credinta. (…) Credinta, fara fapte, nu exista. (Sfântul Simeon Noul Teolog)
Credinta este contemplarea unui lucru tainic. (Teodoret al Cirului)
O credinta al carei obiect apare cu evidenta, nu poate fi numita credinta. (Sfântul Atanasie cel Mare)
Cine nu crede ca va învia si ca va da socoteala, ci gândeste ca toata fiinta sa se margineste la viata aceasta, aceluia nu-i va pasa mult de faptele bune. (…) Credinta în Înviere este adevarata mângâiere în suferinti, în lupta cu ostenelile si cu greutatile vietii. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Aceasta comoara nu o gasim sapând prin pamânt, ci o aflam daca cercetam sufletul omului bolnav. (…) Ea consta din rabdare, din întelepciune, statornicie si o neclintita nadejde în Dummnezeu. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Pentru cine vrea sa creada am o mie de motive. Pentru cine nu vrea sa creada, n-am nici unul. (Fericitul Augustin)
Crede ca sa întelegi ! (Fericitul Augustin)
Credinta este pentru suflet, ceea ce este ochiul pentru trup. (Teodoret al Cirului)
Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
Credinta face ceea ce omul si legea nu pot face. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Un lucru mic este un lucru mic. Dar credinta din lucrurile mici este un lucru mare. (Sfântul Grigorie de Nazianz)
Credinta este libera consimtire a sufletului. (Sfântul Antonie cel Mare)
Credinta întareste ceea ce ratiunea clatina. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Credinta este încrederea în cele nevazute, (…) este har, (…) este taina. (Sfânta Scriptura)
Cine e credincios în lucrurile mici, e credincios si în cele mari. (Sfânta Scriptura)
Cred, Doamne, ajuta necredintei mele ! (Sfânta Scriptura)
Fie voua dupa credinta voastra ! (Sfânta Scriptura)

Read Full Post »

(Gal. 3, 8-12; Lc. 9, 57-62)

„Nimeni care pune mâna pe plug și se uită îndărăt nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu”. Asta înseamnă că cineva vrea să se mântuiască, dar se uită cu părere de rău la lucrurile pe care trebuie să le lepede în acest scop, acela nu se mântuiește, nu merge, nu se îndreaptă către împărăția lui Dumnezeu. Trebuie s-o rupem o dată pentru totdeauna cu tot ce poate împiedica lucrarea mântuirii. Cei ce vor să se mântuiască văd și singuri asta, dar amână mereu despărțirea de anumite deprinderi pătimașe. A rupe dintr-o dată cu aceste obișnuințe li se pare o jertfă prea mare. Vor să se lase de ele ,,puțin câte puțin”, ca să nici nu bată la ochi, și ies mai întotdeauna în pierdere. Se apucă de fapte mântuitoare, dar simțirile inimii rămân aceleași ca mai înainte. La început, nepotrivirea aceasta e foarte izibitoare, însă făgăduința ,,mâine mă voi schimba” astupă gura conștiinței. Astfel se scurge ,,mâine” după ,,mâine”, iar conștiința obosește să repete întruna același lucru și, în cele din urmă, tace. Începe să apară gândul: ,,Se poate și așa”. Acest gând devine din ce în ce mai puterrnic, iar apoi se încetățenește pentru totdeauna, și omul devine cucernic pe din afară  însă neândreptat pe dinăuntru: un mormânt văruit în ochii Domnului. Ceea ce e mai dureros este că acești oameni se îndreaptă la fel de greu, dacă nu chiar mai greu, decât cei împietriți în păcate vădite… Iar ei cred că nu săvârșesc nimic rău.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Read Full Post »

Spuneam că în cazul Sfinților toate sunt conștiente, nu există subconștient și inconștient. Înainte de cădere omul era simplu. Toate cele din sufletul lui erau ,, goale și descoperite” înaintea lui Dumnezeu și înaintea conștiinței lui. Nu exista nimic în stare subconștientă sau inconștientă. La această stare ajung Sfinții. Ei aparțin în întregime lui Dumnezeu.

În cartea Teologia Mistică a Bisericii Ortodoxe Răsăritene, Lossky afirmă: ,,Faptul mântuirii este un fapt conștient. Nu este un fapt magic.  În mod  conștient omul Îl alege pe Dumnezeu, în mod conștient crede în Dumnezeu, în mod conștient se încredințează pe sine lui Dumnezeu și începe nevoința”. Nimic nu se face în ascuns, sau în somn, sau magic.

Omul vede toată mizeria ființei sale, vede toate păcatele sale. Cel care nu îndrăznește să le vadă, cel căruia îi este teamă se va chinui o viață și nu va reuși nimic. Însă cel care este smerit și are buna intenție de a se privi pe sine și nu-i va fi teamă, și nu se va îngrozi acela va vedea toată zădărnicia din el. Omul trebuie să vadă păcătoșenia lui, să vadă zădărnicia din el. Omul trebuie să vadă păcătoșenia lui, să vadă zădărnicia, să vadă răul. Numai așa se poate smeri.

Ce se întâmplă astăzi? Zice omul: ,,Nu am nimic rău în mine, nu simt nimic!” Cum se întâmplă aceasta?

Păi, aleargă de colo-colo și nu se afundă în sufletul lui să-și vadă păcatele, să vadă abisul dinlăuntru, să vadă toată mizeria pe care o are în el?  Orice cuvânt am folosi pentru a descrie acestea, va fi foarte blând față de cum arată realitatea în fapt. Poate că omul nici nu are dispoziția să vadă acestea. Dar când Dumnezeu vrea să i le arate în vreun fel, omul o ia la fugă.

Acesta este motivul pentru care omul nu stă de vorbă cu sine însuși și tot de aceea nu se poate rugaPentru că atunci când se roagă iese la suprafață sinele său și-l macină. Dar, nu vă fie frică!  Stăruiți! Este greu de suportat. Este greu în sensul că lucrurile sunt înfricoșătoare, dar și în sensul că nu vrem să vedem că sinele nostru este cel care se descoperă. O luăm la fugă și trăim în continuare în afara realității, în afara sinelui nostru. Ne preocupăm de orice altceva, tocmai pentru a nu înfrunta și a nu vedea această realitate.

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Read Full Post »

Într-o zi, un trufaș zice unui credincios:

-Ce, sunt copil, să mă tem de Dumnezeu, eu sunt ateu?

Credinciosul îi răspunde:

-Rău faci că nu lepezi de la tine această orbire a trufiei.

-A trecut o bucată de vreme și iată-l pe trufaș venind la cel credincios:

-M-a gonit fecioru-meu din casă. I-o vândusem lui, cu îndatorirea să mă îngrijească până oi muri. Și acum, m-a luat cu ciomagul și m-a alungat.

-Cel credincios i-a răspuns:

-Nu te supăra, frate, dar se vede treaba că feciorul dumitale te-a auzit când spuneai că nu te temi de Dumnezeu și, auzindu-te, ba azi, ba mâine, și-a zis și el: ,,Dacă tata nu se teme de Dumnezeu, de ce m-aș teme eu de tata?”

-Și de aceea te-a alungat, dar vinovat de aceasta nu e numai feciorul, ci mai ales dumneata.

-Trufașul a pus capul în pământ și n-a mai zis nimic.

Read Full Post »

Constiinta!
Constiinta!

Cel dintâi mijloc de învatatura pentru fiecare om este constiinta sau cugetul sau. (Nicodim Patriarhul României)
Constiinta este îngerul lui Dumnezeu care îl pazeste pe om. (…) Constiinta pomeneste pacatele noastre si, pomenindu-le, ne smereste. (pr. Paisie Olaru)
Numai constiinta lui Dumnezeu poate întemeia iubirea fata de om si numai constiinta omului poate întemeia vointa de vesnicie a omului si de înaintare în lumina infinita si eterna a lui Dumnezeu. Numai un Dumnezeu constient poate pretui pe om si numai un om constient poate pretui pe Dumnezeu. (pr. Dumitru Staniloae)
Cerceteaza inima ta, ispiteste-ti constiinta si, daca vei afla ceva de care sa-ti para rau – si negresit vei afla – suspina atunci întru marturisirea pacatelor, plânge întru rugaciune si îngrijeste-te de moartea cea adevarata, adica de osânda sufletului; caieste-te de pacatele tale (…) pentru vindecare. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Constiinta nu-i mai judeca pe cei care au ajuns în culmea virtutii sau în culmea viciului. (Talasie Libianul)
Gândul curat înalta sufletul, cel murdar îl coboara. (Talasie Libianul)
În constiinta încarcata, mai mult te sperie pierderea cerului decât chinul iadului. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Sa-ti fie constiinta oglinda supunerii tale si-ti va fi de ajuns. (Sfântul Ioan Scararul)
Constiinta este ochiul lui Dumnezeu în sufletele noastre. (Sfântul Cadoc)

Read Full Post »

Sf. Teofan Zavoratul

(II Tes. 3, 16-18; Lc. 13, 31-35)

„Iată, se lasă casa voastră pustie”, a grăit Domnul despre Ierusalim. Asta înseamnă că îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu are și ea un capăt. Milostivirea lui Dumnezeu ar fi în stare să rabde o veșnicie așteptând întoarcerea păcătosului; dar ce e de făcut când ajungem la o asemenea stare de ticăloșie, încât nu mai e nimic de așteptat de la noi? De aceea și suntem aruncați la gunoi. Așa va fi și în veșnicie. Toți spun: „Milostivirea lui Dumnezeu nu va îngădui să fie lepădați pentru vecie păcătoșii”. Dar Dumnezeu nici nu vrea asta; Dar ce e de făcut cu cei care sunt plini de rău peste măsură și nu vor să se îndrepte? Aceștia se scot singuri în afara granițelor milostivirii dumnezeiești și rămân acolo fiindcă nu vor să plece. Spiritiștii au născocit o mulțime de reîncarnări, ca mijloc pentru curățirea păcătoșilor; dar cel  ce s-a spurcat cu păcatele într-una dintre reîncarnări poate să facă același lucru și în zeci de alte reîncarnări și tot așa la nesfârșit. Așa cum este o înaintare în bine, este și o înaintare în rău. Vedem pe pământ oameni împietriți în răutăți; ei pot rămâne astfel și după moarte, ba chiar pentru totdeauna. Când va veni sfârșitul tuturor lucrurilor – și el va veni negreșit, unde vor merge acești împietriți în rău? Firește că nu în tărâmul luminii, sortit celor care s-au ostenit pentru sufletul lor, curățindu-și necurățiile. Uite acum și iadul!

Cei care nu s-au îndrepătat în împrejurări prielnice se vor îndrepta, oare, în împrejurări neprielnice? Iar dacă nu, iată că iadul va fi veșnic! Nu Dumnezeu este pricina iadului și a veșnicilor chinuri din el, ci păcătoșii înșiși. Dacă n-ar fi păcătoși nepocăiți, n-ar fi nici iad. Domnul dorește foarte mult să nu mai fie păcătoși – pentru asta a venit pe pământ. Dacă El vrea să nu mai fie păcătoși, înseamnă că nu vrea nici ca cineva să cadă în muncile veșnice. Totul atârnă de noi. Haideți să ne unim și să stârpim iadul nemaipăcătuind. Domnul va fi bucuros de asta; El ne-a descoperit că este iad tocmai ca  să ne ferim de el.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Read Full Post »

Iată cum devine cineva om al lui Dumnezeu

Psihologii  susțin că în sufletul omului avem trei straturi: conștientul, subconștientul și iconștientul. Deasupra este conștientul pe care omul îl cunoaște. Celelalte părți nu le cunoaște. Dacă trăirile dinlăuntrul lui sunt bolnăvicioase și patologice, atuci omul este târât încolo și-ncoace, trăiește rău și nu poate înțelege ce i se întâmplă. Chiar și atunci când trăirile dinlăuntrul său nu sunt bolnăvicioase, dacă nu le poate controla, ele acționează automat.Doar conștientul poate fi controlat.

Așadar, când omul ia hotărârea să se dăruiască cu totul lui Dumnezeu, dăruiește doar  ceea ce controlează, dăruiește doar conștientul său. Astăzi dăruiește sincer, cinstit conștientul pe cae-l cunoaște. Dar mâine simte nevoia să se încredințeze din nou lui Dumnezeu, tocmai pentru că o parte din subconștientul său ieșit la suprafață și s-a făcut cunoscută.

Aceasta înseamnă să punem început în fiecare zi.

Desigur, trăirile subconștientului sunt bolnăvicioase și omul nu le lasă să iasă la suprafață. Se teme de ele. Dacă are curaj să le lase să iasă și să se încredințeze pe sine așa cum este lui Dumnezeu, atunci începe mântuirea. În ziua următoare mai mult, în următoare și mai mult până când va ieși la iveală tot inconștientul și omul se va dărui cu totul lui Dumnezeu.

Iată cum devine cineva om al lui Dumnezeu! Iată cum devine cineva creștin.

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Read Full Post »

Călătorind prin ţară, Avva Moise întâlneşte un păstor şi rămâne cu el câteva zile, ajutându-l să-şi pască turma. La sfârşitul fiecărei zile, păstorul lua într-un blid, cel mai bun lapte, pe care îl aşeza, departe de locul de înnoptat, pe o piatră.

–Pentru ce pui laptele acolo? a întrebat Moise.
–Este lapte pentru Dumnezeu! a răspuns cu veneraţie păstorul.

Mirat Avva Moise cere lămuriri:
–Cum aşa?
–În fiecare seară iau laptele cel mai bun şi-l dau ofrandă lui Dumnezeu!

Văzând simplitatea omului, Avva Moise a zâmbit şi l-a întrebat foarte serios :
–Şi Dumnezeu îl bea?
–Da! a exclamat sigur de sine păstorul. Dumnezeu bea laptele, pe care i-L ofer!

Moise se hotărăşte să lumineze pe sărmanul naiv:
–Dumnezeu este Spirit Pur, El nu cunoaşte setea şi foamea şi nu are nevoie deloc nevoie de laptele tău.
–Eu găsesc dimineaţa, blidul gol şi cu siguranţă, Dumnezeu îşi potoleşte setea cu acest lapte…
–Nu Dumnezeu bea laptele tău! La noapte să veghem vasul, să vedem cine bea laptele.

Convins că Dumnezeu bea laptele şi curios să vadă aceasta, cu proprii ochi, păstorul se aşează împreună cu omul străin la pândă. În toiul nopţii, la lumina lunii, păstorul vede cum un animal micuţ se apropie de blid şi bea laptele lăsat pentru Dumnezeu.

Dimineaţa, foarte trist, cu faţa întunecată şi inima strânsă, păstorul îi dă dreptate lui  Avva Moise..
–Ai avut dreptate, o vulpe bea laptele meu!

În noaptea următoare, Dumnezeu, i se arată lui Moise şi-i spune:

,,Moise, este adevărat că sunt Spirit Pur, dar am primit cu bucurie ofranda de iubire a păstorului şi neavând trebuinţă de acel lapte, îndreptam într-acolo micul animal înfometat, care avea atâta nevoie. Tu ai lăsat animalul fără hrană, pe om fără bucuria şi liniştea că Eu îi primesc curata şi smerita ofrandă, iar pe Mine, fără iubirea cuprinsă în gestul omului.

Read Full Post »

Lingusitorul!
Lingusitorul!

Un rege al Persiei, voind să-şi aleagă un sfetnic bun, a chemat la palat într-o zi pe cinci dintre cetăţenii cei mai de vază din oraş şi le-a zis:

Iată, am 5 inele pe degetele mele; ele vor fi plata sincerităţii voastre. Spuneţi-mi fără linguşire: ce credeţi voi despre puterea şi mărirea mea?

Ei, uimiţi de frumuseţea diamantelor de pe inele şi voind să le aibă, răspunseră regelui cu multe laude pe care nu se cuvenea sa le spună decât lui Dumnezeu.

Regele părea foarte mulţumit şi dădu pe rând patru inele.

Pentru că al cincilea tăcea, regele l-a îndemnat să-şi spună părerea.

– Eu cred, zise acesta, altfel decât au mărturisit cei care au vorbit inaintea mea. Eu cred că toată puterea, o rege, o ai de la Dumnezeu şi ţi-a fost dată pentru binele poporului ce-l stăpâneşti şi odată va trebui să dai socoteală pentru cum ai intrebuinţat-o.

– Si eu cred tot aşa spuse regele cu mulţumire. Dar ţie nu-ţi dau inelul, ci încrederea şi prietenia mea. Vei sta mereu lângă mine ca sfetnic şi prieten al meu căci în tine am găsit omul şi prietenul sincer pe care îl căutam.

A doua zi, cei 4 veniră foarte grabiţi să spună regelui că negustorul de la care a cumpărat inelele, l-a minţit şi i-a dat diamante false.

Dar regele le zise:

– Ce, voi credeţi că nu ştiu că diamantele sunt false?!Doar eu le-am comandat astfel. V-am plătit cinstit. Voi mi-aţi dat laude false iar eu v-am dăruit diamantele false.V-am plătit cu aceeaşi măsură, de ce vă mai plângeţi?!

Read Full Post »

Fericiti cei curati cu inima!
Fericiti cei curati cu inima!

Inima omului este facuta pentru un bine nemarginit.
Daca vrem sa fim fericiti, trebuie sa fim gata de orice suferinta. (A.L)
E o mare virtute sa stii sa lupti împotriva fericirii si o mare fericire sa nu fii biruit de fericire. (Fericitul Augustin)
Daca vrei sa te bucuri de desfatare, nu cauta desfatarea. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Fericit este acela care nu gândeste rau. (Sfântul Vasile cel Mare)
Cât despre mine, fericirea mea este sa ma apropii de Dumnezeu. (Sfânta Scriptura)
Daca stai cu tarie în credinta, esti fericit. (Sfântul Chiril al Ierusalimului)
Pe noi, nimeni nu ne poate nenoroci, decât noi însine, tot asa cum nu ne poate face fericiti altcineva decât noi însine, dupa harul lui Dumnezeu. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Fericiti cei saraci cu duhul, (umili – n.n.) ca a lor este Împaratia cerurilor.
Fericiti cei ce plâng, ca aceia se vor mângâia.
Fericiti cei blânzi, ca aceia vor mosteni pamântul.
Fericiti cei ce flamânzesc si înseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura.
Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui.
Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este Împaratia cerurilor.
Fericiti veti fi voi, când va vor ocarâ si va vor prigoni si vor zice tot cuvântul rau împotriva voastra, mintind din pricina Mea. (Sfânta Scriptura)

Read Full Post »

Sf. Teofan Zavoratul
Sf. Teofan Zavoratul

(I Tim.3, 1-13; Lc. 16, 1-9)

Pilda despre iconomul cel nedrept dat în vileag. Vezi cum s-a priceput acesta să iasă din încurcătură? De ne-am pricepe cu toții să ne rostuim astfel viața tihnită după ieșirea din trup! Dar nu: ” Fiii veacului acestuia sunt mai înțelepți în neamul lor decât fiii luminii”.

De ce s-a pus în mișcare iconomul? Fiindcă necazul îi sufla în ceafă.

Apropierea nevoii i-a dat puteri și istețime și a reușit să se descurce repede. Dar pe noi, oare, nu ne paște necazul? Moartea poate să ne ajungă în orice clipă, și după aceea vei da îndată socoteală de iconomia ta. Toți cunosc acest lucru și totuși nimeni nu se urnește din loc. Ce mai mare întunecare va fi fiind și asta?

Nimeni nu crede că va muri îndată, ci presupune că o să mai trăiască o zi-două; chiar dacă nu-și face o socoteală precisă, este, oricum, încredințat că mai are până când îl va ajunge moartea.

De aceea i se pare că necazul este încă departe, iar pregătirile spre a-l întâmpina le amână pentru altă dată. Nimeni nu are de gând să rămână întreaga viață neîndreptat, ci doar spune: ,,Nu azi;  și întrucât întreaga viață este alcătuită din ZILE DE AZI ”, piere grija de viitor.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Read Full Post »

Older Posts »