Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for ianuarie 2010

(Evr.9, 8-10, 15-23; Mc.8, 22-26)

Pe orbul din Betsaida Domnul nu l-a vindecat dintr-o dată, ci la început nedeplin, apoi deplin și abia atunci a început orbul să vadă totul limpede. De ce a făcut Domnul așa, numai El  știe. Noi însă vom trage de aici următorul învățământ: dacă Domnul a socotit că trebuie să vindece treptat vederea trupească, cu cât mai mult este nevoie de acest lucru în privința luminării ochilor noștri. În perioada patriarhilor, revelația dumnezeiasă avea un caracter foarte simplu; în perioada Legii, ea a devenit mai complexă și mai amănunțită; în perioada noastră creștină, ea este încă și mai amânunțită și mai înaltă. Dar lucrurile se termină, oare, aici? Pe pământ nu te aștepta la lucruri înalte, le vei afla dincolo. Doi Sfinți Apostoli ne încredințează de acesta:  Sfinții Ioan și Pavel. Acum vedem totul ca printr-un geam mat; dincolo, vom vedea totul limpede, însă și dincolo vor fi trepte ale luminării minții,  întrucât cunoașterea lui Dumnezeu nu are hotare. Pe pământ, revelația dumnezeiasă e încheiată; n-ai de ce să visezi la lucruri mai înalte; avem toate lucrurile care ne trebuie; însușește-ți-le și trăiește prin ele. Revelația creștină nu mai făgăduiește o nouă revelație, ci numai faptul că Evanghelia va fi cunoscută în întreaga lume, fapt care va însemna și sfârșitul rânduielii de acum a lucrurilor. Atunci, credința va slăbi, dragostea se va împuțina, viața va deveni o povară, și bunătatea lui Dumnezeu va pune capăt lumii.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Read Full Post »

Într-o celulă de închisoare a fost împins într-o zi un nou deţinut. Era tuns zero, murdar şi slab. La început nu l-a recunoscut nimeni, dar după câteva clipe cineva a exclamat: „Acesta este căpitanul Traian”. El fusese unul din cei mai cruzi călăi. Arestase, bătuse şi torturase pe mulţi dintre cei cu care acum împărţea celula închisorii. Toţi s-au adunat în jurul său şi l-au întrebat cum de a ajuns să fie închis. Cu lacrimi pe obraji, el le povesti: „Cu câteva luni în urmă, în timp ce şedeam în birou, un băiat de 12-13 ani a intrat ţinând în mână un buchet de flori, pe care mi l-a întins, spunând: „Domnule căpitan, dumneavoastră i-aţi închis pe părinţii mei. Astăzi este aniversarea zilei de naştere a mămicii. În fiecare an, în această zi îi aduceam (mai mult…)

Read Full Post »

Apoi iti voi spune in mod direct ca machiajul este o revolta la adresa lui Dumnezeu, pe Care, poate, il mai accepti ca pe Creatorul vietii tale. Nu iti place chipul pe care ti l-a daruit; consideri ca stii ceva mai mult decat El si incepi sa retusezi. Dar in mod artificial, caci omul nu poate schimba in mod natural creatia lui Dumnezeu. Si o donare o face tot din ceea ce exista deja, dintr-un dat pe care oricum nu si-l poate explica.

Maicii Domnului nu a consultat niciun catalog de „frumusete”, nu a folosit machiaje mult prea costisitoare si mult prea false, nu si-a dezgolit nici macar parul inaintea oamenilor, dar a ramas cea mai frumoasa femeie din lume, cea mai cunoscuta frumusete a neamului omenesc. Daca sufletul tau nu este curat si frumos, atunci, oricat ai incerca, nici trupul tau nu va fi frumos. Cel mult va fi atractiv, sexy, dorit de cei ce nu mai vad decat trupuri si nu mai doresc decat trupuri. Ma gandesc si la un exemplu strict omenesc: actritele anilor ’40 aveau ceva aparte, care lipseste celor de azi… Aveau o frumusete aparte, o lumina in toata fiinta lor. Fara a se dezgoli si fara a provoca, iti „furau” atentia si simteai ca intr-adevar sunt deosebite.
Acest „ceva” lipseste astazi nu doar de pe ecrane, ci mai de peste tot! Goliciunea nu ne mai arata femeia, ci doar trupul ei. Nu ne mai pasa de lumina ochilor ei, de frumusetea chipului, ci dorim orbeste doar vederea sau posedarea trupului ei, goliciunea ei, care in zadar va incerca sa umple goliciunea trupului si a sufletului nostru. Dar ce facem daca femeia vrea ca toate acestea sa se intample? Ce facem daca ea isi doreste sa fie redusa la abjectul stadiu animalic? Ce facem daca pana si machiajul „netezeste” acest drum al atragerii barbatului in cursa mizera in care el sa doreasca trupul ei?
Sa ne gandim iar la Maica Domnului… imi vei replica ca altele erau vremurile si alta a fost cultura acelor vremuri… Va trebui sa intelegi ca nici eu nu iti propun sa umbli in pelerine kilometrice, acoperita cu valuri mult prea negre. Te invit la decenta, la modestie si la demnitate. Te invit sa nu te cobori la stadiul de „momeala” publica; stiu ca iti doresti recunoasterea frumusetii si a supletei corporale. Dar daca Cineva ti-a daruit un astfel de corp, atunci nu-l darui tuturor, oriunde si oricand.

Un mare sfant egiptean, Moise Arapul, s-a luptat zeci de ani cu o mare, cu o enorma ispita. In adolescenta lui, pe cand inca mai era la casa parintilor lui, inainte de a se retrage in pustiul Saharei, a vazut o fata. Erau impreuna la arat. Era o fata extrem de frumoasa, bine facuta, care, pentru ca era foarte cald, lasase cam mult la vedere. insa nu s-a intamplat absolut nimic intre ei. Poate ca a si uitat-o in scurt timp. Dupa ce s-a calugarit, deja fiind la o varsta inaintata, au inceput niste ispite groaznice, la prima vedere incredibile. In fiecare zi i se arata diavolul sub chipul acelei fete, i se aseza in brate si incepea sa-l mangaie, sa-l cheme la pacat, la desfrau.
Iar Sfantul Moise, cu lacrimi in ochi, se ruga lui Dumnezeu sa ridice de la el aceasta ispita, pentru ca de multe ori era la marginea disperarii. Doisprezece ani s-a luptat zi de zi cu aceasta vedenie demonica, cu aceasta invitatie la desfrau. El nu trebuia decat sa accepte in inima sa acest pacat si era de ajuns, pentru ca pacatul trupesc nu ar fi putut avea loc. Doisprezece ani a asteptat ca o simpla privire si un simplu gand pacatos sa-l paraseasca si sa nu-i mai chinuie trupul imbatranit.
Tu de cate ori te-ai pus in rolul acelei fete nepasatoare sau te-ai gandit la urmarile unei simple fapte tineresti?

De cate ori nu ai iesit pe strada sau aiurea mai mult dezbracata decat imbracata, poate chiar dorindu-ti sa atragi cat mai multe priviri si sa fii „mangaiata” de cat mai multi reprezentanti ai sexului opus? Nu te-ai gandit nici-o clipa ca exista si un desfrau al imaginatiei, poate la fel de murdar ca si cel trupesc? De cate ori nu ne expunem desfraului intelectual si moral al celorlalti, al privitorilor, al unor oameni pe care oricum nu-i cunoastem? Iti reamintesc ca Hristos a stat gol pe Cruce, dar nu putem sa-L reprezentam asa pentru ca mintea si inima fiecaruia dintre noi sunt prea imbolnavite de pacat, prea mult obisnuite cu dezgolirea celuilalt, cu folosirea celuilalt pentru placerea proprie.
Ochii nostri au uitat sa priveasca ca si ochii unui copil: acesta va umbla gol fara nicio problema si nu-si va imagina nimic pacatos in sufletul lui ce sta mereu asezat in bratele unui inger.
Daca inima ta este curata, atunci si imbracamintea ta va fi demna, netransformandu-se intr-un obiect al patimilor acestei lumi.

“Rugaciuni catre tineri”- Monahul Paulin –  Ed. Egumenita, 2008

Read Full Post »

O mare problemă, sentimentul că nu suntem înțeleși!

După câte am înțeles eu, la oamenii care au dereglări, fie că sunt mai vârstânci, fie că sunt mai tineri, cea mai mare problemă nu este doar ceea ce li se întâmplă, ci ceea ce-i face să sufere este sentimentul permanent că nu sunt înțeleși. Și au dreptate. Oricât de bine întenționat ai fi, oricâtă iubire ai avea nu poți intra în pielea celui care suferă. E de-ajuns să spui un cuvânt și i se va părea că-l batjocorești, că-l nesocotești. Cum să conlucreze  cu tine, cum să te asculte? Poate că acesta este cel mai rău lucru.

Sentimentul că nu este înțeles, că ceea ce trăiește el este înfricoșător în realitate nu există.

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Read Full Post »

Read Full Post »

Un tânăr, care deseori batjocorea Biserica şi credinţa creştină, a venit la un preot şi l-a întrebat în zeflemea:

– Aţi putea să-mi spuneţi cât de greu este un păcat? Are cumva 10-15-20 kg? Vă întreb, căci eu fac mereu păcate, dar nu simt nicio greutate…

Preotul l-a privit şi apoi i-a răspuns tot printr-o întrebare:

– Dacă pui o greutate de 100 kg peste un mort, spune-mi, va simţi el ceva?

– Nimic, bineînţeles, pentru că e mort, a răspuns batjocoritorul.

– Tot aşa nici tu nu simţi nimic pentru că sufleteşte eşti mort.

Tânărul nu s-a aşteptat la o asemene replică înţeleaptă, care l-a pus pe gânduri. Din acel moment conştiinţa sa a început să lucreze, să mediteze.

Read Full Post »

Parintele Savatie răspunde:

-Nu trebuie convins. Noi nu trebuie să convingem pe nimeni. Hristos nu a convins pe nimeni.
În cazul dat și-aceasta este o formă de deznădejde. Nu a celuia care se afla în păcat, ci a celuia care pune întrebarea. Pentru că noi, părelnic, nădăjduind pentru noi, începem să nu mai nădăjduim pentru alții. Dar atunci când noi ne pierdem nădejdea pentru aproapele nostru, noi iarăși gândim un dumnezeu care nu seamăna cu al nostru. Nu deznădăjduiți pentru aproapele vostru, pentru că este totuna cu a deznădăjdui pentru voi înșivă. Și socotesc că poate chiar este un păcat mai mare. Pentru că dacă noi păcătoșii am căpătat nădejde la Dumnezeu, cu păcatele noastre, cu trecutul nostru, și-am cunoscut mila lui Dumnezeu asupra noastră că ne-a chemat și ne poate ierta, și-a semănat, a născut în noi nădejdea, de ce să credem că pe celalalt Dumnezeu nu-l așteaptă, că nu-l va întoarce, că nu-l iubește la fel ca pe noi. Să nu judecăm. Din cauza judecății, avem această suferință nedreaptă. Lăsați-l! Are Dumnezeu lucrul și cu el. Rugați-vă ca și cum n-ați vedea păcatele lui, dar nu ca și cum, să nu le vedeți și să nu le socotiți păcate. Că stă cu desfrânații, că-i bețiv, că nu vrea să se roage, că nu ascultă. L-am judecat. Nu gândiți așa!
Pentru noi să socotim aceste păcate și să nu le facem, dar pentru alții, spuneți: “Iartă-i Doamne, că nu știu ce fac”. Asta-i rugăciunea pe care ne-a învățat-o Hristos pe cruce, să o urmăm! Rugați-vă așa pentru el, cu dragoste, cu nădejde în Cel care are putere să înalțe cele surpate și socotiți-vă că nu sunteți cu nimic mai bun decât el. Și-atunci rugăciunea voastră va avea putere și-l va ridica. DAR NICIODATĂ SĂ NU DAȚI SFAT UNUI OM PE CARE-L SOCOTIȚI MAI MIC ȘI MAI PĂCĂTOS DECÂT VOI, PENTRU CĂ SFATUL VOSTRU NICIODATĂ NU VA LUCRA, CI VA UCIDE.

Smerindu-ne putem ridica și pe alții, dar înălțându-ne, stricăm nu numai pe noi, dar totul în jur, și tot de ce ne atingem. Cu rugăciune, cu smerenie și cu dragoste toate sunt cu putință.

Read Full Post »

« Newer Posts - Older Posts »