Viața este un pumn de pietricele colorate!
Moartea nu este nici sfârșit, nici început, ci mai degrabă un văl, zidul cel despărțitor al vieții de aici, de viața de dincolo. Cei care au fost morți sufletește, care nu s-au îngrijit de sufletele lor, vor trece, prin moartea aceasta pământească, la moartea cea veșnică, adică chinul cel veșnic al iadului, de care să ne ferească bunul Dumnezeu.
Iar cei ce au fost vii cu sufletul, întrețindu-și flacăra credinței, aceștia pășesc, prin moartea cea trupească, la viața cea veșnică, la fericirea raiului.
Un om a găsit o pungă mare cu pietricele colorate pe țărmul unei ape. A luat-o și mergând spre casă începu să arunce pietricele în apă, ținti păsările care treceau pe deasupra, se amuza aruncându-le aiurea. În momentul în care mai avea în pungă doar două, trei pietricele, pe care se pregătea să le arunce și pe astea fără rost, s-a întâlnit cu un vecin, acesta s-a uitat la pietricele după care zise:
-„De unde ai pietricelele acestea, fiindcă sunt foarte prețioase!”
Aflînd asta, omul nostru plecă disperat să caute pietricelele auncate aiurea, dar era greu să mai recuperze ceva.
Așa facem și noi cu zilele vieții noastre.
Fiecare zi a omului, fiecare săptămână, fiecare lună, fiecare an sunt comori pe care le-am pierdut e imposibil să le mai recuperăm.
Daruri duhovnicești-Părintele Iustin Pârvu- Asociația culturală Conta 2007
Lasă un răspuns