În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Doamne Dumnezeule Cel în Treime, miluiește cu mila Ta cea fără de sfârșit pe bolnavi, pe văduve, pe orfani, pe săraci, pe cei întemnițați, pe cei flămânzi, pe cei însetați, pe cei goi, pe cei călători, pe cei străini, pe cei năpăstuiți, pe cei ocărâți, pe cei prigoniți din pricina Ta, pe cei rătăciți, pe cei căzuți, pe cei părăsiți, pe cei învăluiți în primejdii, pe cei ce Te caută și pe cei ce Te-au găsit, pe cei împietriți, cititi mai departe Rugaciune pentru toata lumea!
Încă câteva rugăciuni în aceeași idee:
Rugăciunea pentru lume a cuviosului Paisie Aghioritul
Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi sufleteşti.
Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.
Pomeneşte, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.
Pomeneşte, Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi.
Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndureraţi şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemniţaţi, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrăinaţi.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei ce călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte.
Pomeneşte, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi.
Pomeneşte, Doamne, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc.
Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.
Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.
Pomeneşte, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.
Rugaciune de unire a Arhimandrit Sofronie Saharov
Doamne Iisuse Hristoase, Mielul lui Dumnezeu, Cela ce ridici păcatul lumii, Cela ce înălțându- Te pe muntele Golgotei ne-ai răscumpărat din blestemul legii și ai zidit din nou chipul Tău cel căzut, Cela ce pe Cruce mâinile Ți-ai întins spre a aduce laolaltă pe toți copiii Lui Dumnezeu cei risipiți și trimițind pe Preasfântul Duh, la unire pe toți i-ai chemat. Tu dar, raza Tatălui fiind, înainte de a păși spre această mare lucrare de sfințenie a răscumpărării lumii, Te-ai rugat către Tatăl Tău ca toți una să fim, precum și Tu una ești împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.
Însuți dăruiește nouă har și înțelepciune ca să împlinim în toate zilele această poruncă și ne întărește în nevoința acelei iubiri pe care o ai poruncit-o nouă zicând: ,,să vă iubiți unul pe altul precum și Eu v-am iubit pe voi”.
Prin Duhul Tău cel Sfânt dăruiește nouă puterea de a ne smeri unul către altul, luând aminte la aceea, că cel ce iubește mai mult, mai mult se și smerește; învață-ne să ne iubim unii pe alții, să ne rugăm unii pentru alții; să ne purtăm poverile unii altora cu răbdare și ne unește în legătura neclintită a dragostei în numele Tău cel Sfânt dând nouă și a vedea în fiecare din frații și surorile noastre chipul Slavei Tale Celei negrăite și a nu uita că fratele nostru este viața noastră.
Așa Doamne, Cela ce ne-ai adunat laolaltă întru bunăvoirea Ta, fă-ne pe noi a fi cu adevărat o familie, viețuind cu o singură inimă, cu o voie, întru o singură iubire, după sfatul Tău cel mai înainte de veci. Umbrește lucrarea aceasta și o acoperă cu acoperământul Preacuratei Maicii Tale și a tuturor Sfinților Tăi, binecuvântând și ocrotind pe fiecare ce se ostenesc în lucrarea faptelor bune.
Păzește-ne adică de gânduri stricăcioase, de cuvinte necuvioase și de înclinări ale inimii ce surpă pacea și încrederea; ca să dăinuiască această lucrare, întemeiată fiind, pe piatra Sfântului Tău Cuvânt, ca toți să aflăm odihna întru Tine, Blândul și Smeritul Împărat al nostru, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin.
,,Iar eu sunt vierme și nu om, ocara oamenilor și defăimarea poporului”
(Psalmul 21,6)
Rugăciunea Sfântului Siluan Athonitul pentru lume
Doamne, îndreptează-ne, precum o mamă duioasă îşi îndreptează copiii săi mici.
Dă fiecărui suflet să cunoască bucuria mântuirii Tale şi puterea ajutorului Tău.
Dă uşurare sufletelor chinuite ale poporului Tău şi pe noi, pe toţi, ne învaţă prin Duhul Sfânt, să Te cunoaştem pe Tine.
Se chinuieşte sufletul omenesc pe pământ, Doamne, şi nu poate să se întărească cu mintea întru Tine, pentru că nu Te cunoaşte pe Tine, nici bunătatea Ta.
Mintea noastră este întunecată de grijile lumeşti şi nu putem pricepe bunătatea dragostei Tale. Tu ne luminează.
Milostivirii Tale toate îi sunt cu putinţă.
Tu ai spus în Sfânta Evanghelie, că morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi vor învia. Aşa fă acum: ca sufletele noastre moarte să audă glasul Tău şi să învie, întru bucurie.
Multumim Ciprian! Vom mai posta din ele!
La categoria rugagiuni: https://cristianstavriu.wordpress.com/category/rugaciuni/ mai avem cate ceva deja postat!
Doamne miluieste-ma!
Cristian Stavriu
Adaug mai jos cateva frumoase rugăciuni, poate se folosește cineva, am remarcat că cele sugerate de mine deja le aveați 🙂 :
Rugăciune de dimineață
a Părintelui Arsenie Boca
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău Nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă-ntunece, căci iată păcătuiesc întru tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriți şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi și pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cel ce vii în taină între oameni, ai milă de noi şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân neputincioase.
Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, că nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi și cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta.
Lumina și Bucuria noastră, slavă Ție!
Amin.
Rugăciune a Sfântului Siluan Athonitul
Doamne, Tu vezi cât de neputincios e sufletul meu fără harul Tău, şi că nu are nicăieri odihnă. Tu, dulceaţa noas¬tră, Tatăl nostru Cel Ceresc, dă-ne puterea de a Te iubi, dă-ne frica Ta sfântă, aşa cum tremură şi Te iubesc heru¬vimii.
Tu, Lumina noastră, luminează sufletul ca el să Te iu¬bească nesăturat. Tu retragi harul Tău de la mine, pentru că sufletul meu nu rămâne totdeauna în smerenie, dar Tu vezi cât sunt de trist şi cum Te rog: „Dă-mi mie smeritul Duh Sfânt“.
Rugăciune pentru părintele duhovnic
a Arhimandrit Sofronie Saharov
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, care pe desfrânata şi pe tâlharul i-ai primit, primeşte şi rugăciunea mea pentru robul tău, duhovnicul meu (numele) ales de Tine să poarte povara păcatelor mele în faţa Ta, aşa cum Tu porţi povara lumii întregi în faţa Tatălui Ceresc.
Iartă-i toate greşelile lui pentru dragostea şi jertfa stăruitoare ca să pun început bun de pocainţă eu, oaia rătăcită. Cercetează-l degrabă şi vezi nevoile lui.
Vindecă-l de toată boala şi întinăciunea trupească şi sufletească şi de slăbiciunea firii celei căzute.
Izbăveşte-l de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de tot răul şi ispitele ce i-au venit pentru păcatele mele.
Sporeşte-i înţelepciunea, îndelunga răbdare, liniştea, pacea şi mulţumirea sufletească.
Înmulţeşte-i puterea, sporeşte-i blândeţea şi purtarea de grijă şi împlineşte toate cele de folos lui.
Dă-i minte luminată şi pricepere sfântă care se pogoară de la Tine, Împăratul Luminii.
Bine-sporeşte în el Doamne şi dăruieşte-l sănătos, îndelungat în zile, drept învăţănd cuvăntul adevărului Tău.Amin.(Metanie)
Rugăciune pentru sine,
a Mitropolitului Antonie de Suroj
Doamne, nu ştiu ca să cer de la Tine. Tu singur ştii ce-mi trebuie. Tu mă iubeşti mai mult decât mă pot iubi eu. Dă-mi să-mi văd nevoile mele care sunt ascunse de mine. Nu îndrăznesc a cere nici cruce, nici mângâiere, numai să stau în faţa Ta, Inima mea îţi este deschisă. Pun toată nădejdea mea spre Tine. Tu vezi nevoile mele pe care eu nu le ştiu, vezi şi fă cu mine după mila Ta. Zdrobeşte-mă şi mă vindecă. Loveşte-mă şi mă vindecă. Mă cuceresc şi tac înaintea voii Tale celei sfinte prin judecăţile Tale cele nepătrunse de mine. Mă duc pe mine spre jertfă Ţie. N-am dorinţă afară de a împlini voia Ta. Învaţă-mă să mă rog, Însuşi Te roagă întru mine. Amin.
Rugăciune pentru izbavirea de Antihrist
a Sfântului Anatolie († 1922) de la Optina
Să mă izbăveşti, Doamne, de cursele vicleanului şi urâtorului de Dumnezeu, antihrist, celui ce va să vină curând şi ascunde-mă de răutatea lui în pustia cea tainică a mântuirii Tale. Dăruieşte-mi, Doamne, putere şi bărbăţie ca să mărturisesc cu tărie Numele Tău cel Sfânt, să nu fug de frica diavolului şi să nu mă lepăd de Tine, Mântuitorul şi Răscumpărătorul meu, nici de Sfânta Ta Biserică. Dăruieşte-mi, Doamne, şi ziua şi noaptea, plângere şi lacrimi pentru păcatele mele şi Te îndură de mine, Doamne, în ceasul Înfricoşătoarei Tale Judecăţi ! Amin.
Suspinarea în rugăciune către Domnul a Ieroschimonahului Partenie din Kiev
Când amărât de boală voi simţi apropierea sfârşitului meu pământesc: Doamne, miluieşte-mă.
Când sărmana inima mea prin ultimile ei bătăi se va tângui în chinurile morţii: Doamne, miluieşte-mă.
Când ochii mei pentru ultima oară se vor umezi de lacrimi la gândul, că în toată viaţa mea te-am mâniat, Doamne, prin păcatele şi fărădelegile mele: Doamne, miluieşte-mă.
Când bătăile dese ale inimii vor grăbi ieşirea sufletului meu: Doamne, miluieşte-mă.
Când gălbeneala feţei mele şi răceala trupului meu vor săgeta cu frică pe cei din preajmă: Doamne, miluieşte-mă.
Când mi se va întuneca privirea, se va tăia glasul şi va împietri limba mea: Doamne, miluieşte-mă.
Când năluci şii vedenii înfricoşătoare mă vor face să deznădăjduiesc în milostivirea Ta: Doamne, miluieşte-mă.
Când sufletul meu, împovărat de amintirile păcatelor săvârşite şi de frica judecaţii Tale nu va mai fi în stare să lupte cu duşmanii mântuirii mele, care se vor sili să mă tragă de partea întunericului şi a chinurilor: Doamne, miluieşte-mă.
Când sudoarea morţii va acoperi trupul meu, iar sufletul în chinuri sfâşietoare se va depărta de el: Doamne, miluieşte-mă.
Când întunericul morţii va acoperi de la privirea mea tulbură toate lucrurile acestei lumi: Doamne, miluieşte-mă.
Când în trupul meu vor înceta toate simţurile, vor încremeni venele şi se vor împietri muşchii mei: Doamne, miluieşte-mă.
Când la auzul meu nu vor mai ajunge vorbele oamenilor şi sunetele de pe pământ: Doamne, miluieşte-mă.
Când voi asculta judecata Ta dreaptă, care va hotărî soarta mea veşnică: Doamne, miluieşte-mă.
Când trupul meu, părăsit de suflet, se va face pradă viermilor şi stricăciunii şi în sfârşit toată alcătuinţa mea se va preface în scrum: Doamne, miluieşte-mă.
Când glasul trâmbiţei îi va trezi pe toţi la cea de-a doua venire şi se va deschide cartea faptelor mele, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul robul Tău (prenumele). În mâinile Tale Doamne îmi dau duhul meu. Amin.
Rugăciunea Sfântului Isaac Sirul
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Carele ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu patimile Tale vindecă patimile mele, cu rănile Tale tămăduiește rănile mele, cu sângele Tău curățește sângele meu și pătrunde-mi trupul cu misreasma trupului Tău, celui de viață făcător. Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul mă adapă. Trupul Tău întins pe cruce să întindă către Tine mintea mea cea trasă-n jos de către diavoli. Capul Tău, pe care L-ai aplecat pe cruce, să înalțe capul meu pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de necredincioși pe cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum preasfântă gura Ta a făgăduit. Fața Ta, cea batjocorită cu pălmuiri și scuipări, să umple de strălucire fața mea cea întinată în fărădelegi. Sufletul Tău, pe care L-ai dat Tatălui când erai pe cruce, să mă povățuiască spre Tine prin darul Tău.
Nu am inima îndurerată ca să Te caut, nu am pocaința și nici umilința care-i intoarce pe fii la moștenirea lor, nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. Întunecatu-s-a mintea mea cu cele lumești și nu poate să caute spre Tine cu durere. Răcitu-s-a inima mea de-atâtea ispite și nu poate să se-nfierbânte cu lacrimile dragostei de Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeule, vistierul bunătăților, dăruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndurerată ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele.
Dă-mi așadar, Bunule, darul Tau. Tatăl, Carele mai inainte de veci Te-a născut din sânurile Sale cele mai presus de timp, să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale. Te-am părăsit, nu mă părăsi; am ieșit de la Tine, ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta. Numără-mă între oile turmei Tale celei preaalese. Hrănește-mă împreună cu ele, din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălasul Tău și într-ânsa se vede strălucirea descoperirilor Tale. Strălucirea Ta este mângâierea și odihna celor ce S-au ostenit pentru Tine în necazuri și în tot felul de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu darul și cu iubirea Ta de oameni, în vecii vecilor. Amin”.
Rugăciune de pocăinţă către Domnul nostru Iisus Hristos
(fragment adaptat dintr-o rugăciune din secolul al XV-lea)
Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, Cel singur milostiv şi lesne iertător, Izvorul milei, Noianul cel neîmpuţinat al iubirii de oameni, Cel ce nu ai venit să chemi pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă. Primeşte-mă pe mine, Tu, Cel ce i-ai poruncit lui Petru, întâiul dintre ucenicii şi Apostolii Tăi, ca să ierte de şaptezeci de ori câte şapte păcatele, arătând nemărginirea bunătăţii şi a iubirii Tale de oameni şi deschizând cu milostivire şi îndurare uşa pocăinţei tuturor celor care au păcătuit, dăruindu-le vreme de întoarcere şi alungând deznădejdea.
Doamne Iisuse Hristoase, primeşte-mă pe mine cel ce mă întorc cu lacrimi şi cu suspine şi mă căiesc pentru cele greşite şi cer iertare. Pleacă-Te spre rugăciunile şi cererile mele. Milostiveşte-Te ca un milostiv, îndură-Te ca un îndelung-răbdător, miluieşte-mă ca un iubitor de oameni şi-mi iartă mie toate câte am păcătuit Ţie. Primeşte-mă pe mine robul Tău, care Îţi mulţumesc că nu m-ai pierdut până acum pentru fărădelegile mele, şi-Ţi cer dezlegare şi iertare pentru cele greşite de mine. Şi Te rog ca de acum înainte să mă întăreşti întru credinţa, nădejdea şi dragostea Ta şi să mă păzeşti neclintit de toate meşteşugurile şi năpădirile vicleanului, ca să nu mă răpească răutatea spre prăpastia pierzării, nici să mă fac vânat vrăjmaşului.
Doamne Iisuse Hristoase întăreşte-mă să fac voia Ta şi să împlinesc poruncile Tale. Spală-mă cu desăvârşire de spurcăciunea păcatului şi curăţeşte-mă de toată duhoarea cea pătimaşă, de necurăţia şi întinăciunea trupului şi a duhului. Şi-mi dăruieşte linişte statornică şi pace adâncă a gândurilor, ca prin toate acestea îndulcindu-mă de binefacerea Ta, de îndelunga-răbdare şi de bunătatea Ta cea nemăsurată şi dobândind din destul mila Ta cea dumnezeiască, să mulţumesc, să laud şi să slăvesc Numele Tău cel Preasfânt şi al Celui fără de început al Tău Părinte şi al Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea celui căzut in patimă
Iată, Doamne, Tu și eu. Uită-te la mine ce-am ajuns, ce-a mai rămas din zidirea Ta. Uită-te și mă plânge, că eu singur nu mă pot plânge. Eu nu te mai înteleg și nu te mai voiesc, eu am o altă viață, care îmi pare mai interesantă și mai atrăgătoare. Du-te de la mine, că sunt om păcătos. Niciodată nu te-am iubit și nu te-am ascultat. Știu că ești aici, dar nu te simt și nu te recunosc. Tu însă nu te depărta, așteaptă până mă scol, ajută-mă Tu să mă scol, că Tu m-ai zidit și poți cu mine toate câte voiești. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Că, iată, n-am mai rămas decât numai Tu și eu. Numai noi amândoi am rămas. Să nu Te scârbeasca păcatele mele și să te duci. Rămâi cu mine, chiar dacă nu te văd, chiar dacă nu te simt, chiar dacă nu te ascult. Chiar și atunci când nu voi mai vrea să rămâi, Tu să rămâi. Că Tu esti cel care ne dai viață și care din moarte iarăși ne vei ridica, și fără Tine suntem nimic, Doamne. Și Ție, Bunule, după cum putem, toți slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Rugăciune către Cuviosul Moise Arapul pentru vindecarea de patima băuturii
Mare este puterea pocăinţei! Nemăsurată este puterea lui Dumnezeu! Tu, Cuvioase Moise, dintâi tâlhar ai fost, dar apoi îngrozindu-te de păcatele tale, ai dobândit înfrângere de inimă pentru ele şi întru pocăinţă ai intrat în cinul monahicesc, şi astfel, întru mare plângere pentru fărădelegile tale de mai înainte şi întru ostenitoarele nevoinţe ale postirii şi rugăciunii ai petrecut zilele tale până la sfârşit, şi te-ai învrednicit prin harul lui Hristos de iertare şi de darul facerii de minuni.
O, Cuvioase, care de la păcate grele ai ajuns la fapte bune preaminunate! Ajută şi robilor lui Dumnezeu (numele) care sunt traşi la pierzare, prin vătămarea sufletului nemuritor şi a trupului, care este biserică a Duhului Sfânt, de întrebuinţarea fără de măsura a băuturii, dar care se roagă ţie. Pleacă spre dânşii privirea ta cea milostivă şi nu îi trece cu vederea, ci ia aminte la dânşii, care la tine aleargă.
Roagă, Sfinte Moise, pe Stăpânul Hristos, ca El, Cel Milostiv, să nu îi lepede pe dânşii, neputincioşii şi nefericiţii, pe care a pus stăpânire patima băuturii, şi să nu se bucure diavolul de pierzarea lor, fiindcă toţi, ca zidiri ale lui Dumnezeu, am fost răscumpăraţi prin Preacuratul Sânge al Fiului Lui. Auzi deci, Cuvioase Moise, rugăciunea lor şi a noastră. Goneşte de la dânşii pe diavolul, dăruieşte-le putere să-şi biruie patima, adu-i pe calea pocăinţei, slobozeşte-i din robia beţiei, izbăveşte-i din pierzarea băutului fără măsură, ca înnoindu-se întru trezvie duhovnicească şi întru minte luminată să îndrăgească toată înfrânarea şi buna credinţă şi veşnic să proslăvească pe Dumnezeu Cel Atotbun, Care pururea mântuieşte zidirea Sa, Căruia I se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.
Rugăciune găsită în buzunarul unui soldat rus necunoscut căzut în timpul celui de-al doilea război mondial
Mă auzi Tu, Doamne? Nu Ţi-am vorbit niciodată, dar acum vreau să mă închin Ţie. Ştii că din fragedă copilărie mi s-a spus că nu exişti, iar eu eram aşa de prost, încât am crezut. N-am avut niciodată conştiinţa frumuseţii creaţiei Tale. Astăzi, deodată, văzând adâncul nemăginirii, acest cer înstelat desupra mea, mi s-au deschis ochii. Uimit, am înţeles lumina lui. Cum am putut fi atât de groaznic de înşelat? Nu ştiu, Doamne, dacă îmi întinzi mâna, dar eu Îţi încredinţez această minune şi Tu vei înţelege: în străfundul acestui iad teribil, lumina a izbucnit în mine şi Te-am văzut. La miezul nopţii vom ataca, dar nu mi-e frică, Tu ne priveşti. Ascultă! Se dă alarma. Ce voi face? Îmi era aşa de bine cu Tine. Vreau să-Ţi mai spun ceva: Tu ştii că lupta va fi grea. Poate că în noaptea asta voi bate la uşa Ta. Cu toate că nu Ţi-am fost niciodată prieten, îmi vei da voie să intru când voi sosi?
Dar nu plâng, vezi ce mi se întâmplă, mi s-au deschis ochii! Iartă-mă, Doamne! Plec şi nu mă voi mai întoarce, cu siguranţă, dar, ce minune! Nu mai mi-e frică de moarte!
Rugăciunea credinciosului pentru patrie
Doamne, Dumnezeul nostru, întru Tine cred și întru tine nădăjduiesc și al Tău ajutor îl cer. Ia aminte, Doamne la glasul rugăciunii mele și mă miluiește după mulțimea milei Tale. Apără și păzește, Doamne, patria noastră de toată reaua întâmplare ca sub scutul Tău cel puternic să ne zidim o țară tot mai frumoasă, în care binele, libertatea și dreptatea să fie atotstăpânitoare și pe care s-o apărăm de toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți. Revarsă și asupra mea milele Tale cele bogate și mă povățuiește pe calea poruncilor Tale, căci spre Tine îmi îndrept gândul și mintea și inima și cer ajutorul Tău în toate împrejurările vieții mele. Apără-mă Doamne, și mă păzește de tot răul sufletesc și trupesc, întărește-mă cu mâna Ta cea atotputernică spre a-mi împlini cu vrednicie și în chip desăvârșit slujba care-mi este încredințată ca totdeauna cu toții să Te binecuvântăm și să Te lăudăm în veci. Amin.
Rugăciunea Maicii Domnului „Sporirea Minţii”
Preacurată Născătoare de Dumnezeu, casa pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu Sieşi Şi-a zidit-O, dătătoarea darurilor duhovniceşti, ceea ce de la cele lumeşti la cele dinainte de lume mintea noastră o înalţi şi pe toţi la cunoştinţa înţelepciunii îi ridici! Primeşte această cântare de rugăciune de la noi, nevrednicii robii Tăi, care cu credinţă şi cu smerenie ne închinăm în faţa Preacinstitei Tale icoane! Înduplecă-L pe Fiul Tău şi Dumnezeul nostru să le dea mai marilor noştri înţelepciune şi putere, judecătorilor dreptate şi necăutare la faţa omului, păstorilor înţelepciune duhovnicească, râvnă şi buna pază a sufletelor noastre, învăţătorilor smerită înţelepciune, fiilor ascultare şi nouă tuturor duhul chibzuinţei şi al evlaviei, duhul smereniei şi al blândeţii, duhul curăţiei şi al adevărului. Şi acum, maică prealăudată, dă-ne bună sporire a minţii, pe cei aflaţi în vrajbă şi în dezbinare împacă-i, uneşte-i şi pune între ei o legatură de iubire nedespărţită, pe cei rătăciţi din nesocotinţă întoarce-i spre lumina adevărului lui Hristos, povăţuieşte-i frica de Dumnezeu, înfrânarea şi hărnicia, dă-le cuvântul înţelepciunii şi cunoştinţe folositoare de suflet celor ce le cer, luminează-ne cu bucuria cea nepieritoare, Ceea ce esti mai cinstită decat Heruvimii şi mai slăvită decât Serafimii. Iar noi, văzând faptele minunate şi preachibzuita înţelepciune a lui Dumnezeu în lume şi în viaţa noastră, să ne înstrăinăm de deşertăciunea pământească şi de prisositoarele griji lumeşti şi să ne ridicăm minţile şi inimile noastre spre cer, pentru ca, prin ocrotirea şi ajutorul Tău, laudă, mulţumire şi închinare pentru toate să-i aducem Întreit Slăvitului Dumnezeu şi Ziditorul tuturor, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Rugăciune către Bunul Dumnezeu cu mijlocirea tuturor sfinţilor
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, îngrădește-mă cu sfinții Tăi îngeri, cu rugăciunile Atotpreacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioara Maria, cu puterea Cinstitei și de viață Făcătoarei Cruci, a sfântului mai mare voievod al lui Dumnezeu, Mihail, și a tuturor celorlalte Cerești și netrupești puteri, ale sfântului proroc, Înainte-Mergător și Botezător al Domnului, Ioan, ale sfântului apostol și evanghelist Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, a sfințitului mucenic Ciprian și ale sfintei mucenițe Iustina, a sfinților ierarhi Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, Leon, episcopul Cataniei, Nichita al Novgorodului, Ioasaf al Belgorodului, Mitrofan al Voronejului, a cuvioșilor Zosima și Savatie de la Solovaț, Serafim din Sarov, făcătorul de minuni, a sfintelor mucenice Elpis, Pistis și Agapi și maicii lor Sofia, a sfântului mucenic Trifon, a sfinților și drepților dumnezeiești părinți Ioachim și Ana și a tuturor sfinților Tăi: ajută-mi mie, nevrednicului robului Tău (numele), izbăvește-mă de toate bântuirile vrăjmașului, de tot răul, vrăjitoria, farmecul și de oamenii cei vicleni, ca să nu-mi poată pricinui vreun rău. Doamne, cu lumina strălucirii Tale păzește-mă dimineața, și la amiazăzi, și seara, și când merg spre somn, și cu puterea harului Tău abate și depărtează toată reaua păgânătate, care din insuflarea diavolului se lucrează. Întoarce iarăși întru cele mai dedesubt tot răul care se uneltește și se lucrează, că a Ta este împărăția, și puterea, și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.
Rugăciune către Sfantul Mucenic Trifon
O, Sfinte Mucenice Trifone, grabnic ajutătorule al tuturor celor ce la tine aleargă și se roagă înaintea sfintei tale icoane, degrabă ascultătorule și mijlocitorule!
Auzi-ne și acum în tot ceasul rugăciunea noastră, a nevrednicilor robilor tăi, care cinstim sfântă pomenirea ta: că tu, bineplăcutule al lui Hristos, însuți ai făgăduit mai înainte de ieșirea ta din viața aceasta stricăcioasă că te vei ruga Domnului pentru noi și ai cerut de la Dânsul darul acesta: dacă cineva, în oricare nevoie și întristare a sa, va prinde a chema sfânt numele tău, acela izbăvit va fi de toată năvălirea celui rău.
Și precum oarecând pe fiica împăratului de la Roma, care de diavol se chinuia, o ai vindecat, așijderea și pe noi păzește-ne de cursele lui cumplite în toate zilele vieții noastre și mai vartos în ziua cea înfricoșată a suflării noastre celei de pe urmă mijlocește pentru noi, când întunecatele chipuri ale viclenilor draci ne vor împresura și vor începe să ne înfricoșeze.
Fii nouă atunci ajutător și grabnic izgonitor al viclenilor draci și la Împarația Cerurilor călăuzitor, unde acum stai cu ceata sfinților înaintea Scaunului lui Dumnezeu; roagă pe Domnul să ne învrednicească și pe noi a fi părtași ai veseliei și bucuriei celei de-a pururea fiitoare, ca dimpreună cu tine să ne învrednicim a slăvi pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfantul Duh, Mângâietorul, în veci. Amin.
Rugăciune către Sf.Mc.Trifon
O, întrutot lăudate, Sfinte Mucenice Trifon, primește de la noi aceste cântări pe care cu umilință le aducem înaintea ta și ne izbăvește din toate nevoile și scârbele ca un bun și iubitor de oameni și neînfruntat ocrotitor al creștinilor.
Căci deși suntem nevrednici a ne face părtaşi milostivirii tale, pentru păcatele noastre cele multe și grele, săvârșite în viața noastră și în tot ceasul, însă cunoscând marea bunătate pe care ai arătat-o asupra celor ce te cinstesc pe tine și se pocăiesc cu credință întru numele Domnului, năzuim cu lacrimi de umilință și preaplecată mărturisire a păcatelor, la mijlocirile tale înaintea Sfintei Treimi.
Fii dar nouă, pururi rugător la Preaputernicul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor noastre, pentru mântuirea noastră de toate bolile și primejdiile, de cutremurul pamantului și moarte năpraznica, pentru întarirea noastră în credinta cea adevarată, aparându-ne de toate răutațile după făgăduința ta, caci toți te cinstim și prăznuim numele tău şi al marelui Dumnezeu.
Sfinte, slăvite, Mare Mucenice Trifon, cu închinare și neîndoită credintă îndrăznim a cere și aşteptăm mijlocirile tale către Dumnezeiasca milostivire, ca să ne aflăm părtaşi bucuriei tale noi, cei ce pătimim în multe feluri de boli, de patimi, de nevoi și de războiri cumplite.
Pe tot sufletul cel necăjit și dosădit, pe cei ce păzesc întru cunoștinţă legea lui Hristos Dumnezeu și cred întru Dânsul, pe toți care se sârguie a se închina Sfintelor tale moaște şi iţi împodobesc ție această cântare de laudă, de cerere și mărire ajută-i cu darul de care te-ai învrednicit de la Hristos, Mântuitorul și Dumnezeul nostru, căruia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor! Amin.
RUGACIUNE
O, Prea Sfanta Fecioara, Prea Buna Maica, acoperamantul a toata lumea crestina, credincioasa solitoare si sprijinitoare a tuturor celor ce sunt in pacate, necazuri, nevoi si dureri. Primeste aceasta cantare de rugaciune, ce se inalta de la noi nevrednicii robii tai si precum de demult pe cel pacatos, care in fiecare zi de mai multe ori se ruga inaintea cinstitei tale icoane, nu l-ai trecut cu vederea, ci i-ai daruit lui bucuria cea fara de veste a pocaintei si l-ai plecat pe Fiul tau cu multa staruitoare rugaciune spre iertarea acestui pacatos si ratacit, asa si acum nu trece cu vederea rugaciunea noastra a nevrednicilor robilor tai si roaga-L pe Fiul tau si Dumnezeul nostru ca si noua tuturor, celor ce ne inchinam cu credinta si cu umilinta inaintea icoanei tale celei de vindecari purtatoare, sa daruiasca bucurie neasteptata dupa trebuinta fiecaruia: pacatosilor celor afundati in adancul rautatilor si al pacatelor si al patimilor, intelepteste a tot lucratoare pocainta si mantuire, celor din necazuri si intristari mangaiere, celor ce se afla in nevoi si asupriri desavarsita scapare de acestea, celor slabiti cu duhul si deznadajduiti, nadejde si nerabdare, celor ce traiesc in bucurie si belsug, neincetata multumire Binefacatorului, celor nenorociti, indurare, celor din boli si neputinte indelungate si celor parasiti de doctori, vindecare neasteptata si intarire a celor cu mintea pierduta din boala, intoarcerea si reinoirea mintii celor ce pleaca la viata cea vesnica si nesfarsita, amintire a mortii, umilinta si zdrobirea mintii pentru pacate, duh treaz si nadejde tare spre indurarea Judecatorului.
O, Doamna Preasfanta, milostiveste-te spre toti cei ce cinstesc intru tot Sfant numele tau si tuturor arata-le atotputernicul tau acoperamant si sprijineala. Pazeste in bunatate pe cei ce pana la sfarsitul lor cel mai de pe urma vietuiesc in dreapta credinta si arata cinstita petrecere, pe cei rai, buni ii fa, pe cei rataciti, pe calea cea dreapta povatuieste-i, la orice lucru bun si placut Fiului tau, ajuta-i; orice lucru rau si potrivnic lui Dumnezeu, strica-l, celor ce se afla in nedumenire trimitele lor din cer ajutor nevazut si inteleptite, de ispita, sminteli si pierzare scapa-i, de toti oamenii cei rai si de vrasmasii cei vazuti si nevazuti apara-i si pazeste-i, cu cei ce calatoresc impreuna calatoreste, celor din lipsuri si din foamete fii hranitoare, celor ce nu au acoperamant si adapost fii acoperamant si scapare, celor goi da-le imbracaminte, celor obijduiti pe nedrept si prigoniti sprijineala, pe cei ce rabda clevetire, batjocura si hula, indrepteaza-i in chip nevazut, pe clevetitori si hulitori mustra-i inaintea tuturor, celor ce se dusmanesc cu inversunare daruieste-le pace fara de veste si noua tuturor dragoste unuia catre altul, pace, evlavie si sanatate cu indelungare de zile. Casniciile in dragoste si unire le pazeste, pe sotii care se afla in dusmanie si despartire impaca-i, uneste-i unul cu altul si pune-le lor dragoste nestricata, maicilor nascatoare de fii daruieste-le grabnica dezlegare, pe prunci ii creste, pe cei tineri intelepteste-i si deschide-le lor mintea spre primirea oricarei invataturi folositoare, povatuieste-i spre frica de Dumnezeu, infranare si iubire de osteneli, pe cei de un sange, prin pace si dragoste ii izbaveste de cearta si de vrasmasii, pentru orfanii cei fara de mama fii Maica, de tot pacatul si de toata spurcaciunea ii indeparteaza si spre toate cele bune si placute lui Dumnezeu ii invata, iar pe cei inselati si cazuti in pacat si necuratie, curatindu-i de spurcaciunea pacatului, scoate-i din adancul pierzarii, vaduvelor fii mangaietoare, toiag batranetilor fii, de moartea cea fara de veste si fara de pocainta pe noi, pe toti ne izbaveste si ne daruieste noua tuturor sfarsit crestinesc vietii noastre, fara de durere, nerusinat, cu pace si raspuns bun la judecata infricosatoare a lui Hristos. Pe cei mutati intru credinta si pocainta, din viata aceasta a noastra, fa-i sa locuiasca impreuna cu ingerii si cu toti sfintii, pentru cei ce s-au sfarsit de moarte napraznica, roaga-l pe Fiul tau, milostiv sa le fie si pentru toti cei raposati fara sa aiba rudenii care sa roage pe Fiul tau pentru odihna lor, singura fii neincetata si calda rugatoare, ca toti, in cer si pe pamant, sa te cunoasca pe tine ca pe o sprijinitoare neinfruntata a neamului crestinesc si, cunoscandu-te, sa te slaveasca pe tine si prin tine pe Fiul tau cu Cel fara de inceput al Sau Parinte si cu Cel de-o fiinta Duhul Sau, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Multumim Ciprian!
sa va fie de folos !