Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Sfinții Părinți’ Category

Cine nu iubeşte certarea sau sfatuirea, n-are minte.

Pe vârful limbii călăreşte satana.

Nu primeşti ocara, pierzi mântuirea şi devii jucăria lui sarsailă.

Cei ce ne critică sunt mai aproape de adevăr decât cei ce ne laudă.

Îngăduie Dumnezeu să-ţi auzi păcatele tale cele cu mintea. De o ocară nu te speli (mai mult…)

Read Full Post »

Cel mai frumos dar pe care-l putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui, pe noi înşine, pe viaţă.

Dumnezeu primeşte şi îmbrăţişează, apără şi întăreşte un asemenea dar.

Acela a cărui inimă s-a făcut una cu Dumnezeu, stă în faţa oamenilor ca o floare supremă a umanităţii.

Răbdarea răului, iertarea fraţilor şi rugăciunea în ascuns, au (mai mult…)

Read Full Post »

Numai în Duhul Sfânt poate fi obşte unită.

Duhurile au magnetism, cei ce se aseamănă se adună.

Scopul creştinului este dobândirea Duhului Sfânt.

Trebuie să stai în prezenţa chipului Domnului Hristos din tine, şi în mod sigur aveţi ceva foarte bun în voi.

Daţi ajutor acestui element în care existăm, trăim şi suntem.

Dacă nu iubeşti, urăşti, critici, tragi sforile.

Satana luptă continuu (mai mult…)

Read Full Post »

Omul învaţă 6 ani ca să vorbească şi 60 de ani trebuie să înveţe ca să tacă.

Ascultarea să fie mai mult de Dumnezeu decât de oameni.

Să cultivăm energia voinţei.

Cuvintele noastre sunt fiinţe vii şi ne însoţesc până la judecata din urmă, cu calitatea cu care au fost spuse, cu valoarea creştină sau necreştină.

Să ne preocupe (mai mult…)

Read Full Post »

Creștinul care are curăție sufletească înțelege cine este viclean, dar vede și sfințenia celui cuvios. El vede răul, dar în același timp vede și omul lăuntric și înțelege că răul vine din afară și este de la diavoli.

Cu ochii duhovnicești își vede greșalele lui ca fiind mari și nu judecă, nu osândește și nu-l disprețuiește pentru nici un motiv pe aproapele său, ci se consideră mai prejos ca el.

Vede, de pildă, răutatea unui criminal, dar cugetă că ar fi ajuns mai rău ca el, dacă nu l-ar fi (mai mult…)

Read Full Post »

Pe călugări îi bagă în iad nimicurile.

De câte ori încetezi lucrarea cea bună a sufletului, seamănă a lene.

Ascultarea care mi se dă, aceasta este voia mea.

Rugăciunea e alimentată de citirea Sfintei Scripturi şi învăţătura de credinţă.

Omul necurăţat de patimi nu poate să priceapă adevărurile de credinţă (mai mult…)

Read Full Post »

Smerește-te și să te consideri întotdeauna cauza răului.

Zis-a oarecare din bătrâni că, precum nu este cu putință a-și vedea cineva fața în apă tulbure, așa și sufletul, de nu se va curăți de gândurile străine, nu poate să se roage cu mintea”

În timpul călătoriei sale cu vaporul spre Sfântul Munte Athos, poetul Sandu Tudor s-a întâlnit cu negustorul grec Papaiani, care aproviziona cu mărfuri pe monahii athoniți.

„Acesta prin lucrare diavolească căuta să-l smintească, spunându-i că Athosul nu este nimic altceva decât sărăcie, sălbăticie și murdărie și că mai plăcută ar fi fost (mai mult…)

Read Full Post »

Părintele Vichentie Mălău unul din duhovnicii părintelui Cleopa Ilie – a scris cu mâna sfinției sale câteva cugetări de mare înțelepciune și sensibilitate ce stau si astăzi mărturie pe strănile din paraclisul „Adormirii Maicii Domnului!:

Omul rău e cu desăvârșire rău, când se preface că este bun!

O conștiință (mai mult…)

Read Full Post »

Să vă învăţaţi să vorbiţi puţin şi esenţial.

Aşa să fie vorba între voi: ca la rugăciune.

Decât ceartă mai bine pagubă.

Ajungi la bătrâneţe şi puterile scad şi te trezeşti că n-ai adunat nimic.

Pentru valoarea mântuirii nici o suferinţă nu e imposibilă aici pe pământ, numai şi numai să poţi câştiga (mai mult…)

Read Full Post »

Datorită firii umane căzute și a lucrării diavolești, gândurile rele vin singure. Gândurile bune, însă, nu vin singure, ci trebuie cultivate. Trebuie să te urmărești și să te cercetezi pe tine însuți și când vrăjmașul diavol îți aduce în minte gânduri rele, să le îndepărtezi prin rugăciune sau să le înlocuiești cu gânduri bune.

Aceasta este o lucrare duhovnicească care pentru un creștin păcătos durează o perioadă de timp.

A zis un bătrân: (mai mult…)

Read Full Post »

La temelia ,,fabricii bune” trebuie să zidim smerita cugetare. Pentru că nu poți să fabrici în mintea ta gânduri bune și nici să transformi gândurile rele în gânduri bune dacă ești iubitor de sine.

Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe ne spun că cea mai bună dintre virtuți este smerita cugetare. ,,Smerita cugetare este o bogăție negrăită, este numirea lui Dumnezeu și darul Lui. Smerita cugetare este ,,un har fără de nume al sufletului”, având nume doar pentru cei ce au gustat experiența ei. Iar pe cei în care se sălășuiește această virtute prin pocăință curată, însoțită de rugăciune și înfrânare, îi face îndată slobozi de robia patimilor și le dăruiește purerilor sufletești pace. Smerita cugetare curățește inima cu lacrimile duhovnicești și o umple de pace prin venirea (mai mult…)

Read Full Post »

O parte din raspunsul Sfintului Nicolae Velimirovici la scrisoarea unui credincios (soldat de profesie) care intreba:
“Ce sa facem ca sa ne fie mai bine?”
Se povesteste ca in vremea veche ajunsese in Egipt sa fie o stare asa de rea intre oameni cum este starea de acum din lume. Atunci, doi prieteni (mai mult…)

Read Full Post »

“Mi s-a întâmplat să întâlnesc şi să aud vorbind oameni, care se refe­reau perfid, cu o bucurie răutăcioasă la nişte „pete” din viaţa şi activitatea unor oameni de seamă şi chiar sfinţi şi care, pentru acele „pete” reale sau închipuite, defăimau toată viaţa acelor persoane, zicând de ele că ar fi fost făţarnice sau chiar că s-ar fi lepădat de Dumnezeu.

Ei sunt gata să-şi susţină afirmaţiile cu fapte, numai că şi acestea sunt tot atât de obscure şi de îndoielnice ca şi obscurul, suspectul şi vicleanul lor suflet, care, cu o „pată” a altuia, păcat sau slăbiciune, vor să-şi asigure o falsă justificare propriilor lor fapte reprobabile (mai mult…)

Read Full Post »

Bogăția nu este rea în sine, după cum nu este rău în sine nimic din ceea ce a zidit Dumnezeu. Rea este legarea omului de bogății, de pământuri, de avere; rele sunt patimile pe care bogăția le aduce cu sine și le hrănește: curvia, lăcomia, beția, lăudăroșenia, deșertăciunea, mândria, disprețul față de alții, defăimarea sărmanilor, uitarea lui Dumnezeu și toate celelalte ad infinitum, care toate sunt rele. Puțini sunt cei în stare să se împotrivească ispitei ascunse în bogăție, să se ridice deasupra avuțiilor, să fie stăpâni slobozi iar nu robi legați.

Mai presus de toate (mai mult…)

Read Full Post »

Căderea omului este o taină de nepătruns.

Prin propriile sale puteri omul nu o poate cunoaşte, pentru că o consecinţă a căderii este şi întunecarea minţii, care-l împiedică de a privi în profunzime şi în întuneric.

Aşa se face că pe de-a-ndoaselea, starea de cădere ni se pare o stare de triumf şi pământul pribegiei ca o şansa extraordinară de progres şi de bucurie. Dar, încetul cu încetul, Dumnezeu le dezvăluie asceţilor, care-L slujesc sincer şi din toată inima, taina căderii.

Ce privelişte înspăimântătoare (mai mult…)

Read Full Post »

Apusul trãieste în zbuciumare, Rãsãritul în resemnare.

Apusul roade neîncetat din Pomul Cunostintei si simte cã este tot mai flãmînd dupã stiintã.
Rãsãritul stã sub Pomul Vietii, dar nu se poate întinde sã culeagã fructul.

Apusul tine la organizare, tocmeste neîntrerupt lucrurile din afarã, în vreme ce valorile lãuntrice pier una dupã alta.
Rãsãritul cultivã neobosit valorile dinãuntru, în vreme ce valorile din afarã cad si se prãpãdesc.

Apusul clãdeste turnuri babilonice, însã (mai mult…)

Read Full Post »

Sfinții Varsanufie și Ioan vorbesc despre două atitudini față de ispită, după tăria și străduințele noastre ascetice. Prima este intrare gîndurilor sau semănarea lor, iar a doua este reaua lor folosire sau învoirea cu ele.

Intrarea gândurilor sau ispita nu este de osândit sau, cum spune Sfântul Marcu Ascetul, ,,momeala nu este păcat, nici dreptate, ci dovada libertății voii”. Însă învoirea cu ea este un lucru vrednic de osândă. De aici rezultă două atitudini: cel care are puterea de a lupta și a birui aceste ispite, să le lase să intre, pentru ca aflându-le pe terenul său, să le pricinuiască o înfrângere  grea, însă cel slab, care nu are această putere, să le taie, alergând (mai mult…)

Read Full Post »

Ce se întâmplă cu un om care, trăind până la 30 de ani, nu-L simte pe Dumnezeu?

Cauza necredinței este una singură – omul nu lucrează pentru Domnul, ci pentru patimile sale: le hrănește, le întreține și asfel nu mai rămâne loc pentru Dumnezeu.

De aceea nu-L simte omul pe Dumnezeu. ,,Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 17, 21) – spune… citeste in continuare aici pe: portal crestin ortodox catehetica.ro

Read Full Post »

,,Diavolul, ne arată Sfântul Ioan Scărarul, ne sapă trei gropi, adică trei ispite: prin cea dintâi încearcă să ne împiedice să lucrăm binele. Prin a doua, chiar dacă facem binele, să nu-l facem pentru Dumnezeu, ci spre mândria noastră. Iar dacă nu a reușit prin aceste două curse, ne dă o îndrăzneală nejustificată în săvârșirea lui, pentru a ne duce pe culmile mândriei. Sufletul nostru are împotriva acestor trei ispite, trei arme specifice; pentru cea dintâisârguința și gândul la moarte; pentru cea de-a douasupunerea și ocara; iar pentru cea din urmă- defăimarea de sine”.(Sfântul Ioan Scărarul).

Diavolul declanșează asupra minții în scopul atrageii noastre la păcat două mecanisme: cel al închipuirii sau (mai mult…)

Read Full Post »

Felurile  ispitelor!

Având ca punct de plecare cuvintele inspirate de Duhul Sfânt ale Sfintei Scripturi, spiritualitatea ortodoxă vorbește despre mai multe feluri de ispite: interioare, exterioare și de la lume, iar dușmanii cei mai înverșunați ai creștinului sunt trupul, lumea și diavolul. Trupul poate ispiti prin ,,tot complexul de înclinări  păcătoase, pervertite, existente în firea umană și în trup și în suflet, datorită păcătului strămoșesc. Datorită acestui păcat, forțele psiho-fizice nu sunt înclinate să funcționeze după firea lor inițială, ci sunt înclinate în mod dezordonat, nenatural, pervertindu-se”. (Nicolae Mladin, Prelegeri de mistică ortodoxă, p.181)

Sfântul Apostol Ioan ne spune că (mai mult…)

Read Full Post »

Cum se poate păstra curat un creștin mai puțin sporit duhovnicește, care își câștigă existența lucrând în lume și venind în contact și cu oamenii păcătoși?

-el trebuie să participe regulat la Sfânta Liturghie

-să se smerească

-să spovedească de câte ori este nevoie

-să se roage

-să postească

-să facă milostenie

-să se străduiască să vadă pe toți oamenii mai buni decât el

-și să ceară binecuvântarea și rugăciunile preoților

Astfel Dumnezeu, care știe mai dinainte ispitele (mai mult…)

Read Full Post »

Curățirea inimii!

,,Paza”, ,,curățirea”, ,,zdrobirea” sau ,,străpungerea” inimii este o lucrare continuă, în care inima, străjuită de minte, se curăță de sentimentele și trăirile necurate și se unește cu mintea, reflectând armonia primordială a puterilor spirituale ale omului. Unificată în sine, ea caută să refacă legătura de iubire față de Dumnezeu, pe Care Îl caută în tot și în toate.

Părinții copiilor, învățătorii elevilor și duhovnicii își învață ucenicii mai mult în ceea ce privește (mai mult…)

Read Full Post »

În inimă își are sediul sufletul nostru și aici se cuibăresc patimile care, în ultimă analiză sunt însăși gândurile care se repetă și își primesc puterea prin deprindere.

Se poate susține că omul este condus aproape întotdeauna de patimile lui. Iar Sfinții Părinți spun că patimile au fața lor rea și fața lor bună.

Toate patimile sufletului se împart în iuțime și poftă. Din starea lor lucrează rațiunea noastră.

De aceea Sfinții Părinți recomandă (mai mult…)

Read Full Post »

Inima este centrul ființei omenești!

Sfântul Nicodim Aghioritul ne spune:

,,Trebuie să știi mai întâi că precum centrul se găsește în mijlocul cercului  și cicumferința este construită prin proiecția razelor ce pleacă din centru, care se și unesc în centru, la fel și inima se găsește în om ca centru în care sunt unite simțirile, toate puterile trupului și toate puterile sufletului”.

,,Trebuie să știm că (mai mult…)

Read Full Post »

„De asemenea voința noastră, dorințele, hotărârile bune sau rele, tot înlăuntrul inimii se nasc și de acolo se ridică și ajung trăiri, lucrări și fapte”.

Orice se lucrează în inima noastră, fie gânduri, fie afecte, fie voință, înainte de a ajunge faptă, trebuie să treacă prin toate fibrele inimii, ,,ca să ia mai întâi toate cele trebuincioase din toate locașurile inimii, primind însușirile necesare și apoi să ia viață și formă.”

Astfel un gând bun trebuie să se unească cu o simțire bună și cu o voire de asemenea bună, pentru a fi desăvârșit.

,,Mai mult, un sentiment frumos nu este de ajuns (mai mult…)

Read Full Post »

De ce se închid norii când câmpiile sânt însetate de ploaie, şi se deschid atunci când câmpiile nu vor ploaie?
Din pricina răutăţii oamenilor, firea s’a turburat şi şi-a lepădat rânduiala.

Ştii tu oare, fiule, de ce ţarinile rodesc slab primăvara, iar vara dau recoltă proastă?
Pentru că şi fiicele oamenilor îşi urăsc rodul pântecelor lor (mai mult…)

Read Full Post »

,,Mai înainte, ereticii își mărturiseau rătăcirea lor pe față; acum însă este plină Biserica de eretici ascunși. Oamenii s-au lepădat de adevăr, și neadevărul le încântă urechile. Se vorbește ceva care încântă urechile? Toși oamenii ascultă cu plăcere. Se vorbește despre ceva folositor sufletului? Toți se îndepărtează. (mai mult…)

Read Full Post »

Văzând odată starețul pe ucenic îngreuindu-se de bucate (că erau oarecari veniți seara la dânșii), i-a zis lui. ,,Nu știi că plânsul este făclie aprinsă, și, dacă nu te vei acoperi bine, îndată se stinge și se duce? Că și bucatele cele multe îl sting pe dânsul și somnul mult îl împiedică, dar și clevetirea îl prăpădește pe dînsul, (mai mult…)

Read Full Post »

Povățuiri Duhovnicești

Lasă-te răstignit și nu răstigni.

Lasă-te nedreptățit și nu nedreptăți.

Lasă-te bârfit și nu bârfi.

Fii blând și nu fii zelos în rău.

Veselește-te cu cei ce se veselesc și plângi cu cei ce plâng, căci acesta este semnul curăției.

Fii bolnav cu cei bolnavi.

Plângi cu cei păcătoși. Bucură-te cu cei ce se pocăiesc.

Fii prieten cu toți oamenii, (mai mult…)

Read Full Post »

Parintele Savatie răspunde:

-Nu trebuie convins. Noi nu trebuie să convingem pe nimeni. Hristos nu a convins pe nimeni.
În cazul dat și-aceasta este o formă de deznădejde. Nu a celuia care se afla în păcat, ci a celuia care pune întrebarea. Pentru că noi, părelnic, nădăjduind pentru noi, începem să nu mai nădăjduim pentru alții. Dar atunci când noi ne pierdem nădejdea pentru aproapele nostru, noi iarăși gândim un dumnezeu care nu seamăna cu al nostru. Nu deznădăjduiți pentru aproapele vostru, pentru că este totuna cu a deznădăjdui pentru voi înșivă. Și socotesc că poate chiar este un păcat mai mare. Pentru că dacă noi păcătoșii am căpătat nădejde la Dumnezeu, cu păcatele noastre, cu trecutul nostru, și-am cunoscut mila lui Dumnezeu asupra noastră că ne-a chemat și ne poate ierta, și-a semănat, a născut în noi nădejdea, de ce să credem că pe celalalt Dumnezeu nu-l așteaptă, că nu-l va întoarce, că nu-l iubește la fel ca pe noi. Să nu judecăm. Din cauza judecății, avem această suferință nedreaptă. Lăsați-l! Are Dumnezeu lucrul și cu el. Rugați-vă ca și cum n-ați vedea păcatele lui, dar nu ca și cum, să nu le vedeți și să nu le socotiți păcate. Că stă cu desfrânații, că-i bețiv, că nu vrea să se roage, că nu ascultă. L-am judecat. Nu gândiți așa!
Pentru noi să socotim aceste păcate și să nu le facem, dar pentru alții, spuneți: “Iartă-i Doamne, că nu știu ce fac”. Asta-i rugăciunea pe care ne-a învățat-o Hristos pe cruce, să o urmăm! Rugați-vă așa pentru el, cu dragoste, cu nădejde în Cel care are putere să înalțe cele surpate și socotiți-vă că nu sunteți cu nimic mai bun decât el. Și-atunci rugăciunea voastră va avea putere și-l va ridica. DAR NICIODATĂ SĂ NU DAȚI SFAT UNUI OM PE CARE-L SOCOTIȚI MAI MIC ȘI MAI PĂCĂTOS DECÂT VOI, PENTRU CĂ SFATUL VOSTRU NICIODATĂ NU VA LUCRA, CI VA UCIDE.

Smerindu-ne putem ridica și pe alții, dar înălțându-ne, stricăm nu numai pe noi, dar totul în jur, și tot de ce ne atingem. Cu rugăciune, cu smerenie și cu dragoste toate sunt cu putință.

Read Full Post »

La începuturi Religia era și mama eticii și mama tehnicii. La începuturi religia era un izvor ce venea din străfunduri și țâșnea cu putere, etica era un râu dătător de viață, iar tehnica forma canale, prin care apa era dusă înspre toate locurile vieții omenești. Dumnezeu a dăruit oamenilor legea credinței, legea posesiunii și legea tehnicii.

Urmând îndrumarea nemijlocită a Domnului, Noe a construit o arcă și cu ea a făcut una dintre cele mai lungi călătorii din istoria navigației.

Datorită inspirației divine, Vesalail era plin de Duhul Sfânt, de înțelepciune, întelegere clarviziune și orice fel de artă, putea lucra aurul, argintul, bronzul, putea tăia pietre prețioase și copacii pentru orice.(Ieșire 31, 2-5)

Tot așa și Templul lui Solomon, una dintre străvechile minuni ale lumii, a fost ridicat de către oamenii inspirați de Duhul lui Dumnezeu și învățați de mâna Domnului (Imp. 3,6). Așa spune Sfânta Scriptură.

Așadar, cauza credinței adevărate, precum și a cunoașterii de către oameni a științei tehnice a fost Dumnezeu.Atât cât au simțit prezența lui Dumnezeu peste ei(..) oamenii au dedicat toate realizările lor tehnice lui Dumnezeu, Creatorul și Însuflețitorul lor.

Apoi meseriașii și specialiștii au fost cuprinși de mândrie și au început să-și atribuie în exclusivitate realizările propriilor mâini (si clădirile și obiectele meșteșugărești și invențiile) și să le folosească cu intenții rele. În așa fel tehnica a fost cuprinsă de umbra blestemului.

Mulți se plâng. Mulți spun că tehnica modernă este vinovată de toate nenorocirile lumii. Dar are oare tehnica vreo vină? Sau poate vina o poartă cei care creează și dirijează această tehnică?

Are oare vreo vină crucea de lemn, dacă e răstignit cineva pe ea? Sau ciocanul dacă un vecin va sparge cu el capul altui vecin? Tehnica nu deosebește binele de rău. Aceleași țevi pot fi folosite și pentru transportarea apei de izvor și pentru evacuarea murdăriilor din closet. Răul nu vine de la tehnica moartă ci de la inimile moarte ale oamenilor.

Etica noastră evanghelică e neschimbătoare, iar tehnica se schimbă. Etica e stăpâna iar tehnica servitoarea ei. De aceea tehnica trebuie să fie controlată de etica. Valorile eterne se află în sfera eticii nu în sfera tehnicii. Îi este greu poporului care vede scopul vieții umane în tehnica și iți jertfeste munca istovitoare doar in scopul dezvoltarii tehnicii târând in urma sa etica, asa cum Ahile târa in urma lui trupul neinsufletit al lui Hector legat de car, sa inteleaga acest lucru. Unui astfel de popor ii va sta in putere sa-si infrumuseteze orasele cu oase de elefant si cu aur, facandu-le sa semene cu palatele regale ale poporului din Israel. Dar in orasele lor vor locui Ahabii si Izavelii, iar ultimul cuvant il vor avea nu oamenii ci câinii(III Regi 22, 38).

Nu e greu sa faci o alegere intre bun simt si maiestrie. Un om cu bun-simt dar fara maiestrie e pretuit mai mult decat unul dibaci, dar lipsit de bun-simt.Tehnica schimba atitudinea omului fata de natura, dar nu pe cea fata de om si de Dumnezeu. Cine gandeste altfel acela pune pret mai mult pe lucruri decat pe persoana, iar pulberea o crede mai de pret decat sufletul. Groaznica tragedie a vremurilor noastre consta in razboiul oamenilor cu Dumnezeu.

Dumnezeu doreste sa ridice persoana umana deasupra fapturilor necuvantatoare, iar oamenii vor sa inece persoana proprie, dar si Persoana lui Dumnezeu, egalandu-le defapt cu lucrurile.Multi dintre oamenii care nu au experienta morala si spirituala isi fac din tehnica contemporana un idol, in fata caruia se inchina si cheama toata popoarele sa aduca jertfe acestui idol, ceea ce nefericitele popoare sunt nevoite sa o faca. Cate jertfe, cat sange!

Doar un surd nu aude cum etica face apel catre generatia noastra, inabusind zgomotul armelor: Nu ati ales calea cea dreapta oameni! Aceasta cale duce spre Taramul Inaccesibil, de unde nu exista cale de intoarcere!

Read Full Post »

 

Ce este inima?

,,Inima este simțirea, inima este voința omului, inima este mintea omului. Inima este acestea trei la un loc, toate într-o unire nedespărțită. În Sfânta Scriptură însă, precum și-n textele Părinților găsim cele trei cuvinte având același înțeles. De multe ori și cuvântul ,,suflet” are înțelesul de ,,inimă”.

,,Când avem un simțământ intens înăuntru nostru, cu siguranță este manifestarea inimii noastre. O dorință puternică, bună sau rea, o tristețe, o dezamăgire, un murmur tainic, o dispoziție bună sau rea. O participare afectivă, o mare bucurie sau o mare tristețe, lucruri cu imediată rezonanță și în inima noastră trupească care o pot face să sufere grave vătămări din pricina intensității lor. Când facem ceva cu pasiune lăuntrică, când suferim înăuntru nostru din acastă cauză, atunci suferă și inima. Aceasta se întâmplă, de exemplu, când ne rugăm lui Dumnezeu, cerându-i ceva cu multă ardoare. De asemenea, se întâmplă acelora care iubesc intens fie pe Dumnezeu, fie vreun om. Suferă inima sau se bucură inima. Se mâhnește inima. Se înseninează și nădăjduiește. În toate aceste situații avem participarea celor trei puteri amintite mai sus: și a simțirii, și a voinței, și a gândirii. Poate însă să obiecteze cineva zicând că mintea nu poate fi și inimă, de vreme ce atunci când zicem minte obișnuim să înțelegem creierul.

Însă după Sfinții Părinți ,,mintea noastră se află cu ființa în inima noastră și întrebuințează creierul ca organ al exprimării ei.”Aceasta au susținut-o Părinții neptici ai pustiei, precum Sfântul Grigore Palama, și ,,această învățătură a fost întărită de autoritatea hotărârilor sinodale ale Bisericii din Constantinopol”.

,,Gândurile, deci sunt născute cu adevărat de minte, de puterea rațională, care însă nu se găsește în creier, ci în minte, care se află cu ființa ei în inimă, de unde ies, vin și sunt prelucrate în creier”.

Inima de carne nu poate gândi. Gândurile sunt produse de minte, care este o putere a sufletului omenesc. Când Domnul nostru Iisus Hristos spune că ,,…din inimă ies: gândurile rele,…” (Matei 15, 19) se referă la mintea care se află cu ființa în inimă și produce gândurile.

Părintele arhim. Spiridonos Logothetis, dă în continuare un exemplu pentru înțelegerea celor spuse: ,,petrolul este creat în adâncul pământului, în niște rezervoare naturale subterane. Ceva asemănător se petrece și cu gândurile. Se nasc în adâncul inimii (Proverbe 19, 21), acolo unde se află mintea ca un zăcământ izvorâtor de gânduri, ca și petrolul din zăcămintele naturale. Pe urmă, din minte, gîndurile sunt prelucrate de creier, ca într-o rafinărie care le prelucrează. La fel cu petrolul care, odată ieșit la suprafață, este depozitat în tancuri, este prelucrat în rafinării și preluat mai apoi de noi spre folosință.

În adâncul pământului există și alte lucruri în afara zăcămintelor naturale de petrol, există straturi de roci, pământ, magnă, apă, ș.a. Așa și în adâncul inimii există și altele în afara gândurilor. Există sentimentele, dorințele, hotărârile, există multe alte puteri ale sufletului”.

,,Nu este mintea, strict vorbind, inimă, nici inima nu este doar minte. Mintea este conținută în inimă, care este mai cuprinzătoare decăt mintea, ce naște de fapt gândurile.”

,,Din profunzimiile inimii (Mintea 15, 19; Facerea 6, 5), din mintea care are ființa în inimă, răsar gândurile bune sau rele. Și atunci când spunem că trebuie să fim atenți la gândurile noastre, înțelegem că trebuie să le întâmpinăm acolo unde se nasc, în inimă. Și dacă sunt bune, să le lăsăm să iasă, să le urmăm spre depozitele și laboratoarele creierului. Și dimpotrivă, dacă sunt rele, să le omorâm în locul în care s-au născut: în inimă, în partea inimii care se numește minte”.

Afectele și sentimentele bune sau rele, se nasc în inimă și de acolo tind să iasă la suprafață, în viața noastră. (va urma…)

GÂNDURILE BUNE ÎN VIAȚA CREȘTINULUI ORTODOX
VIAȚA CA O PRĂZNUIRE DUHOVNICEASCĂ – Editura Panaghia 2005

Read Full Post »

Inima omului-centru de sinteză și taină a vieții.

,,Problema inimii este pasionantă, tulburătoare și neelucidată de cunoașterea umană. Filocaliile subliniează acest caracter de taină al inmii omenești, ca de altfel a întregii vieți omenești și al omului însuși. Obiectul analizei acestei literaturi duhovnicești sunt adâncurile și abisurile vieții sufletești și religioase, legate de mister. Taina omului este, în ultima analiză, taina inimii sale și a bogatului ei univers”.

În antropologia creștină ascetică, inima este sinteza și centrul ființei umane, a funcțiilor și facultățiilor spirituale omenești. Adâncul ei, consideră Sfântul Marcu Ascetul, este mintea, tronul sau locul în care Se sălășuiește prin Botez, Hristos Domnul și Duhul Sfânt. Inima iarăși este numită de acești părinți: ,,centrul nostru cel dinlăuntru”, spre deosebire sau în contrast cu ,,omul cel dinafară”, care este trupul”.

,,Inima exprimă în sinteza filocalică, întreaga ființă umană. Fie că vor să delimiteze o funcție a aparatului psihic uman, fie că vor să definească global constituția omenească, Părinții filocalici o numesc ,,inimă”.

Dacă până la părinții Isihaști, accentul cădea pe rolul inimii de sediu al sentimentelor și al voinței sau cel mult de organ al unei cunoașteri imperfecte, isihasmul asociază inima cu noțiuni teologice înalte precum ,,chip al lui Dumnezeu”, loc al îndumnezeirii”

Fiind de natură spirituală, inima se află la hotarul dintre Dumnezeu și noi”. ,,Inima devine în spiritualitatea răsăriteană, loc al sinelui uman, al e-ului, dar nu izolat, solidar, autarhic, ci al sinelui ca facultate sintetizatoare a întregului dinamism uman, legat de transcendent”. (va urma…)

GÂNDURILE BUNE ÎN VIAȚA CREȘTINULUI ORTODOX
VIAȚA CA O PRĂZNUIRE DUHOVNICEASCĂ – Editura Panaghia 2005

Read Full Post »

Din ,,paza minții” (Trezvia Minții) trebuie să ne supraveghem mintea și să îndepărtăm cât mai repede cu putință orice gând rău. Toți avem putere să facem această nevoință, adică să ne smerim și să înlocuim gânul cel rău cu gândul cel bun. Însă trebuie să dorim acest lucru.

Datorită firii căzute și a ispitelor diavolești, în mintea noastră, care se află cu ființa ei în inima noastră, pot intra și gânduri diavolești. Însă nu  trebuie să le lăsăm să-și facă cuib, ci să le îndepărtăm prin rugăciune și să le schimbăm și să le schimbăm în gânduri bune.

Pentru că mântuirea creștinului ortodox înseamnă curățire de păcate și de patimi și sfințire a trupului și a sufletului,trebuie ca mintea să se adune cu gândurile sale din cap, în inimă, ca să-și vadă păcatele și asfel să se smerească și, cu ajutorul harului dumnezeiesc, să se curățească de ele. Așadar diavolul va căuta să risipească mintea noastră, prin gîndurile sale, în exterior ca să judece și să se împărtășească cu păcatele altora, pierzând astfel și vremea mântuirii.

Pentru ca diavolul să nu găsească mintea noastră goală și să-și semene răutățile sale, creștinul trebuie să aibă mintea ocupată tot timpul cu gânduri bune și să se roage. De aceea, căutați să vă recăpatați inima și simplitatea de copil și să priviți cu ochi buni și gânduri bune totul!

Dacă nu primim gânduri rele și noi înșine nu gândim rău, ci pentru orice ni s-ar spune și orice am vedea vom avea gânduri bune, atunci mintea și inima noastră se vor curăți și ne vom elibera de gândurile cele rele. Vor mai exista gânduri rele semănate de diavoli, însă ele nu se vor mai lip

Sfântul Isaac Sirul ne învață că întristarea minții (pentru neputințele noastre) și smerenia ridică pe cel neputincios la nivelul faptei bune.

Dacă ne smerim și avem gânduri bune, ne vom mântui prin rugăciunile sfinților și ale oamenilor virtuoși.

Deci să facem cu toții o fabrică de gânduri bune în mintea noastră, având ca temelie credința în Dumnezeu și smerenia. În acest fel, darul Duhului Sfânt se va pogorî în inima noastră, în familia noastră, la locul de muncă și în țara și viața noastră va fi o prăznuire duhovnicească.

Altfel, prin gîndurile noastre rele, vom permite diavolilor să intre în noi și să lucreze prin noi, iar viața noastră va fi un iad pământesc plin de necazuri și de păcate.

Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune:

,,Omul bun din visteria cea bună a inimii sale scoate ce este bun; iar omul rău, din visteria cea rea a inimii lui scoate ce este rău. Că din prisosul inimii îi grăieșt gura” (Luca 6, 45).

Putem să asemănăm viața  aceasta pământească cu un câmp cu flori felurite și foarte frumoase, pe care  oamenii și diavolii au semănat necurățiile lor. Dacă avem inimă bună și curată, vom fi ca albina și ne vom hrăni cu nectatul duhovnicesc. Iar dacă vom fi pătimași și răi la inimă, ne vom hrăni ca musca, cu răutățile din lada de gunoi.

Scopul acestor rânduri sunt din rațiuni duhovnicești. Cu atăt mai mult cu cât științele medicale contemporane au ajuns la concluzia că multe din suferințele și bolile omului de azi pornesc din psihicul labil, din sufletul său răvășit și împrăștiat, din gândurile sale, nu întotdeauna bune și curate.

Gândurile sunt rădăcinile sau temelia vorbelor și faptelor și după modul în care gândim, trăim și acționăm cel mai adesea.

Scopul este de a ne deprinde să gândim bine, pentru a trăi o viață curată și mântuitoare. (va urma…)

GÂNDURILE BUNE ÎN VIAȚA CREȘTINULUI ORTODOX
VIAȚA CA O PRĂZNUIRE DUHOVNICEASCĂ – Editura Panaghia 2005

Read Full Post »

Studiind istoria neamului omenesc, vom vedea că ceea ce s-a făcut fără smerenie și fără binecuvântare lui Dumnezeu s-a construit greu, cu mari jertfe umane și materiale și a dispărut, cu îngăduința lui Dumnezeu, repede.
Unde este astăzi marele imperiu sovietic, unde este marele Imperiu Roman, unde este al III-lea Reich german, Imperiu Austro-Ungar, unde sunt industria și agicultura comunistă…? Praf și cenușă!
Dar Sfânta Scriptură ne spune că ,,Pomenirea drepților e cu laude dar numele necredincioșilor se stinge” (Proverbe 10, 8). Bisericile construite de voievozii noștri, victoriile dobândite cu ajutorul lui Dumnezeu împotriva dușmanilor sunt pomenite din neam în neam. Pentru că tot ceea ce se face cu smerenie și binecuvântarea harului dumnezeiesc are veșnicie.
Motivul principal pentru care mulți români nu au verticalitate și nu sporesc nici duhovnicește, nici material este că nu gândesc creștinește și că au mintea întunecată și plină de gânduri rele, omenești și diavolești.
Dumnezeu vrea, însă, mai înainte de toate , schimbarea minții noastre, dintr-o minte mândră, întunecată și pină de gânduri rele, într-o minte smerită, luminată de darul Duhului Sfânt și plină de gânduri bune.
Dumnezeu vrea ca noi să avem ,,inimă curată” (Psalm 50, 10). Iar inima este curată atunci când nu îngăduim să treacă prin mintea noastră gândurile rele.
Când gândim rău, permitem diavolului să intre în noi și să lucreze prin noi. Pentru că diavolul, vrăjmașul mântuirii noastre, mai întâi îl bombardează pe creștin cu gândurile cele rele, apoi îl atacă și-l robește cu păcatele. Dar dacă ne vom apăra cu gândul cel bun și cu rugăciunea, diavolul nu va mai putea să ne strice mintea și să ne robească în păcate.
Din calitatea gândurilor pe care le avem, putem să vedem starea noastră duhovnicească, deoarece noi judecăm lucrurile după curăția noastră sufletească. Iar dacă nu avem curăție lăuntrică, vom trage concluzii greșite și-l vom nedreptăți pe semenul nostru.
Prin gândurile pe care le avem față de aproapele împiedicăm venirea harului  dumnezeiesc și lăsăm pe diavol să lucreze liber asupra noastră. Pentru că din minte, gândurile rele se pogoară în inimă și-l fac pe om fiară.
Nu ajunge numai rugăciunea pentru a ne curăța mintea. Nu ne vom folosi duhovnicește dacă ne rugăm zile întregi, iar în minte avem gânduri rele față de semenul nostru. Pentru că după cum puțin oțet strică tot vinul tot așa și un gând rău va strica starea noastră duhovnicească. Deci curăția sufletească trebuie să pornească de la găndurile noastre bune.
Cuviosul Paisie Aghioritul spune că: ,,Cea mai bună lucrare a creștinului este să-și facă o fabrică de gânduri bune”.
În această fabrică din mintea sa, creștinul trebuie să fabrice gânduri bune și să transforme gândurile rele în gânduri bune, având ca temelie smerita cugetare.(va urma…)

GÂNDURILE BUNE ÎN VIAȚA CREȘTINULUI ORTODOX
VIAȚA CA O PRĂZNUIRE DUHOVNICEASCĂ – Editura Panaghia 2005

Read Full Post »

Astăzi, deși există numeroase probleme și necazuri, noi înșine ne creăm nefericirea și suferința prin propria noastră minte întunecată de păcate și de gânduri rele. Suntem stresați, plini de griji, furioși, emotivi, tulburați, neliniștiți, nesiguri, complexați, pesimiști, răutăcioși, dezbinați și nu ne bucurăm din toată inima de succesele și relizările, ci mai degrabă de insuccesele și nerealizările semenilor noștri, din cauza păcatelor și a războiului pricinuit de gîndurile cele rele.
Sunt numeroși creștini care, asemenea unui avion, au motor bun, aripi bune (se roagă, postesc, priveghează, se spovedesc, fac milostenie…), dar direcția este stricată și se prăbușesc. Iar dacă repară  direcția, adică, vor face din mintea lor o fabrică de gânduri bune, având ca temelie smerita cugetare, iar gândurile rele le vor transforma în gânduri bune, atunci vor merge ușor și sigur pe calea mântuirii.
Cu alte cuvinte, rău gândești, rău vorbești și rău vei face.
Pentru că din minte, gândurile omenești și diavolești se pogoară în inimă și-l fac pe om fiară. Gândul, vorba și fapta cea rea se întorc amplificate împotriva autorului lor.Iar dacă gândești bine, de bine vei vorbi și bine vei face. Pentru că din minte, gândurile bune omenești și îngerești se pogoară în inimă și-l fac pe creștin înger. Dacă vrei să faci rânduială în viața ta, trebuie să-ți faci mai întâi ordine în mintea ta.
Pentru ca un creștin să vadă și să priceapă lucrarea dumnezeiască, el trebuie să aibă ochiul sufletului (mintea) curat și curăție lăuntrică. Pentru că Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune: ,,Luminătorul trupului este ochiul; deci, dacă ochiul tău e curat, tot trupul tău va fi luminat; dar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat…” (Matei 6, 22-23).
Iată de ce același lucru pentru un creștin este binecuvântare, iar pentru altul, nenorocire. Pentru că fiecare îl explică potrivit cu gîndul său (bun sau rău), iar aceasta va depinde de curăția lăuntrică a fiecăruia, pentru că fiecare lucru poate fi văzut fie din latura cea bună, fie din cea rea.
Spre exemplu, în loc să învățăm din experiența celorlalți și să facem ceva bun acționăm pentru a distruge, cheltuind energie, sănătate și timp, iar apoi ne  bucurăm de insuccesele și necazurile lor. Construiește cineva o casă frumoasă, iar cei care îl zavistuiesc, în loc să învețe din experiența lui și să construiască o casă mai frumoasă, îndemnați de diavol, își consumă toate puterile ca să-l disrtugă.
Trebuie să amintim aici un lucru foarte important: tot ceea ce face se fără credință în Dumnezeu și fără smerenie este deșertăciune și goană după vânt. (va urma…)

GÂNDURILE BUNE ÎN VIAȚA CREȘTINULUI ORTODOX
VIAȚA CA O PRĂZNUIRE DUHOVNICEASCĂ – Editura Panaghia 2005

Read Full Post »

Din înțelepciunea Sfântului Grigore Teologul

,,Toate lucrurile de aici sunt pentru oameni osteneală, toate sunt înșelăciune, fulg care este purtat de vânt încolo și încoace, umbră și nălucire. Sunt rouă, vânt, pană, abur, scânteie, vis, curgere de râu, urmă de corabie, cenușă, roată care se învârte neâncetat. Toate sunt asemenea unor cilindri care se rotesc mereu: anotimpuri, zile, nopți, vremurile de osteneală, mâhnire, bucurie, boală, căderi, nenorociri. Nu există nimic mai nestatornic ca lucrurile omenești”!

,,Iscodim unul păcatele celuilalt nu pentru ca să plângem pentru el, ci ca să-l clevetim, nu pentru ca să-l vindecăm, ci ca să-i adăugăm și alte răni și pentru ca rănile aproapelui să le facem o justificare a propriilor noastre răutăți”.

Să nu dorești slava deșartă, deoarece este mai bine să fii cineva, decât să crezi că ești. Dacă ești nesățios, să nu urmărești slava omenească, căci cu ce se folosește maimuța atunci când aude că este numită leu?

,,Nu cunoști cât de mare este acest dar al lui Dumnezeu – TĂCEREA. Să vorbești numai atunci când ai de spus ceva mai bun decăt tăcerea. Să iubești viața liniștită în care mai de preferat este tăcerea decît cuvântul”.

,,Nu-ți întinde mâinile tale la Cer, ci la mîinile săracilor. Dacă îți vei întinde mâinile tale la cele ale săracilor, vei apuca vârful Cerului”.

Read Full Post »

Din înțelepciunea Cuviosului Antonie cel Mare

Cea mai mare lucrare a omului este să-și asume păcatele în fața lui Dumnezeu și să aștepte încercările până la ultima suflare.

Nici un neispitit nu va intra în împărăția cerurilor. Îndepărtează ispitele și nu va fi nici un mântuit!.

De la aproapele nostru vin și viața și moartea. Dacă-l vom câștiga pe frate, îl câștigăm pe Dumnezeu. Dacă-l smintim pe frate, păcătuim împotriva lui Hristos.

Se apropie vremea când oamenii vor înnebuni, iar dacă vor vedea pe cineva sănătos la minte, se vor năpăstui asupra lui strigându-i:,, Ești nebun”, pentru că nu-i ca ei.

Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci-L iubesc pe Dumnezeu, fiindcă iubirea alungă teama.

Cine bate bucata de fier, mai întâi socotește ce-o să facă din ea: o seceră, o sabie, o secure. Tot așa și noi trebuie să vedem după ce virtute tânjim, ca să nu ne chinuim degeaba.

Am văzut toate mrejele dușmanului întinse pe pământ și suspinând m-am întrebat: cine oare ne va scăpa din ele? Și am auzit un glas spunându-mi: SMERENIA!

Oriunde mergi, ține-l pe Dumnezeu în fața ochilor tăi! Orice faci, urmează mărturia Sfintelor Scripturi! În orice loc te așezi, nu-l părăsi degeaba! Păzește aceste trei porunci și te vei mântui!

Read Full Post »

,,Om slab este cel care nu-și poate ascunde tainele sale.

Tare este cel care își stăpânește mânia.

Răbdător este cel care își poate ascunde nefericirea sa. Bogat este cel care se mulțumește cu cele absolut necesare.

Lacomul de averi nu se bucură niciodată de cele pe care le are, ci se mâhnește pentru cele care îi lipsesc”.

,,Este cu neputință ca marea să rămână aceeași pentru multă vreme. Deoarece suprafața ei foarte liniștită din timpul verii, după puțină vreme vei vedea cum se tulbură dintr-o dată de vânturi, iar apoi marea înfuriată de furtună o vezi cum  se acoperă repede de o adâncă liniște. Tot astfel și lucrurile vieții se preschimbă ușor într-amândouă direcțiile.”

,,Cât de mare este Dumnezeu, care sunt dimensiunile Lui și cum este esența Lui, unele ca acestea sunt primejdioase pentru cel care întreabă și necunoscute pentru cel care este întrebat. Tămăduirea amândurora este tăcerea”.

,,Apleacă-te deasupra mormintelor și vom vedea dacă vei putea deosebi cine este robul și cine stăpânul; cine este săracul și cine bogatul. Deosebește dacă poți pe cel întemnițat de împărat, pe cel puternic de cel slab, pe cel frumos de cel urât. Așadar, dacă îți vei aduce aminte de sfârșitul de obște, nu te vei mândri niciodată.”

,,Să imiți pământul, omule, și să rodești ca el. Să nu te  arăți mai rău decât el, cel neânsuflețit. Deoarece acela nu scoate roade pentru propria sa desfătare, ci ca să-ți slujească ție, în timp ce tu rodul bunătății pe care îl faci îl aduni pe tine.”

Read Full Post »

Lucrarea dascalilor este mult mai grea si mai mare decât lucrarea mâinilor. (Sfântul Ioan Gura de aur)
Învatatura din constrângere nu e facuta sa ramâna, dar cea care patrunde în suflet prin dragoste si bunavointa, aceea ramâne acolo pentru totdeauna. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Oricine doreste poate fi dascal, daca nu al altora, cel putin al sau. (…) Cel ce cunoaste este ca si lumânarea aprinsa, de la care pot lua lumina mii de alte lumânari. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Învatatura faptelor este mult mai vrednica decât cea a cuvintelor
. (Sfântul Vasile cel Mare)
Nu exista arta mai frumoasa decât arta educatiei. Pictorul si sculptorul fac doar figuri fara viata, dar educatorul creaza un chip viu; uitându-se la el, se bucura si oamenii, se bucura si Dumnezeu. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Copiii vor face în viata cele vazute la parinti. (…) Iar daca va fi cineva respectuos si supus fata de parinti, va fi blând si îngaduitor si fata de oameni. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Cresterea copiilor este treaba femeii. (…) Ea poarta numele de mama nu pentru ca a nascut copiii, ci pentru ca i-a crescut. Nu natura, ci virtutea o face mama. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Lasati copiii sa vina la Mine ! (Sfânta Scriptura)
Învataturile date cu forta nu pot dainui în suflete, pe când învataturile primite în suflet cu placere si cu bucurie ramân de-a pururi. (Sfântul Vasile cel Mare)
Dumnezeu va avea întotdeauna ceva ce sa-l învete pe om, iar omul va avea întotdeauna ceva de învatat de la Dumnezeu . (Sfântul Irineu)

Read Full Post »

Sf.Siluan Athonitul

Sf.Siluan Athonitul

Siluan socotește că omul pierde harul pentru nevrednicia sa, din pricina greșelilor, păcatelor, patimilor și gândurilor sale rele. Când sufletul pierde harul, spune el, „se gândește: „Trebuie să-L fi supărat pe Domnul”sau: Trebuie că L-am întristat pe Domnul”. Atunci când pierd harul, sufletul meu se mâhnește și spune: de ce am pierdut prin neascultarea mea pe Domnul?” Sfântul Siluan spune că harul se pierde mai ales din pricina cugetelor de mândrie și slavă deșartă, de care mărturisește că a fost întinat și care l-au făcut să cunoască chinurile iadului. Harul „se pierde ușor prin mândrie, pentru un singur gând de trufie. „ Ia aminte la două gânduri și teme-te de ele. Unul care îți spune: Ești un sfânt, și altul care zice: Nu te vei mântui.” „ Dacă păcătuiești printr-un singur gând (…), harul se retrage”, tot așa cum un singur nor poate ascunde lumina soarelui: „ Un nor avenit, a ascuns soarele și s-a făcut întuneric. Așa pentru un singur gând de mândrie, sufletul pierde harul”. „O dată,din pricina mândriei mele, a trebuit să îndur ca harul Sfântului Duh să mă părăsească.” Tu îmi retragi harul Tău pentru că sufletul meu nu rămâne mereu în smerenie. „ Cunosc un începător care aprimit pe Duhul Sfânt după șase luni de mănăstire; alții l-au primit după zece ani, iar alții au așteptat patruzeci de ani și chiar mai mult înainte de-a cunoaște harul. Dar nimeni n-a putut reține acest har, pentru că nu suntem smeriți”. Astfel, spune Sfântul Siluan, „dacă judeci pe ceilalți, dacă cârtești și-ți place să faci voia ta, atunci chiar de te-ai ruga mult, sufletul tău va sărăci și vei spune: Domnul m-a uitat.

Dar nu domnul te-a uitat pe tine, tu ai uitat că trebuie să te smerești, și pentru aceasta harul lui Dumnezeu nu sălăsuiește în sufletul tău. El intră cu ușurință intr-un suflet smerit și îi dă pacea și odihna în Dumnezeu.”Dumnezeu a binevoit ca omul să cunoască și pricina venirii harului, și motivul pierderii lui: „ Slavă lui dumnezeu (…) că ne învață să recunoaștem ce face să vină harul și ce ne face să-l pierdem.”

Totuși Siluan nu socotește pierderea harului drept o pedeapsă a lui Dumnezeu.

Fără să stăruiască asupra acestui lucru, el recunoaște aici o anumită pedagogie a lui Dumnezeu, care se retrage pentru ca omul să-L caute încă și mai mult. „Domnul retrage adeseori harul Său de la suflet și prin aceasta povățuiește cu bunătate și înțelepciune sufletul”.

Hristos vrea mai întâi ca omul să învețe smerenia, făcându-i cunoscut faptul că harul este dar al bunătății lui Dumnezeu, care nu poate fi silit prin nimic, și descoperindu-i totodată sărăcia și golul lipsei de har; de asemenea, îi arată că este cu neputințâ să-l redobândească prin propriile sle puteri și-l face să lepede pentru totdeauna orice cuget de mândrie și slavă deșartă, pe care Sfântul Siluan le socotește, așa cum am văzut, pricină de pierdere a harului. Astfel, Siluan spune: de la Domnul a învățat sufletul meu smerenia. Apoi, Domnul vrea ca sufletul „ să-și arate alegerea lui liberă, să dobândească răbdarea și să-și dovedească iubirea și credincioșia față de Dumnezeu, pentru a le face tari și neclintite. Vrea, în sfârșit, să-l întărească în nădejde. „Când omul este în stare de har, îi este ușor să-L iubească pe Dumnezeu și să se roage zi și noapte. Dar omul înțelept știe să îndure și uscăciunea; el nădăjduiește cu tărie în milostivirea lui Dumnezeu, pentru că știe că El nu-i va înșela nădejdea, ci-i va da la vremea cuvenită toate cât sunt de trebuință”.

„DUMNEZEU ESTE IUBIRE”– Mărturia Sfântului Siluan Athonitul – Jean Claude Larchet (Editura Sophia , București 2003, pag.177-178)

Read Full Post »

Sf. Siluan Athonitul

Sf. Siluan Athonitul

În trei locuri, Sfântul Siluan ne îndeamnă, deasemenea, trebuie să-i privim ca vrăjmași ce trebuie iubiți, pe vrăjmașii Bisericii și pe cei care o persecută: „Dacă cineva prigonește Biserica, rugați-L pe Domnul zicând: „Doamne noi toți suntem făpturile Tale. Ai milă de robii Tăi și întoarce-i la pocăință.” Atunci vei purta în chip simțit harul în sufletul tău. (…) La început silește-ți inima să iubească pe vrăjmași (…)”. „Tu spui: „Vrajmașul prigonește Sfânta noastră Biserică. Cum aș putea să-l iubesc?” La aceasta îți voi răspunde: Sărmanul tău suflet nu L-a cunoscut pe Dumnezeu. N-a cunoscut cât de mult ne iubește și cu câtă dragoste așteaptă El ca totți oamenii să se căiască și să se mântuiască. (…) El a trimis pe pământ pe Duhul Sfânt, care învață sufletul să iubească pe vrăjmași si să se roage ca și ei să se mântuiască.” „Domnul ne-a poruncit: Iubiți pe vrăjmașii voștri (Mt. 5,44). Dar cum putem să-i iubim, când ei făptuiesc răul, sau cum să-i iubim pe cei care prigonesc Sfânta noastră Biserică? Când Domnnul mergea spre Ierusalim și samarinenii n-au voit să-L primească, Ioan Teologul și Iacob erau gata să facă să se pogoare foc din cer ca să-i mistuie. Dar Domnul le-a spus cu blândețe: „N-am venit să-i pierd pe oameni, ci ca să-i mântuiesc!” (Lc. 9,54-55). Tot așa și noi nu trebuie să avem decât un singur gând: ca toți să se mântuiască.

 

„DUMNEZEU ESTE IUBIRE”– Mărturia Sfântului Siluan Athonitul – Jean Claude Larchet (Editura Sophia , București 2003, pag.65)

Read Full Post »

Marturie a Sfantului Ierarh Petru Movila, Mitropolitul Kievului
despre Dreptcredinciosul voevod Mihai Viteazul si adeverirea dreptei credinte

Cind Mihail-Voda, domnul Ungro-Vlahiei, l-a alungat pe Andrei Bathory si a luat sceptrul Ardealului, a sosit in orasul de scaun, numit Balgrad, si a voit ca sa zideasca acolo, in oras, o biserica ortodoxa. Insa preotii, orasenii si toti boierii, fiind de credinta latineasca [a Papei], nu-i ingaduiau sa zideasca, zicind ca ei sint de credinta dreapta si de aceea nu doresc sa aiba in orasul lor o biserica de lege straina. Atunci domnitorul le-a spus: „Voi nu sinteti marturisitori ai dreptei credinte, caci nu aveti harul Sfintului Duh in biserica voastra. Noi insa, fiind dreptcredinciosi, avem puterea cea adevarata a harului Sfintului Duh, pe care si cu fapta sintem gata intotdeauna s-o aratam, cu ajutorul lui Dumnezeu”. Dar ei voiau sa-si dovedeasca dreptatea prin infruntare de cuvinte si dispute. Ci el le-a zis: „Nu, nu prin dispute, ci cu fapta vreau s-o dovediti, altfel va voi arata eu, intru incredintarea tuturor”. Iar ei i-au spus: „Cum sa aratam? Caci nu e cu putinta sa dovedim decit cu cuvintul sfintelor scripturi”. El le-a zis: „In dispute este osteneala fara de capat, dar noi, fara infruntari de vorbe, putem usor sa dovedim cu ajutorul lui Dumnezeu. Haideti, zice, in mijlocul orasului si acolo sa ni se aduca apa curata, iar arhiereul meu si preotii sai o vor sfinti in vazul tuturor. Tot asa vor face si ai vostri, deosebit, si, sfintind-o, o vom pune in biserica voastra cea mare, in vase osebite, pe care le vom astupa si le vom pecetlui cu pecetile noastre, pecetluind si usa bisericii pentru 40 de zile. Si a cui apa va ramine nestricata, ca si cum de-abia ar fi fost scoasa din izvor, credinta aceluia este dreapta, iar daca apa cuiva se va strica, credinta lui este rea. Daca apa mea va ramine nestricata, cum nadajduiesc ca ma va ajuta Dumnezeu, voi n-o sa va mai impotriviti si o sa-mi ingaduiti sa zidesc biserica, iar daca nu, faca-se voia voastra, n-am s-o zidesc”. Ei au strigat cu totii intr-un glas: „Bine, bine, sa fie asa!”. Si, a doua zi dimineata, a iesit domnitorul cu toti boierii si curtenii sai in piata, cu episcopul si cu preotii, slujind litia dupa obicei, cu cruci, cu luminari si candele. Si, ajungind la locul pregatit, au savirsit marea sfintire a apei, rugindu-se cu totii lui Dumnezeu, cu lacrimi si suspine, sa proslaveasca dreapta credinta, iar pe cea rea s-o faca de rusine. Tot in piata, dar deoparte, in fata tuturor, latinii au sfintit apa si au sarat-o. Dupa care, astfel sfintindu-si apa, fiecare a turnat apa lui sfintita in cite un vas osebit, apoi si-au pus pecetile pe amindoua parti ale vaselor, le-au dus si le-au pus in biserica cea mare, au incuiat usil! e, le-au pecetluit si au plecat. In fiecare zi, domnitorul cu episcopul, cu preotii si cu toti dreptcredinciosii, se rugau, postind. Tot asa au facut si latinii. Si dupa ce au trecut 25 de zile, Dumnezeu i-a dat episcopului un semn. El a venit la domnitor si i-a zis: „Doamne, cheama-i pe latini si pe preotii lor si nu astepta ziua a patruzecea, cea hotarita. Sa mergem la biserica si, desfâcind pecetile, sa deschidem usile. Vei vedea harul lui Dumnezeu, iar robii Lui, care-si pun cu adevarat nadejdea in El, nu se vor face de rusine”. Domnitorul, deci, chemindu-i pe toti, precum l-a sfatuit episcopul, a mers la biserica si, deschizind usile, au intrat cu totii. Mai intii, episcopul ortodox, ingenunchind, s-a rugat cu lacrimi la Dumnezeu, zicind: „Doamne, Dumnezeule, Unul in Sfinta Treime slavit si preamarit, precum inainte vreme pe dreptul Tau Ilie l-ai auzit vestind cu foc adevarul Tau si i-ai rusinat pe cei de rea credinta, auzi-ma acum si pe mine, robul Tau nevrednic, dimpreuna cu toti robii Tai de aici, nu pentru vrednicia noastra, pe care n-o avem, ci pentru slavirea numelui Tau sfint si pentru intarirea credintei noastre, care este adevarata credinta in Tine, arata intreg harul Sfintului Duh in apa aceasta, ca prin nestricaciunea ei sa vada toti ca numai in biserica Ta greceasca si soborniceasca de la Rasarit se afla credinta cea adevarata si harul cel adevarat al Sfintului Duh. Caci Tu esti singurul Care pe toate le binecuvintezi si le sfintesti, Dumnezeul nostru, si slava Tie iti inaltam, Tatalui si Fiului si Sfintului Duh, acum, si pururi, si in vecii vecilor, Amin!”. Ridicindu-se si cintind: „Doamne, Lumina mea si Mintuitorul meu, de cine sa ma tem” – a rupt pecetea vasului cu apa sfintita si, uitindu-se la ea, a gasit-o mai curata si mai limpede decit inainte, cu mirosul neschimbat, ca si cum ar fi fost luata dintr-un izvor curgator, dupa care strigat, zicind: „Slava Tie, Dumnezeul nostru, Care Ti-ai plecat urechea la rugaciunile noastre, Slava Tie, Care proslavesti biserica Ta, Slava Tie, care intaresti cu slava credinta cea dreapta si nu ne-ai facut de rusine in asteptarile noastre”. Si a zis catre toti: „Veniti sa vedeti cum a stat aceasta apa atitea zile, raminind nestricata datorita harului Sfintului Duh, si incredintati-va ca adevarata este credinta noastra ortodoxa”. Iar latinii, rugindu-se si facind slujba dupa cum le era obiceiul, au rupt pecetea vasului in care se afla apa lor si, cum l-au destupat, toata biserica s-a implut de duhoare, ca s-au inspaimintat toti latinii si au strigat cu uimire: „Adevarata este credinta greceasca pe care o tine domnitorul. Sa-si zideasca, deci, biserica in orasul nostru, caci, fiindca nu i-am ingaduit, Dumnezeu s-a miniat pe noi si ne-a imputit apa”. Si astfel, facuti de ocara, latinii si cu preotii lor s-au imprastiat cu mare rusine, iar unii dintre ei s-au convertit la credinta ortodoxa. Iar domnitorul, cu episcopul sau, cu preotii, cu toti boierii si ostasii sai, plini de bucurie si fericire, s-au intors la curte, slavindu-L si multumindu-I lui Dumnezeu pentru minunea ce a fost spre intarirea adevaratei credinte ortodoxe. In aceeasi zi a facut o mare ospat pentru intregul oras si pentru toata oastea sa.

Toti locuitorii tarii Ardealului, cu juramint, s-au aratat bucurosi sa zideasca biserica si sa n-o darime niciodata. Deci, domnitorul a inceput indata zidirea (dar nu in oras, ca nu cumva, o data cu schimbarea vremurilor, sa fie darimata, ci linga oras, aproape de zidul cetatii, intr-un loc frumos) si, dupa ce a zidit-o, a inchinat-o „…” si a mutat episcopia acolo (caci episcopii locuisera pina atunci in alt loc), unde se afla si astazi, cu bunavointa lui Dumnezeu. L-a pus acolo pe primul episcop al Balgradului, pe Ioan, barbat blind, virtuos si sfint, care, traind acolo in mare sfintenie, s-a invrednicit sa capete harul facerii de minuni. Dupa ce a murit, trupul lui a ramas si pina astazi neputrezit si bine mirositor, facind multe minuni pentru cei ce vin cu credinta la racla lui, intru slavirea lui Hristos, Dumnezeul nostru, Caruia I se cuvine toata slava, cinstirea si inchinaciunea, dimpreuna cu Tatal Lui Cel fara de inceput si cu preasfintul, preabunul, de viata datatorul Duh Sfint al Lui, acum, si pururea, si in vecii vecilor, Amin!

Si cele scrise aici le-am am citit intr-un letopiset muntenesc si le-am auzit de la multi oameni vrednici de crezare, care au vazut cu ochii lor, dar mai ales de la parintele, care pe atunci era vistiernic, iar acum este mare logofat al tarii Ungro-Vlahiei, si de la Dragomir, marele pitar al aceleiasi tari.
Petru Movila, Arhiepiscop, Mitropolit al Kievului, Arhimandrit al Lavrei Pecerska, cu mâna proprie.

Read Full Post »

Duhul Sfânt!
Duhul Sfânt!

Sfântul Duh împlineşte voinţa comună a Celor Trei, fiind trimis de Tatăl şi transmis de Fiul. (Sfântul Simeon Noul Teolog)

În Pogorârea Duhului Sfânt este întreaga Treime Care vine spre noi, îşi face lăcaşul în noi. (Paul Evdokimov)

Duhul Sfânt se identifică în chip tainic cu persoanele umane (…). În El, voinţa lui Dumnezeu nu mai este ceva exterior; ea ne dăruieşte harul pe dinăuntru, arătându-Se chiar în persoana noastră, atâta vreme cât voinţa noastră omenească rămâne în acord cu voinţa dumnezeiască şi conlucrează cu ea, dobândind harul (…). Aceasta este calea îndumnezeirii ajungând la Împărăţia lui Dumnezeu adusă în inimi de către Sfântul Duh încă din această viaţă de acum, căci Sfântul Duh este <ungerea împărătească> aşezată peste Hristos şi peste toţi creştinii chemaţi să domnească împreună cu El în veacul ce va să fie. Atunci, Această Persoană dumnezeiască necunoscută, Care nu-Şi are chipul într-un alt ipostas, Se va arăta în persoanele îndumnezeite: căci mulţimea sfinţilor va fi chipul Său. (Vladimir Lossky)

Duhul Sfânt nu e absent din nici o făptură şi, mai ales, din cele ce s-au învrednicit de raţiune. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Duhul lui Dumnezeu este susţinătorul tuturor lucrurilor, ele neexistând prin sine, ci unele în altele. (pr. Dumitru Popescu)

Sfântul Duh desăvârşeşte plenitudinea unităţii în diversitate şi a diversităţii în unitate. (Olivier Clement)

Iisus ne-a descoperit adevărul, iar Duhul ne călăuzeşte la el. (Patriarhul Fotie)

El le călăuzeşte paşii celor slabi, îi face mai buni pe cei ce se străduiesc şi îi luminează pe cei care se purifică. (Sfântul Vasile cel Mare)

De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. (Sfânta Scriptură)

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Carele de la Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Carele a grăit prin prooroci. (Crezul Ortodox)

Read Full Post »

”Ura vine din pomenirea răului, pomenirea răului – din trufie, trufia-din slavă deșartă, slava deșartă – din necredință, necredința – din împietrirea inimii, impietrirea inimii din nelucrare, nelucrarea – din lenevire, lenevirea-din trândăvire, trândăvirea – din nerăbdare, nerăbdarea – din iubirea de sine. Rugăciunea depinde de dragoste, dragostea – de bucurie, bucuria-de blândețe, blândețea – de smerenie, smerenia – de slujire, slujirea – de nădejde, nădejdea – de credință, credința – de ascultare, ascultarea – de simplitate.”

Cuviosul Macarie cel Mare

Read Full Post »