Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘bolile’

Omul învaţă 6 ani ca să vorbească şi 60 de ani trebuie să înveţe ca să tacă.

Ascultarea să fie mai mult de Dumnezeu decât de oameni.

Să cultivăm energia voinţei.

Cuvintele noastre sunt fiinţe vii şi ne însoţesc până la judecata din urmă, cu calitatea cu care au fost spuse, cu valoarea creştină sau necreştină.

Să ne preocupe (mai mult…)

Read Full Post »

Pot spune cu siguranță că în aceste stări, cum sunt complexele, au loc negreșit schimbări. Complexele și în general tulburările de natură psihologică, stările psihopatologice se manifestă în zona specială, unde sufletul conlucrează cu trupul. Prin moarte sufletul se desparte de trup, trupul se descompune în părțile din care a fost alcătuit, iar sufletul merge singur în locul care i s-a pregătit.

La înviere sufletul și trupul se vor uni din nou. După ce omul moare este imposibil ca aceste stări să dăinuie.

Depinde negreșit de (mai mult…)

Read Full Post »

Cele trei ,,zone” ale omului!

Deși cunoaștem că omul este trup și suflet, ,,zonele” lui sunt trei.

Zona pur trupească, zona pur spirituală în care sunt cuprinse cele ale sufletului și zona în care sufletul și trupul conlucrează. Problemele psihilogice se nasc undeva în această zonă de conlucrare a trupului cu sufletul. De aceea când sufletul suferă, suferă și trupul. Iar când trupul suferă, suferă și sufletul.

Din punct de vedere trupesc omul face orice pentru sănătatea lui. Trebuie să facă și din punct de vedere psihologic ceea ce este nevoie, măcar pentru a ști ce i se întâmplă.

Să vedem latura psihologică, să vedem și latura duhovnicească și să cunoaștem întregul nostru sine (mai mult…)

Read Full Post »

De ce se închid norii când câmpiile sânt însetate de ploaie, şi se deschid atunci când câmpiile nu vor ploaie?
Din pricina răutăţii oamenilor, firea s’a turburat şi şi-a lepădat rânduiala.

Ştii tu oare, fiule, de ce ţarinile rodesc slab primăvara, iar vara dau recoltă proastă?
Pentru că şi fiicele oamenilor îşi urăsc rodul pântecelor lor (mai mult…)

Read Full Post »

Cine nu vrea, nu se vindecă. Cine vrea, este vindecat de Harul lui Dumnezeu. În cele din urmă înțelegem cine este de vină, înțelegem ce se întâmplă înlăuntrul nostru și ne lăsăm convinși să ne vindecăm. Să alergăm la Maica Domnului. Ea se pricepe la toate. Să alergăm la Maica Domnului, dar cu credință. Credința se manifestă prin voință. Dacă omul vrea să se facă sănătos: ,,Vrei să te faci sănătos?”, să răspundă: „Da, vreau să mă fac sănătos!” Când vrea cu adevărat, manifestă credință adevărată.

Când are credință adevărată, va manifesta și voință adevărată.

Ceilalți oameni care trăiesc cu dumnezeii lor se chinuiesc, nu-și găsesc odihna, nu-și găsesc vindecarea.

Creștinii adevărați au această șansă, Îl au pe Hristos, (mai mult…)

Read Full Post »

Poate că astfel n-ai fi fost pe drumul lui Dumnezeu.

Stările acestea nu pleacă ușor. Nu sunt ca bolile trupești, să iei medicamente și să te vindeci. Acestea, în mare, depind de întreaga stare a omului care are probleme psihopatologice, depind de energia lui. Deseori, Dumnezeu iconomisește într-un fel anume lucrurile, pentru un motiv anume. Poate pentru ca omul să primească, o lecție! Cu cât omul întârzie să o primească, cu atât ele întârzie să plece.

Dumnezeu a îngăduit să ți se întâmple aceasta și, desigur, suferi. Aș vrea să-ți spun că n-ai fi fost pe drumul lui Dumnezeu dacă n-ai fi avut aceste patimi, dacă n-ai fi avut aceste stări psihopatologice. Spun aceasta nu pentru că veau să mă prefac că-l consolez pe cel în cauză care suferă cu adevărat. Cred, cu tărie, că așa stau lucrurile.

Omul are mereu tendința de a evada în diverse moduri, ca urmare Dumnezeu îl leagă și, vrând-nevrând, acesta stă aproape de Dumnezeu. Dar nu cu forța, Dumnezeu nu vrea să-l țină cu forța, însă știe că omul în cele din urmă  va vedea adevărul și va spune singur: ,,Dumnezeul meu, nu Ți-aș fi atât de recunoscător  dacă n-aș fi avut aceste stări, care m-au chinuit toată viața. Știu că de nu le-aș fi avut, nu Te-aș fi cunoscut și sufletul meu nu s-ar fi mântuit!”

Noi am trăit la țară. Îmi amintesc că vara duceam vitele la păscut. Deseori, le legam cu o sfoară de câțiva metri. Legam un capăt de piciorul vitei și pe celălalt de un țăruș. Asfel, animalul avea libertatea de a se mișca într-un perimetru de câțiva metri pătrați, pentru a paște. Făceam asta când era multă iarbă și când se aflau aproape ogoarele oamenilor și animalul liber putea provoca stricăciuni. Alteori, foarte rar, mai lăsam vitele libere, dar acest lucru era periculos. Ne puteam trezi dimineața fără ele.

Făceam și altceva. Legam picioarele din față ale animalului  cu o sfoară. Astfel animalul putea merge unde voia, avea o oarecare libertate, dar nu se putea îndepărta prea mult,  nu putea fugi. Era aproape cu neputință. Limitând în felul acesta libertatea animalului, eram siguri că va rămâne acolo unde l-am lăsat și nu-l vom pierde. Chiar și animalul domestic se obișnuiește și vrea să aibă un stăpân, fiindcă în felul acesta este sigur că-l va duce la iesle, îi va da să mănânce, îl va îngriji. Are această siguranță de aceea, oriunde s-ar duce se întoarce. Se întoarce acolo unde este învățat. Prin urmare, nu i-am făcut  rău animalului, i-am făcut bine. S-ar fi putut  îndepărta și l-ar fi mâncat lupii. 

. „SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. Simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Read Full Post »