
Unii părinți – ceilalți poate că nu dau atâta importanță văzând copilul, când este în leagăn și când se mărește, că se manifestă cu îndârjire, cu împotrivire, agresiv– consem- nează existența unui egoism feroce și se năpustesc asupra lui. Fac însă o foarte gravă greșeală. Sigur, aceste manifestări ale copilului sunt amestecate cu egoism, cu alte patimi, dar acest atac frontal pe care-l declanșăm împotriva copilului nu va face nimic altceva decât să stimuleze egoismul acestuia. Este ca și când ar pune cineva gaz pe un foc pe care vrea să-l stingă. Se stinge focul cu gaz? Dacă aruncăm apă pe foc există șansa să-l stingem, dar cu gaz în nici un caz.
Se năpustesc peste el și pentru că copilul este neputincios, pentru că este mic și nu are posibilitatea să reacționeze pe măsură, este strivit pur și simplu, mai ales, psihic, de atacul, uneori sălbatic, al părinților, al dascălilor. Cum am spus mai sus, copilul nu poate să lase să-i desființeze existența și de aceea va lua atitudine, va reacționa încât, în cele din urmă să-și salveze existența. În felul acesta copilul poate ajunge la o atitudine slugarnică, în care este inclusă o stare de inferioritate înfricoșătoare, un grav complex de inferioritate. Pot uneori să-i spună: ,,Așa! Pentru ca să se micșoreze egoismul tău,, pentru a lovi egoismul tău, pentru a fi smerit…!
Copilul crește într-un astfel de context, devine adolescent, adult, își face propria familie, are copii și când, merge la duhovnic și-i mărturisește păcatele și, între altele, spune că se află într-un impas și nu știe ce se întâmplă cu el și va auzi de la duhovnic recomandarea: ,,Tebuie să te smerești! Trebuie să cultivi smerenia!”, răspunde: ,,Părinte, mai mult să mă smeresc?”
Nutrește conștiința și simțământul că are atâta smerenie încât nu mai încape, deși nu există nici urmă de adevărată smerenie într-o astfel de atitudine și stare. Este vorba de un egoism bombardat frontal care se manifestă acum într-un fel foarte diferit. Se manifestă slugarnic, se manifestă drept complex de inferioritate și încearcă, în felul acesta, să atragă atenția celorlalți, să atragă simpatia și mila celorlalți.
În astfel de situații nu există nici urmă de smerenie adevărată. Respectivul nu poate însă înțelege acest lucru. De ce? Pentru că din pruncie a fost învățat că așa este strivit egoismul și că atunci când se adună și se închide în sine, când se anulează pe sine, acest lucru este considerat smerenie. A fost lovit în felul acesta, a trăit și s-a făcut mare așa, iar acum trăiește având în suflet nu smerenia adevărată, ci starea complet contrară, care este egoismul.
La alții, acest egoism se manifestă cu sentimente de inferioritate, de timiditate și cu neatenție și neglijență în viață.
La alții se manifestă prin agresivitate, ca și când toți oamenii sunt împotriva lor și abia așteaptă să-i facă rău, ca și când toți oamenii nu au altă treabă decât să fie împotriva lor. Și sunt pregătiți pentru o astfel de confruntare. Să nu cumva să-i spuneți un cuvânt, să nu cumva să ne surprindă vreo privire. Este oricând gata să atace, crezând că are în față dușmani care-i vor răul.
„Părinți și Copii–Despre Educația Copiilor” – Arh. Simeon Kraiopoulos – Ed. Bizantină 2005
Read Full Post »