Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘liber’

Părintele Vichentie Mălău unul din duhovnicii părintelui Cleopa Ilie – a scris cu mâna sfinției sale câteva cugetări de mare înțelepciune și sensibilitate ce stau si astăzi mărturie pe strănile din paraclisul „Adormirii Maicii Domnului!:

Omul rău e cu desăvârșire rău, când se preface că este bun!

O conștiință (mai mult…)

Reclame

Read Full Post »

„…toate le putem cunoaște, toate le putem învăța. Numai suferința nu.

Credem că știm ce e suferința, că nu mai putem avea surprize, că am mers până la capăt. Da de unde ! Suferința e veșnic nouă, mereu variabilă, orișicând proaspătă.

Însă cred că totul nu e să învingi, totul e să lupți până la capăt; aici e mângâierea, aici e cununa, aici e jertfa.

Să fii iubit de Dumnezeu și să iubești pe Dumnezeu înseamnă a suferi… „Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.“(Matei 5,4).
Hristos e cel mai intim cu noi, mai intim decât noi înșine. Eu nu mă cunosc la fel de bine cum mă cunoaște El și nu țin (mai mult…)

Read Full Post »

Sufletul meu, Temnita mea!

Lasă-te liber în mâinile lui Dumnezeu!

Starea patologică are o mare forță și de aceea oamenii sunt chinuiți. Oamenii bolnavi se chinuiesc. După părerea mea răul acesta nu este nevindecabil. Deși pare așa, nu este. Cineva ar putea să conștientizeze foarte bine împotrivirea și să spună: ,,A! Deci așa stau lucrurile?” și să nu-i dea importanță. Cum au făcut nemții. N-au mers de-a dreptul în Franța. Dacă ar fi mers de-a dreptul, ar fi murit mulți. Au cucerit Belgia și de acolo au mers în Franța.

Uneori este nevoie ca omul să nu meargă împotriva curentului. Acum vorbesc despre oamenii bolnavi, dar și în general. Omul poate să vadă ca ființă rațională, că acest lucru este împotriva lui Dumnezeu. Să vadă și să recunoască. Nu poate înlătura (mai mult…)

Read Full Post »

Poate că astfel n-ai fi fost pe drumul lui Dumnezeu.

Stările acestea nu pleacă ușor. Nu sunt ca bolile trupești, să iei medicamente și să te vindeci. Acestea, în mare, depind de întreaga stare a omului care are probleme psihopatologice, depind de energia lui. Deseori, Dumnezeu iconomisește într-un fel anume lucrurile, pentru un motiv anume. Poate pentru ca omul să primească, o lecție! Cu cât omul întârzie să o primească, cu atât ele întârzie să plece.

Dumnezeu a îngăduit să ți se întâmple aceasta și, desigur, suferi. Aș vrea să-ți spun că n-ai fi fost pe drumul lui Dumnezeu dacă n-ai fi avut aceste patimi, dacă n-ai fi avut aceste stări psihopatologice. Spun aceasta nu pentru că veau să mă prefac că-l consolez pe cel în cauză care suferă cu adevărat. Cred, cu tărie, că așa stau lucrurile.

Omul are mereu tendința de a evada în diverse moduri, ca urmare Dumnezeu îl leagă și, vrând-nevrând, acesta stă aproape de Dumnezeu. Dar nu cu forța, Dumnezeu nu vrea să-l țină cu forța, însă știe că omul în cele din urmă  va vedea adevărul și va spune singur: ,,Dumnezeul meu, nu Ți-aș fi atât de recunoscător  dacă n-aș fi avut aceste stări, care m-au chinuit toată viața. Știu că de nu le-aș fi avut, nu Te-aș fi cunoscut și sufletul meu nu s-ar fi mântuit!”

Noi am trăit la țară. Îmi amintesc că vara duceam vitele la păscut. Deseori, le legam cu o sfoară de câțiva metri. Legam un capăt de piciorul vitei și pe celălalt de un țăruș. Asfel, animalul avea libertatea de a se mișca într-un perimetru de câțiva metri pătrați, pentru a paște. Făceam asta când era multă iarbă și când se aflau aproape ogoarele oamenilor și animalul liber putea provoca stricăciuni. Alteori, foarte rar, mai lăsam vitele libere, dar acest lucru era periculos. Ne puteam trezi dimineața fără ele.

Făceam și altceva. Legam picioarele din față ale animalului  cu o sfoară. Astfel animalul putea merge unde voia, avea o oarecare libertate, dar nu se putea îndepărta prea mult,  nu putea fugi. Era aproape cu neputință. Limitând în felul acesta libertatea animalului, eram siguri că va rămâne acolo unde l-am lăsat și nu-l vom pierde. Chiar și animalul domestic se obișnuiește și vrea să aibă un stăpân, fiindcă în felul acesta este sigur că-l va duce la iesle, îi va da să mănânce, îl va îngriji. Are această siguranță de aceea, oriunde s-ar duce se întoarce. Se întoarce acolo unde este învățat. Prin urmare, nu i-am făcut  rău animalului, i-am făcut bine. S-ar fi putut  îndepărta și l-ar fi mâncat lupii. 

. „SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. Simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Read Full Post »

Înţelepciunea e o marfă pe care cine o vinde a cumpărat-o.

Nu spune niciodată „nu se poate”, ci începe cu „să vedem”.

Singura cetate ce nu poate fi cucerită cu sila este sufletul omului.

Fereşte-te deopotrivă de prietenia duşmanului şi de duşmănia prietenului.

Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie un gram de iubire ca s-o înţelegi.

În viaţa inimii, sentimentele sunt ca soarele, amintirile ca luna tristă şi rece, mângâierile gândului ca o lumină de lampă moartă.

Un cuvânt plin de iubire preţuieşte atât de mult şi totuşi el costă atât de puţin.

Înţelepciunea zice: nu ţi-a izbutit un lucru, fă altul. Atâta mângâiere să ai.

Nu părăseşti un ideal fără să-i laşi ceva din fiinţa ta.

Viteazul priveşte pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.

Poţi închide ochii, dar nu poţi stinge soarele!

E o mare primejdie să ajungi a fi mulţumit de tine însuţi.

Amintirea suferinţelor tale păstreaz-o bine: e comoara cea mai scump plătită.

A pedepsi trebuie să însemne totdeauna a îndrepta.

Surdul vorbeşte mai tare decât cel ce aude; şi prostul discută mai mult decât cel ce înţelege.

Viaţa în acţiune este cel mai bun învăţător.

Să deosebeşti între mâna ce ţi se întinde ca să te ridice şi aceea care te prinde pentru a te opri.

Norocul nu se găseşte bine decât în casa unde se munceşte

De prea mult gând n-a îmbătrânit nimeni niciodată.

Copiii învaţă bunătatea de la natură şi răutatea de la oameni.

Timpul schimbă florile câmpului, dar nu poate schimba strălucirea aurului din adâncuri.

Cine uită, nu merită.

Fiecare are un drum pe care poate fi condus, dar nu i se poate crea un alt drum decât acela pe care e chemat să meargă.

Cine ţi-a făcut o nedreptate nu rămâne cu o datorie faţă de tine, ci cu o pierdere faţă de el însuşi.

Linguşirea este plata anticipată a trădării care ţi se pregăteşte.

Cea mai mare minune e să crezi că poţi face una. Restul e foarte uşor.

La sfârşitul fiecărei zile socoteşte nu ceea ce alţii au făcut faţă de tine, ci ceea ce ai făcut faţă de alţii.

Ce eşti te priveşte la urma urmei numai pe tine; ce vrei, priveşte şi pe alţii; ce faci, aceea poate privi pe toţi.

Bun cu adevărat e numai acela care nu lasă a se săvârşi răul în împrejurul lui.

Înţelepciunea este a ta numai când o dai altuia, altfel ea este numai în tine.

Fiţi siguri că, dacă înţelepciunea e pe buzele tuturora, e numai în mintea câtorva; pe aceia să-i asculţi.

Tăcerea are glasul ei de înţelepciune – ascult-o!

Om liber e acela care n-are nevoie să spună nici o minciună.

Tăgăduieşte ce ai văzut că nu e, nu ceea ce n-ai văzut că este.

Când oare ura va fi trimisă la sanatoriu şi invidia la casa de corecţie?

Cu tine ai totdeauna doi tovarăşi: tot binele pe care l-ai făcut şi tot răul.

De vei avea aur în sufletul tău, în licăriri de aur va străluci tot ce porneşte de la tine.

Read Full Post »

Sfantul Teofan Zavoratul

Sfantul Teofan Zavoratul

(II Tes. 1, 10; 2, 2; Lc. 12, 42-48)

Pilda despre iconom ne înfățișează cum trebuie să fie creștinul față de cele ale vieții. Iconomul se îngrijește cu osârdie de datoria lui, însă cu inima nu se leagă de nimic, e liber de orice legături, de orice lucru este legat numai pe dinafară. Așa trebuie să fie creștinul față de orice lucru lumesc.

Dar este, oare, cu putință acest lucru? Cum să nu.

Așa cum poate exista evlavie de ochii lumii, fără cucernicie lăuntrică, poate exista și îndeletnicire cu treburile lumii numai la arătare, fără ca inima să fie legată lăuntric de acestea. Dar atunci nu se vor preschimba toate legăturile dintre noi într-o formă lipsită de viață, nu va deveni totul rece ca o statuie de marmură? Nu. În mijlocul lucrurilor acestei vieți va răsări o altă viață, mult mai atrăgătoare  decât oricare îndestulare a acestei vieți. Cele lumești vor rămâne,într-adevăr, numai o formă lipsită de viață , dar ceea ce va încălzi inima va ieși dintr-un alt izvor – și oricine bea din acest izvor nu va mai înseta. Dar atunci e mai bine să lăsăm toate baltă? De ce? Să știi că lepădându-te în afară de toate, poți fi legat cu inima de ele; iar nelepădându-le în afară, să fii liber de legături. Firește, cel ce se va lepăda de toate și în afară poate mai lesne să-și stăpânească inima. Alege dar ce ți-e mai la îndemână; dar să-ți păzești inima precum o cere Domnul!

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Read Full Post »

Liber in Dumnezeu!
Liber in Dumnezeu!

Libertatea (…) nu este un drept, este o obligațiune! (N.A.Berdiaev)
Esența cea mai adâncă a omului este libertatea sau voința sa morală, si de aceea, unirea existențială cu Dumnezeu înseamnă pentru om a-I preda în mod liber voința sa. (Vladimir Soloviov)
Libertatea omului e partea divină din el! (Petre Țuțea)
Dumnezeu poate face orice în afară de a ne sili să-L iubim. (…) Unde nu există libertate, nu poate exista iubire! (Paul Evdokimov)
Ai fost creat liber și chemat spre libertate, asa că nu te face robul patimilor necurate ! (Avva Talasie)
Libertatea este asociată cu Harul, e opera harului și puterea dată omului de a se menține în har, adică deasupra lumii și de a nu cădea sub lume. (Teodoret al Cirului)
Acela este cu adevărat liber, care trăiește pentru Hristos. El se află deasupra tuturor nenorocirilor. Dacă el însuși nu-și va face rău, atunci niciodată altul nu va fi în stare să-i facă. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Doamne, fă-mă robul Tău, ca să fiu cu adevărat liber! (Fericitul Augustin)
Adevărul vă va elibera. (Sfânta Scriptura)

Read Full Post »