Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘oameni’

(II Cor.8, 7-15; Mc.3, 6-12)

Domnul oprea pe oameni și pe demoni să Îl laude în timpul petrecerii Sale pe pământ, însă cerea ca oamenii să creadă în El și să plinească poruncile lui Dumnezeu.

Aceeași lege e în vigoare la Domnul și acum, aceeași va fi în vigoare și la Judecată: ,,Nu tot cel ce Îmi zice Doamne, Doamne va intra în Împărăția Cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu Care este în ceruri” (Mt.7, 21).

Drept aceea, în Biserică încep să cânte: ,,Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu”, și sfârșesc cu (mai mult…)

Anunțuri

Read Full Post »

Când îi spuneam adesea: ,,Bunicuțule, binecuvântați-mă să vă semăn pe cât de mult posibil!” nu mă judeca greșit, ci făcea semnul crucii asupra mea și-mi răspundea:

Să te rogi și să iubești pe Dumnezeu și pe oameni. Nu vezi câte împlinește iubirea lui Hristos?

Să nu te întrebi în sinea ta dacă ceilalți te iubesc. Dacă tu îi vei iubi primul, și ei te vor iubi înapoi la fel de mult.

O doamnă se plângea Părintelui că nimeni nu o iubește – nici soțul, nici colegii de serviciu, nici prietenii, nici copiii. Și se plângea neâncetat (mai mult…)

Read Full Post »

-De ce Părinte, în Vechiul Testament pedeapsa lui Dumnezeu era atât de imediată?

-În Vechiul Testament numai acea limbă și acea lege o înțelegeau oamenii. Același Dumnezeu era și atunci, dar legea aceea era pentru oamenii aceia care nu înțelegeau altfel. Să nu vi se pară legea aceea aspră și Evanghelia diferită. Era legea care a folosit acelei epoci. Legea aceea nu era barbară, ci neamul acela era barbar. Oamenii contemporani se poate să facă mai mari barbarii (mai mult…)

Read Full Post »

(Iac.3, 1-10; Mc.11, 11-23)

Domnul a luat binecuvântarea de la smochinul care era bogat în frunze, iar roade nu avea – și el s-a uscat. Aceasta este o învățătură dată cu fapta. Prin smochin se înțeleg oamenii care le arătare sunt de bună treabă, iar în fapt nu sunt vrednici de laudă. Cine sunt aceștia? Sunt cei care vorbesc frumos despre credință, iar credință nu au cu adevărat, ci doar cunosc cu mintea lor cele ale credinței.

Ei sunt cei care prin purtarea lor văzută par de bună treabă, iar prin simțirile și stările lor sufletești nu sunt deloc așa, și fapte bune fac doar până când nu-și mai pot ascunde (mai mult…)

Read Full Post »

(Col.3, 12-16; Lc.18, 18-27)

Sfinții strămoși-iată niște oameni cu adevărat mari! Și dacă generalizăm, va reieși că, într-adevăr, mari sunt numai aceia care fac parte dintre plinitorii voinței lui Dumnezeu cu privire la neamul omenesc, a voinței lui Dumnezeu ca atare, fiindcă multe lucruri rele se întâmplă fără voia Lui. Ci numai cu îngăduința Lui sunt oamenii care lucrează  cu putere pe alături de voia  lui Dumnezeu și chiar împotriva ei. Și aceștia pot părea mari, însă nu în sine, ci prin mărimea contramăsurilor pe care le ia dumnezeiasca Pronie pentru a șterge răul pricinut de ei. Voia lui Dumnezeu cu privire la mântuirea oamenilor o știm; dar planurile lui Dumnezeu care privesc petrecerea vremelnică a oamenilor pe pământ ne sunt ascunse. De aceea, ne este greu să ne dăm seama cine lucrează întocmai după voia lui Dumnezeu. Numai un criteriu negativ poate fi socotit ca potrivit: cine lucrează împotriva hotărârii dumnezeiești privitoare la mântuirea veșnică a oamenilor, acela nu poate fi socotit mare, căci e vădit că el se împotrivește voinței cunoscute a lui Dumnezeu. Chiar dacă această voință cunoscută privește cele veșnice, nu cele vremelnice, este neândoielnic faptul că o voie a lui Dumnezeu nu poate să se împotrivească celeilalte.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Read Full Post »

Înţelepciunea e o marfă pe care cine o vinde a cumpărat-o.

Nu spune niciodată „nu se poate”, ci începe cu „să vedem”.

Singura cetate ce nu poate fi cucerită cu sila este sufletul omului.

Fereşte-te deopotrivă de prietenia duşmanului şi de duşmănia prietenului.

Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie un gram de iubire ca s-o înţelegi.

În viaţa inimii, sentimentele sunt ca soarele, amintirile ca luna tristă şi rece, mângâierile gândului ca o lumină de lampă moartă.

Un cuvânt plin de iubire preţuieşte atât de mult şi totuşi el costă atât de puţin.

Înţelepciunea zice: nu ţi-a izbutit un lucru, fă altul. Atâta mângâiere să ai.

Nu părăseşti un ideal fără să-i laşi ceva din fiinţa ta.

Viteazul priveşte pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.

Poţi închide ochii, dar nu poţi stinge soarele!

E o mare primejdie să ajungi a fi mulţumit de tine însuţi.

Amintirea suferinţelor tale păstreaz-o bine: e comoara cea mai scump plătită.

A pedepsi trebuie să însemne totdeauna a îndrepta.

Surdul vorbeşte mai tare decât cel ce aude; şi prostul discută mai mult decât cel ce înţelege.

Viaţa în acţiune este cel mai bun învăţător.

Să deosebeşti între mâna ce ţi se întinde ca să te ridice şi aceea care te prinde pentru a te opri.

Norocul nu se găseşte bine decât în casa unde se munceşte

De prea mult gând n-a îmbătrânit nimeni niciodată.

Copiii învaţă bunătatea de la natură şi răutatea de la oameni.

Timpul schimbă florile câmpului, dar nu poate schimba strălucirea aurului din adâncuri.

Cine uită, nu merită.

Fiecare are un drum pe care poate fi condus, dar nu i se poate crea un alt drum decât acela pe care e chemat să meargă.

Cine ţi-a făcut o nedreptate nu rămâne cu o datorie faţă de tine, ci cu o pierdere faţă de el însuşi.

Linguşirea este plata anticipată a trădării care ţi se pregăteşte.

Cea mai mare minune e să crezi că poţi face una. Restul e foarte uşor.

La sfârşitul fiecărei zile socoteşte nu ceea ce alţii au făcut faţă de tine, ci ceea ce ai făcut faţă de alţii.

Ce eşti te priveşte la urma urmei numai pe tine; ce vrei, priveşte şi pe alţii; ce faci, aceea poate privi pe toţi.

Bun cu adevărat e numai acela care nu lasă a se săvârşi răul în împrejurul lui.

Înţelepciunea este a ta numai când o dai altuia, altfel ea este numai în tine.

Fiţi siguri că, dacă înţelepciunea e pe buzele tuturora, e numai în mintea câtorva; pe aceia să-i asculţi.

Tăcerea are glasul ei de înţelepciune – ascult-o!

Om liber e acela care n-are nevoie să spună nici o minciună.

Tăgăduieşte ce ai văzut că nu e, nu ceea ce n-ai văzut că este.

Când oare ura va fi trimisă la sanatoriu şi invidia la casa de corecţie?

Cu tine ai totdeauna doi tovarăşi: tot binele pe care l-ai făcut şi tot răul.

De vei avea aur în sufletul tău, în licăriri de aur va străluci tot ce porneşte de la tine.

Read Full Post »

Într-o zi, un tânar s-a oprit în centrul unui mare oras si a început sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din împrejurimi. Nu dupa multa vreme, în jurul lui s-a strâns o mare multime de oameni si toti îi admirau inima care era într-adevar perfecta. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisura. Da, toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata. Tânarul era foarte mândru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea.
Când deodata, de multime s-a apropiat un batrânel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:
– Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele.
Oamenii din multimea strânsa în jurul tânarului au început sa-si întoarca privirile spre inima batrânelului. Pâna si tânarul a fost curios sa vada inima ce îndraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pâna departe. Dar era plina de cicatrice,locuri unde bucati din ea fusesera înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batrânului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri.Ba mai mult, din loc în loc lipseau bucati întregi din inima concurenta, rani larg deschise, înca sângerânde.
„Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa”, îsi sopteau uimiti oamenii.
Tânarul, dupa ce examinase atent inima batrânelului, si-a ridicat privirea si i-a spus râzând:
– Cred ca glumesti, mosnege. Priveste la inima mea – este perfecta! Pe când a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.
– Da, a spus blând batrânelul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu inima ta. Vezi tu,fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea – rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de lânga mine, care adesea îmi da în schimb o bucata din inima lui, ce se potriveste în locul ramas gol în inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, ramân margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împartasit-o cu cel de lânga mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici macar o bucatica din inima lor. Acestea sunt ranile deschise din inima mea, gaurile negre – a-i iubi pe cei din jurul tau implica întotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sângereaza înca si ma dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am pâna si pentru acesti oameni; si, cine stie, s-ar putea ca într-o zi sa se întoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor. Întelegi acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a încheiat cu glas domol si zâmbet cald batrânelul.
Tânarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batrânel, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a întins-o cu mâini tremurânde. Batrânul i-a primit bucata pe care a pus-o în inima lui. A rupt apoi o bucata din inima brazdata de cicatrice si a pus inima tânarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.
Tânarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca în inima cândva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batrânelului. Cei doi s-au îmbratisat, si-au zâmbit si au pornit împreuna la drum.
Cât de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima întreaga în piept. O inima perfecta, dar lipsita de frumusete…
Inima ta cum este? O poti imparti cu altii?

Read Full Post »

Older Posts »