Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘pacat’

Numai ce s-a atins de Domnul, cu credință, femeia cu curgere de sânge și a ieșit către ea o putere din Domnul: ,, Și îndată izvorul sîngelui ei a încetat”. Curgerea de sânge închipuie cugetările și planurile pătimașe pe care le izvorăște neîncetat inima ce încă nu s-a curățit de orice înclinare spre păcat; aceasta este boala păcătoșeniei noastre. Ea este simțită de cei care s-au pocăit și vor să se păstreze curați nu doar pe dinafară, ci și pe dinlăuntru. Aceștia văd că din inimă  ies neostenit gânduri rele, suferă pentru asta și caută să se tămăduiască; însă această vindecare n-o pot afla în sine, nici …citeste mai departe articolul aici pe: portal crestin ortodox catehetica.ro

Read Full Post »

Filotei Sinaitul definește astfel acest proces al căderii sufletului în păcat:

,,Întăi este atacul  (momeala), apoi însoțirea, pe urmă consimțirea (învoială), apoi robirea, pe urmă patima îmbibată de obișnuință și continuitate. Iată biruința luptei dusă împotriva noastră.

Când sufletul consimte cu ușurință și colaborează la păcat, structura acestei căderi este următoarea (mai mult…)

Read Full Post »

“Mi s-a întâmplat să întâlnesc şi să aud vorbind oameni, care se refe­reau perfid, cu o bucurie răutăcioasă la nişte „pete” din viaţa şi activitatea unor oameni de seamă şi chiar sfinţi şi care, pentru acele „pete” reale sau închipuite, defăimau toată viaţa acelor persoane, zicând de ele că ar fi fost făţarnice sau chiar că s-ar fi lepădat de Dumnezeu.

Ei sunt gata să-şi susţină afirmaţiile cu fapte, numai că şi acestea sunt tot atât de obscure şi de îndoielnice ca şi obscurul, suspectul şi vicleanul lor suflet, care, cu o „pată” a altuia, păcat sau slăbiciune, vor să-şi asigure o falsă justificare propriilor lor fapte reprobabile (mai mult…)

Read Full Post »

Sa fugim de bârfire, dragii mei!…

Nici o greseala nu-i mai mare ca ea – si nici mai usor de savârsit.

De ce? Pentru că se savârseste mai degraba decât oricare alt păcat – și cuprinde repede pe cel ce nu bagă de seamă.

Celorlalte greseli le trebuie vreme, pregătire, tovărășie și adesea tărăgănelile pot aduce împiedicarea lor (mai mult…)

Read Full Post »

„…toate le putem cunoaște, toate le putem învăța. Numai suferința nu.

Credem că știm ce e suferința, că nu mai putem avea surprize, că am mers până la capăt. Da de unde ! Suferința e veșnic nouă, mereu variabilă, orișicând proaspătă.

Însă cred că totul nu e să învingi, totul e să lupți până la capăt; aici e mângâierea, aici e cununa, aici e jertfa.

Să fii iubit de Dumnezeu și să iubești pe Dumnezeu înseamnă a suferi… „Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.“(Matei 5,4).
Hristos e cel mai intim cu noi, mai intim decât noi înșine. Eu nu mă cunosc la fel de bine cum mă cunoaște El și nu țin (mai mult…)

Read Full Post »

Are foarte mare importanță dispoziția interioară a omului!

Există egoism determinat de sentimentul de inferioritate, dar există și egoismul detrminat de sentimentul de superioritate.

Cine are sentimente de inferioritate nici nu-i trece prin minte că este egoist.

S-ar întreba: ,,Ce egoism să am?” Să mă smeresc și mai mult decât sunt acum?

Nu înțelege că sentimentul de inferioritate îl chinuiește, tocmai pentru că reacționează în mod egoist. Cultivă egoismul și clădește un zgârie-nori cu acest egoism, fără să (mai mult…)

Read Full Post »

Un credincios povestea astfel într-o adunare:

,,Odată, un vultur s-a repezit din zbor și a prins în gheare o nevăstuică.

Pe urmă, s-a urcat din nou în văzduh, ca să meargă la cuibul său. Pe când zbura, iată că începu să-i curgă sânge din trup.

Nevăstuica, pentru ca să-și scape viața, îl mușcase tare de piept.

Vulturul, încrezut în sine, n-a voit să dea drumul nevăstucii, așa că ea putu să-l muște (mai mult…)

Read Full Post »

O femeie se lăuda că cunoaște pe Dumnezeu și-I urmează sfânta Lui învățătură. Dar avea obiceiul de a cleveti (vorbi de rău) pe semenii ei în toate prilejurile, fără să-și dea seama că fapta ei este un păcat.

Preotul de mai multe ori, i-a atras atenția și a sfătuit-o să se lase de acest păcat. Ea nu s-a lăsat. Tot mereu se fălea că e drept credincioasă. Mergând într-o zi la Duhovnic, ca să-i arate cât de mare credință are ea, îi zise.

-,,Părinte, eu vreau să mă (mai mult…)

Read Full Post »

Când păcatul are și caracter bolnăvicios!

Aș vrea ca în acest punct să accentuez încă o dată, lucrarea negativă pe care o face păcatul, paguba pe care o face păcatul. Când omul săvârșește păcatul – și când păcatul are și caracter bolnăvicios – influențează și rațiunea omului și sufletului lui, și inima, și sentimentele, și voința, iar omul cugetă și se comportă în funcție de acestea. În plus, mintea lui nu cugetă așa: ,,…Poate nu gândesc bine! Să întreb pe altcineva. Parcă nu mă simt bine și parcă întreaga mea voință și starea mea interioară nu funcționează bine”. Să întreb pe altcineva!” Și dacă vine cineva și-i spune: ,,Măi creștine, lucrurile nu sunt cum crezi tu, lucrurile nu sunt cum le faci tu, nu sunt cum le spui tu”, nu va accepta (mai mult…)

Read Full Post »

Într-o dimineaţă, un băiat s-a dus la bunicul său şi l-a întrebat:

– Bunicule, mereu spui că trebuie să fugim de păcate, dar cum să mă feresc eu de ispite?

– Ei, nepoate, ia spune-mi tu mie, dacă un om ar vrea să vâneze o pasăre şi ar vedea chiar deasupra sa una zburând, iar ceva mai încolo, o alta stând pe creanga unui pom, în care din ele (mai mult…)

Read Full Post »

Să luăm cazul unui om care are nevroză. Nu pot eu să spun că acesta este mai păcătoas decît un altul care nu are nevroză. Există ucigași care fac crime oribile, care au o stare relativ normală și nu au nici o scuză. Există oameni cu frică de Dumnezeu care merg la biserică, dar care sunt nevrotici. Putem, oare, spune că aceștia sunt mai păcătoși? Nu se poate face o asemenea afirmație.

Avem doi frați gemeni. Ei au aceiași părinți. Locuiesc în aceeași casă. Trăiesc în aceleași condiții, dar unul din ei este bolnăvicios. Într-o zi, ieșind pe stradă, un câine se repede la ei. Amândoi se vor speria. Unuia spaima îi va trece repede, o va depăși ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Din punct de vedere psihologic frica, sentimental trăit atunci de copilul normal, a fost asimilat. L-a asimilat și la depășit. Copilul bolnăvicios, însă, nu numai că se va speria foarte tare, (mai mult…)

Read Full Post »

Un om mândru şi necredincios se lăuda mereu ca el n-are nevoie de Dumnezeu din moment ce sufletul lui e ca o coală albă de hârtie;deci işi poate trăi viaţa cinstit şi frumos fără Hristos.

Într-o zi mergând în excursie cu mai multă lume, ajunse la o mănăstire foarte retrasă, în mijlocul pădurii. Acolo se afla un călugar vestit prin inţelepciunea sa, iar omul nostru cel mândru voi să stea şi el puţin de vorbă cu bătrânul pustnic.

Ajuns in chilia călugărului, acesta îi vorbi despre Dumnezeu şi despre păcat. Trufaşul se abţinu cât putu, dar la plecare îi zise (mai mult…)

Read Full Post »

(Iac.1, 1-8; Mc.10, 11-16)

Ce iubitor e Domnul cu copiii! Dar cine nu-i iubește pe copii? Cu cât trăiește omul mai mult, cu atât ajunge să-i îndrăgească mai tare pe copii. În ei se vede o prospețime a vieții și o curăție a obiceiurilor pe care nu este cu putință să nu le iubești. Unora le trece prin cap, privindu-i pe copii, că păcatul strămoșesc nu există, că fiecare cade singur, atunci când crește și se întălnește cu imbodurile potrivince firii, pe care, i se pare lui, nu are cum să le biruiască. Fiecare cade singur, însă păcatul strămoșesc oricum există.  Apostolul Pavel vede în noi legea păcatului, care se împotrivește legii minții. Această lege, la fel ca o sămînță, nu se vede la început, ci mai apoi se vădește și trage la păcat. Astfel, cei născuți din leproși nu-și vădesc boală până la o anumită vărstă, iar apoi aceasta se arătă și începe să-i roadă la fel ca pe părinții lor. Dar unde a stat până atunci lepra?  Înlăuntrul lor. Așijderea și păcatul strămoșesc: se ascunde până la o vreme, iar apoi iese la iveală și săvârșește lucrarea sa.

Mediul din jur are mare însemnătate și pentru înăbușirea acestui păcat, și pentru sporirea lui. De nu ar fi în jur elemente păcătoase, păcatul ascuns nu ar avea din ce să se hrănească și poate că s-ar usca de la sine; necazul nostru este însă că în jur sunt totdeauna multe lucruri care ajută creșterea lui. Mult păcat este și în societate; dar toate acestea nu ne fac neapărat păcătoși. Păcatul este întotdeauna lucrarea libertății: luptă-te și nu ai să cazi.

Cade numai acela care nu vrea să se lupte.
De ce nu vrem să ne luptăm?
Aici nu este lege; totul se întemeiază pe libertate; dincolo de ea nu poți trece. 

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Read Full Post »

Și psihopatul poate deveni Sfânt!

Deoarece s-a vorbit foarte mult în ultima vreme despre psihopatii și întrucât această temă mă interesează și pe mine, voiam să vă întreb: Un Sfânt este posibil să aibă psihopatie? Ce legătură are Dumnezeu cu astfel de stare și care este rolul ei în planul lui Dumnezeu pentru mântuirea omului?

Care trebuie să fie atunci atitudinea omului?

Sfântul nu poate avea psihopatie. Dar un om care are psihopatie și se vindecă poate deveni Sfânt. Nu se întâmplă ca în cazul infirmităților trupești. Când cineva care este șchiop devine Sfânt, rămâne șchiop. Infirmitatea lui nu se vindecă. În cazul psihopatiilor lucrurile stau puțin diferit.

Este cert că Sfântul nu poate fi pshiopat. Un om care are psihopatie poate înainta spre sfințenie, dar mai întâi de a ajunge Sfânt se vindecă de psihopatie, așa cum se vindecă de păcat.

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Read Full Post »

Prin pacat, omul se închide în haosul creatiei. (pr. Ion Bria)
Din pricina pacatelor mele mi se îmbolnavesc trupul si sufletul. (Paraclisul Maicii Domnului)
Pacatul cu cugetul este reaua întrebuintare a gândurilor; pacatul cu fapta este reaua întrebuintare a lucrurilor. (Talasie Libianul)
Daca poti si nu vrei, este pacat. (pr. Paisie Olaru)
Degeaba taiem crengile pacatului în afara noastra, daca în noi ramân radacinile care vor creste din nou. (Sfântul Grigorie Dialogul)
Pacatul are doua laturi : cea adevarata pentru senzualitatea noastra, latura pe care si-o descopera, si cea vatamatoare, pe care totdeauna o ascunde. (Inocentiu al Odesei)
Pacatul desfrânarii te duce la alte pacate. (Sfântul Vasile cel Mare)
Pacatul este nedreptate : cine pacatuieste fie se nedreptateste pe sine, fie nedreptateste pe altul. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Pacatul te stapâneste nu prin puterea sa, ci prin delasarea ta. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Cel mai primejdios lucru este ca cineva sa fie bolnav si nici macar sa nu stie ca e bolnav. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
În lumea noastra, marcata de iubirea de sine, izvor al pacatului si al mortii, Iisus a adus lepadarea de sine, starea de jertfa, izvor al vietii, al Învierii, a adus mântuirea noastra, ne-a adus viata. (pr.Constantin Galeriu)
Pacatul apare atunci când vrei sa folosesti lucrurile pamântesti spre a te separa de Creator. (Fericitul Augustin)
Nu arunca vinovatia pacatelor tale asupra Satanei. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Niciodata omul nu trebuie sa deznadajduiasca pentru pacatele sale, dar nici sa se încreada în faptele sale. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Iubeste-i pe pacatosi, dar uraste faptele lor ! (Sfântul Isaac Sirul)
Daca vom zice ca nu avem pacat, ne înselam pe noi însine. (Sfânta Scriptura)
Am pacatuit fiindca n-am cautat bucuria, marirea si adevarul în El Însusi, ci în fapturile Sale, în mine si în ceilalti. (Fericitul Augustin)
Doar cel care a înteles hotarul acestei vieti poate pune hotar pacatelor sale. (Sfântul Isaac Sirul)
Sa ne temem doar de pacat. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Cei ce traiesc în pacate si-au tradat natura. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Orice pacat este o ocara. (Sfântul Vasile cel Mare)
A gresi este omeneste; a deznadajdui este diavolesc. (Sfântul Nil Sinaitul)
Nu atacul gândului este pacat, ci convorbirea prieteneasca a mintii cu el. (Marcu Ascetul)
Nu este pace pentru cel fara de lege. (Sfânta Scriptura)
Pacatul rupe comuniunea cu Dumnezeu. (Sfântul Grigorie Dialogul)
Omului nu-i este cu putinta sa dazradacineze pacatul cu propria putere, ci doar cu puterea dumnezeiasca. (Sfântul Macarie)
Nimic nu se savâseste mai cu usurinta si nu se întelege mai cu greutate ca pacatul. (Ilie Miniatis)
Sa vedem grozavia nu în pedeapsa, ci în pacat. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Pacatul Îl împiedica pe Dumnezeu sa straluceasca în noi. (Sfântul Atanasie cel Mare)

Read Full Post »

Diferența dintre noi și cei de altă credință. Cap. 9

După cum știți, pe lângă noi ortodocșii, mai sunt catolocii și protestanții. Catolicii și protestanții au în dogma lor Filioque, adică faptul că Sfântul Duh purcede și de la Fiul, nu numai de la Tatăl. Catolicii au primatul papal, adică pe papă care este infailibil, etc. Noi ortodocșii, nu acceptăm aceste dogme. Catolicii, iar protestanții și mai mult, afirmă că omul a fost creat de Dumnezeu direct de la început în straturi, adică având deasupra conștientul, apoi subconștientul și apoi inconștientul. Biserica Ortodoxă nu acceptă acest lucru.

După cum Dumnezeu este simplu și nu complex, tot așa l-a zidit și pe om. Dumnezeu l-a făcut pe om simplu. Înainte de cădere, omul nu avea ascunse în adâncurile lui beciuri întunecate. Întreaga lui existență era înaintea lui Dumnezeu și înaintea conștiinței sale goală și expusă. Toate erau curate și limpezi. Aceste straturi care-l tulbură pe om și cărora el nu le dă de capăt au fost create de păcat.  Vedem că Sfinții, care intră în acestă nevoință, cred în ajutorul lui Dumnezeu, au mereu harul lui Dumnezeu, nu dau niciodată înapoi, tocmai pentru că „ Este limpede că omul se poate sfinți!”. Îi vedem lucrând , nevoindu-se și străduindu-se neobosiți și doi ani, și cinci ani și zece ani, și treizeci de ani, și cincizeci de ani. Dacă-i citește cineva pe Părinții neptici găsește în operele lor multe asemenea lucruri.

Vine ceasul binecuvântat în care Sfântul – acel ascet, acel om al lui Dumnezeu, care a luat lucrurile în serios, nu cum le luăm noi – este cu totul conștient, adică întreg sufletul lui este conștient. Nu are subconștient, inconștient, pivnițe întunecoase, trăiri înăbușite, stări necontrolate sau autonomie ale subconștientului și ale inconștientului. De aceea Sfântul orice ar spune este sfânt, orice ar face este sfânt, oricum s-ar purta lucrarea lui este sfântă, întreaga lui este sfântă.

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Read Full Post »