Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘pacatul’

(Gal. 3, 8-12; Lc. 9, 57-62)

„Nimeni care pune mâna pe plug și se uită îndărăt nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu”. Asta înseamnă că cineva vrea să se mântuiască, dar se uită cu părere de rău la lucrurile pe care trebuie să le lepede în acest scop, acela nu se mântuiește, nu merge, nu se îndreaptă către împărăția lui Dumnezeu. Trebuie s-o rupem o dată pentru totdeauna cu tot ce poate împiedica lucrarea mântuirii. Cei ce vor să se mântuiască văd și singuri asta, dar amână mereu despărțirea de anumite deprinderi pătimașe. A rupe dintr-o dată cu aceste obișnuințe li se pare o jertfă prea mare. Vor să se lase de ele ,,puțin câte puțin”, ca să nici nu bată la ochi, și ies mai întotdeauna în pierdere. Se apucă de fapte mântuitoare, dar simțirile inimii rămân aceleași ca mai înainte. La început, nepotrivirea aceasta e foarte izibitoare, însă făgăduința ,,mâine mă voi schimba” astupă gura conștiinței. Astfel se scurge ,,mâine” după ,,mâine”, iar conștiința obosește să repete întruna același lucru și, în cele din urmă, tace. Începe să apară gândul: ,,Se poate și așa”. Acest gând devine din ce în ce mai puterrnic, iar apoi se încetățenește pentru totdeauna, și omul devine cucernic pe din afară  însă neândreptat pe dinăuntru: un mormânt văruit în ochii Domnului. Ceea ce e mai dureros este că acești oameni se îndreaptă la fel de greu, dacă nu chiar mai greu, decât cei împietriți în păcate vădite… Iar ei cred că nu săvârșesc nimic rău.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Reclame

Read Full Post »

Sf.Teofan Zavoratul

Sf.Teofan Zavoratul

(Cor. 10, 23-28; Mt. 24, 34-44)

Priveghiați, fiindcă nu știți în care ceas vine Domnul vostru”.  A priveghea nu înseamnă a sta cu mâinile în sân, ci, cu gândul că Domnul va veni pe neașteptate, să ne purtăm în așa fel încât să fim gata a-L întâmpina în orice clipă, fără teama mustrării și osândirii. Dar cum se poate face asta ? Nespus de simplu. Să umblăm după îndreptarul poruncilor Domnului, fără a încălca nici una; iar dacă se întâmplă să călcăm vreuna, să curățăm îndată păcatul prin pocăință și ispășirea cuviincioasă. Astfel, totul în noi va fi curat. Nici un minut nu lăsa păcatul să stăruie în suflet: căiește-te îndată, plângi în inima ta și fugi la părintele tău duhovnicesc să te mărturisești și să primești dezlegare; iar apoi apucă-te iar să lucrezi după poruncile Domnului. Dacă te vei sili cu râvnă să îți îndrepți viața, degrabă te vei îndrepta, numai să nu stărui multă vreme în cădere. Căderile vor fi atunci din ce în ce mai rare și până la urmă vor dispărea de tot, cu ajutorul harului atotvindecător al lui Dumnezeu.

Atunci se va înstăpâni în tine încredințarea plină de bucurie că nu-l vei întâlni pe Domnul nepregătit.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Read Full Post »

« Newer Posts