Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘parinte’

-Părinte, adică și aceste dorințe simple sunt păcătoase?

-Aceste dorințe, oricât de nepăcătoase ar fi, sunt mai rele decât cele păcătoase. Pentru că o dorință păcătoasă îl va zgudui pe om cândva și îl va mustra conștiința, și așa va face o încercare de întoarcere, se va pocăi, va spune: ,,am greșit, Dumnezeul meu”. În timp ce aceste dorințe, cele ,,bune”, nu-l neliniștesc. Crede că merge bine. ,,Iubesc binele, iubesc frumosul. De altfel și Dumnezeu le-a făcut pe toate (mai mult…)

Read Full Post »

La o mânăstire frumoasă din Moldova veneau mereu în vizită pelerini din toată țara.

Într-un cerdac la o chilie de lemn stătea un monah bătrân și binecuvânta pe aceștia și dădea cuvânt de folos oricui cerea de la dânsul.

Într-o zi se abătu pe la acest monah o familie venită în pelerinaj – soțul, soția și cei doi copii ai lor.

Soția foarte evlavioasă merse la părinte și primi binecuvântare împreună cu copii iar soțul stătea un pic retras fiind necredincios și chiar impotriva acestor gesturi de evlavie față de un om.

Femeia zăbovi puțină vreme alături de bătrânul monah încercând să afle de la dânsul cum să-l îndrepte și pe soțul ei pe calea credinței.

La un moment dat soțul nervos, pentru că el venise în pelerinaj doar ca simplu turist merse spre părintele bătrân cu gândul de al ispiti și ai pune într-o lumină proastă întreaga credință. Și zise monahului:

-”Auzi bătrâne! Spune-mi te rog frumos, Dumnezeul ăsta al vostru care-L tot propovăduiți și cu care prostiți lumea ar putea să creeze ceva atât de greu încât El însuși să nu poată ridica?”

Bătrânul zâmbi cu fața-i senină și răspunse necredinciosului bărbat:

-„Dumnezeu Cel Adevărat, este un Dumnezeu al iubirii, nu crează lucruri abstracte, toate au un rol în lumea asta. Privește universul și minunează-te de el! Toate se mișcă într-o armonie perfectă. Dumnezeu este armonie, El aduce pacea, bunătatea, înțelegerea și tot binele din lumea aceasta.

Răul nu este creat de Dumnezeu. Acolo unde apare răul înseamnă că nu există binele. De ce? Pentru că pe om l-a făcut liber și-i respectă libertatea. Avem un Dumnezeu tandru și iubitor și am putea spune că e atât de gentil, nu intră în sufletul omului cu bocancul.”

-„Vezi zise bărbatul necredincios, i-am spus eu nevestei mele că sunteți niște înșelători și vrăjiți lumea cu limbajul ăsta sofisticat! Eu ți-am pus o întrebare și tu ai ocolit răspunsul precum politicienii.”

-„Frăția ta nu m-a lăsat să termin! Eu încercam să-ți explic câteva lucruri despre Dumnezeu înainte să-ți dau răspunsul. De aceea ți-am spus că Dumnezeu nu face lucruri nesăbuite. Tu mi-ai pus o întrebare prin care încerci să mă ispitești!”

-„Gata m-am lămurit, bătrânule, nu ești capabil să-mi răspunzi și te-ai făcut de râs și față de copii aceștia care așteptau și ei un răspuns concret de la mata. Adunați în jurul vostru toți proștii și toți naivii ca să-i păcăliți voi! Dacă vine unu mai deștept, așa ca mine, gata vă pune cu botul pe labe!”

Monahul cu fața senină și zâmbitoare spuse:

-„Da, Dumnezeu poate să creeze ceva ce nu poate ridica!”

-„Ha, ha, ha! Auzi un Dumnezeu care poate face ceva pe care nu poate ridica! Și ce ar putea face el așa de greu să nu poată ridica? Te rog să-mi răspunzi, să văd și eu cât e de slab!”

Atunci bătrânul monah zambind răspunse necredinciosului:

-„Un prost ca tine, nu poate ridica! Dumnezeu te-a făcut, ți-a dat inteligență, rațiune, suflet viu, sănătate și tot ceea ce-ți trebuie să poți răzbi în viață și să-L recunoști ca Creator al tău. Vrea să te ridice din prostia in care zaci, și nu poate că tu nu vrei. El îți respectă libertatea și nu te ridică cu forța. Iar tu ești atât de prost și greu că nu te poate ridica.”

Atunci copii au început să râdă, șocați fiind de înțelepciunea monahului și de felul în care l-a rușinat pe tatăl lor necredincios.

Rușinat omul necredincios zise bătrânului:

-„Vreau părinte să stăm de vorbă! Aveți timp și pentru mine?!?!?

Read Full Post »

Doamna cu Coasa!
Doamna cu Coasa!

Petrică încă de tânăr era puternic și vânjos. În sat era întotdeauna câștigătorul tuturor întrecerilor, la muncă era primul și era recunoscut de toată lumea ca Petrică neînfricatul. Aceste aptitudini îi aduseră multă mândrie și bizuință de sine. De multe ori preotul satului întâlnindu-l îl invita la Sfanta Biserică încercand să-l pescuiască pentru Împărăția lui Dumnezeu. Însă Petrică al nostru mereu spunea parintelui:

-Lasă părinte că dacă vine Doamna cu Coasa, îi dau eu vreo două pe coajă de-o să mă țină minte!

Azi așa, mâine așa și anii trecură ca vântul. Petrică fruntașul satului ajuns la varsta de 40 de ani suferi o hernie de disc. Așa ajunse Petrică cel Neînfricat la spital pe masa de operație unde a dat dovadă de mare bărbăție. După operație a fost dus într-un salon de trei persoane la reanimare. În acel salon mai erau doi bărbați cam de vârsta lui dar foarte grav bolnavi. Împrejurul lor se foiau doctorii și asistentele permanent. Amândoi gemeau și se chinuiau ca muribunzii. În prima noapte unul dintre ei gemea cel mai tare. A venit asistenta s-a uitat la el a văzut că nu-i bine deloc, apoi a adus un borcan în care a aprins o lumânare pentru el (probabil știind că nu mai poate fi făcut nimic pentru salvarea lui).

De îndată ce a ieșit asistenta pe ușa salonului și-a făcut apariția Doamna cu Coasa, o femeie ca un schelet îmbrăcată cu o mantie neagră și cu o coasă în mână, s-a uitat la toți trei s-a îndreptat spre cel care gemea, a scos un cuțitaș mic cu care parcă i-a tăiat venele după care i-a dat sărutul morții. În clipa aceea omul s-a zbătut și și-a dat duhul. Aparatele au început să piuie continuu și s-au alertat medicii și asistentele. Petrică cel Neînfricat acum era mai mult mort decât viu, dar mort de frică pentru că Dumezeu îngăduise să vadă cu ochii deschiși ceea ce nu se vede. Se ciupea pe sine și nu-i venea să creadă. Apoi a venit personalul și l-a luat de acolo constatându-i moartea. Crezând totuși că din cauza sedativeleor a avut o vedenie Petrică cel Neînfricat s-a culcat plin de spaimă. A doua zi însă episodul s-a repetat cu cealaltă persoană care începuse să geamă identic cu cea din ziua precedentă. Deasemenea asistenta a venit, i-a pus o lumânare în borcan, după care a venit Moartea. Doamna cu Coasă a intrat în salon s-a uitat insistent la Petrică cel Neînfricat și i-a spus:

-Aș putea să te iau pe tine, dar te mai las un pic căci Dumnezeu îți dă timp de pocăință! La tine o să vin mai târziu!

Apoi a mers la celalalt pacient și a procedat cu el asemenea celui dintâi. Petrică transpirat tot și-a dat seama că nu este un vis, acum se repetase identic povestea și mai presus de toate Moartea i-a vorbit.

Când a ieșit din spital Petrică a rugat familia să-l ducă direct la Mânăstirea din apropiere că acasă el nu mai merge până nu vorbește cu un călugăr sporit.

Ajuns la mănăstire a fugit în Biserică s-a închinat la icoane și a mers la părintele stareț și i-a povestit în amănunt toate întâmplările din spital.

-Părinte să-mi spuneți ce am de făcut în viață, căci eu am văzut  Moartea și voi povesti la toată lumea!

Mie să-mi spuneți ce să fac să mă mântuiesc! Orice-mi spuneți să fac, voi face, cu nimic nu mă voi abate de la ceea ce trebuie! Eu am văzut moartea cu ochii mei! Petrică cel neînfricat care cu ani în urmă era voinicul satului și sfida pe preot și biserică, astăzi era cel mai umil dintre pământeni căci văzuse moartea cu ochii lui.

Read Full Post »

Mișcarea firească a trenului este să meargă pe șine. Dacă iese de pe șine, se va zdrobi. Starea firească a omului este să meargă spre Dumnezeu,, să nu gândească la sine. Numai așa simte că există, că este fericit și îl are în el pe Dumnezeu. Acest parcurs, această mișcare trebuie să o facă el.

Din păcate omul s-a întors către sinele său, s-a îndumnezeit pe sine, iar înlăuntrul său s-a creat o stare confuză. După cum spun specialiștii psihologi, o mică parte din sufletul său poate fi cunoscută și controlată, și aceasta este conștientul, dar subconștientul și inconștientul nu pot fi controlate. Cel care se încredințează pe sine lui Dumnezeu, va trăi fiecare zi ca pe o nouă realitate.  În fiecare zi o parte din ce în ce mai mare a sufletului său o va încredința lui Dumnezeu. Va veni ziua cînd se va simți cu totul încredințat lui Dumnezeu, chiar și subconștientul său. Astfel, va deveni un om simplu, un om al lui Dumnezeu.

Cineva m-a întrebat într-o zi la spovedanie: „ Spuneți-mi părinte, în faptă cum este?”. În faptă înseamnă că eu m-am încredințat ieri lui Dumnezeu, o fac și astăzi, o fac și mâine și o fac în fiecare zi? Ce înseamnă „ mă încredințez pe mine lui Dumnezeu, pun început”? Înseamnă nu doar ceva teoretic, ci înseamnă să am credința că nu se poate fără Dumnezeu. Când pleacă Harul omul simte că a fugit de la fața lui Dumnezeu. Adică, ceea ce s-a întâmplat cu Eva, se întâmplă cu fiecare dintre noi. Eva nu aluat, pur și simplu, fructul interzis și l-a mâncat, ci a încetat să mai stea cu fața spre Dumnezeu, a încetat să mai aibă respect față de Dumnezeu, a încetat să mai aibă iubire față de Dumnezeu, a încetat să se încreadă în Dumnezeu. A început să bănuiască, a început să viclenească nu cumva ceea cei-a spus diavolul este drept? Din păcate a crezut în acel lucru și a căzut.

Trebuie ca omul si izgonească toate acestea din mintea lui, să creadă în Hristos, să se încreadă în El, să-L iubească pe Hristos și să se încredințeze că și sufletul lui poate trăi cele trăite de Sfinți.

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Read Full Post »