Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘pedeapsa’

Tâlharul Pocăit

Tâlharul Pocăit

La începutul primului război mondial, pe vârful unui munte, se afla cea mai temută închisoare. Nimeni nu reuşise să evadeze vreodată de acolo. În general, cei trimişi aici erau fie condamnaţi la moarte pentru crime sau jafuri deosebit de grave, fie ispăşeau o pedeapsă foarte mare. Deşi era atât de bine păzită, într-o seară un criminal a scăpat. Toată noaptea gardienii l-au hăituit cu câini, însă, spre dimineaţă, i-au pierdut urma într-o pădure.
Fugarul, obosit după atâta goană, a văzut într-o poiană, o luminiţă la fereastra unei case. Desigur că acolo putea găsi ceva de mâncare şi haine. Cu disperare, a năvălit în odaia mică, unde (mai mult…)

Read Full Post »

Neputând să se adapteze la morala adulților, copiii creează o morală a stării bolnăvicioase. Cine se apleacă însă cu afecțiune și cu răbdare asupra acestor copii știu cât de mult își deschid inima și câtă recunoștință simt pentru puțina atenție și dreptate care li se acordă.

Aici este problema. Cum reușește cineva să se poarte cu copilul lui precum soarele cu păstorul. Desigur, știți istorioara, dar poate că nu toți. Soarele și vântul se certau: care are mai multă putere? Vântul spunea: ,,Eu am mai multă putere!” Soarele la rândul lui, spunea: ,,Eu am mai multă putere!” ,,Să arătăm, atunci, cine are mai multă putere!” Un păstor care păștea oile purta (mai mult…)

Read Full Post »

-De ce Părinte, în Vechiul Testament pedeapsa lui Dumnezeu era atât de imediată?

-În Vechiul Testament numai acea limbă și acea lege o înțelegeau oamenii. Același Dumnezeu era și atunci, dar legea aceea era pentru oamenii aceia care nu înțelegeau altfel. Să nu vi se pară legea aceea aspră și Evanghelia diferită. Era legea care a folosit acelei epoci. Legea aceea nu era barbară, ci neamul acela era barbar. Oamenii contemporani se poate să facă mai mari barbarii (mai mult…)

Read Full Post »

Sf.Siluan Athonitul

Sf.Siluan Athonitul

Siluan socotește că omul pierde harul pentru nevrednicia sa, din pricina greșelilor, păcatelor, patimilor și gândurilor sale rele. Când sufletul pierde harul, spune el, „se gândește: „Trebuie să-L fi supărat pe Domnul”sau: Trebuie că L-am întristat pe Domnul”. Atunci când pierd harul, sufletul meu se mâhnește și spune: de ce am pierdut prin neascultarea mea pe Domnul?” Sfântul Siluan spune că harul se pierde mai ales din pricina cugetelor de mândrie și slavă deșartă, de care mărturisește că a fost întinat și care l-au făcut să cunoască chinurile iadului. Harul „se pierde ușor prin mândrie, pentru un singur gând de trufie. „ Ia aminte la două gânduri și teme-te de ele. Unul care îți spune: Ești un sfânt, și altul care zice: Nu te vei mântui.” „ Dacă păcătuiești printr-un singur gând (…), harul se retrage”, tot așa cum un singur nor poate ascunde lumina soarelui: „ Un nor avenit, a ascuns soarele și s-a făcut întuneric. Așa pentru un singur gând de mândrie, sufletul pierde harul”. „O dată,din pricina mândriei mele, a trebuit să îndur ca harul Sfântului Duh să mă părăsească.” Tu îmi retragi harul Tău pentru că sufletul meu nu rămâne mereu în smerenie. „ Cunosc un începător care aprimit pe Duhul Sfânt după șase luni de mănăstire; alții l-au primit după zece ani, iar alții au așteptat patruzeci de ani și chiar mai mult înainte de-a cunoaște harul. Dar nimeni n-a putut reține acest har, pentru că nu suntem smeriți”. Astfel, spune Sfântul Siluan, „dacă judeci pe ceilalți, dacă cârtești și-ți place să faci voia ta, atunci chiar de te-ai ruga mult, sufletul tău va sărăci și vei spune: Domnul m-a uitat.

Dar nu domnul te-a uitat pe tine, tu ai uitat că trebuie să te smerești, și pentru aceasta harul lui Dumnezeu nu sălăsuiește în sufletul tău. El intră cu ușurință intr-un suflet smerit și îi dă pacea și odihna în Dumnezeu.”Dumnezeu a binevoit ca omul să cunoască și pricina venirii harului, și motivul pierderii lui: „ Slavă lui dumnezeu (…) că ne învață să recunoaștem ce face să vină harul și ce ne face să-l pierdem.”

Totuși Siluan nu socotește pierderea harului drept o pedeapsă a lui Dumnezeu.

Fără să stăruiască asupra acestui lucru, el recunoaște aici o anumită pedagogie a lui Dumnezeu, care se retrage pentru ca omul să-L caute încă și mai mult. „Domnul retrage adeseori harul Său de la suflet și prin aceasta povățuiește cu bunătate și înțelepciune sufletul”.

Hristos vrea mai întâi ca omul să învețe smerenia, făcându-i cunoscut faptul că harul este dar al bunătății lui Dumnezeu, care nu poate fi silit prin nimic, și descoperindu-i totodată sărăcia și golul lipsei de har; de asemenea, îi arată că este cu neputințâ să-l redobândească prin propriile sle puteri și-l face să lepede pentru totdeauna orice cuget de mândrie și slavă deșartă, pe care Sfântul Siluan le socotește, așa cum am văzut, pricină de pierdere a harului. Astfel, Siluan spune: de la Domnul a învățat sufletul meu smerenia. Apoi, Domnul vrea ca sufletul „ să-și arate alegerea lui liberă, să dobândească răbdarea și să-și dovedească iubirea și credincioșia față de Dumnezeu, pentru a le face tari și neclintite. Vrea, în sfârșit, să-l întărească în nădejde. „Când omul este în stare de har, îi este ușor să-L iubească pe Dumnezeu și să se roage zi și noapte. Dar omul înțelept știe să îndure și uscăciunea; el nădăjduiește cu tărie în milostivirea lui Dumnezeu, pentru că știe că El nu-i va înșela nădejdea, ci-i va da la vremea cuvenită toate cât sunt de trebuință”.

„DUMNEZEU ESTE IUBIRE”– Mărturia Sfântului Siluan Athonitul – Jean Claude Larchet (Editura Sophia , București 2003, pag.177-178)

Read Full Post »