Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘pocainta’

Într-un sat trăia un om foarte sărac ce avea mulți copii.

El a plecat să-și câștige pâinea în alt sat din apropiere.

După o săptămână de lucru, a primit drept plată pentru munca lui un sac de grâu.

S-a bucurat bietul om, căci șapte guri flămânde îl așteptau acasă. Cu sacul în spinare, pentru a nu cheltui nimic cu transportul lui, mergea săracul pe arșița dogoritoare, suflând din greu. Obosit, s-a oprit la marginea drumului, la umbra unui copac.

Deodată, a văzut (mai mult…)

Read Full Post »

Îndrăcitul gadarean, după tămăduirea sa, se lipește de Domnul și dorește să rămână cu El pentru totdeauna; după aceea însă, auzind voia Lui, merge și propovăduiește în întreaga cetate facerea de bine pe care a primit-o.

Binefăcătorul atrage la Sine, voia Lui devine lege pentru cel miluit, iar limba acestuia nu se poate stăpâni să nu vestească ceea ce a primit de la El.

Dacă am avea în minte toate bunătățile pe care le-am primit și le primim de la Domnul, n-ar mai fi printre noi nerecunoscători, n-ar mai fi (mai mult…)

Read Full Post »

Pot spune cu siguranță că în aceste stări, cum sunt complexele, au loc negreșit schimbări. Complexele și în general tulburările de natură psihologică, stările psihopatologice se manifestă în zona specială, unde sufletul conlucrează cu trupul. Prin moarte sufletul se desparte de trup, trupul se descompune în părțile din care a fost alcătuit, iar sufletul merge singur în locul care i s-a pregătit.

La înviere sufletul și trupul se vor uni din nou. După ce omul moare este imposibil ca aceste stări să dăinuie.

Depinde negreșit de (mai mult…)

Read Full Post »

Se spune că omul este un univers întreg. Cum să înțelegem asta?

Trupul nostru este luat din pământ.

Dacă este descompus în elemente chimice și comparat cu componentele pământului, vei afla că sunt una și aceeași.

Dumnezeu l-a creat pe om din pământ, iar apoi ,,a suflat în fața lui suflare de viață(Facerea 2, 7).

Sufletul nostru este respirația lui Dumnezeu. Gândiți-vă numai că omul este (mai mult…)

Read Full Post »

A căzut leprosul înaintea Domnului, rugându-se: ,,Doamne! Dacă voiești, poți să mă curățești”.

Domnul a zis: ,,Voiesc, fii curățat. Și îndată s-a dus lepra de pe el”.

Așișderea și lepra duhovnicească, de orice fel ar fi ea, piere îndată ce omul cade la Domnul cu credință, pocăință și mărturisire – cu adevărat piere și își pierde orice putere asupra lui.  

Dar de ce lepra se întoarce câteodată? Din aceleași pricini pentru care se întorc și bolile trupești.

Celui care s-a însănătoșit după o astfel de boală i se spune: ,,Asta să nu mănânci, asta să nu bei, acolo să nu mergi”.

De nu ascultă, boala (mai mult…)

Read Full Post »

Multe boli cărora doctorii nu le găsesc pricina, pot fi din blestem.

Cum să găsească doctorii, blestemul?

Odată mi-au adus la Colibă un paraltic. Un bărbat nu putea sta jos. Trupul îi era întărit ca un lemn. Unul îl ducea în spate. Cei care îl însoțeau mi-au spus: ,,De la vârsta de 15 ani este în starea asta și au trecut 18 ani de atunci”. Dar cum să pățească asta pe neașteptate?” am întrebat (mai mult…)

Read Full Post »

M-a întrebat cineva: ,,Ceea ce cântăm în Postul Mare, adică: ,,Adaugă lor rele, Doamne, celor măriți ai pămân- tului” (Is.26, 15), de ce o spune, căci este blestem?” ,,Când năvălesc barbarii – i-am spus – și merg și distrug un popor fără vreo pricină, iar poporul se roagă ca să-i ajungă cele rele, adică să li se strice căruțele, iar caii lor să pățească ceva, ca să fie împiedicați, e bine sau rău asta? Aceasta se înțelege: să le vină piedici. Nu înseamnă că sunt blestemați”.

-Părinte, când prinde blestemul?

Blestemul prinde atunci când există la mijloc nedreptatea (mai mult…)

Read Full Post »

Omul care nu are stări de constrângere psihică, trăiește stările duhovnicești mai clar, pe când cel care are stări de constrângere le confundă.

Un tip melancolic are deseori momente de melancolie, dar, la un moment dat, le va depăși.

După ce le va depăși, acestea nu-și vor mai găsi locul în el. Dar o să le depășească? Tipul de om melancolic simte melancolia foarte des. Dacă nu-și va limpezi stările lăuntrice, le va confunda și va spune: ,,A plecat Harul, de aceea mă simt melancolic!” În realitate nu este așa.

Un altul, care nu suferă de melancolie, dar este un tip optimist, se simte mai bine, nu pentru că are mai mult har decât ceilalți, ci pentru că așa este firea lui și nu pentru că (mai mult…)

Read Full Post »

O, de am înțelege îndelunga răbdare a lui Dumnezeu!

O sută de ani a trebuit până să se facă corabia lui Noe (Fac. 5, 32 ș.u.). Oare nu putea Dumnezeu să facă repede o corabie, ca să înțeleagă și ceilalți și să pocăiască. Acela spunea: ,,Vedeți, că va fi potop! Pocăiți-vă!” aceia însă îl luau în râs. ,,Face o clocitoare”, spuneau, și își cântau melodia lor. Și acum în două minute Dumnzeu poate mișca toată lumea și s-o facă să se schimbe, să devină toți credincioși, supercredincioși. Cum? Dacă ar roti butonul la cutremur încet-încet de la 5 la 6 grade Richter…la 7… La 8 blocurile ar începe să se miște ca oamenii beți; la 9 ar începe unul să se bată cu celălalt. La 10 toți ar spune: ,,Am greșit! Te rugăm (mai mult…)

Read Full Post »

Au fost niște oameni care aveau un băiat pe care-l chema Mediaș.

Copilul acesta era de mic tare dezmierdat și nu-l puneau părinții la nimic. Din pricina aceasta, când s-a făcut mai mare, îl certau, iar Mediaș, de ciudă, i-a omorât cu o măciucă. Și-a luat măciuca și a plecat în codru, ajungând un hoț de temut.

Mediaș a ucis mulți oameni. Odată chiar a prins un bătrân călugăr și a vrut să-l omoare (mai mult…)

Read Full Post »

(II Tim.4, 5-8; Mc.1, 1-8)

Mai înainte ca Domnul să Se arate poporului și să purceadă la lucrarea săvârșirii iconomiei mântuirii noastre, a fost trimis Sfântul Ioan Înaintemergătorul ca să-i pregătească pe oameni spre a-L primi pe Hristos. Această pregătire consta în chemarea la pocăință; și de atunci, pocăința a devenit calea spre Domnul Mântuitorul și pragul credinței în El. Mântuitorul Însuși Și-a început propovăduirea prin cuvintele: ,,Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie” (Mc.1, 15). Pocăința și credința se întăresc una pe cealaltă în cel ce caută mântuirea. Pocăința îl apasă cu povara (mai mult…)

Read Full Post »

Era un tânăr căsătorit, cu mulți copii și foarte sărac. El s-a dus la socrul său să-i ceară niște bani, dar socrul nu i-a dat nimic spunându-i că tot ce are îi va reveni numai după ce va muri el. Tânărul s-a uitat la socrul său, l-a văzut în putere și s-a gândit că va trăi mulți ani de acum încolo, dar el avea nevoie de bani. Ce să facă?

S-a hotărât să-l omoare pe socrul său și să-i i-a banii.

Noaptea tânărul l-a visat pe socrul său, care i-a zis:

-De ce mi-ai luat banii? De ce m-ai omorât? și așa îi apărea în fiecare noapte.

Atunci s-a dus la mănăstire și și-a mărturisit păcatul, apoi a făcut canonul cu severitate, după care păcatul i-a fost iertat, lucru confirmat de visul starețului acelei mănăstiri. Starețul l-a trimis acasă la copiii săi și i-a spus că, dacă va avea un necaz mare, înseamnă că Dumnezeu i-a iertat păcatul. În drum spre casă, omul a trecut pe la măcelărie să i-a carne, dar nu a găsit decât o căpățână de porc  și a luat-o pe aceea. Pe drum, din sacoșă curgea sânge proaspăt, iar polițistul se uită în sacoșa lui și găsește capul socrului, proaspăt tăiat, deși trecuse multă vreme de când săvârșise acea crimă.

Omul criminal este judecat și condamnat la moarte prin spânzurare. În momentul execuției, un porumbel alb a ieșit din gura lui,și s-a înălțat către cer. Acesta era sufletul lui curățit de păcat, deci tânărul s-a mântuit.

Read Full Post »

Ce trebuie să facem ca să nu avem sentimente de vinovăție?

Cei care înăbușă conștiința morală și nu au sentimente de vinovăție sunt într-o stare foarte grea. Bine ar fi ca omul să nu aibă sentimente de vinovăție, să fie liniștit, să se bucure, să fie fericit, echilibrat, lipsit de stres și mai ales să sporească duhovnicește.

Ce trebuie să facem?

Cred că mai întăi este nevoie ca fiecare să se îngrijească de sine, să caute pe cineva care-l poate ajuta. În continuare trebuie să studieze cele ce se întâmplă în sufletul său. Să-și cerceteze lăuntrul, atât cât poate. Deseori nu este nevoie de nimic. Trebuie să asculte doar ceea ce i se spune. Unele stări pe care le  are trebuie să le ignore, să nu-i pese de ele. Acestea vor pleca singure. Stările rămân mai ales pentru că noi le ținem. Nu rămân pentru că vor ele să rămână, ci îndeosebi pentru că omul le ține. Însă trebuie să primească ajutor.

Pe plan duhovnicesc singura modalitate de rezolvare a sentimentelor de vinovăție este pocăința. Pocăința este salvatoarea. Orice ai fi făcut, de îndată ce te pocăiești, nu mai sentimente de vinovăție. Te încredințezi lui Hristos.

Sunt situații în care omul, deși vrea și se străduiește mult, nu scapă de sentimentul de vinovăție. Nu scapă pentru că pocăința nu este corectă. De ce nu este corectă? Pentru că în adânc sentimentele de vinovăție de ordin duhovnicesc se sprijină pe sentimentele de vinovăție de ordin psihologic și pe stările bolnăvicioase. Stările bolnăvicioase, dacă nu le vedem ca atare și nu le combatem ca atare, ci le vedem și vrem să le combatem ca pe ceva duhovnicesc, rămâne neclintite și nu se desprind pentru nimic în lume.

Adică, la cel care are sentimente de inferioritate- cei care au sentimente de inferioritate au și multe sentimente de vinovăție falsă care își au sediul și se cuibăresc în stările bolnăvicioase. În  aest caz, paralel cu strădania duhovniceasă să se facă cercetarea psihologică. Numai așa pot fi depășite. În afara cazului în care există foarte multă credință, care să înmoaie totul. Dar, unde să găsim asemenea credință? Oamenii din ziua de astăzi nu mai au asemenea credință. Este greu să aibă. Ne-am învățat altfel.

Când sentimentul de inferioritate este simplu, dacă omul își dă seama de el, spune: ,,Aha, asta era?!”, și se izbăvește, sentimentul de vinovăție dispare. Astfel se rânduiește și duhovnicește și înaintează. Numai că trebuie să fie ajutat, altfel nu se poate. Oricât am spune, trebuie ajutat. Este ca și când s-ar afla în toiul nopții și într-un fel se descurcă cel care are o lanternă în mână și vede pe unde merge, și astfel cel care umblă pe întuneric.

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Read Full Post »

(I Tim. 1, 18-20; 2, 8-15; Lc. 15, 1-10)

Pilda oii rătăcite și pilda drahmei pierdute. Cât de mare este milostivirea Domnului față de noi, păcătoșii! Îi lasă pe toți drepții și se îndreaptă către cei neândreptați, ca să îi îndrepteze; îi caută, iar atunci când îi află Se bucură și cheamă tot cerul să se bucure împreună cu El.

Dar de ce ne caută? Nu știe unde am ajuns lepătându-ne de El?

Știe și vede tot; dacă s-ar putea să-i ia pe păcătoși și să-i facă drepți, ar face-o neîntârziat, dar mai înainte este nevoie să-i aducă la pocăință, ca întoarcerea lor la Domnul să fie liberă; iar acest lucru nu poate fi înfăptuit printr-o poruncă din afară.

Căutarea păcătosului de către Dumnezeu înseamnă aducerea lui la pocăință.

Dumnezeu rînduiește totul în jurul lui în așa fel ca păcătosul să-și vină în fire și, văzând hăul spre care se îndreaptă, să se întoarcă. Acesta este rostul tuturor  împrejurărilor și întâmplărilor vieții, al tuturor întâlnirilor cu minutele de tristețe și de bucurie, chiar al cuvintelor și privirilor.Lucrarea lăuntrică a lui Dumnezeu – prin conștiință și prin celelalte simțuri drepte ale inimii – nu încetează niciodată.

Câte nu face Dumnezeu pentru întoarceerea păcătoșilor pe calea  virtuții, iar ei rămân în păcatele lor!… Vrăjmașul îi întunecă și li se pare  că nu-i nimic, iar dacă îi cuprinde îngrijorarea spun: ,,Mâine mă las” și rămân în starea dinainte. Așa trece zi după zi, nepăsarea față de mântuire crește mereu.

Încă puțin și ea ajunge la treapta de împietrire în păcat. Va mai veni atunci întoarcerea la Dumnezeu – cine știe?  

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Read Full Post »

Doamna cu Coasa!
Doamna cu Coasa!

Petrică încă de tânăr era puternic și vânjos. În sat era întotdeauna câștigătorul tuturor întrecerilor, la muncă era primul și era recunoscut de toată lumea ca Petrică neînfricatul. Aceste aptitudini îi aduseră multă mândrie și bizuință de sine. De multe ori preotul satului întâlnindu-l îl invita la Sfanta Biserică încercand să-l pescuiască pentru Împărăția lui Dumnezeu. Însă Petrică al nostru mereu spunea parintelui:

-Lasă părinte că dacă vine Doamna cu Coasa, îi dau eu vreo două pe coajă de-o să mă țină minte!

Azi așa, mâine așa și anii trecură ca vântul. Petrică fruntașul satului ajuns la varsta de 40 de ani suferi o hernie de disc. Așa ajunse Petrică cel Neînfricat la spital pe masa de operație unde a dat dovadă de mare bărbăție. După operație a fost dus într-un salon de trei persoane la reanimare. În acel salon mai erau doi bărbați cam de vârsta lui dar foarte grav bolnavi. Împrejurul lor se foiau doctorii și asistentele permanent. Amândoi gemeau și se chinuiau ca muribunzii. În prima noapte unul dintre ei gemea cel mai tare. A venit asistenta s-a uitat la el a văzut că nu-i bine deloc, apoi a adus un borcan în care a aprins o lumânare pentru el (probabil știind că nu mai poate fi făcut nimic pentru salvarea lui).

De îndată ce a ieșit asistenta pe ușa salonului și-a făcut apariția Doamna cu Coasa, o femeie ca un schelet îmbrăcată cu o mantie neagră și cu o coasă în mână, s-a uitat la toți trei s-a îndreptat spre cel care gemea, a scos un cuțitaș mic cu care parcă i-a tăiat venele după care i-a dat sărutul morții. În clipa aceea omul s-a zbătut și și-a dat duhul. Aparatele au început să piuie continuu și s-au alertat medicii și asistentele. Petrică cel Neînfricat acum era mai mult mort decât viu, dar mort de frică pentru că Dumezeu îngăduise să vadă cu ochii deschiși ceea ce nu se vede. Se ciupea pe sine și nu-i venea să creadă. Apoi a venit personalul și l-a luat de acolo constatându-i moartea. Crezând totuși că din cauza sedativeleor a avut o vedenie Petrică cel Neînfricat s-a culcat plin de spaimă. A doua zi însă episodul s-a repetat cu cealaltă persoană care începuse să geamă identic cu cea din ziua precedentă. Deasemenea asistenta a venit, i-a pus o lumânare în borcan, după care a venit Moartea. Doamna cu Coasă a intrat în salon s-a uitat insistent la Petrică cel Neînfricat și i-a spus:

-Aș putea să te iau pe tine, dar te mai las un pic căci Dumnezeu îți dă timp de pocăință! La tine o să vin mai târziu!

Apoi a mers la celalalt pacient și a procedat cu el asemenea celui dintâi. Petrică transpirat tot și-a dat seama că nu este un vis, acum se repetase identic povestea și mai presus de toate Moartea i-a vorbit.

Când a ieșit din spital Petrică a rugat familia să-l ducă direct la Mânăstirea din apropiere că acasă el nu mai merge până nu vorbește cu un călugăr sporit.

Ajuns la mănăstire a fugit în Biserică s-a închinat la icoane și a mers la părintele stareț și i-a povestit în amănunt toate întâmplările din spital.

-Părinte să-mi spuneți ce am de făcut în viață, căci eu am văzut  Moartea și voi povesti la toată lumea!

Mie să-mi spuneți ce să fac să mă mântuiesc! Orice-mi spuneți să fac, voi face, cu nimic nu mă voi abate de la ceea ce trebuie! Eu am văzut moartea cu ochii mei! Petrică cel neînfricat care cu ani în urmă era voinicul satului și sfida pe preot și biserică, astăzi era cel mai umil dintre pământeni căci văzuse moartea cu ochii lui.

Read Full Post »

Sf. Teofan Zavoratul
Sf. Teofan Zavoratul

(Filip. 4, 10-23; Lc. 7, 36-50)

Pentru ce Simon fariseul Îl cinstește pe Domnul și-L poftește la sine, însă văzându-L că o îngăduie cu bunăvoință pe păcătoasă, se smintește și începe să cugete: „Dacă ar fi prooroc…”? Grija lui era îndreptată spre primirea oaspeților și din pricina grijilor lumești părăsise dreapta cugetare asupra rânduielilor dumnezeiești. Aceste două tărâmuri – lumesc și duhovnicesc nu se potrivesc deloc ca însușiri și legi. Până, la urmă mintea noastră va începe să judece după legile aceluia dintre ele cu care se îndeletnicește mai mult. După rânduielile lumești, cu o păcătoasă învederată nu trebuie să ai de-a face; așa gândește și Simon, uitând că pocăința îi face pe toți curați și îi pune pe păcătoși deopotrivă cu drepții. El socotește că păcătoasei nu i se cuvinea să stea acolo, iar Mântuitorul nu o alungă pentru că nu știe cine e ea; acest gând a născut îndată un altul: „Dacă nu știe, atunci ce fel de prooroc este?” Nu a spus asta cu glas tare, ci numai a gândit-o; la arătare n-a apărut la el nici o schimbare, nici nu s-a întrevăzut în purtarea lui de bună gazdă, însă Domnul i-a citit inima și i-a dat o lecție pe măsură: i-a dat de înțeles că în jurul lui este loc și pentru păcătoși, și că păcătoasa, lipindu-se de El cu inima, I-a dat mai multă cinste decât Simon numai cu ospătarea.

Faptele din afară insuflă omului simțământul neplăcut lui Dumnezeu că este drept, iar luarea aminte la cele lăuntrice păstrează pururea în el simțământul netrebniciei sale înaintea Domnului, care știe toate.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Read Full Post »

Sf. Teofan Zavoratul
Sf. Teofan Zavoratul

(II Cor. 1, 8-11: Lc. 5, 27-32)

„N-am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință!”

Ce mângâiere pentru păcătoși! Însă ei trebuie să se lase depăcate și să lucreze numai binele; ba și făcând binele, să se socoată pe sine drept păcătoși și nu numai cu limba, ci și cu inima. Nu păcătui, dar pocăiește-te ca un adevărat păcătos și strigă către Domnul ca să te miluiască. De vei avea această stare sufletească, înseamnă că stai întru adevăr; îndată ce ți se va sui la cap dreptatea și vei începe să te socoți fără de păcat, să știi că te abați de la calea dreaptă și te duci la cei cărora nu este mântuire. Cum poate fi împăcată viața dreaptă cu simțământul păcătoșeniei? Asta întreabă numai cărturarii, care scriu, însă nu făptuiesc; pentru cel ce merge pe calea făptuitoare, lucrurile sunt atât de limpezi, că nici nu e în stare să priceapă cum ar putea să fie astfel.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Read Full Post »

”Nu judeca ca să nu fii judecat!”
”Cu masura cu care veți judeca cu aceeași masură veți fi judecați”!

Avem în Vechiul Testament o istorisire înduioșătoare din viața împăratului David proorocul.

Se spune că poporul evreu avea în frunte la vremea aceea pe David cel bun, milostiv și curat la suflet.

Împaratul David ajunsese vestit, bogat, iubit de popor și chiar de dușmani apreciat.

Avea palate, averi, neveste multe și țiitoare frumoase.

Dar iată că într-o bună zi: (mai mult…)

Read Full Post »