Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘preot’

Într-o zi, un sectant, om rătăcit de la dreapta credinţă, a vrut să-l contrazică pe un preot, spunându-i:- Chiar dacă în Biblie Mântuitorul spune să ne botezăm, eu nu cred că e bine să-i botezăm pe copii, ci doar pe oamenii mari. Trebuie să aştepţi ca cei mici să crească şi de-abia atunci să îi întrebi dacă vor sau nu să fie botezaţi. Doar aşa, ca oameni în toată firea, pot hotărî cu adevărat. Cum puteţi voi, ortodocşii, să-i botezaţi pe copii ? (mai mult…)

Read Full Post »

Un preot trecea odată pe lângă o casă care se clădea în cuprinsul parohiei sale şi auzi pe un lucrător zicând: „Nu este îndeletnicire mai uşoară ca aceea de preot, căci nu faci altceva decât să te plimbi cu bastonul în mână şi cu cartea la subţioară. Aşa mi-ar plăcea şi mie să lucrez”.

Ceilalţi muncitori râseră, dar preotul se adresa celui care vorbise astfel şi-l întrebă: (mai mult…)

Read Full Post »

Când suntem în adevăr si când spunem adevărul?

La fiecare Sfântă Liturghie, după sfințirea daruruilor, la un anume moment, preotul slujitor spune: ,,Întâi pomenește Doamne pe Prea Sfințitul Episcopul nostru…, pe care dăruiește-l sfintelor Tale Biserici, în pace sănătos, cinstit, îndelungat în zile și drept învățând cuvântul adevărului Tău!”

,,Drept învățând cuvântul adevărului Tău!” are o foarte mare importanță. Vorbim despre Părinți și copii! Nu schimbăm tema, dar este nevoie să începem în seara aceasta de aici.

Oricine ar fi episcopul, oricât de virtuos ar fi acesta, dacă nu învață cu dreptate cuvântul adevărului, este de condamnat. Luați aminte (mai mult…)

Read Full Post »

Poate auziți și de la părinții aghioriți că aceste boli sunt boli ale sufletului. Sufletul este vindecat de Hristos. Dar și trupul este vindecat de Hristos. Nu putem spune că Dumnezeu vindecă doar sufletul, nu și trupul. Omul este întreg în fața lui Dumnezeu. Dumnezeu îngăduie bolile trupului și ca pedagogie pentru om. Omul poate găsi singur soluții. Dumnezeu a lăsat știința medicinii.

Sufletul, ca duh, și trupul sunt legate funcțional. Această funcționalitate se îmbolnăvește, am putea spune, tot așa cum se îmbolnăvește trupul. Așa cum un medic poate interveni asupra trupului, el poate interveni și în această funcționalitate. Ce face medicul? Desigur, el nu poate fi vindecat complet. Poate ameliora, poate ajuta să fie depășită criza, poate calma. Nu vindecă pe deplin. (mai mult…)

Read Full Post »

Neînțelegerea intrase între doi frați. Strâns uniți în copilăria lor, ei se învrăjbiră acum după moartea tatălui lor pentru un petic de moșioară. Inimile lor se întărâtară și din gura lor ieșiră cuvinte vătămătoare. Unul dintre ei se duse la preotul din sat și-i povesti necazul său, zicându-i: „Această bucată de pământ este a mea; fratele meu însă vrea să mi-o răpească: dar eu nu voi suferi niciodată să fiu despuiat de drepturille mele….” Părintele însă zise: Ce venit îți poate adduce această bucată de pământ?” Treizeci de lei într-un an!”…. „Ce-ți poți cumpăra cu acești bani? Un veșmânt, o mobilă, (mai mult…)

Read Full Post »

Un bărbat în vârstă de 92 de ani, bărbierit proaspăt, pieptănat la fel,s-a îmbrăcat și la ora 8 dimineata s-a pornit înspre azil.

Sotia lui în vârsta de 70 de ani, nu de mult s-a stins din viață, și din acest motiv bărbatul simte că e nevoit să-și părăsească casa.

Stă în foaierul azilului așteptând, zâmbește înspre noi atunci (mai mult…)

Read Full Post »

Un tanar preot si sotia lui, trimisi la prima lor parohie, ajung acolo intr-o zi de octombrie si constata ca biserica este intr-o stare deplorabila…. Plini de entuziasm, isi propun sa o restaureze pana in Ajunul Craciunului, cand vor sa organizeze prima slujba…

Muncesc din greu, rapara peretii, tamplaria, refac picturile, curata si… termina totul pe 18 decembrie! Pe 19 insa incepe o vijelie cumplita, care desprinde o bucata din acoperis, iar apa scursa le distruge o portiune mare dintr-un perete lateral…… Intristat ca trebuie sa amane slujba de inaugurare, preotul pleaca spre casa, dar pe drum se opreste la o licitatie in scopuri caritabile si acolo ii atrage atentia o fata de masa brodata, de o mare finete, care avea in mijloc o cruce; isi da seama ca are exact dimensiunea portiunii de perete avariat, o cumpara si se intoarce la biserica. Intre timp incepuse sa ninga, iar in statie zareste o doamna in varsta care tocmai pierduse autobuzul.. O invita sa-l astepte pe urmatorul in biserica, iar el incepe sa fixeze fata de masa pe peretele avariat. Doamna asteapta absenta intr-un colt; deodata isi ridica ochii si, socata, il intreaba pe preot de unde are fata de masa cu initialele ei(EBG)… Ii povesteste apoi ca ea o brodase in Austria in urma cu 35 de ani, in timpul razboiului. La venirea nazistilor e nevoita sa plece in graba si-si lasa in urma sotul, care este arestat si trimis in lagar… e ultima data ca-l mai vede.. Impresionat, preotul vrea sa-i returneze fata de masa, dar ea ii spune ca e mai bine sa ramana in biserica…Tot ceea ce poate sa faca este sa o conduca pe doamna intristata acasa…

Slujba de inaugurare a bisericii reuseste de minune, iar la sfarsit preotul isi conduce spre iesire noii enoriasi; cand revine observa pe un scaun un domn in varsta cu ochii pironiti pe fata de masa… Barbatul ii povesteste indurererat ca fata de masa fusese brodata de sotia lui, care disparuse pe timpul ocupatiei naziste si pe care o credea moarta… Preotul il roaga sa-l insoteasca intr-o scurta plimbare cu masina si il duce la domiciliul batranei doamne, unde asista la cea mai impresionanta revedere de Craciun… (Intamplare adevarata povestita de un preot pentru a ilustra „misterioasele cai ale Domnului”)

M-am rugat azi pentru tine si i-am cerut Domnului sa te binecuvanteze, sa-ti calauzeasca pasii si sa te protejeze. Iubirea lui este mereu cu noi; promisiunile Lui se implinesc, iar daca avem incredere sa-i prezentam problemele noastre, El are intotdeauna grija de noi…

Daca se intampla sa ai probleme aparent insolubile, nu uita ca si eu ma rog pentru tine, iar Domnul iti va da solutia… Numai in situatia in care crezi ca nu ti-a mai ramas decat Dumnezeu descoperi ca de fapt e singurul care te poate ajuta… Incearca sa vezi daca este adevarat; tot ce ai de facut este sa spui urmatoarea rugaciune :   

Doamne, Tata Ceresc, binecuvanteaza-mi familia si prietenii si da-le ceea ce stii Tu ca au nevoie! Umple-le viaţa cu pacea Ta, şi dăruieşte-le sănătate trupească şi sufletească! Amin.

Read Full Post »

Older Posts »