Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Raluca Stavriu’

Mi-e dor de liniște și cer,
De ape cristaline,
De glasul vântului stingher
Din nopțile senine.

Mi-e dor de iarba verde crudă,
De vise ne-mplinite,
De stele care să-mi surâdă
Atunci când sunt privite.

Mi-e dor s-alerg spre infinit
Cu brațele întinse,
De îngerul ce s-a ivit
Să mi le las cuprinse. (mai mult…)

Read Full Post »

Mă doare sufletul de dor
În mine e un gol adânc
S-a dus surâsul zilelor
În toamnă pașii mei iar plâng.

Verde schimbat în purpuriu
Și adieri schimbate-n vânt,
Cu picături ce se preling
Venit-a toamna și în gând.

În gândul meu se zbat acum
Doar calde amintiri de dor,
Tot ce a fost mai frumos, mai bun,
Îmi deschide-al inimii zăvor.

Și stau privindu-mi sufletul (mai mult…)

Read Full Post »

Plouă afară eu stau și privesc
Pe fereastra deschisă,
De-aș putea cumva să opresc
Stropii ce din ceruri pică.

Nu m-aș mai simți vinovată,
Fiindca cerul iar plange,
Însă el astfel șterge o pată,
De pe-obrazul lumii nătânge.

De-aceea-i liniște-n jur,
Doar ploaia străbate tăcerea
Totul e mai limpede mai pur
Natura-și așteaptă (mai mult…)

Read Full Post »

Iată cititorule îți fac un dar
Cuvânt lângă cuvânt, vers lângă vers
Pentru ca-nțelesuri banale măcar
Să le găsești îmi doresc.

Am să caut să-ți dezgrop din pământ
Filele fostelor basme uitate
Cu care mamele-și adormeau de demult
Pruncii la sân hrănindu-i cu lapte

Din apă vreau să strecor limpezimea
În care tot cerul se naște mai ud
Fiindcă are multă nevoie azi lumea
De lumina ce și-a pierdut-o urând

Din focul nestins al soarelui bătrân
Măcar o raza de căldură
Aș vrea în suflet să îți pun (mai mult…)

Read Full Post »

Bunica-mi povestește-adesea
Cu glasul calm și legănat,
Frânturi de basme ce aievea
Odinioar-au existat.

Îmi rămân lacrimile-n gene
Când ea vorbește cu nesaț,
Despre-amintiri sub cer cu stele
Și de romanțe-n vechiul șanț.

După o zi fierbinte-obositoare
Prin lanuri și-n livezile de prun,
Toate frumoasele fecioare
Se adunau la margine de drum.

Ele cântau, coseau și povesteau,
Căci ale satului bătrâne
Încă de copilițe le (mai mult…)

Read Full Post »

A înflorit liliacul
Și-o nouă poveste cu el,
Parfumul îmbată tot satul,
Când florile-i privesc către cer.

Pe uliță-i tremură umbra,
Mirate păsări ciripesc,
Ele nu știu de unde-i minunea,
Pe care acum o privesc.

M-apropii, apoi mângâii cu palma,
Gingășia culorii și tac,
M-a pătruns până-n suflet fantasma,
Basmului ce l-am ascultat.

Și-apoi cuprinsă de vrajă,
Sub poalele sale m-arunc,
Nu știu de-s în vis ori sunt trează,
Mă las purtată de gând.

Iar gândul mă (mai mult…)

Read Full Post »

Când am privit pomii livezii în zori de ziuă,
Taina uimirii de-odată m-a pătruns,
Căci de la goliciune-și luau adio,
Și se-mbrăcau c-o haină în ascuns.

Pe fiecare ramură golașă,
Se-nfiripa cu teamă un boboc,
Iar adierea vântului gingașă,
Privind la ei încremenea pe loc.

Atinși apoi de-a soarelui căldură,
Plesneau incet eliberând petale,
De o delicatețe albă, pură,
Ce izvora miresme-mbietoare.

Și imi plăcea atât de mult,
Sub poala merilor să stau,
Liniștea calmă ascultând,
Ochii-mi în cer se adânceau.

Cînd boarea primăverii se juca,
Cu ramurile tinere-nflorite, (mai mult…)

Read Full Post »

De sub sprânceana argintată,
De după brazi cu cetine de-aramă,
Aidoma unui ghem de aur, deodată
Tânărul soare sosi cu-o altă primăvară.

Asemuită c-o tânără domniță
Cu raze-n păr și cerul printre pleoape,
Pe creștet purtând o mândră cununiță
Iar buzele-i doinind șirete șoapte.

Miresme dulci, străine și-aromate
Se răspândesc prin aerul suav,
Iar din pământul umezit străbate
Aburul tors ca dintr-un fir jilav.

E anotimpul sfânt al înnoirii
Când totul renaște asemeni unui vis (mai mult…)

Read Full Post »

Copilărie floare rară,
Crescută-n suflete suave
Tu ești ca glasul de vioară,
Plecată pe-ale vieții nave.

 

Te scuturi ca în floare teiul,
Și treci mai iute decât vântul
Cu tine-i fericit copilul,
Primind iubirea și avântul.

 

Nu poposești prea mult se vede,
Căci zbori ca norii călători,
Dar cât tu ești, copilul crede,
Că viața-i plină de culori.

 

de Raluca Stavriu (2006)

poezie premiată la concursul dedicat poetului Nicolae Labiș – „Unde se termnină poezia, începe pictura!” (secțiunea de creație literară și desen „A înflorit mălinul!” (organizat de Primăria sectorului II-Capitală) 

Read Full Post »

Coborând cu mintea-nsuflet
Mi-aplec gândul către mine
Și-aud tainicul meu scâncet
Care mi se zbate-n vine.

Nu știu ce-aș putea spune,
De unde s-a născut,
Pesemne că e-n mine
Încă de la început.

Un dor de libertate,
Un dor de infinit
Și care din păcate
E prea greu de găsit.

În lumea asta-n care
Suntem legați mereu
De lucruri trecătoare
Ce n-au pe Dumnezeu

Fiind bucăți de lut
Suflate cu viață
Lăsăm sufletul mut,
Și ne-atârnăm de-o ață.

Nu ascultăm ce-l doare,
Nu vrem să înțelegem,
Că suntem ființe care
Ar trebui s-alegem.

Din tot ce ni se-oferă
Doar sâmburele bun (mai mult…)

Read Full Post »

Pădure sub umbra ramurilor tale
Mă simt ca într-un paradis,
Când pașii mei trec pe cărare
Se pierde totul ca-ntr-un vis.

Eu uit de mine, uit de toate,
Iar nuanțele de verde pur
Îmi fură ochii printre pleoape,
Cu mici reflexii de azur.

Îmbrățișează-mă pădure
Cu adieri subțiri de vânt,
Cântă-mi din ale tale strune
Poveștile ce au fost demult.

Căci am să stau  aici o viață
De-mi va plăcea balada ta,
Și-n nopțile ce stele-nghiață
Îți voi spune eu povestea mea.

Nu te-oi mai plânge-atunci cu jale
Că n-ai pe nimeni să te-aline,
Când cad pe rând frunzele tale
Și pleacă mierlele din tine.

Ori când în iarnă stai golită
Și pe poteci nimeni nu-ți calcă,
Tot am să vin căci părăsită,
N-am să te las pădure dragă.

de Raluca Stavriu

Read Full Post »

Aș vrea să scriu o poezie
M-am hotărât acum ,
Cuvinte însă nu se știe
De unde iau și pun.

Dar iată că o strofă-i gata
Și trec la următoarea,
Să fii artist înseamnă asta?
Sau trebuie chemarea?

Chemarea de a fi poet
E poate chiar mai mult,
Nu trebui` doar cuvântul sec
Ce îl așterni tăcând.

Tu în cuvinte poți să pui
Ori miere, ori venin,
Depinde-acum și când și cui
Dai zahăr ori pelin.

Dar gândurile tale scrise
Se-aștern de-acum pe foaie,
De nimeni de nu vor fi șterse
Usucă sau înmoaie.

Depinde doar de tine
Tu-acesta care scrii
Și faci atâtea rime,
Sunt bune sau prostii?

de Raluca Stavriu

Read Full Post »

Cerul  e-n fiecare dintre noi
Deși pe calea vieții rătăcim,
Ne-mpiedicăm de griji și de nevoi
Și ce-i frumos uităm să mai privim.

În suflet e o zarvă e un haos
Ne-am prins în hora lumii egoistă
Piciorul nu ne-a mai călcat demult în naos,
Dar ne dorim o viață fericită.

Cu ochii tulburi și-ncărcați de rele
În mintea noastră-i negură și ceață,
Nu cugetăm la simplele mistere
Ce se petrec în fiecare dimineață.

Ne-am astupat în blocuri de beton
Și am curmat orice-urmă de frumos,
Nici nu mai știm cum să ne mai rugăm
Sau dacă asta are vre-un folos,

Noi nu-nțelegem fiindcă-a fost ucis
Din fașă dorul nostru de divin,
Orbecăim așa precum s-a spus
Dacă de Dumnezeu nu vrem să auzim.

Iar viața ne-o prefacem în calvar
Noi de-azi ce ne pretindem învățați,
Dar uneori se-aude iar și iar,
Cerul din noi ce strigă: Ascultați!

de Raluca Stavriu

Read Full Post »