Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘sfinti’

Catolicii și musulmanii, dar și ortodocșii spun că doar credința lor e adevărată. Care este adevărul, pe cine să credem?

Trebuie să credem în Sfânta Scriptură. Apostolul Pavel scrie în Epistola către Efeseni (4, 5) că este ,,un Domn, o credință, un botez”, nu o singură credință și 3500 de mărturisiri de credință – confesiuni care există la ora actuală în lume. Multe dintre acestea se numesc creștine, vorbesc în numele lui Iisus Hristos, predică Evanghelia. Ortodoxia (mai mult…)

Read Full Post »

Mișcarea firească a trenului este să meargă pe șine. Dacă iese de pe șine, se va zdrobi. Starea firească a omului este să meargă spre Dumnezeu,, să nu gândească la sine. Numai așa simte că există, că este fericit și îl are în el pe Dumnezeu. Acest parcurs, această mișcare trebuie să o facă el.

Din păcate omul s-a întors către sinele său, s-a îndumnezeit pe sine, iar înlăuntrul său s-a creat o stare confuză. După cum spun specialiștii psihologi, o mică parte din sufletul său poate fi cunoscută și controlată, și aceasta este conștientul, dar subconștientul și inconștientul nu pot fi controlate. Cel care se încredințează pe sine lui Dumnezeu, va trăi fiecare zi ca pe o nouă realitate.  În fiecare zi o parte din ce în ce mai mare a sufletului său o va încredința lui Dumnezeu. Va veni ziua cînd se va simți cu totul încredințat lui Dumnezeu, chiar și subconștientul său. Astfel, va deveni un om simplu, un om al lui Dumnezeu.

Cineva m-a întrebat într-o zi la spovedanie: „ Spuneți-mi părinte, în faptă cum este?”. În faptă înseamnă că eu m-am încredințat ieri lui Dumnezeu, o fac și astăzi, o fac și mâine și o fac în fiecare zi? Ce înseamnă „ mă încredințez pe mine lui Dumnezeu, pun început”? Înseamnă nu doar ceva teoretic, ci înseamnă să am credința că nu se poate fără Dumnezeu. Când pleacă Harul omul simte că a fugit de la fața lui Dumnezeu. Adică, ceea ce s-a întâmplat cu Eva, se întâmplă cu fiecare dintre noi. Eva nu aluat, pur și simplu, fructul interzis și l-a mâncat, ci a încetat să mai stea cu fața spre Dumnezeu, a încetat să mai aibă respect față de Dumnezeu, a încetat să mai aibă iubire față de Dumnezeu, a încetat să se încreadă în Dumnezeu. A început să bănuiască, a început să viclenească nu cumva ceea cei-a spus diavolul este drept? Din păcate a crezut în acel lucru și a căzut.

Trebuie ca omul si izgonească toate acestea din mintea lui, să creadă în Hristos, să se încreadă în El, să-L iubească pe Hristos și să se încredințeze că și sufletul lui poate trăi cele trăite de Sfinți.

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Read Full Post »

Diferența dintre noi și cei de altă credință. Cap. 9

După cum știți, pe lângă noi ortodocșii, mai sunt catolocii și protestanții. Catolicii și protestanții au în dogma lor Filioque, adică faptul că Sfântul Duh purcede și de la Fiul, nu numai de la Tatăl. Catolicii au primatul papal, adică pe papă care este infailibil, etc. Noi ortodocșii, nu acceptăm aceste dogme. Catolicii, iar protestanții și mai mult, afirmă că omul a fost creat de Dumnezeu direct de la început în straturi, adică având deasupra conștientul, apoi subconștientul și apoi inconștientul. Biserica Ortodoxă nu acceptă acest lucru.

După cum Dumnezeu este simplu și nu complex, tot așa l-a zidit și pe om. Dumnezeu l-a făcut pe om simplu. Înainte de cădere, omul nu avea ascunse în adâncurile lui beciuri întunecate. Întreaga lui existență era înaintea lui Dumnezeu și înaintea conștiinței sale goală și expusă. Toate erau curate și limpezi. Aceste straturi care-l tulbură pe om și cărora el nu le dă de capăt au fost create de păcat.  Vedem că Sfinții, care intră în acestă nevoință, cred în ajutorul lui Dumnezeu, au mereu harul lui Dumnezeu, nu dau niciodată înapoi, tocmai pentru că „ Este limpede că omul se poate sfinți!”. Îi vedem lucrând , nevoindu-se și străduindu-se neobosiți și doi ani, și cinci ani și zece ani, și treizeci de ani, și cincizeci de ani. Dacă-i citește cineva pe Părinții neptici găsește în operele lor multe asemenea lucruri.

Vine ceasul binecuvântat în care Sfântul – acel ascet, acel om al lui Dumnezeu, care a luat lucrurile în serios, nu cum le luăm noi – este cu totul conștient, adică întreg sufletul lui este conștient. Nu are subconștient, inconștient, pivnițe întunecoase, trăiri înăbușite, stări necontrolate sau autonomie ale subconștientului și ale inconștientului. De aceea Sfântul orice ar spune este sfânt, orice ar face este sfânt, oricum s-ar purta lucrarea lui este sfântă, întreaga lui este sfântă.

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Read Full Post »

Lucrarea pe care au făcut-o Sfinții și de care noi ne ferim. Cap.8

În sufletul omului această operațiune nu are sfărșit. De aceea timp îndelungat – uneori pare că timpul este nemăsurat – omul trebuie să facă această lucrare. Este întocmai ceea ce au făcut Sfinții. Noi citim și, uneori, ni se pare că lupta aceasta este lipsită de bucurii, puțin obositoare, cam fără sens pentru noi, care suntem obișnuiți să nu privim înlăuntrul nostru. Suntem obișnuiți să deschidm radioul, să deschidem televizorul, să stăm undeva, să discutăm cu cineva, să facem tovărășii, să ne ducem, să venim…! Omul este continuu ocupat, vrea să fie ocupat, pentru că, altfel, trebuie să stea cu sinele său. Iar dacă stă cu sinele său, începe să vadă aceste lucruri și se înspăimântă. Iată de ce, uneori, unele lucruri care ies din subconștient, din inconștient, îl înfricoșează pe om și-și spune: „ Lasă-le mai bine acolo. Nu te atinge de aceste pete murdare!”.

Astfel, vremea trece și sfârșitul vine fără ca noi să fi făcut ceea ce trebuia să facem.

 Sfinții au luat lucrurile în serios, le-au luat de când erau calde, au crezut că, de vreme ce Însuși Dumnezeu a venit pe pământ și a murit pentru mântuirea noastră, nu se poate ca omul să nu se mântuiască, să nu se sfințească, șă nu se curățească de păcate. Așadar, Sfinții au intrat în această nevoință și, încet- încet, cu multă răbdare, tot subconștientul și inconștientul adică tot sufletul lor, a devenit conștient. Este cu neputință  să constatăm la un Sfânt că a dorit să facă  ceva bun, să lucreze ceva bun, să gândească ceva bun și în loc să facă bine, a făcut rău. Nici prin gând nu ne dă că Sfințiilor li s-ar putea întâmpla așa ceva. Nouă ni se întâmplă așa, pentru că avem în noi încă neprelucrate subconștientul și inconștientul, adică cea mai mare parte a sufletului nostru.

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Read Full Post »

Cuviosul Porfirie
Cuviosul Porfirie

Când ne rugăm pentru ceilalți, să spunem „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”!  –  Partea a-II-a

Voi sunteți necăjiți atunci când celalți nu sunt buni, în vreme ce ar trebui să vă dăruiți rugăciunii, ca să se împlinească ceea ce dorim prin harul lui Dumnezeu.Voi vă faceți cunoscuți prin  înțelepciunea voastră, dar asta nu-i chiar așa de bine.

Citeste in continuare aici: Taina rugaciunii trebuie cunoscuta si traita in adevar ! – P. Porfirie Bairaktaris

Read Full Post »

Cum s-au aflat Sfinții pe malul celălalt!

Pun început…!

În scriile Sfinților Părinți întâlnim deseori acest îndemn: să pui început, sau pun început, sau am pus început, sau voi pune început. Întâlnim acest îndemn la Sfinții Părinți, dar îl întâlnim și în zilele noastre.

Mi-e teamă, însă, că nu știm exact ce înseamnă acest îndemn și ce vrea să spună cineva  atunci când îl folosește. Nu înseamnă nimic dacă doar rostește cineva un îndemn al Părinților sau al unor oameni sfinți din zilele noastre. Problemele trebuiesc cunoscute de om, pe cât este de putință, în profunzime și abia apoi să se familarizeze cu ele, să le asimileze, să le trăiască. Fără aceasta, cunoașterea nu folosește la nimic.

 Ce înseamnă așadar pun început?

Din câte vedem în scrierile Părinților, se poate ca cineva să spună, sau chiar să și simtă, în fiecare clipă, nevoia de a spune pun început, voi pune început.Și aceasta nu doar la începutul anului, nu doar când ne aflăm în vreun popas al vieții noastre, nu doar la începutul săptămânii, ci la începutul fiecărei clipe.  Pun început. Omul nu numai  gândește că este bine să facă așa, dar simte nevoia să și spună pun început. Și cu cât se hotărăște cineva mai degrabă să pună început, cu atât este mai bine. Dacă nu cunoaște, însă semnificația acestui îndemn și nu face ceea ce trebuie, totul va părea un joc sau o bătaie de joc.

Așadar, Părinții simțeau nevoia de a pune început, adică de a începe viața adevărată, duhovnicească în fiecare clipă.

Sfinții puneau început în fiecare zi și, fără să-și dea seama, la final s-au aflat pe malul celălalt.

Ce înseamnă că la final s-au aflat pe celălalt mal? Să urmărim un exemplu. Un copilaș vrea să se urce pe o scară. Își ridică piciorul pe prima treaptă și se străduiește să ducă și celălalt picior pe treaptă. Nu reușește și cade. Copilașul încearcă și altădată, dar nu reușește. Încearcă iarăși și iarăși cade. Își continuă strădania, fără să țină cont că a eșuat o dată, de două ori, de trei ori…! Nu se lasă biruit de nereușita lui. Mama copilului îl urmărește de deasupra scării, fără să fie văzută de copil. Văzând strădania copilului, și faptul că nu-i pasă deloc de eșecul lui, coboară îl ia în brațe și, una câte una, îl urcă pe copil toate treptele. Cam așa puneau Sfinții încontinuu început și la sfârșit se aflau pe malul celălalt. Pentru a înțelege mai bine întreaga problemă, să o vedem și din punct de vedere psihologic.  Va urma…..

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Read Full Post »

Cuviosul Porfirie
Cuviosul Porfirie

Religia noastră noastră este desăvârșită, adânc filosoficească. Lucru simplu este și cel mai de preț. În viața duhovnicească să vă luptați simplu, lin, fără siluire. Sufletul se sfințește și se curățește prin studiul cuvintelor Părinților, prin învățarea psalmilor, a vieților sfinților, a psaltichiei, a rugăciunii.

Dăruiți-vă, așadar, lucrurilor duhovnicești, și lăsați-le pe toate celelalte. La slujirea lui Dumnezeu putem ajunge ușor, fără chinuială. Sunt două căi de a ajunge la Dumnezeu: cea crâncenă și istovitoare, cu sălbaticele năvăliri împotriva răului, și cea ușoară, prin iubire. Există mulți care au ales calea cea anevoioasă și „ au dat sânge, ca să ia Duh”, până ce au ajuns (mai mult…)

Read Full Post »