Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘sinele’

,,Te unești cu Hristos? – Mă unesc cu Hristos!”

Dacă am alerga la Dumnezeu și am spune: ,,Doamne, eu așa cuget, așa cred, așa gândesc că stau lucrurile, dar poate greșesc! Doamne, iată, vin și mă încredințez Ție!”, Hristos ar găsi o cale să înlăture ceea ce este fals în noi și ne-ar dărui adevărul. Dar nu neliniștim. Credem că ceea ce facem și gândim este corect.

În realitate, prin atitudinea noastră, Îl ținem departe pe Hristos.

Facem o mare greșeală (mai mult…)

Read Full Post »

Când omul își vine în sine, când își cunoaște sinele și se lasă în voia lui Dumnezeu înseamnă că se smerește. Dar sentimentul de inferioritate nu dispare complet, el rămâne și se manifestă la prima ocazie. Își face apariția îndată ce se mândrește.

Trebuie să-și accepte sinele așa cum este. Numai atunci se va liniști și sentimentul de inferioritate va dispărea. Va dispărea complet și-i va fi de mare folos. Îl va ajuta să-și revină cu picioarele pe pământ, să-și vadă sinele și să-l accepte așa cum (mai mult…)

Read Full Post »

Cei care sunt într-o stare de schizofrenie și nu-și pot controla sinele, nu sunt raționali, sunt un caz aparte. Ei înșiși nu pot face nimic, numai Dumnezeu poate face ceva pentru ei. Nu este exclus ca ei să fie într-o situație mai bună decât toți ceilalți, fiindcă nu au nici o responsabilitate și Dumnezeu îi va lua în rai fără să ceară nimic de la ei.

Nu cunoaștem tainele lui Dumnezeu.

Din câte am înțeles, cred că la oamenii raționali cea mai rea situație, cel mai des întâlnit este sentimentul de inferioritate. În vechime oamenii, fie că trăiau la sat lucrând în agricultură, fie la oraș având mici magazine, nu aveau prea multă concurență și nu se întrebau: ,,nu cumva nu sunt ca ceilalți?” și nu conștentizau starea de inferioritate.

Acest sentiment este mai mult un rod al epocii noastre (mai mult…)

Read Full Post »

Sufletul meu, Teminta mea

Cineva avea zece catâri. Când nu călărea, îi alinia pe toți în fața lui, îi număra 1, 2, 3, 4, … și erau zece. Însă când călărea, îi număra și ieșeau nouă. ,,Ce se întâmplă?”, spunea, ,,Ce se întâmplă? I-am numărat adineauri și erau zece, iar acum sunt nouă”?

Ce se întâmpla? Nu număra și catârul pe care-l călărea.

Noi oamenii suntem prinși în cursa sinelui nostru, blocați în sinele nostru, înrobiți de sinele nostru. Facem mari strădanii, însă acest punct slab nu-l observăm, nu-l atingem niciodată. Oricât de multe am înțelege, sinele nostru nu-l vom atinge nicicum, nu-l vom deranja. Vom număra doar cei nouă catâri.

Sunt persoane care cultivă o părere bună despre sine (mai mult…)

Read Full Post »

Când păcatul are și caracter bolnăvicios!

Aș vrea ca în acest punct să accentuez încă o dată, lucrarea negativă pe care o face păcatul, paguba pe care o face păcatul. Când omul săvârșește păcatul – și când păcatul are și caracter bolnăvicios – influențează și rațiunea omului și sufletului lui, și inima, și sentimentele, și voința, iar omul cugetă și se comportă în funcție de acestea. În plus, mintea lui nu cugetă așa: ,,…Poate nu gândesc bine! Să întreb pe altcineva. Parcă nu mă simt bine și parcă întreaga mea voință și starea mea interioară nu funcționează bine”. Să întreb pe altcineva!” Și dacă vine cineva și-i spune: ,,Măi creștine, lucrurile nu sunt cum crezi tu, lucrurile nu sunt cum le faci tu, nu sunt cum le spui tu”, nu va accepta (mai mult…)

Read Full Post »

Nu cumva refuzi să te vindeci?

Păcatul nu este doar păcat în sine. Uneori îl poate determina pe om să nu dorească să se vindece de starea în care se află. Acum, în epoca Noului Testament, când a venit Hristos, dacă omul vrea să se vindece de păcat, Domnul îl vindecă imediat: ,,Voiești să te faci sănătos?” Dar el nu vrea. Orice ar spune prin cuvinte, însă în ascuns se străduiește să mențină starea de păcătoșenie care-l domină. Nu se leapădă de ea. Poate spune: ,,Doamne, scapă-mă!”, dar în adâncul sufletului nu dorește și păcatul rămâne, după cum spune Domnul: ,,Pentru că ziceți: Noi vedem, de aceea păcatul rămâne asupra voastră!”.

Cel care nu vrea să se vindece consideră că este sănătos. Dar păcatul sălășuiește  în el. Există creștini care sunt creștini de ani de zile și sunt netămăduiți de păcat. Nu este suficent să afirmi unele lucruri (mai mult…)

Read Full Post »

Sfinții și noi  

Omul  pune început iarăși și iarăși, se dăruiește iarăși și iarăși lui Dumnezeu și, dacă o face sincer, dacă o face cinstit, înaintează și ajunge la un moment dat – Dumnezeu știe când va ajunge, câți vor ajunge, cine este cel care va ajunge, după cum spun Părinții – , la desăvârșirea nedesăvârșită. Lucrurile nu se termină în această lume. Oricât de desăvârșit ar deveni cineva, este nedesăvârșit, de aceea Părinții vorbesc despre „ desăvârșirea nedesăvârșită ”. Adică ajunge în starea în care s-a încredințat cu totul lui Dumnezeu. Sfinții nu au ceea ce avem noi, adică conștient, subconștient și inconștient. Întreaga lor ființă este o carte deschisă înaintea lui Dumnezeu. De aceea Sfântul își controlează complet sinele său.

Noi avem buna intenție să-l iubim pe Dumnezeu, avem buna intenție să-i iubim pe semeni, avem buna intenție să-i iubim pe vrăjmași, așa cum spune Evanghelia, dar nu o facem. De câte ori nu spunem: Eu vreau să iubesc, dar sinele meu nu iubește. Vreau să iert, dar sinele meu nu iartă. Vreau să aparțin cu totul lui Dumnezeu, dar sinele meu se împotrivește. Sfîntului nu i se întâmplă aceasta. În el nu sunt stări nelucrate și întunecate, pivnițe ale sufletului pe care nu le cunoaște și nu le controlează. Sfântului nu i se întâmplă aceasta. Așadar, înțelegeți cât avem de lucru!

Lucrarea aceasta este foarte interesantă. Biserica le prevede pe toate. Dumnezeu le rânduiește pe toate. Rânduiește ca în fiecare zi să avem în biserică slujbe. În fiecare zi slujba este diferită. Nu sunt simple slujbe, nu sunt simple rugăciuni, ci au un har special. Una este Săptămâna Mare, altul este Crăciunul, alta este Arătarea Domnului și alta este Bunavestire. Fiecare zi, cu Sfîntul ei, are alte canoane, alte tropare, alte sensuri.

Omul care se încredințează lui Dumnezeu,  se adâncește din ce în ce mai mult în harul lui Dumnezeu, în iubirea lui Dumnezeu. Astfel, omul devine strălucitor, luminos, capătă har și este plin de bucurie. Dar și acestea, uneori, neavând habar ce se întâmplă, ne obosesc.

Numai cînd începe cineva nu doar să citească, nu doar să audă, nu doar să creadă, ci să conștientizeze lucrarea pe care o face Dumnezeu în sufletul fiecăruia, pătrunderea Sfântului Duh în sufletul lui, să simtă dulceața cerească, doar atunci totul capătă sens.

Atunci înțelege omul ce înseamnă bucurie cerească, ce înseamnă fericire cerească, mulțumire cerească, comunicare cu Dumnezeu, împărtășire de Duhul lui Dumnezeu. 

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Read Full Post »

Older Posts »