Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘suflet’

Putina muzica bizantina ptr sufletele iubitoare de Dumnezeu!

Partea a II-a: (mai mult…)

Read Full Post »

Iată cititorule îți fac un dar
Cuvânt lângă cuvânt, vers lângă vers
Pentru ca-nțelesuri banale măcar
Să le găsești îmi doresc.

Am să caut să-ți dezgrop din pământ
Filele fostelor basme uitate
Cu care mamele-și adormeau de demult
Pruncii la sân hrănindu-i cu lapte

Din apă vreau să strecor limpezimea
În care tot cerul se naște mai ud
Fiindcă are multă nevoie azi lumea
De lumina ce și-a pierdut-o urând

Din focul nestins al soarelui bătrân
Măcar o raza de căldură
Aș vrea în suflet să îți pun (mai mult…)

Read Full Post »

Un documentar irezistibil pentru suflet prin care ni se infățișează trairea fericirii și a bucuriei din plin! Multa lume caută fericirea și bucuria dar o cauta tocmai în direcția în care n-o vor găsi niciodată. O viață împlinită, o viață trăită la cote maxime, o viață de „top” putem distinge în documentarul de mai jos slujindu-ne de pildă fiecăruia. Este imposibil după vizionarea acestui documentar să nu-ți pui anumite întrebări, să nu te gândești puțin la tot ceea ce face acest atlet a lui Hristos (părintele Mihail), cum s-a poziționat el pe calea mântuirii față de Aproapele, față de Dumnezeu și chiar de sine însuși. Iată că niște copii orfani (asemenea celor de la ProVita – Valea Plopului sub oblăduirea părintelui Nicolae Tănase) primesc binecuvântarea de a trăi într-un orfelinat unde Dumnezeu domnește și rânduiește toate. Cu siguranță acești copii meritau o viață mai bună și mai frumoasă și astfel Dumnezeu a îngăduit să fie lipsiți de familiile care nu-i meritau și au ajuns aici la un alt tată care-i iubește nespus mai mult și mai bine si va face din ei adevărați oameni ai societății.
Pregustând din acest mod de viață, am putea și noi cei iubitori de sine, de confort și de momelile lui Efemeros să punem început bun la primenirea sufletului nostru în mod real. E suficient să încercăm, să gustăm un pic și să vedem „ce Bun este Domnul!”
Partea a doua: (mai mult…)

Read Full Post »

Doi soți s-au spovedit duhovnicului lor.

-Nu este bine, îi spuse părintele soțului. Înainte era trupul sub suflet, iar acum este sufletul sub trup.

-Cum adică, părinte?

-Adică înainte dragostea voastră ținea în frâu trupul, țineați posturile, chiar dacă uneori mai făceați (mai mult…)

Read Full Post »

Cele trei ,,zone” ale omului!

Deși cunoaștem că omul este trup și suflet, ,,zonele” lui sunt trei.

Zona pur trupească, zona pur spirituală în care sunt cuprinse cele ale sufletului și zona în care sufletul și trupul conlucrează. Problemele psihilogice se nasc undeva în această zonă de conlucrare a trupului cu sufletul. De aceea când sufletul suferă, suferă și trupul. Iar când trupul suferă, suferă și sufletul.

Din punct de vedere trupesc omul face orice pentru sănătatea lui. Trebuie să facă și din punct de vedere psihologic ceea ce este nevoie, măcar pentru a ști ce i se întâmplă.

Să vedem latura psihologică, să vedem și latura duhovnicească și să cunoaștem întregul nostru sine (mai mult…)

Read Full Post »

Îmi aduc de un alt caz, la Konița, când eram la Sf. Mănăstire Stomiu. După praznicul Maicii Domnului de la 8 septembrie, închinătorii au lăsat toate în neorânduială. Pe când mai aranjăm câte ceva, văd că a rămas sora mea cu o altă fată să aranjeze lucrurile. Sărmana aceea mai avea încă două surori – una mai mică și care se măritase, numai ea rămăsese nemăritată. Ce mărime de suflet avea! A rămas și le-a aranjat pe toate și la urmă mi-a spus. ,,Părinte, dacă e nevoie, putem rămâne să facem și alte treburi”. ,,Atâta mărime de suflet!”, îmi spun. Merg în bisericuță și spun cu toată inima mea: ,,Maica Domnului, rânduiește tu cele pentru ea. Eu nu am ce să-i dau”.

Și dacă aș fi avut nu ar fi primit (mai mult…)

Read Full Post »

Cine și cum îi va ajuta pe creștinii cu astfel de probleme?

Trebuie ca acești oameni să fie ajutați să conștientizeze că nu se află în Biserică pentru că sunt buni creștini, pentru că au înlăuntrul lor intenție bună și cinstită. Trebuie să înțeleagă că nevoia i-a împins să meargă la Biserică. Nu contează, să nu se supere, să nu se neliniștească. Dumnezeu a găsit o cale să-i aducă la Biserică, altfel n-ar fi venit. Este nevoie, așadar, să fie ajutați mai întâi să conștientiteze starea lor, să o înțeleagă, să se smerească, să se nevoiască corespunzător și să se vindece. Cei care se vindecă, vor vedea cine sunt și dacă vor rămâne în Biserică. Cei mai mulți rămân. Sunt și puțini care, de îndată ce-și găsesc echilibrul (mai mult…)

Read Full Post »

Împaratia lui Dumnezeu este înlauntrul vostru. (Sf.Scriptura)
Pentru omul care se roaga în sufletul lui, lumea întreaga este o biserica. (Silvan)
Vreti sa aflati valoarea sufletului ? Ascultati în ce a constat rascumpararea lui: sângele si moartea unicului Dumnezeu. (Fericitul Augustin)
În orice suflet se regaseste sensul spiritual si imaginea lui Dumnezeu. (Origen)
Sufletul tau trebuie sa devina frumos si divin, daca vrei sa contempli pe Dumnezeu si frumusetea. (Plotin)
Numai Dumnezeu poate vindeca sufletele noastre. (Sf.Ioan Gura de Aur)
Sfântul numeste sufletul constiinta. Sufletul e ca un izvor: (mai mult…)

Read Full Post »

Sf.Siluan Athonitul

Sf.Siluan Athonitul

Siluan socotește că omul pierde harul pentru nevrednicia sa, din pricina greșelilor, păcatelor, patimilor și gândurilor sale rele. Când sufletul pierde harul, spune el, „se gândește: „Trebuie să-L fi supărat pe Domnul”sau: Trebuie că L-am întristat pe Domnul”. Atunci când pierd harul, sufletul meu se mâhnește și spune: de ce am pierdut prin neascultarea mea pe Domnul?” Sfântul Siluan spune că harul se pierde mai ales din pricina cugetelor de mândrie și slavă deșartă, de care mărturisește că a fost întinat și care l-au făcut să cunoască chinurile iadului. Harul „se pierde ușor prin mândrie, pentru un singur gând de trufie. „ Ia aminte la două gânduri și teme-te de ele. Unul care îți spune: Ești un sfânt, și altul care zice: Nu te vei mântui.” „ Dacă păcătuiești printr-un singur gând (…), harul se retrage”, tot așa cum un singur nor poate ascunde lumina soarelui: „ Un nor avenit, a ascuns soarele și s-a făcut întuneric. Așa pentru un singur gând de mândrie, sufletul pierde harul”. „O dată,din pricina mândriei mele, a trebuit să îndur ca harul Sfântului Duh să mă părăsească.” Tu îmi retragi harul Tău pentru că sufletul meu nu rămâne mereu în smerenie. „ Cunosc un începător care aprimit pe Duhul Sfânt după șase luni de mănăstire; alții l-au primit după zece ani, iar alții au așteptat patruzeci de ani și chiar mai mult înainte de-a cunoaște harul. Dar nimeni n-a putut reține acest har, pentru că nu suntem smeriți”. Astfel, spune Sfântul Siluan, „dacă judeci pe ceilalți, dacă cârtești și-ți place să faci voia ta, atunci chiar de te-ai ruga mult, sufletul tău va sărăci și vei spune: Domnul m-a uitat.

Dar nu domnul te-a uitat pe tine, tu ai uitat că trebuie să te smerești, și pentru aceasta harul lui Dumnezeu nu sălăsuiește în sufletul tău. El intră cu ușurință intr-un suflet smerit și îi dă pacea și odihna în Dumnezeu.”Dumnezeu a binevoit ca omul să cunoască și pricina venirii harului, și motivul pierderii lui: „ Slavă lui dumnezeu (…) că ne învață să recunoaștem ce face să vină harul și ce ne face să-l pierdem.”

Totuși Siluan nu socotește pierderea harului drept o pedeapsă a lui Dumnezeu.

Fără să stăruiască asupra acestui lucru, el recunoaște aici o anumită pedagogie a lui Dumnezeu, care se retrage pentru ca omul să-L caute încă și mai mult. „Domnul retrage adeseori harul Său de la suflet și prin aceasta povățuiește cu bunătate și înțelepciune sufletul”.

Hristos vrea mai întâi ca omul să învețe smerenia, făcându-i cunoscut faptul că harul este dar al bunătății lui Dumnezeu, care nu poate fi silit prin nimic, și descoperindu-i totodată sărăcia și golul lipsei de har; de asemenea, îi arată că este cu neputințâ să-l redobândească prin propriile sle puteri și-l face să lepede pentru totdeauna orice cuget de mândrie și slavă deșartă, pe care Sfântul Siluan le socotește, așa cum am văzut, pricină de pierdere a harului. Astfel, Siluan spune: de la Domnul a învățat sufletul meu smerenia. Apoi, Domnul vrea ca sufletul „ să-și arate alegerea lui liberă, să dobândească răbdarea și să-și dovedească iubirea și credincioșia față de Dumnezeu, pentru a le face tari și neclintite. Vrea, în sfârșit, să-l întărească în nădejde. „Când omul este în stare de har, îi este ușor să-L iubească pe Dumnezeu și să se roage zi și noapte. Dar omul înțelept știe să îndure și uscăciunea; el nădăjduiește cu tărie în milostivirea lui Dumnezeu, pentru că știe că El nu-i va înșela nădejdea, ci-i va da la vremea cuvenită toate cât sunt de trebuință”.

„DUMNEZEU ESTE IUBIRE”– Mărturia Sfântului Siluan Athonitul – Jean Claude Larchet (Editura Sophia , București 2003, pag.177-178)

Read Full Post »

Sufletul meu, Temnita mea!
Sufletul meu, Temnita mea!

Să vă relatez o întâmplare din anii copilăriei mele. Acasă aveam o cățea căreia i-a venit ceasul să nască. A născut undeva, departe de casă și eu m-am dus să văd unde a născut. M-am luat după ea și când am ajuns într-o pădurice am pierdut-o. Căutând-o, fără să-mi dau seama, m-am așezat în fața micuței grote în care născuse. Imediat ce a observat că sunt lângă cățelușii ei, m-a atacat. N-a mai știut că sunt stăpânul ei. Când s-a repezit să mă muște, am reușit să țip, mi-a recunoscut vocea și s-a dat înapoi. În clipa aceea critică, câinele nu se mai îngrijea doar de el, ci și de cățelușii lui. Așa se întâmplă și în noi. Vai de cel care are ca lucrare să scoată șarpele din gura lui. Vai de cel căruia Dumnezeu i-a încredințat o asemenea lucrare, să spargă fortăreața numită ego. Va fi sfâșiat. Va fi mușcat și sfâșiat, fiindcă fortăreața nu se predă ușor. În funcție de cunoștințele și însușirile pe care le are cineva, va aduce argumente pentru a se convinge  pe sine și pentru a se amăgi pe sine, firește, chiar și spre pierirea lui, spre nimicirea lui.

Așadar, când sosește acest ceas critic, oricâtă dispoziție ar avea cineva să asculte, nu va asculta. Puțini sunt aceia care, cu simplitate și cu lipsă de viclenie, pot spune: „ Așa să fie, așa să fie ” și înaintează spre sfințenie. Mulți suferă și îi fac și pe alții să sufere. Dar cum a spus apostolul Pavel:  „ Mulțumesc lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos”.

Dar, prin Iisus Hristos, în cele din urmă, toate se vor rezolva, toate se vor rândui.

„Sufletul meu, Temnița mea” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Read Full Post »

Cuviosul Porfirie
Cuviosul Porfirie

Spune înțeleptul  Solomon că Hristos Se lasă găsit celor  ce nu-l ispitesc pe El ( Înț. Lui Sol. 1, 2 ).  „Ispititorii” lui Dumnezeu sunt cei ce se îndoiesc, ezită sau, încă și mai rău, se împotrivesc atotputerniciei și înțelepciunii Lui. Sufletul nostru nu trebuie să se împotrivească, zicând „ de ce a făcut Dumnezeu asta așa, de ce pe cealaltă altfel, nu putea să facă altcumva? ” Toate acestea dovedesc o micime de suflet și o împotrivire lăuntrică. Ele arată părerea înaltă ce-o avem despre noi înșine, mândria și marea noastră iubire de sine. Aceste „de ce ”-uri îl chinuiesc mult pe om, dând naștere la ceea ce lumea numește „ complexe ”; de pildă, „ de ce să fiu foarte înaltă? ”, sau, invers, „foarte scund ?”. Și se roagă cineva, și face privegheri, dar se împlinește tocmai contrariul. Și suferă și se răzvrătește fără folos. În vreme ce cu Hristos, cu harul, toate pleacă. Există acest „ceva” în adânc, adică „ de ce” –ul, dar harul lui Dumnezeu îl adumbrește pe om și, deși rădăcina este un complex, la suprafață răsare un trandafir cu flori frumoase și,cu cât este udat cu credință, cu iubire, cu răbdare, cu smerenie, cu atâta încetează să aibă putere răul, încetează să existe; adică nu dispare, dar se veștejește. Cu cât nu este udat trandafirul, se veștejește, se usucă, se pierde, și îndată răsar spinii.

Însă nu numai împotrivirea și „de ce”-ul  arată că Îl ispitim pe Dumnezeu. Îl ispitim pe Dumnezeu și când cerem ceva de la El, dar viața noastră este departe de Dumnezeu.

Îl ispitim când cerem ceva, dar viața noastră nu este potrivită cu voia Lui – adică e plină de lucruri potrivnice lui Dumnezeu; pe de-o parte – chinuri, frământări, iar pe cealaltă – Îl rugăm.

Read Full Post »

Elena Liliana Popescu

Elena Liliana Popescu

Un suflet închis într-un trup trecător
Se zbate-ntre viaţă şi moarte
El ştie că-i doar pelerin călător
Dar trupul vrea încă să-l poarte.

Fugare clipe de luciditate
învie imagini trecute,
Din lumea trăită redeşteptate…
Nu pare nimic să-l ajute.

Durerea cumplită trupu-i cuprinde
Nu crede mai mult să reziste
si totusi, de viata nu se desprinde:
El nu vrea să nu mai existe!..

Din câte-ar fi vrut cândva să-mplinească
în timpul ce-n goana trecuse
dar fără nimic să îi amintească
Atâtea speranţe apuse…

E greu pentru el s-accepte sentinţa:
Mai poate ceva să îndrepte
Pe patul în care doar suferinţa
Părea răbdătoare s-aştepte?

Si totusi, el poate acum sa-nteleaga
Din viaţa-i aproape trecută
De care, târziu şi tăcut se dezleagă:
Nicicând Viaţa nu e pierdută!

Dedicație unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei Andrei Mihăescu!

Read Full Post »