Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘viata’

*Mulţi preoţi, monahi şi mireni din Grecia (şi nu numai) socotesc această omilie drept cea mai izbutită scriere ortodoxă în privinţa căsătoriei. Arhimandritul Emilian Simonopetritul, din Sfântul Munte, este unul din marii părinţi duhovniceşti contemporani, care au revigorat viaţa duhovnicească a ultimelor decenii. Textul de faţă (pp 111-125) face parte dintr-o culegere mai cuprinzătoare a cuvintelor Stareţului Emilian, reunite în greacă sub numele Biserica în rugăciune – Tainica liturghie a inimii (Sfânta Mănăstire a Buneivestiri – Ormilia, Grecia, 2005).

Postez acest articol deoarece si mie mi-a părut foarte complex, atinge foarte multe subiecte legate de casatorie, nunta, miri, socri, parinti, copii, taina nuntii samd. Desi este destul de lungă aceasta omilie cred ca este bine sa o printati si sa o cititi in liniste acasa impreuna cu familia sau prietenii in vederea constientizarii aceste sfinte taine in Hristos si in Biserica.

Predică ţinută în biserica Sfântului Nicolae din Trikala, Grecia, la 17 Ianuarie 1971, de Arhimandritul Emilian Simonopetritul* – Muntele Athos

Nimeni nu va tăgădui că cea mai însemnată zi din viaţa unui om, după naştere şi botez, este cea a nunţii. De aceea, nu este surprinzător faptul că mişcările contemporane lumeşti şi instituţionale au ca scop anume nimicirea preacinstitei şi sfintei taine a cununiei. Pentru mulţi, căsătoria este doar un prilej de plăceri şi distracţii. Viaţa, însă, este un lucru serios. E o luptă (mai mult…)

Anunțuri

Read Full Post »

O conferinta cu parintele Constantin Necula despre Tinerete Fara Batranete si Viata Fara de Moarte!

Partea a II-a: (mai mult…)

Read Full Post »

Un superb documentar despre întreaga viata a Sfantului Nicolae Velimirovici!

Partea a II-a: (mai mult…)

Read Full Post »

Un documentar superb despre viata Sf. Serghie de Radonej!

Partea a II-a: (mai mult…)

Read Full Post »

Viața pământeasca asemuită cu o reprezentație de teatru.

La amiază, la teatru, cortina se dă în lături – şi actorii, în ceaţă, îşi fac intrarea, având măşti pe faţă. Ei recită o povestire veche, arătând prin vorbe, desfăşurarea întâmplărilor.

Unul se înfăţişează ca filozof şi nu-i filozof; altul rege, fără să fie, ci numai îmbrăcat ca un rege, căci aşa cere piesa; altul face pe doctorul, fără să fi îngrijit nici măcar un lemn, ci numai îmbrăcat ca doctor; altul face pe sclavul, cu toate că-i slobod; celălalt pe profesorul, fără să aibă ştiinţă de profesor.

Ei nu par ceea ce sunt, ci par ce nu sunt (mai mult…)

Read Full Post »

Pe măsură ce înaintez în vârstă, îmi plac din ce în ce mai mult dimineţile de sâmbătă. Poate că din cauza liniştii pe care o simt atunci când mă trezesc primul, sau poate că este doar bucuria neascunsă că nu trebuie să fiu la serviciu. Oricum ar fi, primele ore ale dimineţilor de sâmbătă sunt cât se poate de plăcute.

Acum câteva săptămâni, savurând liniştit prima cafea a unei astfel de dimineţi de sâmbătă, am pornit radioul. Ceea ce a urmat a devenit una din acele lecţii pe care viaţa ţi le dă din când în când. Iată despre ce e vorba (mai mult…)

Read Full Post »

Omul este compus din trup, suflet și duh. Ce este trupul este clar, dar care este diferența dintre suflet și duh?

Să luăm o lumânare drept exemplu. Aceasta are un trup – ceara;  fitilul, care  ar fi sufletul, iar atunci când arde e ca și cum ar prinde duh, viață. Dacă nu arde, lumânarea nu are nici un preț. Numai dacă este aprinsă, aduce lumină și căldură. Este aprinsă înaintea  Domnului și acesta este scopul ei.

Astfel, omul este din trup (mai mult…)

Read Full Post »

Older Posts »