Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘viclean’

Creștinul care are curăție sufletească înțelege cine este viclean, dar vede și sfințenia celui cuvios. El vede răul, dar în același timp vede și omul lăuntric și înțelege că răul vine din afară și este de la diavoli.

Cu ochii duhovnicești își vede greșalele lui ca fiind mari și nu judecă, nu osândește și nu-l disprețuiește pentru nici un motiv pe aproapele său, ci se consideră mai prejos ca el.

Vede, de pildă, răutatea unui criminal, dar cugetă că ar fi ajuns mai rău ca el, dacă nu l-ar fi (mai mult…)

Read Full Post »

Diavolul se apropie de Dumnezeul-Om ca să Îl ispitească – care om este liber de asta? Cel ce umblă după voia celui viclean; acesta nu cunoaște bântuiri, ci este doar mânat din rău în mai rău; însă îndată ce își vine în sine și cugetă să înceapă o viață nouă, după voia lui Dumnezeu, îndată se pune în mișcare întregul tărâm satanicesc: toți slujitorii întunericului se grăbesc, care cum pot, să risipească gândurile și punerile la cale cele bune ale celui care se pocăiește.

Dacă nu reușeșc să-l abată din hotărârea sa (mai mult…)

Read Full Post »