Au fost odată, într-un sat, trei fraţi gemeni. Semănau foarte mult, atât de mult încât ţi se părea că vezi unul şi acelaşi om, de trei ori, dar în trei situaţii diferite. Unul, cel mai mare, era foarte egoist şi zgârcit. Tot timpul era nemulţumit cu ceea ce are, şi faţa sa era posomorâtă.
Nici când ieşea de la biserică faţa sa nu era senină. Al doilea era un om obişnuit, când vesel, când trist. Când era trist, era leit fratele cel mare. Când era vesel, era leit fratele cel mic.
Despre acesta din urmă, ce să spunem… Parcă trăia pe altă lume. Bucuria care i se citea pe faţă era molipsitoare. Era cel mai credincios dintre fraţi. Chiar dacă fraţii mai mari nu erau mult mai mari decât el, între el şi fratele cel mare părea o diferenţă de câţiva ani. Şi nu la trupuri, că erau aproape la fel de bine dezvoltaţi. Doar la chip…
Ce să mai spunem despre fratele mic? Chiar şi atunci când părinţii lor au murit, răpuşi de o boală necruţătoare, fratele mic a ştiut să îi îndemne pe ceilalţi să îşi pună nădejdea în Dumnezeu. Şi, cu muncă, cu răbdare, au ştiut să o scoată la capăt. Au crescut, s-au căsătorit cu fete harnice şi frumoase, au avut copii… Au mai trecut mulţi ani, copiii au crescut mari şi gemenii noştri au ajuns bunici.
Într-un an, când fraţii îşi sărbătoreau ziua de naştere, şi toată familia era laolaltă, cu mulţimea de copii şi nepoţi, a apărut un bătrân cu o faţă senină, cu părul lung şi alb. A spus că are daruri pentru toţi. Şi a cerut să stea de vorbă doar cu sărbătoriţii…
– Spuneţi-mi, vă rog, cât de mult îi iubiţi pe cei din familia voastră, pe copii şi nepoţi? Eu pot să vă ajut să le faceţi un cadou, să le dăruiţi o parte din viaţa voastră. Fraţii mai mari se uitau, miraţi, spre cel mai mic. Aveau încredere în el şi se gândeau că el îşi va da seama dacă musafirul nepoftit era mincinos sau nu. Dar fratele cel mic nu dădea nici cel mai mic semn de neîncredere… Era vesel ca de obicei. Zise:
– Ăsta da cadou, să poţi să primeşti puterea de a da o parte din tine altora… Cel mare nu părea prea încântat:
– Ce să dau? O parte din viaţa mea? Şi de ce să dau? Că, dacă dau, mor mai repede, nu? Eu nu dau nimic. Cât mai am de trăit, să trăiesc. Bătrâneţea e grea, dar mai bine bătrân decât mort…
– Eu aş da un an, zise fratele mijlociu. Dar să fiu sigur că ajunge la copii şi nepoţi.
– Aş da şi eu un an, nu zic nu, zise fratele cel mare. Dar să ştie toţi ce cadou le-am făcut. Dar, dacă stau să mă gândesc mai bine… Cât ar reveni fiecăruia? O lună, două, câteva zile? Mai bine le ţin pentru mine. Fratele cel mic deveni din ce în ce mai serios. Ceilalţi nu îl mai văzuseră niciodată aşa. Îl întrebă pe musafir:
– Şi chiar putem face celorlalţi cadou o parte din viaţa noastră? Atunci, eu, eu sunt gata să mor chiar acum. Am avut o viaţă frumoasă şi fericită. Şi ce bucurie mai mare ar fi decât să dau o parte din mine celorlalţi? Nu vreau să mă laud cu cadoul pe care l-aş face, dar cred că orice copil şi nepot ar înţelege măreţia darului meu. Eu, eu sunt aproape gata de moarte… Mai vreau să mă spovedesc, să mă împărtăşesc mâine dimineaţă şi gata… Dacă aş şti că mai am de trăit zece ani, pe toţi i-aş da, fără să şovăi… Musafirul le spuse:
– Lucrurile stau altfel… În aceeaşi zi aţi venit pe lume, şi părinţii voştri, înainte de a muri, s-au rugat să părăsiţi această lume împreună. Dar, precum se vede, nu sunteţi toţi la fel de pregătiţi pentru moarte. Deşi sunteţi bătrâni şi timp să vă pregătiţi aţi avut… În timp ce musafirul vorbea, fratele cel mare se aşezase pe un scaun şi începu să respire din ce în ce mai greu.
– Cel mai mic ar fi dat şi zece ani de viaţă celorlalţi. O viaţă întreagă a trăit pentru ei, aşa a rămas şi la bătrâneţe. Zece ani de viaţă o să mai trăiască. Dar bătrâneţea nu îi va fi grea, nu va fi o povară pentru ceilalţi, ci o bucurie… Tu, mijlociule, un an o să mai trăieşti de acum înainte.
– Doar un an? – întrebă mijlociul, nemulţumit.
– Da, un an. Bucură-te şi de acesta, zise musafirul. Vezi, fratele cel mare nu a avut parte nici de atât… Fraţii şi-au întors privirile spre acesta. Şi au văzut că închisese ochii, pentru totdeauna. Avusese totuşi parte de o moarte liniştită…
– Preţuiţi bine timpul care v-a rămas, zise bătrânul celor doi. Şi nu uitaţi cât de mare e puterea iubirii pentru ceilalţi. Ea, doar ea vă mai ţine în viaţă. Pentru această iubire v-a mai lăsat Dumnezeu să trăiţi, ca să îi puteţi ajuta şi pe alţii prin această iubire. Care vă pregăteşte pentru viaţa cea adevărată… Atât le mai spuse bătrânul. Şi, deodată, dispăru din faţa ochilor lor. Cei doi fraţi se frecau la ochi, nevenindu-le să creadă că ceea ce văzuseră era adevărat. Dar, lângă ei, trupul fratelui lor zăcea fără suflare…
iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti.
Iubește (în Hristos) și fă ce vrei!!!
Atat iubesti, cat daruiesti..atat primesti, cat daruiesti!
Salut Cristian,
Zguduitoare pilda pentru „Daruind voi dobandi”.
Iubeşte şi fă ce vrei, roagă-te şi fă ce vrei
numai dăruind vei dobândi.
promovati va rog http://www.husi.info/ultima-sansa-pentru-filip/
link acesta contine si contul
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/component/content/article/17686-ultima-sansa-pentru-filip.html
Da tot ce poti pentru ceilalti si vei primi pe masura…
Imi permiti sa pun acest articol si pe blog la mine?
Desigur!
[…] https://cristianstavriu.wordpress.com/despre-frati-si-fratietate-pilde/ LikeBe the first to like this […]
Te-am pus de mai mult timp printre cititorii mei, daca este loc si vrei pune-ma si tu printre ai tai…
Sa fii binecuvantat!
Doamne ajuta! Doru
Ca sa promovez blogul tau trebuie sa fiu convins ca propovaduieste ceea ce eu consider a fi Adevarata Credinta, adevaratele intelesuri ale credintei samd.
Scriptura ne avertizeaza dimpreuna cu Sfintii Parinti ai Bisericii DreptMaritoare ca vor fi multe invataturi gresite si ca trebuie sa fim atenti la acest detaliu.
Niciodata n-am dispretuit pe cineva, indiferent de felul in care crede si in cine crede, deoarece l-am considerat aproapele meu.
Respect intotdeauna libertatea celui de langa mine de a crede cum vrea el.
Dar niciodata n-am facut salata cu credinta mea (pe o consider cea adevarata).
Intotdeauna am fost de acord cu faptul ca nu poate exista decat o singura credinta adevarata. Asa marturiseste Hristos, Scriptura, Sfintii Parinti si Biserica Ortodoxa.
Filosoful Petre Tutea avea o ovorba geniala:”Mai multe adevaruri, nici-un adevar!”
Sper ca decizia mea nu te va supara ci doar te va pune pe ganduri! In rest sa auzim numai de bine!
Doamne miluieste-ma!
Cristian Stavriu
PS Cum se impaca promovarea blogului meu ortodox in mijlocul unor invataturi diferite?
Salut Cristian,
Ma ierti ca pasesc in aceste nisipuri miscatoare.
* Cand mai multe adevaruri fac parte din acelasi adevar, atunci se completeaza.
De pilda, cand exista doi frati din aceeasi mama – fiecare stie ca e adevarat ca este fiu al mamei sale, si aceasta nu contravine adevarului celuilalt.
* Cand mai multe adevaruri se contrazic nu este nici un adevar.
De exemplu, cand doua mame spun ca fiecare este mama care a nascut acelasi copil.
Dragul meu, daca imi permiti aceasta afirmatie
Citesc de ceva timp ceea ce scrii aici si, sincer, permite-mi daca vrei, nu prea am avut ocazia sa gasesc persoane din elita bisericii ortodoxe care sa prezinte asemenea subiecte.
Am cunostinte si chiar amici preoti cu care nu am reusit sa avem discutii pe asemenea teme de: relatii, unitate , fratietate, etc…
M-am bucurat ca am dat de acest blog si imi place cum privesti lucrurile chiar daca esti intre ei.
Nu ma intelege gresit. Dorinta noastra a celor care avem Scriptura si adevarul Scripturii in mainile noastre este sa aii ajutam si pe celilati sa o inteleaga si sa faca cum scrie in ea.
Lasand la oparte diferentele de docrina, sa ne unim la ceea ce suntem deacord si sa mergem inainte.
De ce sa nu se impace atata timp cat propovaduim un singur Dumnezeu, avem o simgura Scriptura.
Sa fii binecuvantat!
Cred ca toata lumea a inteles ce a vrut sa spuna Petre Tutea referindu-se la Dumnezeu!
Cristian Stavriu
Da Doru, dar, ca sa putem ajuta pe ceilalti ar trebui noi in primul rand sa intelegem bine si corect Scriptura, sa o intelegem in duhul apostolic.
Tu mi-ai vorbit frumos aici, chiar m-ai magulit spunandu-mi ca sunt printre cei mai buni dar nu este adevarat, sunt foarte multe bloguri si site-uri ortodoxe care propovaduiesc buna intelegere a lucrurilor.
Spre exemplu tu promovezi blogul meu la tine iar articolele mele vorbesc despre cinstirea icoanelor, a Sfintei Cruci, despre cinstirea Sfintilor ca prieteni si casnici ai lui Dumnezeu, despre cinstirea Sfintelor Moaste, noi spunem despre Hristos ca a avut doua firi (dihotomie) samd. Iar protestanti si neoprotestantii considera acestea inchinare la idoli, samd.
Nu putem avea acelasi Tata dar sa-l marturisim diferit!
Istoria ne dovedeste aceste lucruri foarte clar si frumos. De aici a venit dezbinarea in Biserica. Important este cine se inchina in Duh si Adevar, Tatalui Ceresc.
Cum ramane cu hristosii mincinosi despre care vorbeste Scriptura?
Este atat de alunecos taramul acesta despre care vorbesti tu. Oricat am dori sa ne unim tot vom ajunge la lucruri care nu se pot impaca.
Dracul este cel ce dezbina si stapaneste! Asa arata astazi crestinismul – faramitat in mii si mii de secte.
Oare asta si-a dorit Hristos? As putea aduce aici mii de argumente, din Scriptura, din storie, din vietile sfintilor, de oriunde dar am ajunge sa polemizam nefolositor.
Atata timp cat tu crezi intr-un fel, eu in altul, cu siguranta vom ajunge la dispute.
Aici pe blog am mai avut discutii cu eterodocsi si nu am ajuns la nic-un numitor comun!N-am purtat ranchiuna ci doar m-am intristat.
Spre exemplu cum as putea fi de acord cu manifestarea penticostalilor si cu agresivitatea lor?
Multe ar fi de spus iar eu nu sunt un foarte bun scriitor!
Biserca din care fac parte se roaga neincetat pentru unitatea credintei si a marturisirii comune. Biserica din care fac parte este o Biserica Ecumenica (care se impartaseste tuturor, se ofera tuturor) dar fara sa faca rabat de la adevarurile de credinta apostolice si fara sa stirbeasca ceva din dogme si de aceea a reusit sa strabata istoria cu succes si o va strabate si pe viitor deoarece capul ei este Hristos.
Uneori unii crestini ortodocsi prezinta invatura eronat si de aceea ea este perceputa gresit.
Cine vrea sa vada frumusetea ortodoxiei nu-i ramane decat sa incerce sa o cunoasca!
Iti urez bun venit in continuare aici pe acest blog!
Cristian Stavriu
Imi cer iertare pentru tutuirea de mai sus, trebuie sa imi revizuiesc atitudinea.
Ciprian