Conditia Mantuirii….pilda

Un bătrân înţelept şi-a întrebat ucenicii.
–Cum ştiţi că s-a terminat noaptea şi începe ziua?
–Vă spun eu! s-a repezit un ucenic. Când de la distanţă poţi deosebi câinele de oaie!
–Nuuu! a răspuns bătrânul.
–Ar putea fi începutul zilei, a spus altul, când văzând de departe un arbore, poţi spune dacă este piersic ori smochin.
–Nici! a insistat înţeleptul.
–Atunci cum putem şti? au strigat ucenicii.
–Când privind în faţă un om, vom vedea în el un frate! Altfel orice oră a zilei ar fi, tot noapte este

Read Full Post »

Fluturele Albastru…si povestea lui

Povestea Fluturelui!

A fost odată un văduv care locuia împreună cu cele 2 fete ale sale care erau foarte curioase și inteligente. Fetele îi puneau mereu multe întrebări… la unele știa să le răspundă, la altele nu…

Cum își dorea să le ofere cea mai bună educație, într-o zi și-a trimis fetele în vacanță la un un înțelept. Înțeleptul știa întotdeauna să le răspundă la intebările pe care ele le puneau.

La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru pe care plănuia să îl folosească pentru a însela pe bătrânul ințelept.

-Ce vei face? o intrebă sora ei. O să ascund fluturele în mâinile mele și o să întreb înțeleptul dacă e viu sau mort. Dacă va zice că e mort, imi voi deschide mâinile și-l voi lăsa să zboare. Dacă va zice că e viu îl voi strânge și îl voi strivi. Și astfel orice răspuns va avea, se va înșela.

Cele două fete au mers într-o clipă la înțelept care medita și l-au găsit meditând.

Am aici un fluture albastru.

-Spune-mi înteleptule, e viu sau mort? Foarte calm, înțeleptul surâse și îi zise:

– Depinde de tine… fiindcă e în mâinile tale.

Așa este și viața noastră, prezentul și viitorul nostru.

Nu trebuie să învinovățim pe nimeni când ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobândim sau nu.

Viața noastră e in mâinile noastre, ca și fluturele albastru.

De noi depinde să alegem ce vom face cu ea!

Read Full Post »

Inima iubitoare și smerită…Povestea Inimii

Într-o zi, un tânar s-a oprit în centrul unui mare oras si a început sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din împrejurimi. Nu dupa multa vreme, în jurul lui s-a strâns o mare multime de oameni si toti îi admirau inima care era într-adevar perfecta. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisura. Da, toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata. Tânarul era foarte mândru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea.
Când deodata, de multime s-a apropiat un batrânel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:
– Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele.
Oamenii din multimea strânsa în jurul tânarului au început sa-si întoarca privirile spre inima batrânelului. Pâna si tânarul a fost curios sa vada inima ce îndraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pâna departe. Dar era plina de cicatrice,locuri unde bucati din ea fusesera înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batrânului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri.Ba mai mult, din loc în loc lipseau bucati întregi din inima concurenta, rani larg deschise, înca sângerânde.
„Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa”, îsi sopteau uimiti oamenii.
Tânarul, dupa ce examinase atent inima batrânelului, si-a ridicat privirea si i-a spus râzând:
– Cred ca glumesti, mosnege. Priveste la inima mea – este perfecta! Pe când a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.
– Da, a spus blând batrânelul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu inima ta. Vezi tu,fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea – rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de lânga mine, care adesea îmi da în schimb o bucata din inima lui, ce se potriveste în locul ramas gol în inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, ramân margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împartasit-o cu cel de lânga mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici macar o bucatica din inima lor. Acestea sunt ranile deschise din inima mea, gaurile negre – a-i iubi pe cei din jurul tau implica întotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sângereaza înca si ma dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am pâna si pentru acesti oameni; si, cine stie, s-ar putea ca într-o zi sa se întoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor. Întelegi acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a încheiat cu glas domol si zâmbet cald batrânelul.
Tânarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batrânel, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a întins-o cu mâini tremurânde. Batrânul i-a primit bucata pe care a pus-o în inima lui. A rupt apoi o bucata din inima brazdata de cicatrice si a pus inima tânarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.
Tânarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca în inima cândva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batrânelului. Cei doi s-au îmbratisat, si-au zâmbit si au pornit împreuna la drum.
Cât de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima întreaga în piept. O inima perfecta, dar lipsita de frumusete…
Inima ta cum este? O poti imparti cu altii?

Read Full Post »

Pilda creionului

Copilul îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întrebă:

– Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine?

Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului:

– E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare.

Copilul privi creionul intrigat, fiindcă nu văzuse nimic special la el.

– Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea!

– Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile. Există cinci calităţi la creion, pe care dacă reuşim să le menţinem, vom fi totdeauna oameni care trăiesc în bună pace cu lumea.

Prima calitate: poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mână care ne conduce paşii. Pe această mână o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui.

A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii să suporţi unele dureri, pentru că ele te vor face mai bun.

A treia calitate: creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce era greşit. Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru nu înseamnă neapărat ceva rău, ceea ce este neapărat este să ne menţinem pe drumul drept.

A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, îngrijeşte-te de ce se întâmplă înlăuntrul tău.

Şi, în sfârşit, a cincea calitate a creionului: lasă totdeauna o urmă.
Tot aşa, să ştii că tot ce faci în viaţă va lăsa urme, astfel că trebuie să încerci să fii conştient de fiecare faptă a ta.

Read Full Post »

Inima ta – Casa lui Dumnezeu…pilda

Inima ta-Casa lui Dumnezeu!

Un om îl întreabă pe un înţelept:
–Îl caut pe Dumnezeu! I-am văzut peste tot semnele şi bunăvoinţa, adevărurile, minunile. Dar aş vrea să-i văd chipul!
–Uite, vezi muntele din faţa ta? Mută-l cu palmele tale şi poate, astfel, vei găsi ceea ce cauţi!

Cu palmele goale, omul purcese la treabă şi piatră cu piatră, mută muntele folosindu-şi trupul, sufletul şi mintea. După mulţi ani se întoarse la înţelept.

–Am mutat muntele, cum mi-ai spus, dar n-am văzut chipul lui Dumnezeu!
–Vezi apa, care curge prin preajma muntelui? Cu braţele tale, schimbă-i cursul!

Omul osteni mulţi ani şi schimbă albia râului, dar pentru că nu găsi astfel chipul Creatorului, se întoarse la înţelept.

–Inima ta ai cercetat-o? l-a întrebat înţeleptul.
–Am fost prea ocupat cu mutatul muntelui, schimbarea albiei râului, cu vorbele multe, cu oamenii, cu viaţa…
–Omul nu caută decăt ceea ce este deja în el. Eşti pe drumul cel bun şi vei găsi fără îndoială ceea ce cauţi. Chipul lui Dumnezeu nu se relevă dintr-o dată ci se adună, picătură cu picătură ca roua. Mai uşor muţi un munte, mai degrabă schimbi albia unui râu, decât să-l vezi pe Dumnezeu, dacă nu i-ai făcut casă în sufletul tău!

Read Full Post »

Gura sparta si apa sfintita…pilda

Femeia cu gura mare

O femeie, mergând la o mănăstire, se plânse unui părinte îmbunătăţit de bărbatul ei, zicând:

– Părinte, bărbatul meu este aşa de ursuz şi arţăgos, că nu mai pot să-l suport. Tot timpul ne certăm şi nu ştiu cum să fac ca să-l îndrept.

Părintele, înţelegând despre ce este vorba şi vrând să-i dea un mijloc prin care pacea să se reîntoarcă în familie, îi zise:

– Mergi la trapeză şi spune-i fratelui care are ascultare acolo, să-ţi dea într-o sticlă apă din fântâna mânăstirii şi s-o duci acasă. Când vine bărbatul tău acasă, să iei o înghiţitură din această apă. S-o păstrezi cu grijă în gură şi apoi vei vedea minunea.

Femeia făcu tot ce i se spusese. Când bărbatul veni seara acasă, lesne se vedea că era rău dispus, obosit şi nerăbdător. Numaidecât femeia luă în gură o înghiţitură din apa misterioasă şi se străduia să n-o piardă.

Într-adevăr, curând, bărbatul încetă. Astfel furtuna din acea seară trecu repede.

Încă o dată luă femeia acel medicament minunat şi din nou se lăsa cu acelaşi succes. Din acel moment bărbatul era altul, era transformat. Îi vorbea frumos şi o lăuda pentru gingăşia şi răbdarea ei.

Fericită din cale-afară pentru schimbarea soţului ei, femeia merse în grabă la părinte şi-i povesti despre succesul cu apa minunată.

– Nu apa din fântâna mănăstiri, spuse părintele, a făcut minunea, ci tăcerea ta. Mai înainte comentai înaintea bărbatului tău, care venea obosit de la muncă, şi-l enervai prin contraziceri. Tăcerea ta însă l-a îmblânzit.

Câtă apă sfințită avem la îndemână și nu o folosim! Cu siguranță poate fi folosită și apa de la robinet!!!

Read Full Post »

Profesorul ateu fara creier….pilda

Profesorul Ateu!

Învățătorul ateu:

-Elevi,  să știți că nu există Dumnezeu! Nu l-a văzut nimeni, nu-l vede nimeni și deci nici nu-l va vedea! Este o mare prostie să crezi în ceva care nu există.

La care un elev foarte credincios spuse:

-Domnule învățător, vreau să întreb și eu pe elevi ceva, dacă-mi permiteți!

-Elevi, vedeți voi creierul domnului profesor? Elevii: nuuuuuuu!

Elevul credincios spuse cu mult calm:

-Atunci putem presupune că nu exista!

Read Full Post »

Vulturul romanesc – gaina sau acvila?!?….pilda

Era primăvară şi un om , străbătând pădurea, a găsit un pui de vultur, căzut din cuib, l-a adus acasă şi l-a pus în curte, unde acesta a învăţat repede să ciugulească mâncarea găinilor şi să se poarte ca ele.

Într-o zi un naturalist, în trecere pe acolo, a întrebat pe gospodar:
–Cum un vultur, regele păsărilor, a ajuns să trăiască printre găini?
–Fiindcă l-am hrănit cu mâncarea găinilor şi l-am învăţat să se poarte şi să fie o găină, deci nu mai este vultur.
–Totuşi, a insistat naturalistul, are inima şi aripile unui vultur şi poate, desigur, învăţa să zboare!

După ce s-au sfătuit multă vreme, cei doi au hotărât să vadă, dacă acest lucru ar fi cu putinţă. Naturalistul a luat cu delicateţe vulturul în braţe şi a spus:
–Tu aparţii cerului, nu pământului. Deschide-ţi, aripile şi zboarăăăăăăăă!

Dar vulturul părea nesigur. Nu ştia bine cine era şi văzând găinile, care ciuguleau prin curte s-a întors degrabă la ele. Fără să se descurajeze, deloc, naturalistul s-a întors a doua zi, a luat vulturul, l-a urcat pe acoperişul casei şi i-a spus:
–Tu eşti vultur, deschide-ţi aripile şi zboarăăăăăăăăă!

Dar tânărului vultur îi era frică de această noutate şi s-a întors înapoi, să ciugulească alături de găini.

A treia zi, naturalistul s-a sculat devreme, a luat vulturul şi l-a dus pe vârful unui deal înalt. Acolo a ridicat în sus, cât îi permiteau braţele, pe regele păsărilor şi i-a spus cu dragoste şi încredere:
–Eşti un vultur, aparţii cerului şi pământului, deschide-ţi aripile şi zboarăăăăăăă!

Vulturul a privit în jur, s-a uitat spre vale, la curtea cu găini, apoi spre cerul azuriu. Dar nu şi- a luat zborul încă. Atunci naturalistul s-a urcat mai sus, pe o stâncă şi l-a întins către soare. Vulturul a început să tremure. Încet, încet şi-a deschis aripile. În sfârşit, cu un strigăt de triumf, şi-a luat zborul spre cer.

S-ar putea ca vulturul să-şi amintească şi acum de găini, s-ar putea ca, din când în când, să viziteze poiata, dar după cât se ştie nu s-a mai întors niciodată să trăiască ca o găină.

O, popor român, cât ai avea de învățat din pilda vulturului ce n-a mai vrut să fie găină!

Read Full Post »

Camasa Fericirii….pilda

Se spune că de mult trăia un prinţ nespus de melancolic. El era mereu trist şi mâhnit, iar chipul său veşnic întunecat, încât oamenii l-au numit Tamas (în sanscrită tamas înseamnă întunecat).
 Cu toţii erau nespus de îngrijoraţi şi au chemat înţelepţi, astrologi, doctori, magi vestiţi, pentru a afla, cum să-l tămăduiască pe prinţ.
Un înţelept le-a spus: 
–Prinţul s-ar vindeca, dacă ar îmbrăca cămaşa unui om fericit!
Prinţul s-a înveselit pentru o clipă şi degrabă a trimis ştafete în toată împărăţia, pentru a găsi un om fericit, căruia, cu mult aur, să-i cumpere cămaşa.

Trimişii împărăteşti au colindat întreaga împărăţie, dar n-au găsit decât oameni bombănitori, grăbiţi, cârtitori, trişti, cu chipuri întunecate, nefericiţi, bolnavi, amărâţi, nenorociţi. Nu găseau nici măcar un om fericit. Prinţul Tamas aştepta dar, solii săi întârziau, nu se mai întorceau…

Unul din trimişi a ajuns în cel mai îndepărtat colţ al împărăţiei şi a găsit un om foarte vesel. El trebăluia cântând, muncea vesel, părea fericit. Trimisul, de teamă să nu greşească, s-au uitat bine la el, au luat aminte cum se poartă cu familia lui. Îşi răsfăţa soţia, o alinta, îi vorbea frumos şi drăgăstos, deşi arătau a fi de mult timp căsătoriţi. Cu copiii, se purta atent, blând, îi proteja şi se juca cu ei zilnic. Acesta era omul căutat. Părea să cunoască secretul fericirii şi desigur avea cămaşa fericirii! Nu rămânea decăt să ia cămaşa fericirii. 

 S-a repezit la acel om şi ajutat de soldaţi i-a smuls de pe umeri haina veche, decolorată, cârpită şi răscârpită. Dar omul n-avea cămaşă pe sub haină. 
Omul fericit era aşa de sărac încât nu avea nici măcar cămaşă…

„Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit. Dar voi să faceți după cum vă trage inima.” Ioan Slavici – Moara cu Noroc (din comentariul Simonei)

Read Full Post »

Pelerinii….pilda zilei

Doi pelerini mergeau pe drum. A izbugnit furtuna. Vântul le biciuia feţele cu gheaţă şi le şuiera lugubru pe la urechi. Înaintau foarte greu, aplecaţi în faţă, ca să nu-i dărâme vântul puternic, abia mişcându-şi picioarele. Dacă nu ajungeau destul de repede la refugiu, mureau îngheţaţi. Cu inima cât un purice şi orbiţi de viscol, pelerinii ajung lângă o râpă şi aud, cu greu, strigătele unui om, care căzuse acolo. Cineva cerea ajutor. 
– Acel om este sortit morţii ! Să ne grăbim ca să nu sfârşim ca el ! a spus primul pelerin, continuându-şi grăbit drumul.

Al doilea pelerin, plin de milă pentru sărmanul acela, a coborât în râpă şi l-a luat înspate. Era greu omul, dar pelerinul a urcat până la drum. Efortul foarte mare, l-a făcut să se încălzească şi chiar să transpire. Din cauza greutăţii şi a efortului nu mai simţea frigul.

La câţiva paşi de adăpost s-a împiedicat de ceva. Era tovarăşul de drum, care îngheţase. Frigul îl ucisese?

Read Full Post »

Perversitatea ateismului….pildă

Perversitatea Ateismului!

Un ateu se plimba prin pădure minunându-se de frumusețile naturii: „Ce copaci impresionanți! Ce râuri cristaline! Ce animale frumoase!” La un moment dat, în timp ce se relaxa (bucurându-se fără să realizeze de minunățiile lui Dumnezeu), omul aude în spatele lui zgomote ciudate.

Când se întoarce vede un urs ca-n povești: mare, frumos, sănătos și cu poftă de mâncare. Îngrozit, ateul o ia la fugă, însă ursul avea condiție fizică așa că îl urmează conștiincios…

Tipul era atât de îngrozit încât la un moment dat se împiedică și cade. Ursul îl apucase deja de un picior așa că omul, paralizat de frică, răcnește: „Doamneeee!!!”.

În secunda următoare, timpul se opri, ursul îngheță în poziția în care se afla, pădurea rămase neclintită și o lumină se revărsa din cer iar tipul, șocat, auzi o voce:
-Mi-ai negat existența toata viața, le-ai explicat și altora că sunt un mit, ai pus toată creația Mea pe seama întâmplării cosmice… vrei acum să te salvez? Pot eu să te consider credincios cu adevărat?

Ateul se uită fix în lumina și răspunse:
– Aș fi ipocrit să iți cer brusc să mă consideri credincios, dar poate ai reuși într-un fel să devină ursul un bun creștin?
– Foarte bine, răspunse vocea.

Lumina dispăru, zgomotul pădurii reveni. Ursul îl eliberă din ghearele sale, iși împreună labele din față și spuse cu chip pios:
„Doamne, binecuvintează aceste bucate. Amin”.

Read Full Post »

Puterea Rugăciunii….pildă

Pâinea noastră cea de toate zilele!

O femeie îmbrăcată sărăcăcios, cu o privire de om învins, a intrat într-o zi într-o băcănie.
S-a apropiat de stăpânul magazinului într-un mod foarte umil și l-a întrebat daca nu ar putea să-i dea și ei pe datorie câteva alimente.
I-a explicat cu glas ușor că soțul ei era foarte bolnav și că nu putea munci, și că aveau și sapte copii, care trebuiau hrăniți.  
Băcanul, a privit-o de sus și i-a cerut să părăsească imediat magazinul său.
Având însa în gând nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus:
Vă rog, domnule, o să vă aduc banii înapoi de îndată ce voi putea.
Băcanul însa îi spuse că nu-i poate da pe datorie, pentru că nu are credit deschis la magazinul său.
Lânga tejghea se mai afla înca un client, care a auzit discuția dintre cei doi.
Clientul făcu câțiva pași înainte și îi spuse băcanului că o să acopere el costurile pentru orice are această femeie nevoie pentru familia sa.
Băcanul răspunse parca în sila:
Ai o listă cu cumpărăturile de care ai nevoie?
Femeia a răspuns: Da, domnule.
Bine, spuse băcanul, atunci pune-o pe cântar și  eu o să-ți dau marfa de aceeași greutate cu lista dumitale.  
Femeia, ezitând o clipă, cu privirea în jos, băgă mâna în geanta și scoase o bucățica de hârtie pe care scrise ceva în grabă.
Apoi puse cu grija bilețelul pe cântar, cu privirea tot aplecată.
Ochii băcanului și ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cântarul stătea înclinat în partea cu hârtia.
Băcanul, privind la cântar, s-a întors ușor către client și îi spuse mormăind: Nu-mi vine să cred!
Clientul a zâmbit, iar băcanul a început să tot pună pe cântar alimente. Cântarul tot nu se echilibra, așa încât acesta tot punea pe el alimente, din ce în ce mai multe, până când pe cântar nu a mai încaput nimic. Băcanul ședea privind cu dezgust.
În fine, smulse bucățica de hârtie de pe cântar, și o privi cu mare uimire.
Nu era vorba de o listă de cumpărături, ci era o rugăciune, care spunea asa:
„Iubite Doamne, Tu imi cunoști nevoile, așa că eu le pun în mâinile Tale.”
Băcanul îi dădu femeii alimentele și privea în continuare tăcut, înmărmurit. Femeia îi mulțumi și plecă din magazin.
Celălat client îi dădu băcanului o hârtie de 50 de dinari și îi spuse: A meritat toți banii!
Numai Dumnezeu știe ce greutate are o rugăciune.

Read Full Post »

Cele două vâsle…..pilda

Cele doua vasle!

Demult, trăia un batrân, om cu frica lui Dumnezeu, ce-şi câştiga traiul trecând călătorii, cu barca sa, de pe un mal pe celălalt al unui râu. Într-o zi, în timp ce moşul îl trecea cu barca pe un tânăr, acesta observă că pe fiecare vâslă este ceva scris şi întrebă:
– De ce ai scris pe o vâslă “credinţă” şi pe cealaltă “fapte bune” ?
– Fiindcă acestea două mă conduc în viaţă, răspunse bătrânul.
– Nu cred că omul are nevoie de amândouă, spuse cu îndrăzneală tânărul. Este de ajuns doar una după care să îţi călăuzeşti viaţa: dacă faci “fapte bune”, eşti de folos celorlalţi, dacă ai “credinţă”, îţi eşti ţie însuţi de folos.
Bătrânul nu a spus nimic, dar a început să vâslească cu o singură vâslă. Barca nu a mai avansat nici un pic, învârtindu-se în loc. În felul acesta a înţeles tânărul ce-a vrut să spună omul: că acela cu suflet curat, adică luminat de credinţă, va avea şi o viaţă curată, adică încărcată de roadele bunătăţii şi milei creştineşti. Cum este sufletul omului, tot aşa îi este şi viaţa.
Credinţa fără bunătate nu este decât ipocrizie. Cel cu adevărat credincios Îl iubeşte pe Dumnezeu, iubindu-i pe oameni. Faptele bune şi credinţa sunt cele două aripi cu ajutorul cărora sufletul nostru se înalţă spre Dumnezeu. Cu o singură aripă nu poţi zbura!

“În fapte se arată credinţa. Credinţa fără fapte nu există.” (Sfântul Simeon Noul Teolog)

Read Full Post »

Vinovatul dovedit….. pildă

Dreapta Judecată!!!

Demult, trăia într-un sat un brutar renumit pentru pâinea sa. Dar, într-o zi, lui i se păru că sunt cam uşoare bucăţile de unt pe care tocmai le cumpărase de la un ţăran şi le aşeză pe cântar. Când colo, ce să vezi?! În loc de 1 kg, cât trebuia să aibă o bucată, fiecare cântărea doar 800 de grame. Supărat foc, omul s-a dus degrabă la judecătorie, spunând că ţăranul înşală lumea şi cerând, bineînţeles, pedepsirea acestuia.
N-au trecut nici două ceasuri şi ţăranul a fost adus în faţa judecătorului, care l-a ameninţat:
– Dacă este adevărat ce spune brutarul, că îi înşeli pe oameni la cântar, te bag imediat la închisoare.
– Să-mi fie iertat – zise ţăranul – dar sunt nevinovat.
– Cum îndrăzneşti să minţi? -sări brutarul. Chiar astăzi am cumpărat aceste bucăţi de unt de la tine. Domnule judecător, trebuie să-1 închideţi pe acest şarlatan, care a încercat să mă păcălească!
– Aşa este, omule? – spuse atunci judecătorul. Este untul acesta al tău?
– Al meu este, însă, vedeţi dumneavoastă, eu nu am prea mulţi bani. Mi-am cumpărat un cântar, dar nu am mai avut bani şi pentru greutăţi, aşa că pun unt pe un braţ al cântarului, iar pe celălalt pun o pâine de-a brutarului, care – zice el – are 1 kg. Acum, dacă pâinea brutarului n-a avut 1 kg, eu ce vină am?
Auzind una ca asta, judecătorul a cântărit imediat o pâine şi, într-adevăr, aceas¬ta nu avea decât 800 de g. În locul ţăranului, la închisoare a ajuns adevăratul vinovat, brutarul, care nu doar că înşela oamenii, dar mai dorea şi să fie aspru pedepsit cel care ar fi făcut exact ca el.
Cel ce vrea să înşele, singur se înşală. Chiar dacă nu vede nici un om greşeala sa, Dumnezeu îi vede păcatul; iar atunci când îl mai descoperă şi oamenii, ruşinea este cu atât mai mare.

“Cu nimic nu-L mânii pe Dumnezeu atât de mult ca atunci când nedreptăţeşti pe cineva.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Read Full Post »

Creștinul pe marea vieții….pildă

Creștinul pe marea vieții

Creștinul pe marea vieții.

Vaporul când pleacă peste mări și ocane, plutește cu siguranță pe drumul său, ca și cum ar merge pe șine de cale ferată, deși nu vede țărmul timp îndelungat. Cine-l conduce cu atâta precizie, încât ajunge la țintă fără greșeală? Siguranța drumului i-o dă fie harta, fie busola fie radarul, fie radioul sau toate la un loc.

La fel se întâmplă și cu creștinul cel adevărat. El nu vede cu ochii ținta călătoriei lui, dar este încredințat că va ajunge la ținta dorită cu corabia vieții sale. Cine-l conduce cu atâta precizie, ca să ajungă în împărăția lui Dumnezeu? Are și el harta, busola și radarul său: acestea sunt : Sfânta Scriptură, Credința, faptele bune și Harul lui Dumnezeu.

”Credința fără fapte este moartă”

 

Read Full Post »

Copilul bine crescut!…..pildă

Copilul Bine Crescut

          Într-un sat din câmpie, s-au întâlnit la fântână trei femei. Două dintre ele nu încetau să-şi laude băieţii. Cea de-a treia, însă, nu spunea nimic, cu toate că avea şi ea un băiat de care nu s-ar fi putut plânge. Au luat cele trei femei câte o găleată cu apă şi au plecat împreună înapoi, spre casă. Pe drum, s-au întâlnit cu cei trei copii, care se jucau într-o livadă.
          – Ia uite-l pe-al meu, a zis prima femeie. E aşa de puternic.
          – Dar al meu, zise şi a doua, e priceput la toate.
          Nici de această dată, cea de-a treia femeie nu a spus nimic. Însă, copilul ei, văzându-şi mama, s-a grăbit să vină şi să ia el găleata. Ceilalţi doi băieţi au început să râdă şi au rămas să se joace mai departe. Acum se vedea adevărul. Din modestie, cea de-a treia femeie nu se lăudase cu feciorul său, dar, în locul ei, vorbeau faptele …

 

“Învaţă-te, fiule, să fii totdeauna simplu şi fără răutate! “  – Sfântul Efrem Sirul

Read Full Post »

Comorile Fiecăruia…..pildă

Pacea este comoara sufletului

Plimbându-se prin sat, un boier s-a întâlnit cu un ţăran sărac şi a început a se lăuda cu averile lui:
– Vezi tu livada de pe deal ? E a mea. Pădurile care înconjură satul sunt şi ele ale mele. Până şi pământul pe care calci acum al meu este. Tot ce vezi, de jur-împrejur, e proprietatea mea. Toate astea sunt doar ale mele.
– Dar acela ? – l-a întrebat ţăranul, arătând cu degetul spre cer. Nu cred că şi cerul este al tău. Acela este al meu – a mai spus ţăranul şi, cu zâmbetul pe buze, a plecat liniştit, lăsându-l pe boier mirat şi cu ciudă în suflet.

“Cel ce s-a născut înţelept poartă bogăţia cu el.” (Sfânta Scriptură)

Read Full Post »

Căința păcătosului…..pildă

La marginea unui râu, un ţăran rău vroia cu orice chip să scape de câinele său, deşi acesta era un animal bun şi recunoscător. Luându-l în braţe, l-a aruncat în apă, crezând că animalul se va îneca şi astfel va scăpa de el. Însă, bietul câine a înotat cu greu până la mal, după care s-a aşezat cuminte la picioarele stăpânului său. Acesta, supărat că nu reuşise, l-a împins înapoi în apă, dar câinele a ieşit iar. De-a dreptul furios, ţăranul a ridicat din nou animalul în braţe, dar vrând să-l arunce cât mai departe, a alunecat pe malul noroios şi s-a prăvălit cu tot cu câine în apă. Neştiind să înoate, a început să ţipe şi să se zbată. Când să se ducă cu totul la fund, a simţit cum cineva îl apucă de gulerul hainei şi îl trage încet spre mal. Scos din apă mai mult mort decât viu, ud tot şi speriat, omul a înţeles că i-a scăpat viaţa tocmai câinele pe care încercase să îl omoare. Ruşinea i-a cuprins sufletul. I-a mulţumit lui Dumnezeu că au scăpat amândoi cu viaţă, după care şi-a mângâiat cu recunoştinţă câinele atât de credincios şi au plecat împreună spre sat. În sinea sa, omul a jurat să nu mai dorească niciodată răul vreunui suflet.
“Faptele săvârşite de oameni sunt de trei feluri:
conform firii, mai prejos de fire şi mai presus de fire.
Firească este pacea, împotriva firii este duşmănia
şi mai presus de fire, sunt iertarea şi binele dezinteresat.”
Sfântul Atanasie cel Mare

Read Full Post »

Dragostea de Mamă….pildă

Odată, pe o vreme grea de iarnă, o mamă trebui să plece la drum cu copilul ei cel mic. Neavând bani, făcea drumul pe jos; de la o vreme, viscolul se înteți. Ajungându-o din urmă o căruță, stăpânul o pofti să urce. Ea se urcă, având copilașul în brațe, dar vântul bătea așa de rece, încât, mama de teamă să nu-i înghețe copilul, se dezbrăcă de haina ei groasă și-l înveli bine. Merseră cale lungă; când ajunseră în sat, căruțașul întrebă femeia unde vrea să coboare cu copilul, dar ce văzu?!
Mama nu mai mișca,murise de frig, iar copilul gungurea vesel în învelișul cald.
Numai o mamă cu dragostea ei poate face o astfel de jertfă.

Read Full Post »

Zâmbetul….

zambet

Un zâmbet este o lumină în fereastra sufletului,semn că inima e acasă.”
– Surâsul este lumina feței și căldura inimii.
– Dacă nu-ți folosești zâmbetul, ești ca și omul cu 1 milion în bancă,dar fără carnet de cec.
– Aproape orice surâs este produsul altui surâs.
– Când zâmbim cuiva, mai mult ca sigur ne întoarcem zâmbetul; în definitiv, sunt 2 persoane cărora le comunicăm bucuria.
– Surâsul vorbește tuturor limbilor de pe această planetă.
– Un zâmbet valorează o mie de cuvinte.
– Zămbiți-vă unii altora. Zâmbiți-le soțiilor,soților,copiilor,oricui.
Zâmbetul ajută să îi iubim pe ceilalți.
– Nimeni nu are mai multă nevoie de un zâmbet decât acela care nu poate oferi unul.
– Arată o față fericită. Este vitrina sufletului,cea mai bună publicitate a ta.
– Ridurile ar trebui să fie,numai și numai amprentele zâmbetelor.
-Ceea ce cu adevărat contribuie la a da un sens vieții, ceea ce e costa cel mai puțin și valoreaza cel mai mult …este un zâmbet sincer și frumos. Conține bunătate și politețe amestecate cu dragoste. Este neprețuit…și nu costă nimic.
Zâmbește!!!!! E o terapie gratuită.

Read Full Post »

N-am timp!!!….pilda

N-am Timp!!!

Era un creștin, ca mulți alții, care ori de câte ori preotul îi făcea o aluzie sau chemare, el răspundea la fel: ,,N-am timp, părinte!”
De pildă, când preotul îi zicea: ,,Vino măcar de Paști, de Crăciun, la hramul Bisericii de ziua dumitale, spovedește-te măcar o dată, de două ori pe an și împărtășește-te!”, el răspundea la fel, că nu are timp.
Avea însă omul nostru nostru timp pentru plimbare, petreceri, cleveteală și câte altele nefolositoare.
După câțiva ani se întâlni cu preotul și îi zise: ,,Toți m-au părăsit, părinte și mă simt fără nici un rost și nenorocit.” Preotul îi răspunse cu blândețe și dragoste: ,,De fiule, eu te-am chemat la cele bune și ai zis că pentru ele nu ai timp. Cele pentru care tu ai avut timp te-au părăsit; nu mai au ele timp pentru tine. Să știi însă că Acela pentu care tu nu ai avut timp niciodată, te așteaptă încă să vii…” ,,Cine este părinte, și unde îl găsesc?!” ,,Este Iisus Hristos Mântuitorul lumii, și Se află întotdeauna în Biserica Lui.”
Și de atunci omul acela a avut timp și pentru Dumnezeu, trăind mulțumit și fericit, pentru că L-a aflat și i-a urmat poruncile Sale.

,,Dumnezeu iubește milostivirea cu privire la cei ce se pocăiesc, dar iubește totodată și judecata cu privire la cei ce nu vor să-și plece cerbicia.”

Read Full Post »

Poetul și Tâlharul…

Undeva, într-o cetate, trăia un poet, care îşi folosea talentul (darul de a scrie versuri), primit de la Dumnezeu, numai în rău, căci scria poezii de prost gust, în care Dumnezeu şi sfinţii erau defăimaţi. De aceea, în vremea lui, puţin îi citeau nesuferitele lui versuri.

Nu departe de poet, într-o pădure, trăia un tâlhar, de care se temea multă lume şi care săvârşise multe fapte rele. Totuşi, pe lângă faptele lui cele rele, a construit şi el, pe drumul care trecea pe lângă pădure, o fântână.

După un timp, când s-a terminat firul vieţii, au murit amândoi şi au fost duşi în iad pentru faptele lor cele rele.

Tâlharul, pentru faptele lui cele rele, avea sub el o flacăra foarte mare, ce-l acoperea aproape tot; poetul avea numai un foc mic care-l ardea. Cu timpul flacăra de sub tâlhar se micşora pentru faptul că oamenii care treceau pe acel drum, unde se găsea fântâna construită de tâlhar, se bucurau când beau apă şi îl pomeneau pe acela care a construit-o, căci fântâna avea o apă tare bună şi îşi potoleau setea cu ea. Însă flacăra de sub poet  se tot mărea, fiindcă oamenii care îi citeau poeziile, se sminteau, deveneau necredincioşi şi din cauza lui negau existenţa lui Dumnezeu, pierzându-şi sufletele. În timp ce tâlharul mai avea doar un foc micuţ sub el, flacăra de sub poet se mărea mereu…

Read Full Post »

Judecățile lui Dumnezeu…pildă

Dumnezeu

Un pustnic de lângă cetatea Emesei, din Siria, avea mare dar si lumea avea mare evlavie la el. Însă el se gândea asa: „Doamne, prea bun esti Tu, că văd că la cei răi le merge bine, iar cei buni au necazuri si scârbe. Cum, Doamne, de îngădui Tu asa cu bunătatea Ta cea fără de margini?”

Read Full Post »

Dragostea adevărată…

Un renumit profesor se afla în faţa unui grup de tineri, care erau contra CĂSĂTORIEI.

Tinerii argumentau că romantismul constituie adevăratul susţinator al unei perechi şi că este de preferat să termini cu relaţia atunci când se stinge, în loc să intri în monotonia unei căsnicii.

Profesorul le-a spus că respectă opinia lor, dar le-a relatat următoarele:

Read Full Post »

Răsplata

Într-un sat de munte, era un om vestit pentru hărnicia sa. Dar, pe cât de muncitor era omul, pe atât de leneş era fiul său. Toată ziua ar fi stat degeaba şi tot nu s-ar fi plictisit. Numai că, într-o după-amiază, se duse la tatăl său şi îi spuse:

– Tată, am văzut pe uliţă nişte băieţi încălţaţi cu ghete noi, foarte frumoase. Aş vrea şi eu aşa ghete.

– Măi băiete, i-a răspuns omul, dacă ai munci şi tu cât de puţin, ţi-aş da banii, dar aşa, pe degeaba, zi şi tu, e drept ?

N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat supărat. Tare şi-ar fi dorit asemenea ghete, aşa că, a doua zi, iar s-a dus să-i ceară bani tatălui său. Dar şi de data aceasta părintele l-a refuzat.

Când a venit şi a treia zi să-i ceară bani, ţăranul i-a spus:

– Uite, măi băiete -văd că nu mai scap de tine! Eu am treabă aici, în grădină. Dar, în pod, e o grămadă de grâu ce trebuie vânturat, că altfel se umezeşte şi se strică. Pune mâna pe lopată, vântură tu grâul şi pe urmă vino aici şi-ţi dau bani să-ţi cumperi ghetele.

N-a mai putut băiatul de bucurie. S-a urcat repede în podul casei, dar nu prea îl trăgea inima la muncă. Aşa că s-a culcat pe un braţ de fân, a tras un pui de somn, după care a alergat în curte, strigând:

– Gata tătucă, am vânturat tot grâul. Acum îmi dai banii ?

– Nu! – a răspuns omul categoric. Ţi-am spus să vânturi grâul, nu să pierzi vremea. Treci în pod şi fă ce ţi-am spus!

A plecat iar băiatul, dar nu putea înţelege de unde ştia tata că el nu vânturase grâul. Probabil că l-a surprins dormind şi nu l-a trezit, că altfel nu se poate … Aşa că, după ce s-a urcat iarăşi în podul casei, s-a pus la pândă în loc să aibă grijă de grâu. A stat el preţ de jumătate de ceas, cu ochii aţintiţi spre tatăl său, care muncea de zor în curte, şi, socotind el că-i de ajuns, se duse iarăşi în grădină.

– Tată, am terminat toată treaba, n-a rămas bob de grâu neîntors. Acum îmi dai banii ?

– Măi băiete, după ce că eşti leneş, mai eşti şi un mare mincinos. Nu ţi-e ruşine ? Să ştii că, dacă nici de data asta nu te duci în pod şi nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheată. Ai înţeles ?

Când a văzut băiatul că altfel nu se mai poate, s-a urcat în pod, a pus mâna pe lopată şi a început să vânture grâul. Dar, cum a băgat lopata în grămadă, a găsit ascunsă în grâu o pereche de ghete noi nouţe, exact aşa cum îşi dorea el.

de ucurat, s-a bucurat, cum ea şi de aşteptat, dar, în acelaşi timp, îi crăpa obrazul de ruşine pentru minciunile sale de mai’nainte. Fără să-l mai pună nimeni, a vânturat tot grâul, după care s-a dus şi în grădină să îşi ajute tatăl. Acum simţea, într-adevăr, că merită ghetele, dar, mai mult decât atât, simţea cât de bine este să fii alături de părinţi şi să îi ajuţi.

†  “Creşteţi-vă copiii în învăţătura şi înţelepciunea Domnului!” ( Sfânta Scriptură )

Read Full Post »

Un bătrân oarecare!

Trăia odată într-un sat un bătrân foarte sărac. El avea însă un cal foarte frumos. Atât de frumos încât lordul din castel vroia să i-l cumpere. Dar bătrânul l-a refuzat spunându-i: „Pentru mine acest cal nu este un simplu animal. El imi este prieten. Cum aş putea să îmi vând prietenul?” Dar, într-una din zilele următoare, când bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul. Toţi sătenii i-au spus “Ţi-am spus noi! Trebuia să îi vinzi calul lordului. Dacă nu ai acceptat el ţi l-a furat! Ce mare ghinion.” “Ghinion sau sansa, zise bătrânul, Dumnezeu le ştie pe toate?” Doamne miluieste-ma pe mine pacatosul! Toţi au râs de el. După 15 zile însa calul s-a întors si nu era singur, avea în spate o mulţime de cai sălbatici. El a scăpat din grajd, a curtat o tânără iapă şi, când s-a întors, restul cailor s-au luat după el. “Ce mai noroc!” strigară sătenii. Bătrânul, împreună cu fiul său, a început să îmblânzească acei cai noi veniţi. Dar, o săptămână mai târziu, fiul bătrânului şi-a rupt piciorul în timp ce încerca să dreseze unul dintre cai. “Ghinion!” îi ziseră prietenii bătrânului. “Ce ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Tu eşti deja în pragul sărăciei!” “Ghinion, sansa, Dumnezeu le stie pe toate?” le răspunse bătrânul. Doamne miluieste-ma pe mine pacatosul! După câteva zile de la tragicul accident, soldaţii lordului trecură prin sat şi îi obligară pe toţi flăcăii să li se alăture ptr razboi. Doar fiul bătrânului a scăpat datorită piciorului său rupt. “Ce noroc pe tine!” strigară vecinii. “Toţi copiii noştri au fost dusâşi în război, doar tu ai avut şansa să îl păstrezi lângă tine. Fiii noştri ar putea fi ucişi.” Bătrânul le răspunse: “Ghinion, sansa… Dumnezeu le stie pe toate?” Doamne miluieste-ma pe mine pacatosul! Viitorul vine către noi bucăţică după bucăţică, puţin câte puţin. Nu ştim niciodată ce ne aşteaptă. Dar dacă păstrăm o atitudine pozitivă si plina de smerenie si de legatura cu Dumnezeu va fi mereu loc pentru bine şi vom putea fi mai fericiţi prin pronia Divina.

Read Full Post »

SMERENIA…

Odată, demult, mă plimbam împreună cu tatăl meu cînd, la o cotitură, el se opri deodată. După o clipă de tăcere, mă întrebă:
– În afară de ciripitul păsărelelor, mai auzi şi altceva?
Îmi ascuţii auzul şi, după cîteva secunde, îi răspunsei:
– Aud zgomotul unei căruţe…

– Aşa este, spuse tatăl meu. Este o căruţă goală.
Îl întrebai:
– Cum de ştii că este o căruţă goală, dacă încă nu o putem vedea?
Iar el îmi răspunse:

– E foarte uşor să ştii cînd o căruţă este goală, e din cauza zgomotului. Cu cît este mai goală, cu atît face mai mult zgomot.

Astăzi, adult fiind, cînd văd o persoană care vorbeşte prea mult, întrerupînd conversaţia celorlalţi, dovedindu-se inoportună, lăudîndu-se cu ceea ce posedă, simţindu-se atotputernică şi dispreţuindu-i pe cei din jurul ei, încă mi se pare că mai aud vocea tatălui meu, spunînd:

„Cu cît este mai goală căruţa, cu atît  mai mult zgomot face„.

Smerenia constă în a trece sub tăcere virtuţile noastre şi de a le permite altora să le descopere.

Nu uitaţi că există oameni atît de săraci, încît nu au nimic altceva decît bani.

Nimeni nu este mai gol la suflet, decît cel care este plin de sine însuşi.

Să fim ca ploaia liniştită şi blîndă, care pătrunde în tăcere pînă la adîncimea rădăcinilor, hrănindu-le.

Read Full Post »

Orgoliul

Doi soţi, un bărbat şi o femeie, pentru nişte nimicuri, s-au certat. Se mai întâmplă în familie, chiar şi în familiile creştine. Şi nu vorbeau. Fiecare o făcea pe supăratul, fiecare îl considera pe celălalt că e vinovat şi nu voia nici unul să rupă tăcerea; mai ales bărbatul, care se considera superior, fiind şi om de afaceri. La un moment dat, bărbatul trebuia să plece într-o călătorie de afaceri şi avea avion a doua zi dimineaţă. De obicei, când trebuia să se scoale mai de dimineaţă, îl trezea soţia, dar acum, fiind hotărât să nu rupă el tăcerea primul, nu i-a zis soţiei să-l trezească. Totuşi avea nevoie se trezească mai de dimineaţă, de aceea, fiind mai „înţelept” (ca de obicei), a scris pe o bucată de hârtie „Te rog să mă trezeşti la ora 5“ şi a lăsat biletul unde ştia că soţia o să-l găsească. În dimineaţa următoare, bărbatul se trezeşte şi vede că este ora 9 şi că a pierdut avionul. Furios, tocmai se pregătea să se certe iar cu soţia lui pentru că nu l-a trezit, când, lângă pat, ce credeţi că observă: lângă hârtia pe care scrisese el seara „Te rog să mă trezeşti la ora 5“, era un bileţel pe care scria „Este ora 5. Trezeşte-te !”. Fără… cuvinte.

Read Full Post »

Povestea cutiei cu piersici!

Un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de saptamana viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective. Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie. Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte. O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale. Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane. De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. In realitate insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine. In cutia ta cate piersici sunt… si ce ai de gand sa faci cu ele??

Read Full Post »

Oglinda

Gasim intotdeauna doar ceea ce cautam

Ratacind pe ici, pe colo, un caine urias ajunse intr-o odaie care avea pe toti peretii oglinzi imense.
Astfel, se vazu dintr-o data inconjurat de caini. Se infurie, incepu sa scrasneasca din dinti si sa maraie. Fireste, si cainii din oglinda facura la fel, descoperindu- si coltii fiorosi.
Cainele nostru incepu sa se invarta vertiginos intr-o parte si in alta pentru a se apara de atacatori, dupa care – latrand cu furie – se arunca asupra unuia dintre presupusii sai adversari. In urma puternicei izbituri in oglinda, cazu la pamant fara suf1are si plin de sange.

Daca ar fi dat din coada prieteneste o singura data, toti cainii din oglinda ar fi raspuns in acelasi fel. Si intalnirea lor ar fi fost o sarbatoare!!

Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:
– Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
– Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
– Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.
– Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:
– Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
– Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
– Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
– Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si, pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:
– Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?

– Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.

Read Full Post »

Câinele, tigrul și maimuța

Un caine se rataceste prin jungla. Plimbandu-se el linistit vede un tigru indreptandu-se in goana spre el, cu intentia clara sa-l manance. Cainele se gandeste: „Am incurcat-o! Asta ma haleste!” Dar imediat vede niste oase pe jos. Se aseaza pe burta si incepe sa roada oasele, cu spatele la tigru. Chiar inainte ca tigrul sa sara, cainele exclama satisfacut, frecandu-se pe burta: „Mmmm, delicios tigru! Oare or mai fi si altii p’aici?” Auzind, tigrul se opreste din salt si infricosat se prelinge pe langa copaci, luand distanta: „A fost cat p’aci! Cainele aproape ca m-a dat gata!” O maimuta care a urmarit scena dintr-un copac, sperand sa se puna bine cu tigrul, fuge dupa acesta ca sa-i povesteasca inselatoria. Cainele nostru o vede. Maimuta il ajunge pe tigru, si-i spune pe fata toata tarasenia. Tigrul, inecat de furie zice: „Urca in spinarea mea si vei vedea ce ii voi face nemernicului de caine!” Acum cainele vede tigrul cu maimuta in carca si se gandeste: „Ei, cum o mai scot la capat de data asta?” Dar in loc sa fuga se intoarce cu spatele la atacatori prefacandu-se ca nu i-a vazut. Si… cand acestia au fost destul de aproape zice: „Unde e maimuta aia?! De jumatate de ora am trimis-o sa-mi aduca un tigru si nici pana acum nu s-a intors!”

Read Full Post »

Lupul cel hrănit bine!

Un bătrân stătea împreună cu nepotul său şi-l învăţa:

„În viaţa fiecărui om de pe pământul ăsta se dă o luptă crâncenă, o luptă între doi lupi. Unul rău: el întruchipează frica, mânia, invidia, lăcomia, autocompătimirea, aroganţa, viclenia, lenea. Celălalt e unul bun: el aduce bucuria, liniştea, smerenia, pacea, dragostea, încrederea, dărnicia, adevărul, blândeţea, mila.”

Copilul priveşte întrebător pe bunicul lui: „Şi care dintre ei va învinge?”.

Bătrânul îl priveşte în ochi, şi-i spune: „Cel pe care îl vei hrăni!”

Read Full Post »