Doi frați învrăjbiți, împăcați de un preot!…pildă

Neînțelegerea intrase între doi frați. Strâns uniți în copilăria lor, ei se învrăjbiră acum după moartea tatălui lor pentru un petic de moșioară. Inimile lor se întărâtară și din gura lor ieșiră cuvinte vătămătoare. Unul dintre ei se duse la preotul din sat și-i povesti necazul său, zicându-i: „Această bucată de pământ este a mea; fratele meu însă vrea să mi-o răpească: dar eu nu voi suferi niciodată să fiu despuiat de drepturille mele….” Părintele însă zise: Ce venit îți poate adduce această bucată de pământ?” Treizeci de lei într-un an!”…. „Ce-ți poți cumpăra cu acești bani? Un veșmânt, o mobilă, sau poate un hectar de grâu? Fără îndoială! Sau ai putea să-ți cumperi cu acești bani un lucru mai de valoare. Ei bine și….? Dacă cu acești bani, zice preotul mai departe, ți-ai putea asigura dragostea unui prieten, care ți-ar veni în ajutor în vreme de lipsă, care ar veni la tine și ar ședea lângă tine, la vatra ta, seara în timpul iernii; care ți-ar da mână de ajutor la cosit, la secerat, la căratul bucatelor și fânului; care ți-ar iubi pe copii tăi, s-ar bucura de ei și în lipsa ta , ar îngriji de ei; nu cumva lucrul acesta ar fi de mai puțin preț, decât cei treizeci de lei?” „Ce voiești să zici cu aceasta, părinte? A întrebat omul. „Vreau să zic, fiul meu, că, pentru ca să câștigi treizeci de lei, tu pierzi ceea ce e de un preț cu mult mai mare: pierzi pe un frate al tău care a fost prietenul tău, tovarășul tău în copilăria ta, care a fost purtat în brațe și strâns la piept de aceeași mamă și care a fost nutrit cu același lapte ca și tine. Vreau să zic, că pentru ca să câștigi treizeci de lei, tu îți pierzi bucuria și liniștea sufletului tău”. „Este adevărat, părinte, dar ce pot face eu?” „Voi vorbi eu cu fratele tău, a zis preotul, și cred că se va găsi vreun mijloc pentru împăcarea voastră”. În adevăr bunul preot se duse la fratele lui și-i ținu și lui aproape aceeați vorbire. Iar când îl văzu mișcat, zguduit și zdrobit prin cuvintele sale, îi vorbi de mama lui bătrâna și de tatăl lui, care nu mai erau în viață. „Vrei dumneata să amărăști la bătrânețe sufletul mamei dumitale? Ce ar zice tatăl dumitale, dacă s-ar putea întoarce în viață și dacă ar vedea certurile copiilor săi?  Ura și vrajba dintre frați este durerea părinților”. Ochii țăranului se umplură de lacrimi. El alergă și îmbrățișă pe fratele său, și amândoi uitându-și vrăjmăși și întristarea lor, se rugară de bunul preot să le hotărască dânsul pricina lor, cum va afla mai bine cu cale, ceea ce și sfinția sa o făcu fără nicio greutate.

Astfel un cuvânt înțelept introduse pacea și fericirea în două inimi frățești învrăjbite. (Dr. I. Broșu o.c pg 60-62)

Lumea, o sarcină pentru om!….cugetări ortodoxe

Lumea este mormântul Domnului. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
Nimic nu se poate apropia de Dumnezeu daca nu se va îndeparta de lume. (Sfântul Isaac Sirul)
Prietenia lumii este vrajmasie cu Dumnezeu. (Sfânta Scriptura)
Nu iubiti lumea cu lucrurile ei ! Cine iubeste lumea, nu are în el dragostea Domnului. (Sfânta Scriptura)
Lumea nu este doar un dar, ci si o sarcina pentru om. (pr.Dumitru Staniloae)
Lumea ni s-a dat pentru comunicare între noi, pentru a ne ajuta, prin ea, pe noi însine. (pr.Dumitru Staniloae)
Omul nu este mântuit de trupul sau, ci în trupul sau. Nu este mântuit de lumea materiala, ci împreuna cu ea. Pentru ca omul este microcosmos si mijlocitor al creatiei, mântuirea sa presupune împacarea si transfigurarea întregii creatii . (pr.Kallistos Ware)
Omul nu va putea ajunge niciodata la suprematia spiritului pentru a depasi decalajul dintre progresul stiintific si cel spiritual, daca va continua sa ramâna aplecat asupra lui însusi, închis în imanenta unei lumi care se vrea autonoma, ci numai în unire cu izvorul prim si inepuizabil de viata, lumina si iubire, Care este Dumnezeu. (pr.Dumitru Popescu)
Umanitatea si creatia sunt inseparabile în iconomia lui Dumnezeu. (pr.Ion Bria)
Creatia întreaga nu ajunge la unire cu Dumnezeu, decât prin om. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
Cartea mea, filosofule, este firea celor facute si, ori de câte ori doresc, pot sa citesc în cele facute de Dumnezeu. (Sfântul Antonie cel Mare)
Folosirea gresita a gândurilor duce la întrebuintarea gresita a lucrurilor. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
Universul a fost creat pentru om, nu omul pentru univers. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Nu te întreba daca este conform cu natura ceea ce face Creatorul naturii. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Toate lucrurile ne-au fost încredintate noua si noi acestora. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Toate sunt folositoare, chiar daca noi nu le cunoastem rostul. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Toate îsi au împlinirea în Hristos. (Fericitul Augustin)

Asigurări și..nesiguranță!…Cuv.Paisie Aghioritul

Astăzi lumea s-a umplut de asigurări și asigurări, dar, fiind depărtată de Hristos, simte cea mai mare nesiguranță. În nici o epocă nu a existat nesiguranța pe care o au oamenii contemporani. Și deoarece asigurările omenești nu-i pot ajuta, ei aleargă acum să intre în corabia Bisericii, ca să simtă siguranța duhovnicească, căci văd cum corabia lumească s-a scufundat.

Lumea suferă, se pierde și, din păcate, toții oamenii sunt nevoiți să trăiască în acest iad al lumii. Cei mai mulți oameni simt o mare părăsire, o nepăsare –mai ales acum- din toate părțile.

Vreau să spun că oamenii caută să se sprijine de ceva, să se alipească de ceva. Și dacă n-au credință ca să se sprijine de dânsa, dacă nu se încred în Dumnezeu, încât să se încredințeze complet pe ei înșiși lui Dumnezeu se vor chinui. Mare problemă este încrederea în Dumnezeu.

Anii pe care îi străbatem sunt foarte primejdioși, dar în cele din urmă va birui Hristos.

Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Cuv.Paisie Aghioritul – Ed. Chilia „Bunei Vestiri” Schitul Lacu, Sf. Munte Athos 2000

Cade acela care nu vrea să lupte!…Sf.Teofan Zăvorâtul

(Iac.1, 1-8; Mc.10, 11-16)

Ce iubitor e Domnul cu copiii! Dar cine nu-i iubește pe copii? Cu cât trăiește omul mai mult, cu atât ajunge să-i îndrăgească mai tare pe copii. În ei se vede o prospețime a vieții și o curăție a obiceiurilor pe care nu este cu putință să nu le iubești. Unora le trece prin cap, privindu-i pe copii, că păcatul strămoșesc nu există, că fiecare cade singur, atunci când crește și se întălnește cu imbodurile potrivince firii, pe care, i se pare lui, nu are cum să le biruiască. Fiecare cade singur, însă păcatul strămoșesc oricum există.  Apostolul Pavel vede în noi legea păcatului, care se împotrivește legii minții. Această lege, la fel ca o sămînță, nu se vede la început, ci mai apoi se vădește și trage la păcat. Astfel, cei născuți din leproși nu-și vădesc boală până la o anumită vărstă, iar apoi aceasta se arătă și începe să-i roadă la fel ca pe părinții lor. Dar unde a stat până atunci lepra?  Înlăuntrul lor. Așijderea și păcatul strămoșesc: se ascunde până la o vreme, iar apoi iese la iveală și săvârșește lucrarea sa.

Mediul din jur are mare însemnătate și pentru înăbușirea acestui păcat, și pentru sporirea lui. De nu ar fi în jur elemente păcătoase, păcatul ascuns nu ar avea din ce să se hrănească și poate că s-ar usca de la sine; necazul nostru este însă că în jur sunt totdeauna multe lucruri care ajută creșterea lui. Mult păcat este și în societate; dar toate acestea nu ne fac neapărat păcătoși. Păcatul este întotdeauna lucrarea libertății: luptă-te și nu ai să cazi.

Cade numai acela care nu vrea să se lupte.
De ce nu vrem să ne luptăm?
Aici nu este lege; totul se întemeiază pe libertate; dincolo de ea nu poți trece. 

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Înțelepciunea Bătrânului Celui Credincios!…pildă

Un bărbat în vârstă de 92 de ani, bărbierit proaspăt, pieptănat la fel,s-a îmbrăcat și la ora 8 dimineata s-a pornit înspre azil.

Sotia lui în vârsta de 70 de ani, nu de mult s-a stins din viață, și din acest motiv bărbatul simte că e nevoit să-și părăsească casa.

Stă în foaierul azilului așteptând, zâmbește înspre noi atunci când îi spunem: camera dvs este pregătită.

În timp ce mergem spre lift, îi povestesc pe scurt cum anume e camera lui, ce culoare are perdeaua și cuvertura de pe pat, ce are în cameră.

-Foarte mult imi place- spune el și e încântat ca un copil de 8 ani, care acum urmează să primească prima lui cameră separată de la părinți.

-Stimate Domn, înca nici nu ați văzut camera, așteptați un pic înainte să vă pronunțați -am răspuns eu.

Nu are nimic dacă nu am văzut încă spune el.

Fericirea nu este dependentă de ceva anume. Eu aleg fericirea în mod indpendent. Dacă, această camera imi place sau nu, nu depinde de mobilier sau decorații, ci depinde de cum vreau să o vad eu.

Eu am decis deja în mintea mea, camera îmi place. Deciziile le aduc în fiecare dimineață imediat ce mă trezesc.  

Pot să iau decizia că îmi petrec ziua în pat și încerc să enumar câte extremități sau componente a corpului meu nu funcționeaza cum ar trebui, sau mă dor.
Ori, pot să spun multumesc cerului pentru tot și pentru că mă pot mișca.

Fiecare zi este un cadou, dacă pot să-mi deschid ochii, mă concentrez pe amintirile frumoase, amintiri pe care le-am adunat în de-alungul vieții mele”

Bătrânețea, este ca și un cont în bancă. Iei de acolo exact ce ai aduna!.

Vezi, sfatul meu este să aduni multă, multă fericire și amintiri frumoase în contul tău de amintiri.

Și iți multumesc că ți-ai adus aportul la contul meu, unde eu și azi tot strâng și mai strâng- spuse omul învățat.
Ține minte cele de mai jos, și astfel ai șansa să fii fericit și împăcat cu tine însuți și cu cei din jurul tău:

Scapă-ți mintea de ură!
Scapă-ți mintea de a te îngriji mereu pentru ziua de mâine!
Trăiește modest și simplu!
Dăruiește cât mai mult și așteaptă mai puțin de la alții! 

Cum vei putea face acestea toate?

Cu credință și sinceritate, mergi și te spovedește unui preot iscusit. Pune început bun și pornește o viață nouă, curată, sinceră și frumoasă. Pune-ți întreaga viață în mâinile lui Dumnezeu și astfel vei gusta Raiul incă de pe pământ! Toți cei din jurul tău vor simți binecuvântarea lui Dumnezeu asupra ta și a familiei tale și a tot ce te înconjoară!

Fericirea Smereniei!….cugetări ortodoxe

Ferice de om, atunci când asculta.(Nicodim Patriarhul României)
Trebuie sa tii capul plecat, pentru ca, în felul acesta, în suflet coboara smerenia si evlavia. Astfel învatam sa-i respectam pe ceilalti, sa-i cinstim, sa-i iubim, ca mai buni decât noi, ca pe prietenii nostri, ca pe icoane ale lui Dumnezeu.(Avva Pamvo)
Smerenia covârseste pacatele noastre si ne ridica, iar mândria ne apasa sufletele spre pamânt si ne coboara.(Sfântul Ioan Gura de Aur)
Daca vrei sa te folosesti de întâietate, cedeaz-o mereu altora! (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Adevarata smerenie contine toate celelalte virtuti.(Dicton patristic)
Evlavia dinafara fara cea dinauntru este ca teaca fara sabie.(Sfântul Tihon)
Umilinta în blanuri scumpe este mai buna decât mândria într-o haina calugareasca.(B.C.)
Dumnezeu nu ne-a spus: Învatati de la Mine cum au fost facute cerul si pamântul, cum au fost create toate cele vazute si nevazute, cum se fac minuni si se înviaza mortii ! dar ne-a spus: Învatati de la Mine, caci sunt blând si smerit cu inima ! O smerenie profunda este mai temeinica decât o înaltare trufasa.(Fericitul Augustin)
Smerenia nu înseamna ca un pacatos sa se socotesca pe sine cu adevarat pacatos, ci smerenie este când cel care stie ca a facut multe si mari fapte bune, sa se considere pacatos si nemeritos.(Sfântul Ioan Gura de Aur)
Daca vrei sa ai slava, dispretuieste slava.(Sfântul Ioan Gura de Aur)

Impărțirea Averii!…Cuv.Paisie Aghioritul

Rar găsești familii unite, care trăiesc duhovnicește, și frați care nu se ceartă pentru pământ și avere și nu aleargă la judecători. Am cunoscut o familie cu șapte membri. Părinții aveau niște podoabe de aur. După moartea lor, copiii au hotărât să le ia fratele care i-a îngrijit. Dar acela însă, văzând că sora lor are familie mare și are multă nevoie, i le-a dat aceleia. Aceea însă le-a dat unui frate de-al lor, iar acela la altul și, în cele din urmă, au ajuns din nou la primul. Adică s-a întâmplat exact cum au făcut acei părinți despre care citim în Pateric. La urmă, nici acela nu a vrut să le țină și le-a dat la o biserică.

Viața de Familie – Paisie Aghioritul – Ed. Evanghelismos

Și psihopatul poate deveni sfânt!…Arh.Simeon Kraiopoulos

Și psihopatul poate deveni Sfânt!

Deoarece s-a vorbit foarte mult în ultima vreme despre psihopatii și întrucât această temă mă interesează și pe mine, voiam să vă întreb: Un Sfânt este posibil să aibă psihopatie? Ce legătură are Dumnezeu cu astfel de stare și care este rolul ei în planul lui Dumnezeu pentru mântuirea omului?

Care trebuie să fie atunci atitudinea omului?

Sfântul nu poate avea psihopatie. Dar un om care are psihopatie și se vindecă poate deveni Sfânt. Nu se întâmplă ca în cazul infirmităților trupești. Când cineva care este șchiop devine Sfânt, rămâne șchiop. Infirmitatea lui nu se vindecă. În cazul psihopatiilor lucrurile stau puțin diferit.

Este cert că Sfântul nu poate fi pshiopat. Un om care are psihopatie poate înainta spre sfințenie, dar mai întâi de a ajunge Sfânt se vindecă de psihopatie, așa cum se vindecă de păcat.

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Trăiește-ți Viața-Frumos și Mantuitor!!!

Ne obisnuim sa traim in apartamente si sa nu avem alta viziune decat ce ne ofera  ferestrele din jur, iar pentru ca nu avem viziune curand ne obisnuim sa nu mai privim afara.
Pentru ca nu privim afara, curand ne obisnuim sa nici nu mai tragem draperiile…
Iar pentru ca nu mai tragem draperiile, curand ne obisnuim sa aprindem tot mai devreme lumina..
Pe masura ce ne obisnuim astfel, uitam soarele, uitam aerul, uitam spatiile deschise…
Ne obisnuim sa ne trezim tresarind pentru ca e tarziu… Ne bem cafeaua pe fuga pentru ca suntem presati de timp…
Ne obisnuim sa citim ziarul in autobuz ca sa nu pierdem timpul…
Sa mancam un sandwich pentru ca nu avem timp sa luam masa…
Sa plecam de la munca dupa ce deja s-a innoptat…
Sa dormim in autobuz pentru ca suntem franti de oboseala…
Sa cinam in graba si sa dormim bustean fara a fi trait nimic din ziua care a trecut…
Ne obisnuim sa credem ca oamenii apropiati noua vor fi mereu langa noi, ne gandim ca sunt bine fara sa ne preocupam sa aflam daca asa este,  lasam o zi intreaga sa treaca iar la urma spunem la telefon: “Astazi nu pot sa vin…ne vedem alta data… Poate saptamana viitoare…”
Suradem celorlalti fara sa ni se surada inapoi.
Suntem ignorati cand vrem cel mai mult sa fim vazuti.
Daca cinematograful e plin ne multumim cu un scaun in primul rand chiar daca trebuie sa ne sucim gatul.
Daca munca e grea ne consolam cu sfarsitul de saptamana.
Iar daca la sfarsit de saptamana nu sunt prea multe de facut si ramanem fara bani,o sa ne culcam devreme pentru ca intotdeauna avem restante de somn de recuperat.
Ne obisnuim sa economisim viata… Care chiar si asa tot se cheltuieste, si cu toata obisnuinta noastra de economisire, noi PIERDEM VIATA!
Ne obisnuim sa economisim viata… Care chiar si asa tot se cheltuieste, si cu toata obisnuinta noastra de economisire, noi PIERDEM VIATA!
Se spune:
“Moartea este atat de sigura de victoria ei incat ne ofera avantaj o viata intreaga”
Timpul nu se poate opri in loc si nici depozita undeva; existenta noastra curge cu mare viteza, dar in timpul cat traim avem ocazia sa ne schimbam obiceiurile astfel incat sa beneficiem de o mai buna calitate a vietii și să ne primenim sufletele, sa apreciem si sa ne bucuram de fiecare clipa in parte.
Sa nu ne transformam viata intr-o rutina inutila care ne face doar nefericiti.
Dumnezeu ne-a pus la dispozitie toate elementele pentru a fi fericiti, satisfacuti si recunoscatori pentru acest mare dar (care este viata) pe care ni l-a dat cu atata iubire.
Viata nu trebuie economisita… Ci traita din plin!
Aici este cheia succesului, de a cunoaste calea care duce la fericire si mantuire.

Tânărul Poet….poeziile Ralucăi

Aș vrea să scriu o poezie
M-am hotărât acum ,
Cuvinte însă nu se știe
De unde iau și pun.

Dar iată că o strofă-i gata
Și trec la următoarea,
Să fii artist înseamnă asta?
Sau trebuie chemarea?

Chemarea de a fi poet
E poate chiar mai mult,
Nu trebui` doar cuvântul sec
Ce îl așterni tăcând.

Tu în cuvinte poți să pui
Ori miere, ori venin,
Depinde-acum și când și cui
Dai zahăr ori pelin.

Dar gândurile tale scrise
Se-aștern de-acum pe foaie,
De nimeni de nu vor fi șterse
Usucă sau înmoaie.

Depinde doar de tine
Tu-acesta care scrii
Și faci atâtea rime,
Sunt bune sau prostii?

de Raluca Stavriu

Despre Internet!…video

Cruțarea de sine te va pierde!…Sf.Teofan Zăvorâtul

 

(Evr. 10, 1-18; Mc.8, 30-34)

Chemând pe oameni să-L urmeze luându-și crucea, Domnul arată, totodată, calea de urmat, îndepărtând piedicile cele mai însemnate ce se ridică înaintea ei-piedici nu din afară, ci lăuntrice, înrădăcinate în inima omului. Înțelesul cuvintelor Lui este acesta: ,,Vrei să vii după mine?” În primul rând, nu te cruța, fiindcă cine se va cruța pe sine, acela se va pierde; în al doilea rând, nu te lăsa înlănțuit de lăcomie, fiindcă ,,ce folos va avea omul dacă va câștiga întreaga lume, iar sufletul său și-l va pierde?”. În al treilea rând, să nu-ți pese de ceea ce vor spune sau de felul în care te vor privi ceilalți: ,,Fiindcă cine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, împreună cu sfinții îngeri”. Cruțarea de sine, lăcomia și rușinea de oameni sunt cele mai însemnate lanțuri care îl țin pe om în viața neplăcută lui Dumnezeu, pe calea  patimilor și a păcatului. Acestea sunt piedicile de căpetenie în calea întoarcerii păcătosului la Dumnezeu; mai ales împotriva lor se duce lupta duhovnicească în omul care se pocăiește și în cel care a început deja să facă roadele pocăinței. Atâta vreme cât aceste fire nu sunt încă tăiate, în viața creștină din noi nu se poate pune nădejde: ea este plină de poticniri și căderi, dacă nu totdeauna văzute, cel puțin lăuntrice. Așadar, fiecare să se cerceteze bine pe sine și dacă află vreunul din lanțurile pomenite, să se îngijească a se dezlega din el; altminteri, să nu tragă nădejde că se va ridica la înălțimea desăvârșirii în Hristos, chiar dacă pe dinafară pare foarte vrednic.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Ce nu te va întreba Dumnezeu la judecată!

1. Dumnezeu nu te întreabă ce fel de mașină ai condus, dar te întreabă câți oameni ai condus cu ea atunci când aveau nevoie de un mijloc de transport;

2. Dumnezeu nu te întreabă câți metri pătrați are casa ta, dar te întreabă câti oameni au fost bine primiți în casa ta;

3. Dumnezeu nu te întreabă despre hainele la moda pe care le ai în dulap, dar te întreabă pe câți oameni nevoiași i-au îmbrăcat aceste haine;

4. Dumnezeu nu te întreabă ce poziție sociala ai avut, dar te întreabă cum te-ai comportat cu ceilalți;

5. Dumnezeu nu te întreabă câte proprietăți și bunuri materiale ai avut, dar te întreabă cum ți-au condus acestea viața;

6. Dumnezeu nu te întreabă care a fost salariul cel mai mare pe care l-ai avut, dar te întreabă ce compromisuri ai făcut pentru a-l obține;

7. Dumnezeu nu te întreabă cât de mult ai muncit peste program la servici, dar te întreabă cât de mult ai “muncit peste program” cu familia și pentru cei dragi;

8. Dumnezeu nu te întreabă câtă lume te-a recomandat, dar te întreabă pe câți ai recomandat tu la rândul tau;

9. Dumnezeu nu te întreabă ce meserie ai avut, dar te întreabă dacă ai schimbat meseria după cea mai bună abilitate a ta;

10. Dumnezeu nu te întreabă ce ai făcut să te ajuti, dar te întreabă ce ai facut sa îi ajuți pe ceilalți;

11. Dumnezeu nu te întreabă câți prieteni ai avut, dar te întreabă pentru câți oameni ai fost un adevărat prieten;

12. Dumnezeu nu te întreabă cum ți-ai apărat drepturile, dar te întreabă cum ai apărat drepturile altora;

13. Dumnezeu nu te întreabă ce vecini ai avut, dar te întreabă ce fel de vecin ai fost tu lor;

14. Dumnezeu nu te întreabă ce culoare a avut pielea ta, dar te întreabă ce fel de caracter ai avut;

15. Dumnezeu nu te întreabă de cate ori vorbele tale au spus adevărul, dar te întreabă de câte ori nu.

Despre Căință!…cugetări ortodoxe

Nu există leac mai puternic decât o căinta lucrătoare. (Sfântul Nil)
Am căzut prin păcat, dar ne ridicăm prin căința. (Sfântul Vasile cel Mare)
Cel ce își vede păcatele, va vedea pacea. (Avva Isaia)
Când noi ne aducem aminte de păcatele noastre, Dumnezeu le uita. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Este multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se căiește. (Sfânta Scriptura)
Smeriți-vă înaintea Domnului și El vă va înălța. (Sfânta Scriptura)

Despre Suferință! cu P.Arsenie Papacioc…video

Trebuie adevărată ascultare ca să ne izbăvim!…Arh.Simeon Kraiopoulos

Ceea ce ne trebuie este adevărata ascultare!

După umilă mea părere, trebuie ca fiecare om să facă ascultare. Dacă fiecare om trebuie să facă ascultare, cel care are probleme deosebite trebuie să facă și mai multă ascultare.

Cel care vrea să-și mântuiască sufletul în zilele noastre trebuie să facă ascultare. Aceasta este regula. Nu știu dacă omul se poate mântui în afara ascultării. Cu atât mai mult cei care au stări bolnăvicioase. Dacă face cineva ascultare, dar ascultare adevărată, încet-încet va scăpa de labirintul prin care s-a rătăcit și se va izbăvi.

Dacă cineva are complexul de inferioritate care chinuiește pe cei mai mulți oameni, pe cei mai mulți tineri și nu se vindecă definitiv, nu este o dramă. Este de-ajuns să știe ce are. Dumnezeu le iconomisește așa. Apostolului Pavel i-a lăsat ,,un ghimpe în trup”, după cum el însuși spune. I-a fost de folos, ca să nu se mândrească. Oameni au mici lipsuri. Pe măsură ce avansează pe calea desăvârșirii, Dumnezeu îngăduie să cadă în mici greșeli, tocmai pentru a-i smeri.

Ca să se mântuiască cu adevărat omul trebuie să intre în ascultare, în adevărata ascultare.

Vă mărturisesc că cei care m-au ascultat până astăzi cu încredere n-au greșit. Le-a fost de folos. Sunt cazuri cu care am colaborat mulți ani și pentru că au făcut ascultare deplină, au avut încredere deplină s-au tămăduit. Însă omul nu ajunge la desăvârșire. Apostolul Pavel spune: ,,Și noi, care avem pârga Duhului, și noi înșine suspinăm în noi, așteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru!”  Nimeni nu ajunge la desăvârșire, pentru că există în om tendința permanentă de a se îndepărta de calea cea bună. Începe să-și piardă încrederea și reapar manifestările bolnăvicioase pe care le avea.

Trebuie să spunem că este nevoie de timp mult pentru ca omul să conclucreze cu duhul încrederii. Mai întâi omul se liniștește, devine calm, dar nu pentru că au dispărut complexele și celelalte stări pe care le avea. Doar că au fost înăbușite adânc în inconștient. Este în iconomia lui Dumnezeu ca sufletul să aibă odihnă pentru a se putea lupta duhovnicește. Așa le iconomisește Dumnezeu. Așteaptă înlăuntru și ies la momentul potrivit, tocmai pentru ca sufletul să nu aibă timp să se relaxeze și să se depărteze de Dumnezeu. Îl vor ține în smerenie și dacă este nevoie va fi și a două încercare, până când omul se vindecă complet. Dacă rămâne ceva, va rămâne numai și numai pentru ca sufletul să se folosească, nu ca să se vatăme.

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. Simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Cum ierarhizăm prioritățile în viața noastră…pildă

Un om a venit de la muncă tarziu, obosit și nervos, găsindu-și baiatul de 5 ani așteptând la ușă.
- Tati, pot să te întreb ceva?
- Da sigur, despre ce e vorba? a răspuns omul.
- Tati, câți bani câștigi pe oră?
-Asta nu e treaba ta. De ce mă întrebi astfel de lucruri. Spuse omul nervos.
-Doar vreau să știu…Te rog spune-mi, cât câștigi pe oră?
- Dacă trebuie să știi, câstig 50$ pe oră..
-Aha, a răspuns micuțul, cu capul plecat.
-Tati, îmi împrumuți te rog 25$?
Tatăl s-a înfuriat:
- Dacă singurul motiv pentru care m-ai întrebat ăsta este ca să-mi ceri niște bani să îți cumperi o jucărie prostească sau alte porcării, atunci du-te direct în camera ta la culcare.
Gândește-te de ce ești așa egoist. Nu lucrez din greu în fiecare zi pentru așa copilării.
Micuțul a mers în liniște în camera și a închis ușa.
Omul s-a enervat și mai tare pe întrebările băiatului.Cum a putut să pună așa întrebări doar pentru a cere niște bani.
După o oră, omul s-a calmat și a început să gândească:
Poate chiar era ceva de care chiar avea nevoie să cumpere cu 25$ și chiar nu mi-a cerut bani des. Omul a mers la ușa băiatului și a deschis-o.
-Dormi? a întrebat…
- Nu tati, sunt treaz, a răspuns baiatul.
-M-am gândit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatăl. A fost o zi lungă și m-am descărcat pe tine. Uite aici ai 25$.
Micuțul a sărit, zâmbind.
- Mulțumesc tati!
După aceea a scos un pumn de bani. O mul a văzut că băiatul avea deja bani și s-a enervat din nou. Micuțul și-a numărat âncet banii și s-a uitat câtre tatăl său.
- De ce vrei mai mulți bani dacă deja ai? a spus tatăl.
- Pentru că nu am avut destul, dar acum am, a replicat băiatul. Tati, acum am 50$. Pot să cumpăr o oră cu tine???? Te rog să vii mai repede acasă mâine. Vreau să mănânc cu tine.
Tatăl a fost distrus. Și-a luat băiatul în brațe și l-a implorat să îl ierte. Este doar o reamintire pentru toți ce lucrează din greu în viață. Nu ar trebui să lăsăm timpul să treacă printre degete fără să petrecem timp cu cei care chiar contează pentru noi, aceia apropiați de inimile noastre. Să ne amintim să împărțim cei 50$ din timpul nostru cu cineva pe care iubim.
Dacă mâine murim, compania pentru care lucrăm ne va înlocui foarte ușor, în câteva ore. Dar familia și prietenii pe care îi lăsăm în urmă o să simtă pierderea pentru tot restul vieților lor.

 

Din nefericire în ziua de astăzi puțini sunt aceia care au înțeles sensul și scopul vieții. Importanța ierarhizării priorităților ține și de conștientizarea mântuirii sufletului. Acela care-și va dori mântuirea sufletului și se va îngriji de aceasta, va găsi și mijloacele necesare și ajutorul de Sus pentru a putea izbândi pe această cale. De fiecare dată își va pune problema relației cu aproapele și cu Dumnezeu, va realiza cu ușurință când va greși și-și va îndrepta viața devenind un plăcut al tuturor. Va găsi timp pentru tot ceea ce este important în detrimentul lucrurilor efemere si prea puțin importante.

Așa se face că oamenii se îndepărtează de lucruri MARI pentru lucruri mici și neînsemnate!

Cerul din noi!…poeziile Ralucăi

Cerul  e-n fiecare dintre noi
Deși pe calea vieții rătăcim,
Ne-mpiedicăm de griji și de nevoi
Și ce-i frumos uităm să mai privim.

În suflet e o zarvă e un haos
Ne-am prins în hora lumii egoistă
Piciorul nu ne-a mai călcat demult în naos,
Dar ne dorim o viață fericită.

Cu ochii tulburi și-ncărcați de rele
În mintea noastră-i negură și ceață,
Nu cugetăm la simplele mistere
Ce se petrec în fiecare dimineață.

Ne-am astupat în blocuri de beton
Și am curmat orice-urmă de frumos,
Nici nu mai știm cum să ne mai rugăm
Sau dacă asta are vre-un folos,

Noi nu-nțelegem fiindcă-a fost ucis
Din fașă dorul nostru de divin,
Orbecăim așa precum s-a spus
Dacă de Dumnezeu nu vrem să auzim.

Iar viața ne-o prefacem în calvar
Noi de-azi ce ne pretindem învățați,
Dar uneori se-aude iar și iar,
Cerul din noi ce strigă: Ascultați!

de Raluca Stavriu

Reforma și Europa!….video

Recunoștință și Iubire…Sf.Teofan Zăvorâtul

(Col.3, 4-11; Lc.17, 12-19)

Au fost tămăduiți zece leproși, dar numai unul singur s-a întors să-I mulțumească Domnului. Oare nu acesta este, îndeobște, procentul celor recunoscători dintre oameni care au primit binefaceri de la Domnul? Cine n-a căpătat de la Domnul lucruri bune sau, mai bine zis, ce n-a făcut El bun în noi și în jurul nostru? Dar toți sunt, oare, recunoscători lui Dumnezeu și toți Îi dau mulțumită pentru toate? Unii își îngăduie chiar să întrebe: ,,Pentru ce ne-a dat Dumnezeu viață? Ar fi fost mai bine să nu fim!” Dumnezeu ți-a dat viață ca să ai parte de fericirea veșnică; te-a adus la ființă fără să urmăreacă vreun câștig, tot fără să urmărească vreun  câștig te-a înzestrat și cu toate mijloacele de a ajunge la fericirea veșnică; totul ține de tine: nu trebuie decât să te ostenești puțin pentru asta. Tu spui: ,,Dar n-am parte decât de amărăciuni, de necazuri, de suferințe, de nevoi”. Păi cum, și astea sunt mijloace de a dobândi veșnica fericire, rabdă. Toată viața ta nu e nici cât o clipă față de veșnicie. Chiar dacă ar trebui să pătimești viața întreagă, fără curmare, asta tot nu înseamnă nimic înaintea  veșniciei, dar tu ai și clipe de mângâiere. Nu te uita la cele de acum ci la cele care ți se gătesc în viitor; îngrijește-te să te faci vrednic de acest viitor și atunci nu vei mai băga în seamă amărăciunile ei: toate vor fi înghițite de nădejdea neândoielnică a desfătărilor veșnice, și recunoștința nu va înceta să se vădească pe buzele tale.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Băiețelul înțelept și cățelușul lui!…pildă

În vitrina unui magazin de animale era un afiş: “Căţeluşi de vânzare”
Un băieţel de 9 ani intră şi intreabă care-i preţul unui căţeluş. Vânzătorul îi răspunde că preţul este între 15 şi 30 dolari. Băieţelul bagă mâna în buzunar, scoate câteva monezi. Numără 3 dolari … şi apoi întreabă:
“-Aş putea vedea căţeluşii?”
Vânzătorul zâmbeşte. Fluieră, din magazin iese afară căţeaua şi în urma ei 6 căţeluşi frumoşi. Al şaptelea căţeluş… rămase în urmă şi nu se apropia!
Băieţelul întreabă:
“- De ce căţeluşul astă şchioapătă ?”
Omul îi răspunse că acesta s-a născut cu o problemă la picior şi așa va şchiopăta toată viaţa!
“- Acesta-i caţeluşul pe care-l doresc”, a spus băieţelul cu bucurie în glas.
“- Dacă asta e dorinţa ta, ţi-l dau gratis!”
Copilul s-a suparat şi a răspuns:
“- Nu-l vreau gratis, preţul lui e la fel ca şi a celorlalţi căţei, îţi voi da tot ce am la mine acum, şi în fiecare lună îţi voi plăti 1 dolar, până voi achita preţul lui intreg !”
“- Eşti sigur că vrei acest căţeluş? Doar niciodată nu va putea fugi sau juca sau sări precum ceilalţi!”
Băieţelul s-a aplecat, şi-a ridicat puţin pantalonul şi i-a arătat vânzătorului aparatul de fier ce-i susţinea piciorul strâmb.
“- Nici eu nu pot alerga, de aceea acest căţeluş are nevoie de cineva care să-l înţeleagă!”
Ochii vânzătorului s-au umplut de lacrimi când i-a spus copilului:
“- Mă rog şi sper ca fiecare căţeluş să aibe pe cineva care să-l iubească, aşa precum tu îl vei iubi pe acest căţeluş!”

De cele mai multe ori oamenii judecă după aparențe, după lucruri slabe fără să pătrundă în profunzimea lucrurilor.
În viaţă nu contează cine eşti, contează ca cineva să te preţuiască şi să te iubească necondiţionat! Un prieten adevărat, este acela care soseşte în timp ce ceilalţi… dispar!
Ține minte că Dumnezeu este Cel mai bun Prieten, când toți oamenii te vor părăsi – din slăbiciunea lor – El întotdeauna va fi alături de tine!

Despre Mânie!….cugetări ortodoxe

Dintre toate patimile, mânia este cea care întunecă cel mai mult rațiunea. (T.A.)
Indignarea trebuie să fie împletită cu judecată și cu chibzuință, căci și cuțitul este folosit și de criminali și de medici. (Sfântul Vasile cel Mare)
Cel mai bine este să curmi mânia cu un zâmbet. (Sfântul Efrem Sirul)
Un cuvânt aspru îi înrăieste și pe cei buni, pe când un cuvânt bun aduce folos tuturor. (Patericul)
Mânia vine din necredință. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Mai usor este sa alungi mânia când simti că vine, decât să o stăpânești după ce a venit. (F. S.)
Mânia desfigurează pe om. Tot trupul i se umflă, venele la fel, vocea devine aspră … Când mânia ajunge la culme, el nu mai cruță pe nimeni. Dacă un singur om arată astfel la mânie, ce va fi cu doi sau mai mulți oameni mânioși ? (Sfântul Vasile cel Mare)
Mâniosul este un epileptic sufletesc. (Sfântul Ioan Scararul)
Nelegiuiții se mânie. (Sfânta Scriptura)

Despre ispitire cu P.Arsenie Papacioc!…video

Să nu ne lăsăm influențați de duhul lumii!…Arh.Simeon Kraiopoulos

Să nu ne comparăm pe noi cu ceilalți.

Să nu fim influențați de lucrurile pe care le simțim. Nu sunt atât de înfricoșătoare cum le simțim noi. Să nu ne înspăimântăm, să nu intrăm în panică, să nu ne comparăm pe noi cu ceilalți și să dăm naștere la stări și mai rele.

În vremurile de demult oamenii nu intrau  în concurență cum se întâmplă  astăzi. Nu exista motiv de concurență. Nu se crea complexul de inferioritate. Astăzi omul se simte imediat inferior: ,,Ei au fost aleși, eu n-am fost ales; ei au reușit, eu n-am reușit!” Din câte îmi aduc eu aminte, acest lucru nu exista sau dacă exista, se manifesta într-o măsură foarte mică.

Astăzi nu se mai întâmplă așa, tocmai pentru că omul vede problemele lui în raport cu ceilalți. Ce vor spune ceilalți? Cum vor reacționa ceilalți? Cum va rezista? Cum se va comporta cu ei? Și viața devine un martiriu, tocmai pentru că trăim într-o epocă în care duhul acesta ne influențează pe toți. Așadar, de ce să nu încercăm să rămânem neinfluențați?

Știți cât de liniștiți suntem noi, cei care nu sutem influențați, cei care nu ne comparăm cu alții și nu concurăm cu nimeni? La clerici și la monahi există acest duh. Cei care vor să scape de el iau hotărârea aceasta și scapă de viermele care-i roade pe dinăuntru.

De ce n-ar lua cineva astfel viața?

Omul ia viața astfel, când nu se pierde în realitatea vieții pământești, ci vede viața  pământească ca pe ceva inclus în veșnicie. Existăm pentru puțin în lumea aceasta, pentru a câștiga veșnicia. Atunci când nu izbutim și când lucrurile nu se aranjează cum ne așteptăm, nu este un eșec. Dar noi îl simțim așa.

Am întâlnit mulți oameni care au reușit în viață, însă sunt triști din alte motive, pe care ceilalți nu le cunosc. Unii-mi spun din toată puterea sufletului: ,,Ah, părinte, nimeni nu se chinuiește ca mine!”. Se miră când eu le spun: ,,Pe toți îi aud spunând așa!” Toți oamenii, fără excepție, consideră că nimeni nu se chinuiește mai mult decât ei. Toți. Aceasta pentru că Dumnezeu a iconomisit ca fiecare să le trăiască pe ale sale. Dar să nu credeți că ceilalți nu au probleme. Au probleme identice, uneori chiar mai rele, după cum a iconomisit Dumnezeu pentru fiecare.

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. Simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Puterea Rugăciunii și Oamenii de Știință!….Pravda Rusia

Invierea din Morti

Într-adevăr rugăciunile vindecă bolile, spun oamenii de ştiinţă
Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating cu credință și dragoste sfintele moaşte sau sfințeniile. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin.[1]
“O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsiho-fiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg.
“Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, dar ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei.” [2]
Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut – a măsurat puterea rugăciunii.
El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit – “stingerea” completă a cortexului cerebral.
Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă.
Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută “trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.  
Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.
Slujbele bisericeşti ajută enorm la ameliorarea sănătăţii.
Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.  
Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile.
Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km distanta de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.
Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăți vindecătoare.
De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos.
Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus a. Malakovskaia.
Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ: omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilo-coci) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri.
Este mult mai eficientă decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.  
Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire. A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică.
Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.
Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una purificatoare și preventivă.
Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine tămăduitoare şi poate să vindece.
Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.
Spectrograful indică o densitate optică foarte mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca.
Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi cu adevărat.
“Apa”distinge nivelul de credinţă al oamenilor.”, spune A. Malenkovskaia.
Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare!
Atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat dar necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.
 
Traducere din limba rusă în limba engleză de Julia Bulighina
Traducere din limba engleză în limba română de Cristina M.
C1999-2009 “Pravda Ru”

=========================
[1] De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar “mecanismul”, fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti.  (N.T.)

[2] Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru  şi a rugă-ciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism).

Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu prorpietăţi psihotrope, inclusive uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa “Doisprezece Paşi de Transformare” (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu. (N.T.)

Suferința copiilor din pricina părinţilor!…Cuv.Paisie Aghioritul

Astăzi o femeie m-a scos din sărite. Avea un copil pe care îl  bătea fără milă. De frică, tremura tot sărmanul. Nu putea vorbi, căci își zdruncinase nervii. ,,Are diavol”, i-au spus unii, iar ea îl lăsa flămând pe copil, chipurile să fugă diavolii. ,,Nu-i dau să mănânce, îmi spune, pentru a pleca diavolul din el”.

,,Bre, femeie, ești în toate mințile?” Îi spun. ,,Dă-i copilului să mănânce”.

„Caută să-ți izgonești diavolii din tine. Tu ești pricina schilodirii copilului. Copilul nu are diavoli, ci tremură pentru că se teme de tine că-l bați mereu.

„Îl împărtășești regulat?”. ,,Nu” îmi răspunde. Înțelege-te cu ea dacă poți.

-Părinte, oare nu din pricină că uneori copilul înjură spun că are diavol?

-Înjură? Când mama îl zorește pe copil până îl sufocă, atunci nu știe nici el ce mai face. Îndrăcită este mama lui, iar nu copilul.

Viața de Familie – Paisie Aghioritul – Ed. Evanghelismos

Portretul lui Iuda!….video

Libertatea și întâietatea lumească a celui smerit…Sf.Teofan Zăvorâtul

(Efes. 5, 1-8; Lc.14, 1-11)

Bogatia smereniei.
Atunci când ești chemat undeva, nu te așeza la loc de frunte. Dacă generalizăm, reiese că întotdeauna și oriunde să te mulțumești cu partea cea mai umilă. În această regulă simplă se află cuprinsă pe scurt toată bogăția smereniei. Ia-o, șezi și cercetează toate împrejurările care pot să apară în viața ta și alege-ți dinainte, în oricare din ele, partea cea mai umilă. Aceasta va fi practica smereniei, care trece, puțin câte puțin, și înlăuntru, punând acolo ca temelie smerenia. Timpul va face, prin aceeași practică a smereniei,să crească această sămânță, iar smerenia va umple întregul suflet și trupul și toate faptele din afară. ,,Dar care va fi urmarea?” Măreția sufletească va străluci pe fruntea ta, atrăgându-ți cinstirea tuturor și se va împlini asupra ta cuvântul: ,,Oricine se înalță va fi smerit, iar cel ce se smerește va fi înălțat”. Tu însă, exersându-te în smerenie, să nu ai în vedere aceste urmări, ci smerenia în sine.

Ea va aduce singură în suflet o rânduială care naște fericire. Atunci când vine smerenia, toate grijiile lăuntrice iau sfârșit și nici un neajuns din afară nu mai este în stare să tulbure sufletul. Valul, dacă nu se izbește de piedici, se risipește fără zgomot în marea largă; așijderea nici necazurile din afară și dinlăuntrul nu lovesc sufletul smerit, ci trec oarecum pe deasupra lui, fără a lăsa urme. Aceasta este, ca să zica așa, întâietatea lumească a celui smerit; însă de sus ce lumină adumbrește, ce mângâieri i se trimit, ce libertate se deschide înainte-i!… Cu adevărat, smerenia singură cuprinde toate bunătățile…  

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Biscuiții și Femeia!…pildă

O tinãrã stãtea si astepta avionul in sala de asteptare a unui aeroport mare.
Pentru cã trebuia sã astepte mult timp si-a cumpãrat o carte si un pachet de biscuiti.
Ca sã treacã timpul mai usor, s-a asezat in sala de asteptare VIP si a inceput sã citeascã.
Lingã ea, pe scaunul alãturat erau biscuitii si pe urmãtorul scaun era un domn care citea ziarul. 
Cind a inceput pachetul si implicit primul biscuit, domnul de alãturi a luat si el unul. Ea s-a simtit indignatã,dar n-a zis nimic si a continuat sã citeascã. In interiorul ei isi spunea:
“Uite ce fel de persoanã e acest bãrbat! Dacã as avea numai putin curaj,i-as face moralã.”
Si asa de fiecare datã cind ea lua un biscuit, lua si el unul.Acest lucru o infuria dar nu dorea sã fie cauza unei scene.
Cind a mai rãmas in pachet ultimul biscuit, ea gindea: “ah, acum vreau sã vãd ce imi zice cind se vor termina toti!!”
Bãrbatul a luat ultimul biscuit, l-a rupt in douã si i-a dat jumãtate.
,,Ah! Asta e culmea!” gindi ea si isi luã lucrurile, cartea si geanta si se indreptã spre iesirea sãlii de asteptare.
Dupã ce se asezã in scaun, in avion,se simti un pic mai linistitã, inchise cartea si deschise geanta pentru a pune acolo jumãtatea de biscuit rãmasã cind…surprizã, deschizind geanta vede cã pachetul de biscuiti era intreg, neatins, in geantã!
Se rusinã de modul in care s-a comportat si abia atunci intelese cã pachetul de biscuiti pe care il mincase nu era al ei, ci al domnului de alãturi.
Domn care  impãrtise cu ea chiar si ultima bucãticã, fãrã a se simti indignat, nervos sau superior…in timp ce ea se comportase urit si isi simtise orgoliul atins.
Si nici mãcar nu avea posibilitatea sã se explice… sau sã-si cearã scuze..”

Cite dãti in viatã am mincat biscuitii altcuiva fãrã sã ne dãm seama?
Inainte de a ajunge la o concluzie si inainte de a gindi rãu despre o persoanã, UITA-TE atent la ceea ce ai in jur, de obicei ceea ce vezi nu e si  adevãrul situatiei .!!!

Existã 5 lucruri in viatã care NU SE POT RECUPERA :

O piatră  …dupã ce ai aruncat-o!
O vorbã…dupã ce ai spus-o!
O sansã..dupã ce ai pierdut-o!
Timpul …dupã ce a trecut!  
Si Iubirea, …pentru cel care nu luptã !

Mesaje din Trecut!…video

Dragostea fără discernământ față de copii!…Cuv.Paisie Aghioritul

În localitatea Adana era o văduvă care avea un copil – Ioan îl chema- și pe care îl iubea foarte mult. Când a crescut puțin l-a dus la un cismar să învețe acel meșteșug. Copilul a stat la acel meșter o săptămână, după care a plecat acasă și i-a spus mamei sale: ,,Mamă, nu mai este nevoie să merg la cismărie, pentru că deja am învățat meșteșugul!” ,,Dar când l-ai învățat atât de epede?” L-a întrebat aceea. ,,Dacă vrei, îți pot arăta și ție cum se fac papucii, îi spune copilul. Iată, așa se taie talpa, așa se pune pielea, și călcâiul, așa se prind în cuișoare…”. Meșterul lui era foarte bun și a vrut să-l învețe pe Ioan meșteșugul cismăriei deoarece era orfan. Când a văzut că a trecut o săptămână și Ioan nu a apărut, s-a neliniștit gândindu-se că poate s-a îmbolnăvit și s-a dus la mama lui să o întrebe ce face fiul ei. ,,Ce a pățit de nu a mai venit la lucru? Nu cumva este bolnav?” ,,Nu, a răspuns aceea, este bine”. Atunci de ce nu a mai venit la atelier?” Dar ce să mai vină? Ionel al meu a învățat deja meșteșugul”. ,,Cum l-a învățat numai în câteva zile?”, o întrebă meșterul. ,,Uite, îi spune mama lui, ia pielea, o pune pe un calapod, o prinde în cuie, îi pune și călcâiul, apoi îl scoate și e gata papucul”. Meșterul a început să râdă, a salutat-o și a plecat. Când s-a întors la atelier, ucenicii lui l-au întrebat: ,,Meștere, ce face Ioan?. ,,Este foarte bine, le răspunde acela. A învățat deja cimărie, și nu numai el, ci chiar și mama lui”.

Acest fel de purtare o văd la mulți părinți. Ei cred că își iubesc copiii, dar mai degrabă îi distrug prin felul cum se poartă cu ei. Când o mamă, să presupunem, din dragostea exagerată își sărută copilul și spune: ,,În toată lumea nu mai există un copil ca al meu”, atunci îi cultivă mândria și bolnăvicioasa încredere în sine. După aceea copilul nu mai ascultă de părinți deoarece își închipuie că le știe pe toate.

Părinții trebuie să-i ajute pe copiii lor încă de la o vârstă mică să-și asume răspunderea pentru ei însiși. Să facă în sânul familiei anumite treburi ușoare și să nu le aștepte pe toate de-a gata. Căci altfel vor întâmpina multe greutăți atunci când vor crește mari. Un meșter a lucrat din greu și și-a crescut copiii. Aceia însă toată ziua umblau prin sat. Apoi s-au căsătorit, dar și atunci le așteptau pe toate de la tatăl lor. Atunci când tatăl lor le-a spus că a venit timpul ca ei să-și caute singuri de casele lor, copiii i-au spus: ,,Bine, tată, tu nu ne-ai lăsat atunci când eram mici și ne lași acum când suntem mari și avem atătea obligații?”

Viața de Familie – Cuv. Paisie Aghioritul – Ed. Evanghelismos

Lasă-L pe Dumnezeu să se ocupe de problemele tale!…Arh.Simeon Kraiopoulos

Nu cumva Dumnezeu îngăduie totul spre binele nostru?

Dumnezeu iconomisește lucrurile în așa fel încât să rămânem aproape de El. Le rânduiește pe toate spre binele nostru. Desigur, nu cu forța. Știe că ne vom familiariza, vom rămâne aproape de El și vom fi recunoscători.

,,Lasă problemele. O să mă ocup eu de ele. Neglijează-le ca și când nu le-ai avea”, spun celui încărcat, ca să scape puțin de griji, de presiunea stări pe care o simte a mâhnirii pe care o simte. Cel care crede în aceste cuvinte, va primi mare ajutor. În mod funcțional, adică psihologic, cel care se încrede, scapă de griji. Făcând aceasta Hristos găsește sufletul liniștit, împăcat, netulburat și dăruiește din belșug Harul  Său.

Orice facem, facem în numele lui Hristos. Suntem adunați în numele lui Iisus Hristos. În locul de spovedanie în numele lui Iisus Hristos suntem adunați. Acolo este prezent Hristos. Dacă nu este prezent de ce să mai stăm acolo? Sau, dacă nu este aici prezent de ce mai stăm, de ce mai venim? Este posibil să nu fie, din moment ce ne-a făgăduit că o să fie? Uneori Dumnezeu manifestă nu doar iubirea Lui, ci iubirea lui fină într-un mod fin. Așadar de ce să ne înspăimântăm?

Va veni ceasul – nu știm când, depinde de atitudinea fiecăruia- când omul va conștientiza și va spune: ,,Dumnezeul meu, te-ai ocupat de mine în felul acesta! Ai rânduit să mă îmbolnăvesc, ai rânduit să am complexe, ai rânduit să am traume încă din anii copilăriei! Ai făcut acestea tocmai pentru  a mă împiedica să o iau pe un drum greșit!”

Omul se topește în fața iubirii lui Dumnezeu.

 „SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

De ce stau păstrăvii ascunși?…video

Sursa: aici

Olimpiada handicapaților….pildă

Câtva timp în urmă, la Olimpiada Handicapaţilor din Seattle nouă atleţi, toţi disabili mental sau fizic, erau la linia de start pentru cursa de 100 m.

La semnalul starterului începură cursa, nu toţi alergând la fel, dar toţi cu dorinţa de a sosi şi de a învinge.

Alergau, dar, între ei, un băieţel căzu pe pistă, se rostogoli de câteva ori şi începu să plângă.

Ceilalţi opt îl auziră plângând. Încetiniră şi priviră înapoi.

Se opriră şi se întoarseră … toţi…

O fată cu sindromul Down se aşeză lângă el, începu să-l mângâie şi să-l întrebe: ,,Acum eşti mai bine?”
Atunci toţi nouă se prinseră după umeri şi merseră spre linia de finish.

Tot stadionul se ridicase în picioare, iar aplauzele au durat mult timp….

Persoanele care au văzut întâmplarea, o povestesc încă.

De ce?

Pentru că înăuntrul nostru ştim că:

”Lucrul cel mai important în viaţă este mai mult decât a învinge pentru noi înşine”.

Lucrul cel mai important în această viaţă este de a ajuta pe ceilalţi să învingă, chiar dacă asta implică a încetini şi a schimba cursa noastră.

,,O lumânare nu pierde nimic, dacă aprinde altă lumânare.”

Copii trebuie să se sature de afecțiune!…P.Paisie Aghioritul

Copilul are nevoie de multă dragoste și afecțiune, precum și de multă povățuire. Vrea să stai lângă el, să-ți spună problemele lui, să-l mângâi, să-l săruți. Atunci copilul cel mic este câteodată neliniștit și face zburdălnicii, dacă mama lui îl ia în brațe, îl mângâie și-l sărută, se liniștește. Dacă de mic copil se satură de dragoste și afecțiune, mai târziu va avea putere să înfrunte toate problemele vieții.

Astăzi însă, cei mai mulți copii îi văd pe părinții lor numai seara, pentru puțin timp, și astfel nu se satură de dragoste. De multe ori părinții care sunt învățători sau medici și se ocupă la serviciul lor cu copiii, atunci când se întorc acasă nu mai au afecțiune și pentru copiii lor. Sunt obosiți, căci li s-a terminat bateria. Pe de o parte, tatăl se întinde în fotoliu, ia ziarul ca să citească ceva și nu se ocupă deloc de copil, pe care, deși se apropie de el, îl alungă, în loc să-i vorbească și să-l mângâie. Iar pe de altă parte, mama se duce să pregătească ceva de mâncare, neavând nici ea timp să se ocupe de copii și astfel sărmanii copii cresc lipsiți de dragoste. Sau vezi unele cadre militare, care, fiind obișnuite să dea pedepse severe soldaților atunci când nu se supun, vor să impună și în familile disciplina militară și astfel se poartă aspru cu copiii lor sau chiar le dau și câte o palmă pentru lucruri neînsemnate. La fel și unii judecători nu arată dragoste și afecțiune față de copiii lor, ci atunci când aceștia fac vreo poznă deschid și acasă proces. De aceea acești copii vor avea mai târziu probleme psihologice.

Viața de Familie – Cuv. Paisie Aghioritul – Ed. Egumenita

Orbul vede!…Sf.Teofan Zăvorâtul

(Evr.9, 8-10, 15-23; Mc.8, 22-26)

Pe orbul din Betsaida Domnul nu l-a vindecat dintr-o dată, ci la început nedeplin, apoi deplin și abia atunci a început orbul să vadă totul limpede. De ce a făcut Domnul așa, numai El  știe. Noi însă vom trage de aici următorul învățământ: dacă Domnul a socotit că trebuie să vindece treptat vederea trupească, cu cât mai mult este nevoie de acest lucru în privința luminării ochilor noștri. În perioada patriarhilor, revelația dumnezeiasă avea un caracter foarte simplu; în perioada Legii, ea a devenit mai complexă și mai amănunțită; în perioada noastră creștină, ea este încă și mai amânunțită și mai înaltă. Dar lucrurile se termină, oare, aici? Pe pământ nu te aștepta la lucruri înalte, le vei afla dincolo. Doi Sfinți Apostoli ne încredințează de acesta:  Sfinții Ioan și Pavel. Acum vedem totul ca printr-un geam mat; dincolo, vom vedea totul limpede, însă și dincolo vor fi trepte ale luminării minții,  întrucât cunoașterea lui Dumnezeu nu are hotare. Pe pământ, revelația dumnezeiasă e încheiată; n-ai de ce să visezi la lucruri mai înalte; avem toate lucrurile care ne trebuie; însușește-ți-le și trăiește prin ele. Revelația creștină nu mai făgăduiește o nouă revelație, ci numai faptul că Evanghelia va fi cunoscută în întreaga lume, fapt care va însemna și sfârșitul rânduielii de acum a lucrurilor. Atunci, credința va slăbi, dragostea se va împuțina, viața va deveni o povară, și bunătatea lui Dumnezeu va pune capăt lumii.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Răsplătirea răului cu BINELE!…pildă

Într-o celulă de închisoare a fost împins într-o zi un nou deţinut. Era tuns zero, murdar şi slab. La început nu l-a recunoscut nimeni, dar după câteva clipe cineva a exclamat: “Acesta este căpitanul Traian”. El fusese unul din cei mai cruzi călăi. Arestase, bătuse şi torturase pe mulţi dintre cei cu care acum împărţea celula închisorii. Toţi s-au adunat în jurul său şi l-au întrebat cum de a ajuns să fie închis. Cu lacrimi pe obraji, el le povesti: “Cu câteva luni în urmă, în timp ce şedeam în birou, un băiat de 12-13 ani a intrat ţinând în mână un buchet de flori, pe care mi l-a întins, spunând: „Domnule căpitan, dumneavoastră i-aţi închis pe părinţii mei. Astăzi este aniversarea zilei de naştere a mămicii. În fiecare an, în această zi îi aduceam flori. Din cauza dumneavoastră nu o mai am azi pe mămica lângă mine, ca să-i fac această bucurie, dar ea m-a învăţat să răsplătesc răul cu bine. De aceea m-am gândit să ofer acest buchet soţiei dumneavoastră, adică mamei copiilor dumneavoastră, pentru că şi dânsa, fiind mamă, se va bucura la fel cum s-ar fi bucurat mămica mea”.

A fost prea mult pentru mine – zise căpitanul. M-a mişcat până la lacrimi gestul copilului. Sunt şi eu un om. L-am îmbrăţişat pe copil, iar de atunci nu am mai putut tortura pe nimeni şi astfel mi-am pierdut serviciul şi poziţia. Recunosc şi-mi pare rău pentru cruzimea mea şi mă bucur că sunt aici, ca să pot repara astfel puţin din răul săvârşit”.

Frumusețe Subversivă!-2….Monahul Paulin

Apoi iti voi spune in mod direct ca machiajul este o revolta la adresa lui Dumnezeu, pe Care, poate, il mai accepti ca pe Creatorul vietii tale. Nu iti place chipul pe care ti l-a daruit; consideri ca stii ceva mai mult decat El si incepi sa retusezi. Dar in mod artificial, caci omul nu poate schimba in mod natural creatia lui Dumnezeu. Si o donare o face tot din ceea ce exista deja, dintr-un dat pe care oricum nu si-l poate explica.

Maicii Domnului nu a consultat niciun catalog de „frumusete”, nu a folosit machiaje mult prea costisitoare si mult prea false, nu si-a dezgolit nici macar parul inaintea oamenilor, dar a ramas cea mai frumoasa femeie din lume, cea mai cunoscuta frumusete a neamului omenesc. Daca sufletul tau nu este curat si frumos, atunci, oricat ai incerca, nici trupul tau nu va fi frumos. Cel mult va fi atractiv, sexy, dorit de cei ce nu mai vad decat trupuri si nu mai doresc decat trupuri. Ma gandesc si la un exemplu strict omenesc: actritele anilor ‘40 aveau ceva aparte, care lipseste celor de azi… Aveau o frumusete aparte, o lumina in toata fiinta lor. Fara a se dezgoli si fara a provoca, iti „furau” atentia si simteai ca intr-adevar sunt deosebite.
Acest „ceva” lipseste astazi nu doar de pe ecrane, ci mai de peste tot! Goliciunea nu ne mai arata femeia, ci doar trupul ei. Nu ne mai pasa de lumina ochilor ei, de frumusetea chipului, ci dorim orbeste doar vederea sau posedarea trupului ei, goliciunea ei, care in zadar va incerca sa umple goliciunea trupului si a sufletului nostru. Dar ce facem daca femeia vrea ca toate acestea sa se intample? Ce facem daca ea isi doreste sa fie redusa la abjectul stadiu animalic? Ce facem daca pana si machiajul „netezeste” acest drum al atragerii barbatului in cursa mizera in care el sa doreasca trupul ei?
Sa ne gandim iar la Maica Domnului… imi vei replica ca altele erau vremurile si alta a fost cultura acelor vremuri… Va trebui sa intelegi ca nici eu nu iti propun sa umbli in pelerine kilometrice, acoperita cu valuri mult prea negre. Te invit la decenta, la modestie si la demnitate. Te invit sa nu te cobori la stadiul de „momeala” publica; stiu ca iti doresti recunoasterea frumusetii si a supletei corporale. Dar daca Cineva ti-a daruit un astfel de corp, atunci nu-l darui tuturor, oriunde si oricand.

Un mare sfant egiptean, Moise Arapul, s-a luptat zeci de ani cu o mare, cu o enorma ispita. In adolescenta lui, pe cand inca mai era la casa parintilor lui, inainte de a se retrage in pustiul Saharei, a vazut o fata. Erau impreuna la arat. Era o fata extrem de frumoasa, bine facuta, care, pentru ca era foarte cald, lasase cam mult la vedere. insa nu s-a intamplat absolut nimic intre ei. Poate ca a si uitat-o in scurt timp. Dupa ce s-a calugarit, deja fiind la o varsta inaintata, au inceput niste ispite groaznice, la prima vedere incredibile. In fiecare zi i se arata diavolul sub chipul acelei fete, i se aseza in brate si incepea sa-l mangaie, sa-l cheme la pacat, la desfrau.
Iar Sfantul Moise, cu lacrimi in ochi, se ruga lui Dumnezeu sa ridice de la el aceasta ispita, pentru ca de multe ori era la marginea disperarii. Doisprezece ani s-a luptat zi de zi cu aceasta vedenie demonica, cu aceasta invitatie la desfrau. El nu trebuia decat sa accepte in inima sa acest pacat si era de ajuns, pentru ca pacatul trupesc nu ar fi putut avea loc. Doisprezece ani a asteptat ca o simpla privire si un simplu gand pacatos sa-l paraseasca si sa nu-i mai chinuie trupul imbatranit.
Tu de cate ori te-ai pus in rolul acelei fete nepasatoare sau te-ai gandit la urmarile unei simple fapte tineresti?

De cate ori nu ai iesit pe strada sau aiurea mai mult dezbracata decat imbracata, poate chiar dorindu-ti sa atragi cat mai multe priviri si sa fii „mangaiata” de cat mai multi reprezentanti ai sexului opus? Nu te-ai gandit nici-o clipa ca exista si un desfrau al imaginatiei, poate la fel de murdar ca si cel trupesc? De cate ori nu ne expunem desfraului intelectual si moral al celorlalti, al privitorilor, al unor oameni pe care oricum nu-i cunoastem? Iti reamintesc ca Hristos a stat gol pe Cruce, dar nu putem sa-L reprezentam asa pentru ca mintea si inima fiecaruia dintre noi sunt prea imbolnavite de pacat, prea mult obisnuite cu dezgolirea celuilalt, cu folosirea celuilalt pentru placerea proprie.
Ochii nostri au uitat sa priveasca ca si ochii unui copil: acesta va umbla gol fara nicio problema si nu-si va imagina nimic pacatos in sufletul lui ce sta mereu asezat in bratele unui inger.
Daca inima ta este curata, atunci si imbracamintea ta va fi demna, netransformandu-se intr-un obiect al patimilor acestei lumi.

“Rugaciuni catre tineri”- Monahul Paulin –  Ed. Egumenita, 2008

Sentimentul că nu suntem înțeleși!…Arh.Simeon Kraiopoulos

O mare problemă, sentimentul că nu suntem înțeleși!

După câte am înțeles eu, la oamenii care au dereglări, fie că sunt mai vârstânci, fie că sunt mai tineri, cea mai mare problemă nu este doar ceea ce li se întâmplă, ci ceea ce-i face să sufere este sentimentul permanent că nu sunt înțeleși. Și au dreptate. Oricât de bine întenționat ai fi, oricâtă iubire ai avea nu poți intra în pielea celui care suferă. E de-ajuns să spui un cuvânt și i se va părea că-l batjocorești, că-l nesocotești. Cum să conlucreze  cu tine, cum să te asculte? Poate că acesta este cel mai rău lucru.

Sentimentul că nu este înțeles, că ceea ce trăiește el este înfricoșător în realitate nu există.

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Cu cărbuni aprinși ați încercat?…Video

100kg peste un mort…pildă

Un tânăr, care deseori batjocorea Biserica şi credinţa creştină, a venit la un preot şi l-a întrebat în zeflemea:

- Aţi putea să-mi spuneţi cât de greu este un păcat? Are cumva 10-15-20 kg? Vă întreb, căci eu fac mereu păcate, dar nu simt nicio greutate…

Preotul l-a privit şi apoi i-a răspuns tot printr-o întrebare:

- Dacă pui o greutate de 100 kg peste un mort, spune-mi, va simţi el ceva?

- Nimic, bineînţeles, pentru că e mort, a răspuns batjocoritorul.

- Tot aşa nici tu nu simţi nimic pentru că sufleteşte eşti mort.

Tânărul nu s-a aşteptat la o asemene replică înţeleaptă, care l-a pus pe gânduri. Din acel moment conştiinţa sa a început să lucreze, să mediteze.

Cum poate fi convins cel care greșește?…Ier.Savatie Baștovoi

Parintele Savatie răspunde:

-Nu trebuie convins. Noi nu trebuie să convingem pe nimeni. Hristos nu a convins pe nimeni.
În cazul dat și-aceasta este o formă de deznădejde. Nu a celuia care se afla în păcat, ci a celuia care pune întrebarea. Pentru că noi, părelnic, nădăjduind pentru noi, începem să nu mai nădăjduim pentru alții. Dar atunci când noi ne pierdem nădejdea pentru aproapele nostru, noi iarăși gândim un dumnezeu care nu seamăna cu al nostru. Nu deznădăjduiți pentru aproapele vostru, pentru că este totuna cu a deznădăjdui pentru voi înșivă. Și socotesc că poate chiar este un păcat mai mare. Pentru că dacă noi păcătoșii am căpătat nădejde la Dumnezeu, cu păcatele noastre, cu trecutul nostru, și-am cunoscut mila lui Dumnezeu asupra noastră că ne-a chemat și ne poate ierta, și-a semănat, a născut în noi nădejdea, de ce să credem că pe celalalt Dumnezeu nu-l așteaptă, că nu-l va întoarce, că nu-l iubește la fel ca pe noi. Să nu judecăm. Din cauza judecății, avem această suferință nedreaptă. Lăsați-l! Are Dumnezeu lucrul și cu el. Rugați-vă ca și cum n-ați vedea păcatele lui, dar nu ca și cum, să nu le vedeți și să nu le socotiți păcate. Că stă cu desfrânații, că-i bețiv, că nu vrea să se roage, că nu ascultă. L-am judecat. Nu gândiți așa!
Pentru noi să socotim aceste păcate și să nu le facem, dar pentru alții, spuneți: “Iartă-i Doamne, că nu știu ce fac”. Asta-i rugăciunea pe care ne-a învățat-o Hristos pe cruce, să o urmăm! Rugați-vă așa pentru el, cu dragoste, cu nădejde în Cel care are putere să înalțe cele surpate și socotiți-vă că nu sunteți cu nimic mai bun decât el. Și-atunci rugăciunea voastră va avea putere și-l va ridica. DAR NICIODATĂ SĂ NU DAȚI SFAT UNUI OM PE CARE-L SOCOTIȚI MAI MIC ȘI MAI PĂCĂTOS DECÂT VOI, PENTRU CĂ SFATUL VOSTRU NICIODATĂ NU VA LUCRA, CI VA UCIDE.

Smerindu-ne putem ridica și pe alții, dar înălțându-ne, stricăm nu numai pe noi, dar totul în jur, și tot de ce ne atingem. Cu rugăciune, cu smerenie și cu dragoste toate sunt cu putință.

Potrivire de caracter!….Video

Durerea curățirii de sine!….Sf.Teofan Zăvorâtul

(Evr.11, 17-23, 27-31; Mc.9, 42; 10, 1)

 ,,Fiecare va fi sărat cu foc, după cum orice jertfă va fi sărată cu sare”. Mai înainte de asta, Domnul a vorbit despre faptul că fiecare trebuie să fie gata la toate felurile de jertfe și lepădare de sine, pentru a rămâne pe calea cea dreaptă. Chiar dacă ceea ce jerfim ne este scump ca lumina ochilor sau ca mâna dreaptă, jertfa trebuie adusă fără vreo șovăială; căci dacă îți va părea rău că faci jertfa, și ca urmare te vei abate de la calea dreaptă la cea nedreaptă, vei fi silit să pătimești veșnic în viața viitoare. Așadar, fă jertfa care te întristează aici, ca să scapi de chinurile de dincolo. Fără a fi curățit aici prin foc, este cu neputință a te mântui de focul cel veșnic. Oricine vrea să fie mântuit trebuie să fie sărat cu foc, să treacă prin curățirea cu foc. Cu toții suntem datori, prin legea zidirii noastre, să ne aducem jertfă lui Dumnezeu; dar fiecare din noi este necurat. Așadar, trebuie să ne curățăm, pentru a face din noi înșine jertfe plăcute lui Dumnezeu. Dar când începi să te curățești, să smulgi patimile din suflet, te doare ca și cum ai fi ars cu foc. Această lucrare a curățirii de sine lăuntrice seamănă cu lucrarea focului ce curăță metalul. Metalul este nesimțitor. Dacă ar fi să capete simțire, ar simți și curățirea și arderea în același timp; așa se întâmplă și cu omul care se curăță pe sine. Trecând prin asta, se simte ca și cum ar fi mistuit cu totul de flăcări. Focul curățitor trece prin toate mădularele lui, așa cum sarea pătrunde ceea ce se sărează; și numai cel care se supune acestei lucrări devine jertfă adevărată, bineplăcută lui Dumnezeu. De aceea, oricine are neapărată nevoie să fie sărat cu foc, așa cum în Vechiul Testament orice jertfă se săra mai înainte de a fi adusă ca ardere de tot. 

 Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Mânia soției și calmul bărbatului…pildă

O femeie care era profesoara a venit nervoasa de la scoala. Se certase cu directoarea, care îi ceruse sa puna note mari unui elev foarte slab la învatatura. Femeia nu a acceptat asa ceva. Când a intrat în casa, a început sa se rasteasca la sotul ei. Acesta tacea si nu o contrazicea. La un moment dat, femeia a început sa îl certe ca nu cumparase fructe pentru copii.
Barbatul simti ca i se urca sângele în cap. De dimineata, femeia îi spusese ca va cumpara ea fructe, dar, din cauza supararii, uitase. Barbatul vru sa tipe la ea, dar îsi aduse aminte ca duhovnicul îl sfatuise sa spuna „Doamne miluieste” ori de câte ori era ispitit de mânie. Spuse o data rugaciunea, dar nu se simti mai linistit. Mai repeta de câteva ori rugaciunea si pâna la urma se linisti.
Când i-a trecut supararea, sotia si-a adus aminte cum au stat lucrurile. A venit la el si l-a luat în brate:
- Iarta-ma, am spus, ca iau eu fructe. Iarta-ma!
- Te iert, cum sa nu te iert, spuse sotul, mângâindu-i parul.
Noaptea sotia a visat înca o data discutia cu sotul ei. A vazut ca, atunci când ea tipa la el, un drac venea din ce în ce mai aproape de el. Îl vazu pe sot cum a început sa se roage si diavolul a plecat imediat.
Când s-a sculat, i-a zis:
- Nu am stiut ca te-ai rugat aseara când tipam la tine. O sa încerc sa ma rog si eu când o sa mai fiu ispitita de mânie…

Frumusețea Subversivă!-1….de Monahul Paulin

Voi incerca sa atentionez asupra a ceea ce ne lipseste, asupra acelei „cumintenii” pe care nu o vom avea, oricate haine am pune pe noi, oricat de modern sau de in pas cu moda am dori sa fim.
Omul este singura fiinta care isi poate intelege frumusetea si care poate dori in mod constient sa fie si mai frumos. De fapt, fiinta aceasta numita „om” este singura cu adevarat frumoasa. Nimic nu ii lipseste si nimic nu ii mai trebuie adaugat. Orice schimbare, fie ea cat de mica, il transforma, il ridica sau il coboara intr-o ordine care nu ii mai apartine.
Frumusetea nu se cumpara, nu se negociaza: pur si simplu o ai sau nu. Orice incercare de a o imita incepe sa semene cu o simpla caricatura pe care o aduci propriului tau chip. A-ti modifica chipul incepe sa semene cu acel bal mascat la care iti pui o masca de circumstanta, cu care iesi in lume fara a fi tu insuti, fara a vrea sa fii tu insuti. Caci a te ascunde in spatele unei masti asezate dimineata de dimineata pe chipul tau, obligatoriu te va invata sa folosesti si acea dubla personalitate care caracterizeaza pe prea multi dintre noi. Fardul este un nou chip cu care vrei sa te prezinti in fata lumii; este o incercare de a fi „altfel”, de a schimba raportul tau cu ceilalti. Adica o stare de minciuna…
Mereu cautam sa placem celorlalti, mereu simtim nevoia sa iesim in evidenta. Nu are importanta cu ce risc. Trebuie ca mereu sa vedem ochii celorlalti atintiti asupra noastra, sa ne vedem mereu poftiti si invidiati chiar de ceilalti. Nu mai avem puterea sa ne cautam si sa ne judecam fiecare pe sine insusi, ci ochiul celuilalt a devenit masura vietii mele. Acelasi etalon josnic al celor multi, care obliga la o anumita talie, la o anumita inaltime, la o anumita lipsa a hainelor, care sa ascunda mai mult decat minimul necesar bunului simt. Poate ca nici macar atat.
De cum face primii pasi in viata, omul trebuie sa imite. Incepe cu papusa Barbie, care, pe an ce trece, este tot mai dezbracata si tot mai senzuala. Deci, primul etalon, primul model pentru fete; cat despre baieti, ei sunt ajutati sa isi dezvolte gustul pentru placere, pentru fetite cu fitze! Si nefericita sa fie fetita care are „blestemul” de a fi un pic mai plina, un pic mai bine facuta. Dar calvarul ei abia a inceput!
Cataloage tot mai pretentioase o invata cum sa se imbrace pentru a fi, de fapt, tot mai dezbracata. O invata ca haina nu trebuie sa ne faca, in ultima instanta, mai frumosi, ci trebuie sa „strige” dupa privirile celorlalti. Ceea ce trebuie sa se vada este corpul, trupul omenesc, care are enorma nevoie de placere. Iar haina este un adjuvant, un ajutor nepretuit. „Turma” impune copiilor nostri niste reguli prin tot felul de cataloage de moda; iar ei se supun mai mult inconstient, fiind chiar fericiti sa li se dicteze cum sa se imbrace… pentru a fi pe gustul lumii.
Vara este anotimpul in care moda scoate „carnea” pe piata; fiecare scoate la „taraba” ceea ce are mai bun, însa cine refuza acest joc risca sa fie scos din catalogul placerilor acestei lumi.
Am devenit nu oameni frumosi, ci picioare frumoase, sexy, care iti taie respiratia si demnitatea. Am devenit abdomene umblatoare, talii cu miscari provocatoare, care pur si simplu cheama pe cei doritori la placere. De mult timp fetele noastre au uitat ca ceea ce are omul unic si de neinlocuit este chipul si nicidecum picioarele. Am uitat sa privim ochii celuilalt si sa vedem chipul lui Dumnezeu in fiecare dintre noi. Dar vedem un chip care spune tot, un chip cu niste ochi din care de multa vreme a disparut Lumina lui Dumnezeu. Din nefericire ne-a intrat in reflex sa privim pe celalalt incepand cu mijlocul lui, cu talia lui.
Daca o fata a picat acest examen, nu mai are nici-o sansa in randul prea modernei noastre lumi. Ne dezbracam inainte de a fi „nevoie” sa fim dezbracati. Ne aruncam inconstienti in valtoarea unor patimi rusinoase, fara a calcula consecintele acestui fapt. Ne lasam pradati de privirile celorlalti, fara a gandi ca pacatul incepe mai intai de toate cu gandul, este facut mai intai de toate in inima. Nu intelegem ca majoritatea zdrobitoare a celorlalti nu va putea sa vada eul nostru, ceea ce suntem noi de fapt, privind goliciunea noastra, ci ne va transforma in simple obiecte de placere, in „actori” ale visurilor si ale imaginatiei lor bolnave, murdare si obscene.
Dar, din pacate, majoritatea tinerelor asta doresc de fapt. Isi doresc sa fie dorite.
In acest caz nu mai putem vorbi nici macar de acea superioritate pe care ar mai avea-o omul in fata unui animal. Atata timp cat iti transformi trupul in „poligon de tragere” prin patimi de tot felul, nu va trebui sa astepti decat clipa mortii. O clipa in care acest trup va sfarsi in mod jalnic, deplorabil, intr-o frumusete apreciata doar de viermi si de un pamant care ne niveleaza pe toti, fara diferentiere. (va urma…)

“Rugaciuni catre tineri”- Monahul Paulin –  Ed. Egumenita, 2008

Îngrădirea libertății-sau Pronia lui Dumnezeu?…Arh.Simeon Kraiopoulos

Poate că astfel n-ai fi fost pe drumul lui Dumnezeu.

Stările acestea nu pleacă ușor. Nu sunt ca bolile trupești, să iei medicamente și să te vindeci. Acestea, în mare, depind de întreaga stare a omului care are probleme psihopatologice, depind de energia lui. Deseori, Dumnezeu iconomisește într-un fel anume lucrurile, pentru un motiv anume. Poate pentru ca omul să primească, o lecție! Cu cât omul întârzie să o primească, cu atât ele întârzie să plece.

Dumnezeu a îngăduit să ți se întâmple aceasta și, desigur, suferi. Aș vrea să-ți spun că n-ai fi fost pe drumul lui Dumnezeu dacă n-ai fi avut aceste patimi, dacă n-ai fi avut aceste stări psihopatologice. Spun aceasta nu pentru că veau să mă prefac că-l consolez pe cel în cauză care suferă cu adevărat. Cred, cu tărie, că așa stau lucrurile.

Omul are mereu tendința de a evada în diverse moduri, ca urmare Dumnezeu îl leagă și, vrând-nevrând, acesta stă aproape de Dumnezeu. Dar nu cu forța, Dumnezeu nu vrea să-l țină cu forța, însă știe că omul în cele din urmă  va vedea adevărul și va spune singur: ,,Dumnezeul meu, nu Ți-aș fi atât de recunoscător  dacă n-aș fi avut aceste stări, care m-au chinuit toată viața. Știu că de nu le-aș fi avut, nu Te-aș fi cunoscut și sufletul meu nu s-ar fi mântuit!”

Noi am trăit la țară. Îmi amintesc că vara duceam vitele la păscut. Deseori, le legam cu o sfoară de câțiva metri. Legam un capăt de piciorul vitei și pe celălalt de un țăruș. Asfel, animalul avea libertatea de a se mișca într-un perimetru de câțiva metri pătrați, pentru a paște. Făceam asta când era multă iarbă și când se aflau aproape ogoarele oamenilor și animalul liber putea provoca stricăciuni. Alteori, foarte rar, mai lăsam vitele libere, dar acest lucru era periculos. Ne puteam trezi dimineața fără ele.

Făceam și altceva. Legam picioarele din față ale animalului  cu o sfoară. Astfel animalul putea merge unde voia, avea o oarecare libertate, dar nu se putea îndepărta prea mult,  nu putea fugi. Era aproape cu neputință. Limitând în felul acesta libertatea animalului, eram siguri că va rămâne acolo unde l-am lăsat și nu-l vom pierde. Chiar și animalul domestic se obișnuiește și vrea să aibă un stăpân, fiindcă în felul acesta este sigur că-l va duce la iesle, îi va da să mănânce, îl va îngriji. Are această siguranță de aceea, oriunde s-ar duce se întoarce. Se întoarce acolo unde este învățat. Prin urmare, nu i-am făcut  rău animalului, i-am făcut bine. S-ar fi putut  îndepărta și l-ar fi mâncat lupii. 

. „SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. Simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Încrederea în Dumnezeu…Pildă

Un om călătorea pe un drum de ţară, împreună cu soţia sa. Obosiţi de atâta mers şi văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulţumită.
- Ei, lasă, femeie – a încercat să o liniştească omul – lasă, că ştie Dumnezeu ce e mai bine!
- Măi, omule – zise atunci femeia sa – da’ ce poate fi bine când – uite! – nu avem unde sta peste noapte ?!
În sfârşit, au plecat mai departe şi, spre bucuria lor, au întâlnit un ţăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, ţăranul i-a primit cu drag în căsuţa lui.
Dar a doua zi dimineaţa, când au vrut să plece mai departe, ţăranul le-a dat o veste uluitoare celor doi călători: peste noapte, hanul fusese atacat de hoţi, care îi jefuiseră pe toţi călătorii.
- Vezi, i-a mai spus omul femeii – trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduieşte pe toate. Ţii minte ce ţi-am spus aseară ? “Lasă, ştie Dumnezeu ce e mai bine!”“Fără nici o îndoială că Dumnezeu rânduieşte faptele noastre mai bine decât am putea-o face noi înşine.”
(Sfântul Vasile cel Mare)

Creștere cu fățărnicie!…Video

Constrângerea nu-i ajută pe copii!…P.Paisie Aghioritul

Unii părinți îi constrâng peste măsură pe copiii lor și mai ales în fața străinilor. Se comportă de parcă ar avea un catâr, pe care îl bat cu varga ca să meargă drept înainte. Țin și frâiele în mână și îi spun: ,,Să meargă liber! Apoi acești copii ajung până acolo încât îi lovesc pe părinții lor. Astăzi  a venit o mamă cu copilul ei – un cogeamite flăcău –care era bolnav. ,,Părinte, ce să fac? mă întreabă. Copilul meu nu mănâncă și nici măcar nu vrea să ne mai vadă”. I-am spus ce să facă, dar aceea iarăși mă întreabă: ,,Părinte, ce să fac?”.

-Părinte, nu cumva nu a înțeles ce i-ați spus?

-Cum nu a înțeles? I-am spus așa: ,,Eu nici un ceas nu aș putea sta cu tine, cum dar să mai poată sta copilul tău? L-ai înnebunit! ,,Nu! Îmi spune. Eu îmi iubesc copilul”. ,,Cum îl iubești de vreme ce nu se odihnește lângă tine? Vrea să plece acasă, deoarece își dorește alt mediu. Când se află departe de voi, copilulse simte foarte bine. Faptul că nu vă vrea  arată că și voi sunteți de vină. Nu-l mai iritați. Îl nenorocești pe copil așa cum te porți cu el. Poartă-te cu el cu bunătate și răbdare”. După ce i-am spus toate acestea, mă întreabă din nou: ,,Ce să fac, Părinte, că nu ne vrea copilul?”. Cum să te poți înțelege cu ea? Copilul să fie sănătos, iar ea să-l considere nătâng. În cazul acesta mama suferă de vătămare de minte.